Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 389/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL -
Decizia nr. 389/2008
Ședința publică de la 22 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Judecător: -
Grefier: -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol cererea de repunere pe rol a cauzei având ca obiect recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ N, împotriva sentinței civile nr. 17/CA din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: consilier juridic superior - pentru intimata-pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială N și consilier juridic G pentru intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte N și intimatul-reclamant
OGProcedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, văzând cererea de repunere pe rol formulată de recurenta N și dispozițiile art. 245 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic superior - pentru intimata-pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială N, având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.
Consilier juridic G pentru intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, având cuvântul, solicită a se avea în vedere motivele expuse pe larg prin întâmpinarea formulată în cauză, în principal concluziile referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a și a prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003.
S-au declarat dezbaterile închise.
După dezbateri, se prezintă în instanță consilier juridic pentru recurenta-pârâtă N care depune la dosar delegație.
A:
- deliberând -
Asupra recursului contencios administrativ de față con stată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 17/CA/ 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, fiind respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu acesta. Au fost respinse și excepțiile prescripției dreptului la acțiune și necompetenței materiale a instanței invocate de pârâți. A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G, fiind obligate pârâtele Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă N și Direcția de Muncă și Protecție Socială N să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând primele de vacanță cuvenite acestuia, aferente anilor 2001 -2004, corespunzător cu intervalul de timp cât reclamantul a lucrat în cadrul fiecăreia dintre instituțiile pârâte, în calitate de funcționar public, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nu are calitate procesuală în acțiunea formulată de reclamant.
Astfel, reclamantul în calitate de funcționar public a funcționat în cadrul Direcției de Muncă Solidaritate Socială și a Familiei N și Agenției Pentru Ocuparea Forței de Muncă N, între acesta și pârât nestabilindu-se nici un fel de raport juridic obligațional.
Cum în cauză nu se poate aprecia că pârâtul este titular al unor obligații în contradictoriu cu care reclamantul să-și valorifice pretențiile rezultate din raportul de serviciu, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Cât privește excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, instanța a constatat că este neîntemeiată.
Conform art.911din Legea nr.188/1991, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanței de contencios administrativ. Cum cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata primelor de vacanță vizează raportul de serviciu al reclamanților în calitate de funcționari publici, raport stabilit în principal cu autoritatea locală, instanța a respins excepția de necompetență materială, competența instanței de contencios administrativ fiind dată și dispozițiile art.2 alin.1 lit. d din Codul d e procedură civilă.
Și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți a fost respinsă, actele normative temporare prin care s-a suspendat acordarea dreptului la prima de concediu fiind de natură să întrerupă cursul prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei instanța a constatat următoarele:
În baza dispozițiilor art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999 s-a prevăzut în favoarea funcționarilor publici pe lângă îndemnizația de concediu dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. În reglementarea actuală acest drept este prevăzut la art.34 alin.2 din lege.
Începând cu anul 2001 acordarea acestui drept a fost suspendată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 și ulterior, succesiv, prin legile bugetului de stat, respectiv Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.379/2005. De asemenea prin art.44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2004 s-a prevăzut că, dispozițiile art.34 alin 2 din Legea nr.188/1999 republicată, cu modificările ulterioare se suspendă.
Întrucât ultimul act normativ care a prevăzut suspendarea drepturilor funcționarilor publici la prima de vacanță este Legea nr.379/2005 - Legea bugetului de stat pe anul 2006 și având în vedere că în baza dispozițiile art.5 alin 5 din această lege, suspendarea acestor drepturi este limitată până la data de 31.12.2006, instanța constată că începând cu 01.01.2007 prevederile din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă produc efecte juridice.
În consecință, cum reclamantul a avut calitatea de funcționar public și cum la data judecării cauzei dreptul invocat în acțiune a devenit actual, instanța admis acțiunea, respectiv în contradictoriu cu pârâții care justifică calitate procesuală și a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor bănești aferente perioadei 2001-2004.
De asemenea, a dispus reactualizarea sumelor cuvenite reclamantului în raport cu indicele de inflație la data plății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă N, scutit de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului s-a susținut greșita soluționare de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la sumele aferente anilor 2001 2002, arătându-se că actele normative prin care s-a suspendat acordarea dreptului la prima de vacanță nu au fost de natură să suspende sau să întrerupă cursul prescripției.
Legal citați, au fost reprezentați în fața instanței instanței intimații-pârâți Direcția de Muncă și Protecție Socială N, reprezentantul acestei instituții lăsând soluția la aprecierea instanței, și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, al cărui reprezentant a susținut concluziile referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a formulate în întâmpinarea depusă în fața primei instanțe.
Legal citat, intimatul-reclamant nu s-a prezentat în fața instanței, nu a fost reprezentat și nu a formulat cereri în cauză.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, precum și din oficiu, în condițiile art. 304, 304 Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Suspendarea plății primelor de vacanță prin legile bugetului de stat pentru anii 2001 - 2006 nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art. 32 al. 2 (devenit 34 al. 2 după republicare) din legea 188/1999. Interpretarea dată acestei măsuri de către recurenta - pârâtă conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale. În acest context, examinând dispozițiile legilor temporare privind suspendarea exercitării dreptului raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar, proporțional cu situația ce a determinat-o, nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
De altfel, prin decizia XXIII/12.12.2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțându-se asupra suspendării exercițiului aceluiași drept recunoscut altor beneficiari, s-a reținut că "pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu existat pe perioada pentru care exercițiul lui ar fi înlăturat".
Pe de altă parte, limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de deficitul bugetar nu îndeplinește nici cerințele impuse de dispozițiile art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974. Devenind aplicabile aceste reglementări potrivit dispozițiilor art. 20, 11 din Constituția României nu se poate aprecia că motivele suspendării respectă cerințele menționate privind limitarea exercițiului drepturilor.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, pentru perioada 2001 - 2003, exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat prin art. 3 din OUG33/2001 care, chiar dacă termenul prevăzut prin acest act normativ a fost prelungit prin legi temporare, se constituie ca o suspendare unică ce a început cu 02 martie 2001 când a intrat în vigoare OUG33/2001 și s- finalizat la 31 decembrie 2003 prin dispozițiile de prelungire a termenuluiprevăzut în art. 3 din OUG33/2001 prin art. 10 alin.3 din Legea 631/2002. Așadar, pentru perioada 2001 - 2003 dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut după expirarea perioadei de suspendare, respectiv după 31 decembrie 2003.
Cum termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 31 decembrie 2006, promovarea acțiunii de către reclamant la 30 noiembrie 2007 nu s-a realizat în interiorul termenului legal.
Așa cum s-a arătat, suspendarea exercitării dreptului la primă de concediu s-a realizat pentru perioada 2001 - 2003 prin OUG33/2001, iar pentru anii 2004, 2005 și 2006 prin legi temporare.
Așadar, în speță, plecând de la susținerea recurentei, existăpatru cauze de suspendare, respectiv suspendarea prin OUG33/2001 cu modificările ulterioare prin Legile 743/2001 și 631/2002, suspendarea prin legea bugetului 507/2003 (pentru anul 2004), cea dispusă prin Legea 511/2004 (pentru anul 2005) și cea în baza Legii nr. 379/2005(pentru anul 2006).
Dacă prin Legile 743/2001 și 631/2002 s-a dispus prelungirea suspendării dispusă prin OUG33/2001, prin Legile 507/2003, 511/2004 și 379/2005 s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2004, 31 decembrie 2005, respectiv 31 decembrie 2006.
Potrivit art. 59 al. 2 din Legea 24/2000 republicată dispozițiile legilor temporare sunt în vigoare pentru perioada la care se referă, iar potrivit art. 66 din același act normativ, prin acte normative ulterioare se poate prelungi durata actelor normative temporare, dispoziția de prelungire trebuind să intervină înainte de expirare termenului.
Față de aceste dispoziții legale, interpretând succesiunea în timp a legilor care au reglementat exercițiul dreptului la prima de concediu, rezultă că dispozițiile cu caracter temporar din OUG33/2001 au fost prelungite succesiv prin Legile 743/2001 și 631/2002, iar legile ulterioare (Legea 507/2003, Legea 511/2004, Legea 379/2005) nu cuprind dispoziții de prelungire a acestora. Așadar dreptul la prima de concediu pentru anii 2001 - 2003 putut fi valorificat începând cu 01 ianuarie 2004.
Legea 507/2003 a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu pentru anul 2004 până la 31 decembrie 2004, pentru această perioadă dreptul la acțiune născându-se la 01 ianuarie 2005, pentru anul 2005 dreptul la prima de concediu s-a suspendat prin Legea 511/2004 până la 31 decembrie 2005, dreptul la acțiune născându-se la 01 ianuarie 2006, iar pentru anul 2006 dreptul la prima de concediu s-a suspendat prin Legea 379/2005 până la 31 decembrie 2006. Cum ultimele legi nu au dispus prelungirile suspendărilor anterioare conform art. 66 din Legea 24/2000 rezultă că fiecare din ele a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu, independent și pentru anul în care dispozițiile respective erau aplicabile.
Pe de altă parte, din mențiunile înscrise în carnetul de muncă, a cărui copie a fost depusă de către reclamant odată cu formularea acțiunii, reiese că acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției recurente până la data de 19 noiembrie 2001, continuându-și activitatea din luna aprilie 2002 la Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială
În aceste împrejurări excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile bănești reprezentând prime de vacanță i se poate da eficiență în condițiile cadrului procesual determinat de partea care a declarat recursul. Astfel, în condițiile nepromovării recursului de către cealaltă pârâtă obligată la plata drepturilor bănești aferente perioadei 2001-2003, în cadrul căreia reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioada 2002-2003, pentru respectarea principiului disponibilității, excepției prescripției îi vor fi constatate efectele doar în limitele interesului părții care a formulat recursul cu judecata căruia a fost învestită instanța.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1,3 raportat la cele ale art. 304 pct.9, 304 Cod procedură civilă, va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința recurată, va fi admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și va fi respinsă acțiunea în ceea ce privește acordarea primelor de vacanță pe anul 2001, ca prescrisă, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ promovat de recurenta - pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ N, cu sediul în P N, str. - - parter, județul N, împotriva sentinței civile nr. 17/CA din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - pârât cu domiciliul în comuna, satul R, județul N și intimații - pârâțiDIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂcu sediul în P N,-, județul N șiMINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSEcu sediul în str. - nr. 2 - 4, județul I, Sectorul 1.
Modifică în parte sentința civilă nr. 17/CA din 30.01.2008 a Tribunalului Neamț.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință respinge, ca prescrisă, acțiunea în privința drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță aferente anului 2001, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red. /
Red.
3 ex. 03 iunie 2008
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera
