Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3914/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3914
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
-- - - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Sindicatul Din Administrația Publică O " Consilium" Pentru, împotriva sentinței nr. 365 din data de 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru recurentul reclamant Sindicatul Din Administrația Publică O " Consilium" Pentru și consilier juridic pentru intimata pârâtă Instituția Primarului Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a pus recursul în dezbaterea părților pentru a pune concluzii:
Consilier juridic pentru recurentul reclamant Sindicatul Din Administrația Publică O " Consilium" Pentru susține oral motivele de recurs invocate în scris, în raport de care pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, iar pe cale de consecință obligarea intimatei pârâte la plata sporurilor solicitate.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Instituția Primarului Municipiului S solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca legală și temeinică.
CURTEA
Prin sentința nr. 365 din 05.05.2009, Tribunalul Olta respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Din Administrația Publică O " Consilium" Pentru în contradictoriu cu pârâtă Instituția Primarului Municipiului S
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamantul SINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ O "CONSILIUM" - pentru funcționarul public a solicitat în contradictoriu cu intimata Instituția Primarului MUNICIPIULUI - obligarea la plata drepturilor bănești constând în 25 % din salariul de bază reprezentând suplimentul postului și 25 % din salariul de bază reprezentând suplimentului treptei de salarizare - aferente perioadei l0.04.2006 - până la data pronunțării hotărârii, actualizate la zi cu indicele de inflație până la data efectivă a plății și înscrierea in cartea de muncă.
Motivarea acțiunii reclamantului a vizat faptul că numita îndeplinit calitatea de funcționar public in cadrul intimatei ori potrivit dispoz. art 3l alin l lit c și d din leg. 188/99/R se prevede că funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, ori până în prezent nu au beneficiat de ultimele două sporuri, ce au fost suspendate conform art 44 din OUG 92/2004 - pentru anul 2005 și conform art 48 din OG 2/2006 pentru aul 2006, suspendări ce contravin normelor constituționale
S-a invocat că dreptul la salariu constituind un drept de remunerare a muncii, acesta nu poate fi restrâns in mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art 53 din Constituția României, Normele de suspendare contravenind art. l5 alin 2 din Constituția României, de altfel dispoz. OG 6/2007 și OG 9/2008 menționând expres că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei renunțări sau limitări, iar normele legale de suspendare nemaifiind in vigoare la data sesizării instanței - sintagma " dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare "
S-au atașat copie carnet muncă, cererea adresată ordonatorului de credite, practică judiciară.
Intimata Instituția Primarului mun. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția neîndeplinirii procedurii contestației administrative prealabile, invocându-se dispoz. art. 3l din OG 6/2007 - în speță contestația in legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor,premiilor și a altor drepturi, se depune în 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, soluționarea contestațiilor fiind de competența ordonatorilor de credite, ce trebuie să soluționeze respectivele contestații in l0 zile de la înregistrare și numai împotriva măsurilor dispuse - persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, în legislația actuală fiind precizat doar la modul generic dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, nefiind reglementată modalitatea de calculare a acestor drepturi, iar cuantificarea de către instanța de judecată ar constitui o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008 potrivit cu care " instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. "
Prin raportare la obiectul acțiunii și prin prisma dispoz. art. 1, art. 2 lit. a, art. 7 alin l. 554/2004, corob. cu dispoz. OG 2/2006, OG 6/2007 ce reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2006, 2007, Tribunalul a admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu intimata, ca inadmisibilă.
Conform art. 1 alin l. 554/2004 a contenciosului administrativ - orice persoană ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin nesoluționarea in termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ.
În calitate de persoană vătămată - reclamantul, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente - trebuia să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau in parte a acestuia.
În funcție de actele atașate la dosar s-a concluzionat că reclamanta deși s-a adresat ordonatorului de credite, inițial, anterior promovării acțiunii, nu s-a dat eficiență dispoz. art 3l alin l OG 2/2006.
Potrivit dispoz. art 3l alin din OG 2/2006, dispoziție menținută și în /2007 se prevede că soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi este de competența ordonatorilor de credite, contestația depunându-se in termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
de credite le incumbă obligația potrivit alin. 3 al aceluiași articol să soluționeze contestațiile in termen de l0 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate, ori instituție publică.
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin - persoana in cauza se poate adresa instanței de contencios administrativ, in termen de 30 zile de la data comunicării soluționării contestației.
Nerespectând procedura susmenționată, prealabilă, adresării instanței judecătorești competente -rezultantă a fost, respingerea acțiunii reclamantului în contradictoriu cu intimata, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Sindicatul din Administrația Publică O " Consilium" p entru, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-a susținut că suplimentul postului și cel al treptei de salarizare este un drept prevăzut de Legea 188/1999, republicată și nu prevăzut sau stabilit în baza OG2/2006 pentru a se putea aplica prevederile art. 31 din OG2/2006.
S-a apreciat că procedura administrativă prevăzută de art. 31 din OG2/2006 se aplică doar salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor OG2/2006, neputând fi aplicată suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată și nu de OG2/2006.
