Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3975/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3975
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr.2033 din 03 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA SILVICĂ DR.TR.S-CONSILIUL DE DISCIPLINĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen și este scutit de taxă de timbru.
S-a arătat că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 Cod pr.civilă.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Prin cererea de chemare în judecată introductivă înregistrată la Tribunalul Mehedinți sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică DTS, anularea Deciziei nr.5/24.06.2008, adoptată de Consiliul de Disciplină din cadrul Direcției Silvice DTS, prin care s-a menținut propunerea de sancționare cu desfacerea contractului de muncă a pădurarului.
In motivarea contestației reclamantul a arătat că în baza raportului nr.1854 din 24.03.2008 întocmit de prin care s-a propus sancționarea sa cu desfacerea contractului său individual de muncă, Comisia de Disciplină cu încălcarea art.270 din Codul Munciia adoptat hotărârea nr.5/2008 fără să aibă la bază o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi stabilit întinderea, cauzele și culpa sa în producerea prejudiciului.
A mai arătat reclamantul că s-au încălcat și prevederile art.19 din Ordinul nr.274/2002 (actualizat) pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a consiliilor de disciplină prevăzute în Statutul personalului silvic, în sensul că faptele supuse analizei Consiliului de disciplină trebuiau dezbătute nu numai în baza unei cercetări prealabile din care trebuia să rezulte dacă este sau nu vinovat, precum și cauzele, împrejurările, gravitatea și gradul vinovăției sale.
Reclamantul susține că nu i-a fost comunicată nici Decizia nr.28/21.03.2008 prin care i s-a diminuat nejustificat salariul și că pentru aceeași abatere a fost sancționat disciplinar de două ori.
In drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OUG59/2000 actualizată, Ordinul nr.274/2002, Legea nr.53/2003 - Codul Muncii și Codul d e procedură civilă.
In dovedirea susținerilor sale, reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu acte, pe care le-a depus în copie la dosarul cauzei.
Prin sentința nr. 2033 din data de 03.06.2009 a Tribunalului Mehedinți Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Dr. Tr.
În motivare instanța a reținut că prin adresa nr.7692 din 07.08.2008 pârâta Direcția Silvică DTSa comunicat instanței faptul că în ședința din 01.08.2008 Comitetul director a analizat contestația reclamantului împotriva Hotărârii Consiliului de disciplină nr.5/2008 și prin Hotărârea nr.52/23.07.2008 a revenit asupra primei hotărâri și a depus la dosarul cauzei în copie Hotărârea nr.52/23.07.2008.
Având în vedere faptul că pârâta în cursul soluționării cauzei a revenit pe cale administrativă asupra Hotărârii nr.5/2008 și a emis o altă hotărâre nr.52/23.07.2008, contestația împotriva hotărârii nr. 5/2008 a fost respinsă ca lipsită de obiect.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 18.06.2009 reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a arătat că, față de documentația depusă la dosar de pârâta Direcția Silvică Dr. Tr. S, reclamantul a formulat precizare la acțiune, aceasta fiindu-i greșit respinsă în baza art. 132, deoarece Hotărârea nr. 52/23.07.2008 nu i-a fost comunicată, luând cunoștință de ea la termenul din 13 mai 2009.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.7, 8,9 și următoarele și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul fondat pentru următoarele considerente.
Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 5/24.06.2008 adoptată de Consiliul de Disciplină din Cadrul Direcției Silvice Dr. Tr.
Ulterior, la 21.05.2009 reclamantul a formulat o precizare de acțiune, arătând că față de documentația depusă la dosar la 13 mai 2009, solicită anularea Hotărârii nr. 52/23.07.2008 prin care a fost soluționată contestația reclamantului formulată împotriva Hotărârii nr. 5/2008.
În ședința publică din 03.06.2009 instanța, din oficiu, a respins precizarea de acțiune prin care reclamantul a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, apreciind că aceasta nu a fost depusă în condițiile art. 132 ( și nu art. 32, cum din eroare a consemnat instanța, acest din urmă articol referindu-se la recuzare), înainte de dezbateri.
Procedând astfel, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
Dispozițiile art. 132 alin.1, care stabilesc momentul până la care reclamantul poate să își modifice cererea de chemare în judecată, nu sunt de ordine publică, ci de ordine privată, astfel că nesocotirea lui ar putea fi invocată numai de către pârât, nu și de instanță din oficiu.
Mai mult, nerespectarea termenului de modificare a cererii principale nu poate fi invocată de către pârât decât la termenul respectiv sau dacă pârâtul nu este prezent la acel termen, la termenul de judecată următor, în ambele cazuri înainte de a mai pune în discuție alte aspecte ale procesului, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca neregularitatea procedurală respectivă.
În cauza de față, instanța a invocat în mod eronat, din oficiu, excepția tardivității modificării cererii, deși pârâtul nu se opusese acestei modificări.
Mai mult, nici în fața instanței de recurs pârâta nu a arătat că nu ar fi de acord cu modificarea cererii de chemare în judecată, nedepunând întâmpinare.
În aceste condiții, Curtea, constată că prima instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 132 alin.1, și in consecință, în baza art. 304 pct. 9 și 312 va admite recursul formulat de reclamantul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, urmând a fi soluționată acțiunea precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr.2033 din 03 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA SILVICĂ DR.TR.S-CONSILIUL DE DISCIPLINĂ.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehred. / 3 ex. / 28.10.2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie