Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 456/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios administrativ și fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.456/R/CA-. Dosar nr.8261/62/R/CA-./2008
Ședința publică din data de: - 16 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Maria Ioniche judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva Sentinței civile nr.264/CA din data de 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului în ședința publică din data de 9 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 iunie 2009.
Instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Constată că prin Sentința civilă nr.264/CA/10.03.2009, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să fie operate modificările privind încadrarea, salarizarea și stabilirea drepturilor reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și încadrarea în clasa, gradul profesional și treapta de salarizare corespunzătoare, respectiv inspector, gradul profesional principal, treapta de salarizare 3, pentru perioada 27.10.2005 - 26.10.2007, inspector gradul profesional principal, treapta de salarizare 2 începând cu data de 27.10.2007, obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi de natură salarială rezultate ca urmare a neîncadrării corecte și legale în grad profesional și treaptă de salarizare, obligarea la recalcularea acestor drepturi în raport cu rata inflației până la data plății efective și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
Din cuprinsul motivării acțiunii, instanța de fond a reținut următoarele:
- reclamanta este funcționar public în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B de la data de 06.08.2001;
- prin cererea înregistrată sub nr.39779/27.10.2008, reclamanta a solicitat pârâtei transformarea postului și avansarea potrivit dispozițiilor modificatoare ulterioare ale Legii nr.188/1999;
- reclamanta a făcut referire la art.55 în forma în vigoare în anul 2004, devenit art.63 din Legea nr.188/1999, potrivit cu care "în carieră, funcționarul public beneficiază de dreptul de a promova în funcția publică și de a avansa în gradele de salarizare";
- condițiile cerute de lege pentru promovarea în funcție sunt prevăzute de art.57 (devenit 65) din Legea nr.188/1999, dispoziții legale ce au suferit modificări intrate în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Din cuprinsul întâmpinării depuse de pârâtă, prima instanță a reținut că reclamanta trebuia să facă dovada că s-au organizat concursuri și că a fost refuzată să participe, depunându-se la dosar situația concursurilor în perioada 01.06.2004 - 10.06.2008.
Din examinarea argumentelor mai sus expuse și a actelor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
- Raportat la condițiile impuse de art.65 al.2 din Legea nr.188/1999, în forma actuală, prevăzute și de Normele privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici (nr.HG1209/2003 în vigoare până la data de 04.07.2006 ), respectiv cele cumulativ necesare pentru ca funcționarul public să participe la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, instanța a constatat că reclamantul îndeplinește toate aceste condiții mai puțin cea a participării la examenul sau concursul de promovare:
- Referitor la promovare, s-a stabilit că aceasta este o modalitate de dezvoltare a carierei funcționarilor publici care garantează accesul acelor funcționari care sunt cei mai buni pentru un anumit post și că, în acest sens, condiția examenului nu poate fi ignorată, reprezentând garanția că activitatea implicată de funcția scoasă la concurs va fi îndeplinită corespunzător;
- De asemenea, s-a apreciat că promovarea nu este condiționată de existența unui post vacant, dar că aceasta rămâne condiționată de participarea și reușita la examenul sau concursul de promovare:
- S-a analizat și situația prevăzută de art.70 al.2 din Legea nr.188/1999 referitoare la promovarea rapidă, ce reduce la un an termenele prevăzute de textul de lege anterior menționat, stabilindu-se că reclamantul nu îndeplinește condiția prevăzută de lit.d și anume urmare a cel puțin o formă de perfecționare profesională în ultimul an;
- Reținând și faptul că în lipsa participării la vreun concurs de promovare, ar fi inechitabil față de colegii reclamantei ca aceasta să promoveze pe baza unei acțiuni în justiție, precum și împrejurarea că lipsa organizării unui concurs de promovare nu justifică promovarea reclamantei cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța de fond a respins acțiunea principală precum și celelalte petite accesorii ce depindeau de soluționarea primei acțiuni.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o sub aspectul respingerii acțiunii formulate.
Criticile aduse prin calea de atac au vizat următoarele aspecte:
- Toate concursurile menționate de pârâtă în situația depusă la dosar au fost organizate pentru alte funcții și alte structuri din cadrul -B și nu pentru funcția imediat superioară solicitată de reclamantă, privind activitatea de inspecție fiscală;
- Prin scoaterea la concurs numai a unor funcții de consilier superior, s-a limitat dreptul de a promova în gradul imediat superior funcționarilor publici cu gradul de asistent potrivit art.57 al.1;
- Prin solicitările cuprinse în acțiune nu s-a ignorat succesiunea în timp a actelor normative cu privire la statutul funcționarilor publici, a reglementărilor privind drepturile salariale ale acestora, ci a fost avută în vedere continuitatea prevederilor legale referitoare la condițiile cumulative privind vechimea necesară de 2 ani în funcție pentru promovarea de la gradul profesional asistent, treapta I de salarizare, la gradul profesional principal, treapta 3 de salarizare, indiferent de prevederile legislative ulterioare;
- S-a invocat situația discriminatorie creată prin organizarea concursurilor de promovare în funcții din gradul profesional imediat superior celui deținut numai pentru o anumită categorie de funcționari publici și anume pentru persoanele care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea, prin transformarea posturilor în care au fost încadrate, față de funcționarii publici cu vechime mare în funcții din gradul superior asistent clasa I ce cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
- Pârâta nu își poate invoca propria culpă, ce rezidă din neîndeplinirea obligațiilor legale ce îi reveneau privind promovarea funcționarilor publici; pentru participarea la un examen sau concurs era necesar, mai întâi, ca acestea să fie organizate, iar din situația depusă la dosar de pârâtă, rezultă că în perioada 2004 - 27.11.2008 nu s-au organizat concursuri sau examene de promovare;
- Acordarea treptei de salarizare nu a fost condiționată niciodată de existența locului vacant de examen sau concurs, ci numai de vechimea de 2 ani în treapta de salarizare respectivă și de calificativul de "bine" sau "foarte bine".
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul formulat este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Dispozițiile legale reținute de instanță au directă aplicabilitate în cauză, incidența lor nefiind criticată de recurent.
Ca și principiu general stabilit de lege în domeniul carierei funcționarilor publici, promovarea se poate face numai prin examen sau concurs, condiție, fără de care, indiferent de îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege care, de altfel sunt cerute în vederea participării la concurs sau examen, și independent de sistemul de promovare, nu se poate realiza promovarea în clasă, promovarea în grade profesionale și avansarea în trepte de salarizare.
În mod corect indică reclamanta faptul că, potrivit art.63 în forma actuala a Legii nr.188/1999, aceste promovări și avansări nu sunt condiționate de existența unui post vacant, însă acest text de lege trebuie coroborat în interpretare, cu art.64 al.2 din aceeași formă a statutului funcționarilor publici, potrivit cu care promovarea în gradul profesional imediat superior se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului.
Ca urmare, instituția publică în care își desfășoară activitatea funcționari publici, are obligația legală de a organiza concursuri sau examene anuale în vederea asigurării carierei acestei categorii profesionale, cu respectarea condițiilor prevăzute de același act normativ menționat anterior.
Lipsa organizării concursurilor sau examenelor pentru promovarea funcționarilor publici nu poate fi suplinită prin obligarea de către instanță a instituției publice la promovarea funcționarului public prin încadrarea, chiar succesivă, cum s-a solicitat în prezenta cauză, în altă clasă, grad profesional și treaptă de salarizare.
Organizarea concursurilor și examenelor este, de asemenea, supusă unor condiții privind avizarea de către alte instituții și încadrarea în fondurile bugetare acordate cheltuielilor de personal și salarii, respectarea sau nu a dispozițiilor legale în materie neputând substitui condiția promovării unui examen sau concurs.
Recurenta a invocat și situația de discriminare față de alte categorii de funcționari publici în privința cărora posturile au fost transformate în posturi de funcționar aflat în clasă superioară. Indiferent de veridicitatea susținerilor și de eventuala inechitate creată, lipsa condiției prevăzute de lege în legătură cu promovarea concursului sau examenului nu poate fi suplinită de instanța de judecată pe calea acțiunii civile formulată de reclamant, avansarea dispusă în aceste condiții fiind lipsită de suport legal.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civila, recursul declarat de recurenta.
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta (cu domiciliul ales la Avocat, în B,-, -.2,.2, jud.B) împotriva Sentinței civile nr.264/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Lorența Butnaru
- - - - - -
Grefier,
Red.:-/15.07.2009
Dact.:-/3 ex./15.07.2009
Jud.fond:-
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Lorența Butnaru, Clara Elena