Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3907/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3907
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE- - - - Judecător
-- - - Judecător
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-au luat în exmainare recursurile declarate de pârâtul Primarul Comunei și reclamanții, Și Membrii Ai Sindicatului Din Administrația Publică O " ", împotriva sentinței nr. 235 din data de 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru recurenții reclamanți, Și Membrii Ai Sindicatului Din Administrația Publică O " " și intimații reclamanți, Membrii Ai Sindicatului Din Administrația Publică O "" și avocat pentru recurentul pârât Primarul Comunei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a pus recursurile în dezbaterea părților prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic pentru recurenții reclamanți, Și Membrii Ai Sindicatului Din Administrația Publică O " " și intimații reclamanți, Membrii Ai Sindicatului Din Administrația Publică O "" solicită respingerea recursului declarat de pârâtul Primarul Comunei.
Avocat pentru recurentul pârât Primarul Comunei pune concluzii de admiterea recursului modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr- Sindicatul din Administrația Publică O " Consilium", în numele membrilor de sindicat:, a chemat în judecată Primarul com., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, începând cu 01.10.2005 și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății, solicitându-se de asemenea obligarea pârâtului la plata acestor suplimente începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici încadrați la instituția pârâtă, iar suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, anterior (înainte de republicarea legii din anul 2007) fiind prevăzute de art.29 alin.1 lit.c și d, așa încât au dreptul la acordarea acestora, adăugate salariului de bază și sporului de vechime în muncă.
Au precizat reclamanții faptul că aceste suplimente nu le-au fost acordate întrucât prin art.44 din OUG nr.92/2004 și art.48 din OG nr.2/2006 s-a dispus suspendarea drepturilor funcționarilor publici pentru anii 2005 și 2006, iar pentru anii 2007 și 2008 nu au mai fost emise alte norme pentru suspendarea acestor drepturi salariale.
De asemenea reclamanții au susținut că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, el neputând fi restrâns în mod abuziv, norma de suspendare contravenind dispoz.art.16 alin.1 din Constituție întrucât reclamanților li s-a acordat acest drept prin lege, iar suspendarea dreptului nu presupune pierderea lui.
Reclamanții au depus la dosar dovada calității de funcționari publici, dovada efectuării procedurii prealabile și practică judiciară.
Pârâtul prin întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului la actiune, cererea fiind formulată peste termenul de 6 luni de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și excepția lipsei procedurii prealabile, întrucât până la reclamanții nu au contestat modul de stabilire a salariilor de bază, sporurilor si altor premii, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiate, cu motivarea că plata drepturilor solicitate a fost suspendată prin legi succesive pentru perioada 2005-2006 si nici în bugetele de stat pe anii 2007 - 2008 nu au fost prevăzute si alocate sume pentru acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Prin sentința nr. 235 din data de 17 martie 2009, Tribunalul Olta respins excepțiile lipsei procedurii prealabile și prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiate.
A admis în parte cererea formulată de reclamantul Sindicatului Din Administrația Publică O " " în numele membrilor de sindicat, și, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei și a obligat pârâta la plata suplimentului postului de 25% și a suplimentului treptei de salarizare de 25%, începând cu 01.10.2005 și până la data pronunțării 17.03.2009 sume actualizate la data plății.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Primarul Comunei și reclamanții, Și Membrii Ai Sindicatului Din Administrația Publică O " ":
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la actiune a apreciat că cele două drepturi solicitate sunt drepturi de natură salarială, iar nu despre un act administrativ în sensul dispozițiilor Legii 554/2004, căruia să i se aplice termenul de 6 luni prevăzut de art 11 din actul normativ menționat.
În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile a constatat că și aceasta este neîntemeiată, reclamantul făcând dovada faptului că inițial s-a adresat pârâtei pentru a solicita acordarea suplimentelor respective conform adresei înregistrate sub nr. 3814/22.10.2008.
Pe fond a constatat că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei comunei, conform adeverinței nr 4454/22.12.2008 depusă la dosar - fila 8, iar potrivit art.40 alin.2 lit.c Codul muncii, pârâtul are obligația de a acorda salariaților săi toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate.
Pe de altă parte, funcționarii publici sunt salarizați în conformitate cu dispozițiile Legii nr.188/1999 - care reprezintă Statutul funcționarilor publici - și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d din actul normativ anterior menționat, cele două suplimente fiind introduse prin Legea nr.161/19.04.2003 și publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003.
Prin art.44 din OG nr.92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a acesteia, se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 (devenit ulterior, prin republicare, art.31) din Legea nr.188/1999-R, suspendarea acestor dispoziții continuând conform OG nr.2/2006 până la finele anului 2006, după care nu s-a mai dispus în acest sens iar reclamanții nu au primit respectivele suplimente.
Ca atare începând cu data de 23.11.2004 (când a intrat în vigoare OUG nr.92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, dreptul privind acordarea celor două suplimente a fost suspendat însă suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea dreptului respectiv, art.38 din Codul muncii prevăzând în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrare în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d au fost doar suspendate prin actele normative respective, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului respectiv, situație în care suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui câtă vreme prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege privitoare la acest drept.
Fiind de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, o soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut de lege să fie lipsit de substanța sa și practic lipsit de valoare.
Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, prevede în art.1 din Protocolul adițional nr.1 că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare fiind un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul Convenției menționate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâtul, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții ulterior au renunțat la recurs, iar pârâtul a invocat încălcarea de către instanță a prevederilor OG nr.6/2007, a altor norme care reglementează salarizarea funcționarilor publici, precum și lipsa resurselor financiare pentru plata sporurilor solicitate.
Examinând recursul formulat de pârâtul Primarul Comunei, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman ții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Prin încheierea de ședință din data de 3 septembrie 2009, s-a reținut că recurenții reclamanți, și au formulat cereri de renunțare la judecata recursului.
Analizând cererile formulate în scris de recurenții reclamanți, și prin care solicită să se ia act de renunțarea la judecata recursului, Curtea le apreciază ca fiind întemeiate, urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 264 să se ia act de renunțarea acestora la judecata recursului.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul pârâtei Primăria Comunei, va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea, de asemenea va respinge recursul declarat de ceilalți reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunțarea la judecata recursului a reclamanților, și, împotriva sentinței nr. 235 din data de 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de ceilalți reclamanți împotriva aceleiași sentințe.
Admite recursul declarat de pârâtul primarul Comunei, modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu - - |
Grefier, |
Red.
Tehred. / 2 ex / 26.10.2009
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu
