Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 404/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 404
Ședința publică de la 04 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN O împotriva sentinței nr.785 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN O prin avocat și intimatul reclamant lipsind intimații reclamanți, C, G, A, G, A, G, G, T, G, A, A, G, G, I,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 CPC și că este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare și că se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 CPC, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN O solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului, întrucât instituția pârâtă are venituri proprii care pot acoperi contravaloarea tichetelor de masă.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea formulată la Tribunalul O l t, reclamanții, C, G, A, G, A, G, G, T, G, A, A, G, G, I, au chemat în judecată pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN O, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să oblige pârâtul la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumelor de bani, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, potrivit Legii 142/1998 pe perioada 31 octombrie 2004 -31 octombrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivare au arătat că Legea 142/1998 a prevăzut acest drept al salariaților din unitățile bugetare, privind acordarea tichetelor de masă, însă din motive necunoscute nu s-au acordat, făcându-se o discriminare în raport de prevederile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, precum și în raport de art.29 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Au arătat că numai o parte din categoriile de salariați ai unitățile bugetare au beneficiat de acest drept, motiv pentru care consideră că au fost grav prejudiciați.
Prin sentința nr. 785 din 27 noiembrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Olta admis acțiunea reclamanților față de pârât.
A fost obligat pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN O să plătească reclamanților contravaloarea tichetelor de masă pe perioada31 octombrie 2004 -31 octombrie 2007, actualizată la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.1 din Legea 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste, etc pot primi o alocație individuală de hrană a cordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajatori, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz a bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
S-au avut în vedere de prima instanță, la adoptarea soluției, și a prevederilor art.41 alin.2 din Constituția României.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A arătat recurentul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dispunând în mod nelegal obligarea acestora la acordarea contravalorii tichetelor de masă și a tichetelor cadou cu ocazia sărbătorilor de C și Paști, pe perioadele stabilite de instanță.
S-a susținut că în nici unul din anii pentru care s-a solicitat acordarea tichetelor de masă și a tichetelor cadou nu a existat vreo dispoziție legală care să prevadă obligația Ministerului Public de a achiziționa pe cheltuială proprie tichete de masă și tichete cadou.
A arătat recurentul că discriminarea invocată de reclamanți și reținută de instanța de fond, în raport de care angajații din anumite domenii din cadrul sectorului bugetar (primării) este lipsită de fundament.
Recursul este fondat.
Statutul funcționarilor publici cât și actele normative de salarizare a acestora prevăd dreptul funcționarului public la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, prime și alte drepturi salariale fără a face referire la tichete de masă.
Statutul personalului din sistemul autorității judecătorești, precum și drepturile de care aceștia beneficiază, formează obiectul unor reglementări speciale. In mod constant, legiuitorul a stabilit că aceștia au drepturile și îndatoririle prevăzute în actele normative având acest caracter special, având în același timp un regim de salarizare distinct față de alte categorii de personal.
Or, în Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care constituie actul normativ aplicabil în perioada de referință și în OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nu există dispoziții în sensul acordării drepturilor solicitate de reclamanți.
Legiuitorul nu stabilește imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tuturor salariaților tichete de masă, așa încât acordarea acestora rămâne la latitudinea sa în funcție de situația concretă din sistem și, în cazul instituțiilor publice, în măsura în care asemenea cheltuieli, sunt prevăzute în bugetul de stat.
Din redactarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, se constată că legea stabilește categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
În plus menționează condiția unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.
Potrivit rt. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordăîn limita prevederilor bugetului de statsau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului, condiționat de existența sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Sunt imperative dispozițiile art. 49 din Legea nr. 733/2001 a bugetului de stat pe anul 2002, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și în Legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2002-2006 care interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Mai mult, referirea la alte categorii profesionale nu poate fi reținută pentru că aceste categorii au situații juridice diferite și se bucură de alte drepturi și obligații, iar salarizarea se asigură din bugete distincte. Dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Salariații din sistemul judiciar se bucură de o serie de drepturi și beneficii care li se adresează și care nu sunt aplicabile altor categorii de salariați din sistemul bugetar.
Printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește acordarea tichetelor de masă, care reprezintă o situație specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
Actele normative privind acordarea tichetelor de masă, nu instituie un drept al salariaților, respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii condiționat de existența fondurilor bugetare.
In concluzie, dreptul pretins de reclamanți nu este un drept rezultând exclusiv din lege și aplicându-se prin efectul legii astfel că, în aceste condiții, instanța urmează să admită recursul.
Se va modifica sentința, în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN O împotriva sentinței nr.785 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red.2 ex.AR. 11 Martie 2008
tehnored.
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie