Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 413/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 413/
Ședința publică din 08 Mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului H, cu sediul în municipiul M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.330 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pârâta-recurentă, prin consilier juridic, lipsă fiind reclamantul-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și timbrat cu suma de 2 lei, taxei judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
La întrebarea instanței recurenta declară că nu are cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentanta pârâtei-recurente susține recursul și solicită admiterea lui, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestației și menținerea deciziei pronunțată de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990, pentru considerentele expuse detaliat în motivarea recursului.
CURTEA,
Prin sentința nr.330 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de reclamantul împotriva Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990 din cadrul H și în consecință a fost anulată decizia nr.197/21.05.2007 emisă de pârâtă, a constatat că reclamantul a executat o pedeapsă privativă de libertate de 17 luni și 5 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.252/5.03.1979 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr.252/1979, pe motive politice și a fost obligată pârâta să acorde reclamantului drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990.
Prima instanță a reținut că reclamantul a cerut stabilirea calității de beneficiar al prevederilor Decretului-lege nr.118/1990 pentru perioada în care executat o pedeapsă privativă de libertate de 17 luni și 5 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.252/5.03.1979 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr.252/1979, motivat de împrejurarea că, fiind de credința Martorii lui, a refuzat să-și satisfacă serviciul militar, religia nepermițându-i să depună jurământ militar și să pună mâna pe armament.
Prima instanță, având în vedere faptul că la data condamnării Constituția României proclama libertatea religioasă a fiecărui cetățean, iar cultul religios căruia îi aparținea reclamantul nu era interzis de lege, a considerat că acesta a suferit o restrângere a drepturilor și libertăților de conștiință și religie tocmai datorită regimului dictatorial existent la aceea dată în țară, regim care nu i-a permis să opteze pentru forme alternative de îndeplinire a serviciilor militare.
S-a precizat în considerente că Decretul-Lege nr.118/1990 nu conține dispoziții exprese privitoare la determinarea caracterului politic al măsurilor represive dispuse, prin urmare, determinarea caracterului politic al unei condamnări trebuie să fie făcută într-un sens larg și nu limitativ, doar la infracțiunile cu caracter politic expres prevăzute.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de pârâta F H, care a solicitat modificarea acesteia în sensul respingerii contestației și menținerea deciziei nr.197/2007 ca fiind temeinică și legală.
În motivarea recursului s-a învederat că cele reținute de instanța de fond sunt în totală contradicție cu textul art. 1 lit. "a" din Decretul-lege nr. 118/1990, deoarece având în vedere prevederile art. 1 din Codul penal, natura politică sau de drept comun a infracțiunii rezultă tot din legea penală, mai exact din capitolul și articolul incriminator. Recurenta a mai precizat că sunt limitativ cazurile în care nu există obligația încorporării și satisfacerii serviciului militar, iar reclamantul nu a dovedit că s-ar fi aflat în vreuna din acestea.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este fondat.
Cererea reclamantului este întemeiată pe prevederile art. 1 lit. "a" din Decretul-lege nr. 118/1990, care reglementează situația persoanei care a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice, după data de 6 martie 1945, data instaurării dictaturii. Acest act normativ nu precizează care infracțiuni sunt de natură politică, astfel că instanța este într-adevăr obligată să analizeze acest caracter pentru fiecare situație în parte, în raport cu perioada în care a fost săvârșită fapta, posibilele conotații politice, precum și în raport de textul legal incriminator.
În cazul dedus judecății este vorba despre o condamnare prin sentința nr.252/5.03.1979 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.354 alin. 2 Cod procedură penală, aceea de neprezentare la încorporare, în fapt reținându-se că acest refuz a fost motivat de reclamant prin faptul că este adept al credinței "Martorii lui ".
Codul penal în vigoare în perioada indicată, respectiv cel din 21 iunie 1968 incriminează săvârșirea faptei penale de neprezentare la încorporare la Titlul "Infracțiuni contra capacității de apărare a României", Cap. 3, "Infracțiuni săvârșite de civili", art. 354.
Astfel, relațiile sociale apărate și vătămate prin fapta reclamantului nu erau legate de valorile politice ale perioadei comuniste, ci de capacitatea de apărare a țării, valoarea apărată în orice orânduire indiferent de regimul politic.
O reglementare mai amănunțită, cu elemente concrete a categoriilor de infracțiuni politice o găsim în textul art. 2 din OUG nr. 214/1999, privind acordarea calității de luptător în rezistență cuvenită persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive. Deși textul legal precizat nu i se aplică reclamantului care nu a înțeles să uziteze de acesta, instanța constată că infracțiunea de neprezentare la încorporare nu se regăsește nici în cele cinci situații reglementate de acest act normativ.
Condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare nu poate fi înțeleasă ca o afectare a respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale, din rațiuni politice, deoarece și în perioada respectivă Constituția garanta libertatea conștiinței (art. 30) dar în același timp prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40). Prin instituirea obligativității de a se prezenta la încorporare, nu se poate considera că s-a exercitat o persecuție politică, legea nefăcând vreo discriminare pe criteriu religios, de altfel, pe nici un criteriu, ci dimpotrivă satisfacerea stagiului militar fiind obligatorie pentru toți cetățenii apți pentru efectuarea acestuia. Erau reglementate și situațiile și persoanele pentru care nu exista această obligație. Nu se poate pune problema caracterului represiv al acestor reglementări ca fiind determinat strict de orânduirea comunistă și mai ales din rațiuni politice. Condamnarea a avut loc pentru faptul neprezentării la încorporare, iar obligativitatea satisfacerii stagiului militar care include și prezentarea la încorporare, incumba tuturor cetățenilor apți pentru serviciul militar. Reglementări privind serviciul militar alternativ au avut loc în perioada de după 1989, mai precis prin Legea nr. 46/1996 - art. 4 și HG nr. 618/1997, perioadă în care nu se mai punea problema dictaturii în sensul reglementat de Decretul-lege nr. 118/1990.
Prezentarea la încorporare era obligatorie chiar și în situația executării unui serviciu militar alternativ, și după abolirea dictaturii comuniste. Condamnarea nu a fost dispusă pentru faptul apartenenței la un cult religios, ci pentru o faptă strict determinată de norme penale, în condițiile în care abia Constituția României din 1991 admis că perceptele religioase pot constitui un motiv de refuz al îndeplinirii stagiului militar, normă constituțională materializată prin Legea pregătirii populației pentru apărare. Astfel, de esența aplicării prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 este stabilirea caracterului de infracțiune politică și nu analiza sensului larg al modului de exprimare, de exteriorizare a dreptului la conștiință și religie care, poate fi făcută în afara contextului reglementat de Decretul-lege nr. 118/1990, în afara caracterului politic. În plus, reclamantul nici nu a uzitat de prevederile OUG nr. 214/1999, cadru normativ care, în condițiile și termenele de exercitare, ar fi permis să se facă o analiză prin prisma prevederilor art. 2 caracterului infracțiunii pentru care a fost condamnat, politică sau de drept comun.
Restrângerea dreptului de exprimare a libertății conștiinței religioase legate de serviciul militar, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional legal al organizării serviciului militar, cadru menținut și în perioada post comunistă până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi la cel profesionist, prin urmare, nu are caracter politic în sensul dat de Decretul-lege nr. 118/1990. Scopul legiuitorului a fost acela de a repara prejudiciile aduse persoanelor care au suferit persecuții politice în regimul comunist. celor care pretind că nu au avut libertate de conștiință și religie prin obligarea satisfacerii stagiului militar, nu ține neapărat de orânduirea comunistă, în sensul dat de actul normativ invocat, ci de modul în care a fost legiferată obligația constituțională. Problema libertății de conștiință și de religie care în cazul dedus judecății este legată de posibilitatea refuzului de satisfacerea stagiului militar, nu se poate considera că a fost generată de regimul politic, neavând la bază raționamente ce țin de valorile comuniste, ci de organizarea și legiferarea modului de efectuarea stagiului militar. Altfel, nu s-ar putea explica de ce problema a fost de actualitate și în perioada post comunistă, perioadă în care s-au mai pronunțat condamnări pentru aceeași faptă și în aceleași condiții. Desigur că, nu se exclude tema discuției, și anume, restrângerea dreptului fundamental al conștiinței și religiei, libertatea de exprimare și manifestare confesională, dar aceasta se poate face într-un alt context, nu în cel strict determinat și reglementat de nr. 118/1990. O altă interpretare ar denatura scopul urmărit de legiuitor, acela de reparator pentru persecuțiile regimului comunist. Tocmai de aceea nu pot fi reținute considerentele primei instanțe, că restrângerea drepturilor și libertăților de conștiință și religioase suferite de reclamant se datorează regimului dictatorial existent la acea dată în țară și care nu i-a permis să opteze pentru forme alternative de îndeplinirea îndatoririlor militare. De altfel, instanța de fond practic nu aduce nici un argument juridic plauzibil în susținerea caracterului de infracțiune politică a celei pentru care reclamantul a suferit o condamnare.
Pentru considerentele arătate, văzând și prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 20 din legea nr. 554/2004, modificată, instanța va admite recursul pârâtei și în consecință, va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 330 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că respinge contestația formulată de reclamantul, domiciliat în com. sat. nr.407, jud.H, împotriva deciziei nr.197/21.05.2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990 de pe lângă
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
2 exemplare
11.06.2008
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
