Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 424/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.424
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.04.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.138/04.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat și pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul - intimat personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul - intimat pune concluzii de respingere a recursului, menținerea sentinței atacate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș - Secția contencios administrativ - sub nr.7652/30/22.10.2007 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pe anii 2004, 2005 și 2006 conform art. 37 pct. 2 nr.OG38/2003 precum și a sporului de fidelitate pe anul 2005 prevăzut de art.6 OG38/2003, sume actualizate în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, s-a prevăzut ca polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a nr.OG38/2003, reclamantul nu a beneficiat de această dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pe anii 2006. considera astfel, ar contravenii prevederilor art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și fără a aduce atingere existenței dreptului.
De asemenea se mai arată că potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovită de nulitate. Se mai invocă totodată decizia nr. XII /5.02.2007 a Jc are a stabilit că polițiștilor li se cuvine prima de concediu pe anii 2004 - 2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arată că acesta este stabilit prin art. 6 nr.OG38/2003, iar pentru anul 2005 fost suspendat în baza art. 2 al.1 nr.OUG118/2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluată în 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.37 pct.2 și art. 6 din nr.OG38/2003, art.41 al.2 Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând că dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prevederile art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din Legea nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că bugetul a fost aprobat prin Legea nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plați.
Totodată, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că potrivit nr.HG 208/2005, bugetul de stat este gestionat de, iar în ipoteza admiterii acțiunii, acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți, însă, câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse, instanța apreciază că nu se poate proceda ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul, fiind incompatibilă calitatea de pârât, direct obligat, cu aceea de chemată în garanție.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul T, pe fondul cauzei, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prevederile art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din Legea nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arata că bugetul a fost aprobat prin Legea nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plați.
Câtă vreme dispozițiile legale de suspendare au fost date cu respectarea Constituției României, instanței de judecată îi revine doar rolul de a constata existenta acestor dispoziții fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar prin T în baza mandatului nr.-/5.11.2007, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv în sarcina instituțiilor în care își desfășoară activitatea reclamantul.
Prin sentința civilă nr.138/CA din 04.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a
A luat act de renunțarea la judecată a reclamantului în dosar nr-.
A admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Economiei și Finanțelor B prin T și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului
A obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și T la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005, 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plații efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care vor fi redistribuite către ordonatorul terțiar de credite T, în vederea achitării acestora către reclamant.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, instanța nu a contestat faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și
Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată este întemeiată fiind admisă pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia și a scriptelor depuse la dosarul cauzei, are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art.1 din Legea nr.360/2002.
Conform art.1 al.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor, prevede că "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Este adevărat, că dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din Legea nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din Legea nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Nu s-a putut reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin dispozițiilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, nu există câtă vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
Pe de altă parte, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în nr.OG38/2003, republicată.
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.353/2003, precum și cele ale Legii nr.511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art. 37 al.2 teza I nr.OG38/2003, prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța a reținut că reclamantul, în aceiași calitate de funcționar public cu statut special - agent de poliție, beneficiază de prevederile art.6 din nr.OG38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurată, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin dispozițiile art.2 al.1 din nr.OUG118/2004, aprobată prin Legea nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art.6 din nr.OG38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art.6 din nr.OG38/2003, nu există, câtă vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte aceste dispoziții nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluată pentru anul 2006.
Dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Apoi, art.20 din Constituția României, prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În același timp, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
În plan intern, art.5 din, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza de naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
De altfel, pentru realizarea unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, aceasta și în interesul instituției publice, activitatea profesională desfășurată de către reclamant care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, trebuie apreciată în mod just și corect printr-o interpretare extensivă, logică a normelor și prevederilor legale incidente în cauză, în condițiile în care atât stabilirea cât și plata drepturilor și prestaților pecuniare datorate acestuia, urmând a se face și în sprijinul realizării satisfacției normelor juridice cuprinse inclusiv în Legea nr.188/1999, republicată.
Or, prin neacordarea primelor de vacanță și sporului de fidelitate, funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsură nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea în mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.6 și art.37 al.2 din nr.OG38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, Legea nr.28/2005 și Legea nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005, 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, motiv pentru care în temeiul art.6, art.37 al.2 din nr.OG38/2003, raportat la art.1, art.8, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 și art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Instanța de fond în mod nelegal a obligat pârâtul și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către pârâtul Ministerul Internelor și reformei Administrative și către Inspectoratul de Poliție al Județului T sumele de bani necesare achitării drepturilor bănești.
În acest mod, se apreciază că au fost încălcate dispozițiile art.16 - 30 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice.
Se arată că nu poate fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea sumelor de bani necesare izvorâte din titluri executorii atâta timp cât ordonatorii principali de credite al cărui fost angajat este reclamantul au solicitat Guvernului rectificarea bugetului de stat, numai după rectificarea acestui buget, ordonatorii principali de credite pot solicita în baza titlurilor executorii eliberarea sumelor necesare achitării drepturilor bănești ce constau în titluri executorii, așa cum de altfel precizează și nr.OG22/2002.
În raport de dispozițiile art.3 din nr.OG22/2002, se susține că în mod nelegal instanța de fond a obligat ca chemat în garanție să vireze sumele de bani necesare plății drepturilor salariale, fără ca ordonatorul principal de credite al reclamantului să facă dovada solicitării rectificării bugetului de stat.
Recursul este neîntemeiat.
Referitor la susținerea pârâtului în sensul că în mod nelegal instanța de fond a obligat ca și chemat în garanție să vireze sumele de bani necesare plății drepturilor salariale din litigiu, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, în condițiile în care toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr. 500/2002 conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
Prin urmare, ordonatorul principal de credite are calitate procesuală pasivă, iar cererea de chemare în garanție a este admisibilă.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea apreciază că recursul de față este nefondat, urmând a fi respins în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței civile nr.138/CA din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 3.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/05.05.08
TEHNORED:/06.05.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