S-a arătat că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu fac parte din alte drepturi salariale, ci sunt componente ale salariului la care are dreptul orice funcționar public.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței de fond, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând 25% din salariul de bază suplimentul postului și 25% din salariul de bază suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 10.04.2006 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate la zi cu indicele de inflație până la data efectivă a plății corespunzătoare datei încadrării în funcția publică și timpului efectiv lucrat și înscrierea lor în carnetul de muncă.
Intimatul pârât Primarul municipiului Saf ormulat întâmpinare la cererea de recurs.
Intimatul pârât a apreciat că sentința pronunțată este în concordanță cu decizia nr. 441/2007 a Curții Constituționale prin care s-a reținut că procedura de contestație prevăzută de art. 31 din nr.OG 6/2007 constituie o procedură administrativă prealabilă potrivit căreia reclamanta era obligată să urmeze în primul rând procedura administrativă prealabilă îndreptată împotriva actului administrativ individual de stabilire a drepturilor salariale, anume dispoziția de numire în funcția publică.
S-a susținut că procedura contestației administrative poate fi aplicată în cazul suplimentului postului și treptei, care este un drept prevăzut de Legea nr. 188/1999 și pentru care în care acest drept a fost suspendat, legiuitorul nu a mai inclus dispoziții speciale de acordare în ordonanță.
A fost apreciat că nu poate fi primită nici susținerea raportată la faptul că reclamanta nu a contestat stabilirea drepturilor ci numai acordarea acestora pentru a putea fi acordate drepturile salariale trebuie să fie în primul rând stabilite prin actul administrativ al ordonatorului de credite.
Pe fond intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere că nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și nici a suplimentului gradului; obligarea ordonatorului principal de credite - Primarul municipiului S - la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte cuantificarea de către instanță în raport cu diferite criterii ar constitui o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008.
S-a susținut că pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor reglementări date în aplicarea - executarea - art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, fie Guvernului.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu în raport de dispoz. art. 304 indice1 din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Primarul municipiului S la plata drepturilor bănești constând în 25 % din salariul de bază reprezentând suplimentul postului și 25 % din salariul de bază reprezentând suplimentului treptei de salarizare - aferente perioadei l0.04.2006 - până la data pronunțării hotărârii, actualizate la zi cu indicele de inflație până la data efectivă a plății și înscrierea in cartea de muncă.
Reclamanta a susținut că îndeplinit calitatea de funcționar public in cadrul intimatei ori potrivit dispoz. art 3l alin l lit c și d din leg. 188/99/R se prevede că funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, ori până în prezent nu au beneficiat de ultimele două sporuri, ce au fost suspendate conform art 44 din OUG 92/2004 - pentru anul 2005 și conform art 48 din OG 2/2006 pentru anul 2006, suspendări ce contravin normelor constituționale
Prin sentința supusă prezentului recurs, prima instanță a respins acțiunea privind drepturile salariale solicitate de reclamantă, pe cale de excepție, apreciind-o ca inadmisibilă, cu motivarea că nu s-a respectat procedura administrativă prev. de art. 31 din nr.OG 6/2007 cu modificările ulterioare.
Potrivit dispoz. art. 31 din nr.OG 6/2007 cu modificările ulterioare, sub imperiul căruia a fost introdusă acțiunea, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi, care se acordă potrivit prevederilor prezentei Ordonanțe, este de competența ordonatorilor de credite. ( alin. 1)
Contestația poate fi depusă în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ (alin. 2).
Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile de la înregistrare (alin. 3).
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. 1, persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii. ( alin. 4).
Potrivit acestui text de lege, reclamanta s-a adresat autorității administrative la data de 25.03.2009(cererea înreg. sub nr.7722/25.03.2009 la Primăria Mun. S-aflată la fila nr.8 din dosarul de fond),anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Până la data introducerii acțiunii în justiție - respectiv 08.04.2009, termenul de soluționare, de 10 zile prevăzut de lege în favoarea ordonatorului de credite - respectiv Primarul municipiului S, expirase fără ca această autoritate să fi soluționat contestația administrativă.
Prin urmare, soluția instanței de fond de respingere a cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, nu se justifică din moment ce, la data pronunțării asupra excepției invocate, termenul de 10 zile era împlinit, iar pârâtul nu-și îndeplinise obligația de a rezolva contestația, astfel cum prevede imperativ art. 31 alin. 3 din nr.OG 6/2007, cu modificările aduse prin nr.OG 9/2008.
În consecință, instanța de fond trebuia să constate că acțiunea a fost introdusă conform art. 31 din nr.OG 6/2007 și să respingă excepția inadmisibilității introducerii acțiunii ca neîntemeiată.
Întrucât Tribunalul a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, conform art. 312 alin. 5 Codul d e procedură civilă, urmează ca recursul să fie admis, va fi casată sentința și se va trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, aceasta pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul Sindicatul din Administrația Publică O " Consilium" pentru, împotriva sentinței nr. 365 din data de 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
4 ex/MB/21.10.2009
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu