Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 390/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 390/2008
Ședința publică de la 13 Februarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B-N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 174/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița N, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de recurenta BNe ste legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Recursul declarat de este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2 Cod procedură civilă, iar la data de 22 ianuarie 2008 s-a înregistrat întâmpinare din partea intimatei prin care se solicită respingerea recursurilor.
Curtea, apreciază că sunt suficiente probe la dosar pentru justa soluționare a cauzei și o reține în pronunțare prin prisma înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 174 din data de 02.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița Na fost admisă acțiunea formulată de CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ "CARTEL ", în numele și pentru reclamanta împotriva pârâților DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B-N, în calitate de angajator și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, în calitate de ordonator de credite și, în consecință, a fost obligată pârâta de rând 1 să plătească reclamantei drepturile bănești constând în prima de concediu corespunzătoare perioadei 01.01.2006 - 31.12.2006 conform adresei nr. 4.769 din data de 24.09.2007 a B-N, actualizată cu rata inflației de la data scadenței și până la data efectuării plății; obligată pârâta de rând 2 să aloce fondurile bănești în vederea plății primei de concediu.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, constatând că reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei de rândul I și că în baza dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 (devenit ulterior art. 34 alin. 2 și apoi art. 35 alin. 2, urmare a republicării legii în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007) privind Statutul funcționarilor publici, are dreptul ca la plecarea în concediu, pe lângă îndemnizația de concediu, să îi fie plătită o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
A mai reținut instanța de fond că prin dispozițiile legale succesive, acordarea primei de concediu pe perioada 2001 - 2006 fost suspendat acest drept, iar în ceea ce privește suspendarea acordării primei de concediu pentru anul 2006, aceasta s-a dispus prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2005 până la data de 31 decembrie 2006.
Dispozițiile de suspendare au avut un caracter temporar și și-au încetat aplicabilitatea la termenul limită prevăzut de lege, astfel că la data formulării cererii suspendarea nu mai subzistă, motiv pentru care dreptul poate fi acordat, iar refuzul acordării lui este nelegal.
Se susține că, dacă s-ar accepta teza suspendării perpetue a dreptului subiectiv recunoscut de lege, s-ar ajunge la golirea de conținut al acestui drept, la îngrădirea nelegitimă a exercitării lui, la lipsirea de valoare a textului legal prin care acest drept a fost acordat, ceea ce - de principiu - nu poate fi admis, astfel că instanța de fond a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată, obligând pârâtele la plata primei de concediu pe anul 2006.
Împotriva soluției arătate au declarat recurs pârâtele solicitând admiterea, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Astfel, în argumentarea celor solicitate, Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B-N arată că deși legiuitorul a consacrat dreptul funcționarilor publici la prima de concediu prin art. 45 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, în același timp, a dispus suspendarea acordării, astfel că nu pot fi acordate drepturile salariale pe baza unor dispoziții legale suspendate.
Mai arată recurenta că dreptul la prima de concediu a fost suspendat pe anul 2006 prin art. 5 alin. 5 din Legea bugetului de stat nr. 379/2005, că în aceste condiții, dreptul nu poate fi acordat, neexistând sumele necesare, cu atât mai mult, cu cât Legea finanțelor publice interzice cheltuielile din fondurile publice care nu au bază legală.
Concluzionând, mai arată recurenta, că funcționarul public în cauză nu este îndreptățit la plata drepturilor bănești cu titlu de primă de concediu pentru anul 2006, indexată cu rata inflației de la data scadenței până la momentul efectuării plății întrucât în această perioadă aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează acordarea acestui drept au fost suspendate.
Prin recursul declarat, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bai nvocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Bistrița -N în soluționarea acestui conflict, a inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte. Pe fond, s-a susținut că cererea este neîntemeiată, recunoscându-se că funcționarii publici au dreptul la prima de concediu conform dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, dar că acest drept este suspendat, astfel încât nu este posibil acordarea lui.
A mai arătat pârâta că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale atâta vreme cât legiuitorul nu a lăsat la latitudinea părții interesate dacă efectuează sau nu procedura prealabilă ci a condiționat sesizarea instanței de îndeplinirea ei, iar dreptul la acțiune al reclamantului se naște condiționat de parcurgerea procedurii prealabile. Referitor la lipsa calității procesuale pasive se susține că recurenta nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar. De asemenea, apreciază nelegală hotărârea atacată și în ceea ce privește modul în care a înțeles să soluționeze pretențiile reclamantului prin acordarea drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anul 2006, actualizate cu rata inflației începând cu data plății întrucât dreptul pretins de reclamant constând în prima de concediu, prevăd fără excepție ca aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării în concediu de odihnă, se suspendă până la 31 decembrie a fiecărui an, ceea ce demonstrează fără echivoc că intenția legiuitorului a fost aceea de a menține suspendata plata acestui drept.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursurilor, cu obligarea la cheltuieli în sumă de 39 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,30 RON timbru judiciar.
În argumentarea celor solicitate intimatul a arătat că dreptul statuat prin dispozițiile actului normativ invocat prin demersul introductiv, este un drept câștigat și nu poate fi îngrădit; că soluționarea acestui conflict aparține tribunalului, iar este ordonator de credite, fiind astfel în măsură a fi parte în proces.
Analizând argumentele aduse prin recursurile declarate, Curtea reține că acestea nu pot conduce la casarea sau modificarea hotărârii atacate pentru următoarele considerente;
Actul normativ evocat prin demersul judiciar inițiat de intimat, Legea nr. 188/1999, în cuprinsul art. 35 alin. 2 prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, pârâtele au refuzat acordarea în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că, un drept câștigat nu poate fi îngrădit. În speță se observă că prin suspendarea exercițiului dreptului sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei a fost îngrădit în mod nepermis. Din această perspectivă, cu prilejul soluționării recursului în interesul legii Înalta Curtea d e Casație și Justiție prin decizia nr. XXIII/2005 a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Prin urmare, reclamantul fiind funcționar public este pe deplin îndreptățit să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, iar sub acest aspect, susținerile recurentelor conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Desigur, se poate susține că primele nu pot fi acordate din perspectiva legii bugetare. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât cuprinderea unor sume în buget nu le poate fi imputată intimaților-reclamanți, entitățile recurente având obligația statuării asupra proiectului de buget inclusiv sub aspectul stabilirii sumelor necesare efectuării unor cheltuieli de personal care să vizeze și primele prevăzute prin dispozițiile legale aplicabile funcționarilor.
Evident, se susține că cererea intimatei ar fi inadmisibilă întrucât nu s-a făcut plângere prealabilă, conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, însă se omite a se avea în vedere că norma evocată vizează numai situația actelor administrative și nu și refuzul nejustificat. A cere în acest context intimaților a urma o procedură prealabilă, înseamnă a le cere un demers fără o finalitate concretă, de vreme ce refuzul autorităților este evident și a-i îndepărta astfel de la justiție. Ca atare, nefiind vorba de anularea unui act administrativ, așa cum instituie art. 7 alin. 1 din legea arătată, invocarea excepției este neîntemeiată și sub acest aspect, reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.
Nici reținerile recurentei cu privire la competență nu pot fi primite întrucât în raport cu disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raporturi de serviciu ale funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe. Or, litigiul vizează un funcționar public angajat al autorității pârâte direcției județene și raporturile de serviciu cu aceasta și în subsidiar cu celelalte autorități, obiectul principal vizând raporturi cu autoritatea județeană, context în care litigiu nu este dat în competența specială a altei instanțe, competența revenind tribunalului, în primă instanță. Ca atare, față de dispozițiile arătate, corect a fost stabilită de către instanța de fond competența de soluționare cauzei.
În plus, nici susținerile referitoare la excepția lipsei calității procesuale nu pot fi primite. Calitatea procesuală a fost justificată de intimat pe considerentul că are calitate de ordonator de credite și atribuții corespunzătoare nr.HG 130/2006 și Legii nr. 500/2002, respectiv legat de fondurile bugetare, asigurare fonduri necesare achitării drepturilor salariale repartizate. Prin urmare, raportat la abilitatea prevăzută de lege, poate figura în proces ca parte, în calitatea pe care au invocat-o și justificat-o reclamanții-intimați. Identitatea între calitatea de pârât și drepturile solicitate pe care le pretind intimații se impun cu atât mai mult cu cât se recunoaște acestei entități rolul în elaborarea și aprobarea proiectului și a celor privind solicitarea rectificării bugetare. Ca atare, chiar și numai raportat la unele atribuții, excepția invocată apare ca neîntemeiată.
Așadar, față de cele arătate, constatând că nu sunt motive întemeiate, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursurile declarate.
Cât privește cererea intimaților de obligare la plata cheltuielilor de judecată, se reține că potrivit principiului înscris de art. 274.pr.civ. pe lângă culpa procesuală trebuie făcută și dovada cheltuielilor efectuate. În speță, se observă că în cursul acestui demers judiciar, respectiv în cursul soluționării recursului, intimații nu au justificat prin acte efectuarea cheltuielilor
Prin urmare, în lipsa unor acte care să ateste o atare situație, susținerile intimatei sunt nefondate și urmează a fi respinse. Evident, se susține că au fost făcute cheltuieli pentru judecata în fond, însă legat de acestea, intimata nu a formulat recurs pentru ca astfel să se rețină o eventuală culpă, respectiv să se procedeze la o reformare în consecință. Ori în aceste circumstanțe, în lipsa unui demers, solicitarea făcută prin întâmpinare, în condițiile în care nu au fost solicitate cheltuieli, nici chiar prin demersul introductiv de instanță, nu poate duce la concluzia preconizată de intimată și ca atare, susținerea urmează fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B-N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 174 din 2 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Respinge cererea intimatei privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./10.03.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
