Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 397/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 397/CA
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iulia I - -
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții, C, toți cu domiciliul în comuna, județul I, în contradictoriu cu intimata Primăria Comunei, având ca obiectlitigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999), recurs împotriva sentinței numărul 134/CA din 11.02.2009 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă, de către grefier, că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 15 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre. La cererea avocatului recurenților, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 22 iunie 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.134/ din 11.02.2008, Tribunalul Iașia respins cererea formulată de reclamanții, C, în contradictoriu cu pârâta Primăria com., prin primar.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici fiind salarizați potrivit Legii nr. 188/1999 iar potrivit art. 29 din acest act normativ începând cu 21.04.2003 în componența salariului funcționarului public intră salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul gradului, aplicarea suspendată de la 01.01.2004 prin art. XXV din Legea nr. 161/2003, pentru anul 2005 prin OUG nr. 92/2004, pentru anul 2006 prin OG 2/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, respectiv art. 29 lit. se modifică suplimentul gradului devenind suplimentul treptei de salarizare și se prelungește termenul pentru intrarea în vigoare a dispozițiilor pertinente la 01 ianuarie 2007.
Dându-se textelor o nouă numerotare, art. 29 devine art. 31 care se regăsește în forma republicată Legii nr. 188/1999 din 29 mai 2007.
OG nr. 2/2006 modificată și completată prin Legea nr. 232/2007 care reglementează drepturile funcționarilor publici pentru anul 2007 nu mai suspendă prevederile privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în aceste condiții reclamanții formulând prezenta acțiune.
Până la intrarea în vigoare legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarului public, salarizarea funcționarului public este reglementată anual.
În toate actele normative începând cu 2004 în materie de salarizare funcționarilor publici se prevede că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Pe de altă parte salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, clasă, gradul profesional și treaptă de salarizare la stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile publice specifice avându-se în vedere salariile de bază pentru funcțiile publice generale.
Legislația specifică privind salarizarea prevede o serie de sporuri specifice, sporul de vechime, premiile și alte stimulente, dar nu stabilește care este cuantumul suplimentelor cerute de reclamanți.
Ori atât timp cât legiuitorul nu înțeles să cuantifice aceste două sporuri instanța nu le poate acorda arbitrar.
Contenciosul funcției publice nu este un contencios de plină jurisdicție. Altfel spus judecătorul nu se poate substitui administrației (angajatorului) să emită el însuși actul administrativ solicitat.
Prin urmare, instanțele, dacă ar acorda sporurile de 25% calculate la salariul de bază, s-ar substitui administrației și mai mult chiar ar legifera.
Reclamanții au posibilitatea de solicita tot pe calea acțiunii în justiție obligarea celor în drept să emită reglementări prin care să se determine cuantumul acestor sporuri, abia ulterior putând solicita aceste drepturi în momentul în care acestea se pot cuantifica.
Nu se poate reține susținerea reclamanților că au dreptul la suplimentul de 25% pentru post și treaptă întrucât alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest supliment.
Sporul de 25% la care face referire reclamanții este unul prevăzut în legi speciale și se acordă raportat la specificul muncii.
În plus instanța nu mai poate dispune prin hotărâre eliminarea consecințelor discriminării între diferite categorii de salariați, dacă nevoie de ajustări legislative, în acest sens fiind deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819 și 821 din 2008.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamanții, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a ținut seama de faptul de prevederile imperative art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, care prevăd componența salarială a funcționarilor publici. Susțin recurenții că, odată încetată măsura suspendării exercițiului dreptului, angajatorul avea obligația de a plăti drepturile salariale stabilite prin lege, soluție impusă și de practica constantă a în această materie. argumentele aduse în susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanții solicită admiterea recursului formulat și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sporurilor legale.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare prin care solicită, fără a aduce nici o argumentare în acest sens, respingerea recursului.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, și având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, putând să examineze cauza sub toate aspectele, constată următoarele:
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru perioada de început solicitată, respectiv începând cu 01.01.2004, în mod corect a reținut prima instanță că atâta vreme cât acordarea sporurilor solicitate de către reclamanți a fost suspendată până la 31.12.2006, reintrând în vigoare la data de 01.01.2007, conform art. 13 din lg. nr. 251/2006, și dreptul petenților de a solicita plata acestor drepturi a fost suspendat și relua la aceeași dată, respectiv 01.01.2007. astfel că nu poate fi reținută prescripția dreptului la acțiune.
În ceea ce privește fondul acuzei, Curtea reține că potrivit art.29 lit. c și d) din Legea nr.188/1999, devenit art.31, la republicarea legii din 2006, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din
a) salariul de bază,
b) sporul pentru vechime în muncă,
c) suplimentul postului, în procent(general) de 25% din salariul de bază, și
d) suplimentul gradului, de asemenea, în procent de 25% din salariul de bază, drepturi a căror plată a fost suspendată prin art.44 din OUG nr.92/2004 și art.48 din OUG nr.2/2006, până la 31 decembrie 2006, reglementări ce au reintrat în vigoare la 1.01.2007, conform art.13 din Legea nr.251/2006, ocazie cu care termenul de "suplimentul gradului" a fost înlocuit cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Raportat acestor prevederi, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui,cât timp nu i-a fost înlăturată existența printr-o dispoziție legală și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea normei legale în ceea ce privește acest drept.
Din actele dosarului rezultă că reclamanții au statut de funcționari publici, regimul lor juridic fiind guvernat de Legea nr.188/1999, iar drepturile salariale solicitate prin acțiuni sunt prevăzute de art.31 din Legea privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Curtea nu poate reține că articolul 31 din Legea nr.188/1999 stabilește doar la modul general, că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, câtă vreme aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materie, respectiv dispozițiile art. 155 din Codul muncii, potrivit cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 269 și 166 din cod prevăd că angajatorul este obligat să îi despăgubească pe salariați în situația în care, din culpa sa, aceștia au fost prejudiciați prin neexecutarea în totalitatea obligațiilor privind plata drepturilor salariale ce li se cuvin. Or, împrejurarea că legiuitorul intenționează, într-un viitor incert, să elaboreze o altă lege și să implementeze un sistem unitar de salarizare a tuturor funcționarilor publici nu justifică în nici un mod neacordarea celor două sporuri legale, atât timp cât ele fac parte din salariu. Dimpotrivă, intenția legiuitorului, care, din motive de ordin financiar, a suspendat succesiv acordarea acestor sporuri, fost ca ele să figureze ca elemente componente ale salariului funcționarului public, iar neprevederea ulterioară a unor cuantumuri ori condiții de acordare nu constituie un aspect de natură a duce la concluzia că nu se impune aplicarea concretă a acestor dispoziții legale. Astfel, chiar dacă atât din cuprinsul art.31 din Legea nr.188/1999, cât și din prevederile art.1 alin.2 lit. a) nr.OUG92/2004, rezultă că dincolo de simpla enumerare a elementelor pe baza cărora sunt salarizați funcționarii publici, problema salarizării în mod concret a acestora ar trebui să facă obiectul unei legi separate, legiuitorul urmărind, în mod explicit, implementarea, din anul 2006, unui sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici, culpa legiuitorului, care nu a mai intervenit cu precizări privind modul de acordare a sporurilor ce fac parte din salariu ( prin ordonanță de guvern, lege sau norme metodologice) nu trebuie răsfrântă asupra reclamanților funcționari publici, fapt ce ar afecta grav dreptul la muncă și la corecta și justa remunerare a acestora.
Sporurile prevăzute de art.31 lit."c" și"d" din Legea nr.- sunt deja "legiferate", însuși legiuitorul readucându-le din nou în vigoare, astfel că actul instanței de a recunoaște caracterul obligatoriu al unor dispoziții legale nu se poate subsuma actului de legiferare.
Nu în ultimul rând, este de menționat că suspendarea acordării celor două sporuri nu semnifică înlăturarea acestora, întrucât dacă aceasta ar fi fost voința reală a legiuitorului, forma în vigoare a art.31 din lege nu ar fi fost cea citată. Acordarea sporului postului și a celui corespunzător treptei de salarizare se subscrie și exigențelor impuse de prevederile G nr.6/2007, ce stipulează drepturile funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de lege.
Raportându-se la Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea consideră că dreptul reclamanților este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din protocolul menționat, reținând că reclamanții nu au beneficiat de aceste sporuri și că, atâta timp cât dispozițiile legale menționate - în vigoare - au consacrat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale, prevăzute de legislația specifică funcției publice, cererea reclamanților este legitimă.
Se mai reține că, potrivit hotărârii CEDO din 22.04.2004, cauza nr. 44076/98, Angelov contra Bulgariei, o creanță poate să reprezinte un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Motivele invocate privind lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica neacordarea sporurilor recunoscute în favoarea reclamanților.
Aceeași argumentație, în sensul că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească sau un act normativ cu putere de lege se regăsește și în hotărârea CEDO pronunțată în cauza nr. 59498/00, Bourdov contra Rusiei.
Chiar dacă suspendarea acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu a fost urmarea unor constrângeri bugetare, ci consecința directă și imediată a neelaborării și neadoptării legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici,și la care art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999 face trimitere, așa cum am arătat nu poate fi răsfrântă asupra dreptului reclamanților.
, de către puterea legiuitoare, a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, în cadrul căreia dreptul la suplimentul postului și dreptul la suplimentul corespunzător treptei de salarizare ar fi trebuit să-și afle consacrarea deplină și definitivă, începând de la definirea acestora și terminând cu stabilirea cuantumului, ori sistemului de acordare, nu exclude intervenția puterii judecătorești în soluționarea diferendelor referitoare nu la politica salarială promovată de puterea executivă și aprobată de puterea legislativă, ci la recunoașterea drepturilor conferite prin lege, tocmai având în vedere că misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este, conform art.126 alin.1 din Legea fundamentală, aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, lor nefiindu-le însă permis ca, în aplicarea legii, să înlocuiască sau să creeze norme de drept pe cale judiciară.
Tocmai în absența legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, care ar fi trebuit să se bazeze pe sistemul de salarizare enunțat la alin.1 al art.31, reclamanților trebuie să li se recunoască dreptul de a primi suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, chiar dacă legiuitorul nu a indicat, prin legea specială de salarizare, care sunt categoriile de funcționari care beneficiază de aceste drepturi, care sunt condițiile în care ele se acordă și în mod deosebit care este sistemul de calcul al acestor suplimente la salariul de bază, culpa aparținând în mod exclusiv acestuia și pentru care nu pot fi sancționați, prin nerecunoașterea drepturilor ce li se cuvin, reclamanții,lipsă ce poate fi suplinită de angajator prin elaborarea de norme interne prin care să reglementeze aceste aspecte, în funcție de specificul instituției cât și de funcția fiecărui funcționar în parte(și cu precădere în ceea ce privește cuantumul acestor sporuri în raport de criteriile enunțate)aspecte de ordin intern care par dificil de acoperit printr-un act normativ general valabil.
Împrejurarea că nu există nici un act normativ care să permită cuantificarea celor două suplimente, stabilirea acestora de către instanță la nivelul până la 25% din salariul de bază, nu poate fi considerată arbitrară, câtă vreme acest procent este prevăzut expres de legea cadru, stabilirea acestora sub acest cuantum fiind atributul exclusiv al debitorului și de care reclamanții nu sunt ținuți răspunzători.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul art.304 raportat la art. 312 ind. 1 alin. 2, 3 cod proc. civ. să admită recursul formulat de reclamanți, iar pe fond se va proceda conform dispozitivului în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale astfel cum au fost solicitate. Totodată, având în vedere că reclamanți au efectuat cheltuieli de judecată în prezenta pricină, ocazionate de plata onorariului de avocat conform chitanțelor depuse la dosar, în temeiul art. 274 cod proc. civ. urmează ca pârâta să fie obligată la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 134/CA din 11.02.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care modifică în tot.
Admite acțiunea promovată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei .
Obligă pârâtul la plata către reclamanți a suplimentului postului și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de până la 25 % din salariul de bază, în raport de încadrarea pe funcție a fiecărui reclamant, începând cu data de 01.01.2004 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, sume actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
Admite cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată și obligă pârâtul să plătească acestora suma de 5670 lei cu acest titlu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Tehnored. /
02 ex.
02.07.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia
