Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 458/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 458/CA/2009
Ședința publică de la 08 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții -, împotriva sentinței nr.689/CA/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă mandatarul ales al recurenților, avocat, lipsă fiind intimata Autoritatea de Sănătate Publică
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul este scutit de taxa de timbru.
Intimata a depus la dosar, prin registratură, întâmpinare solicitând și judecarea în lipsă.
Instanța comunică reprezentantei recurenților un exemplar din întâmpinare.
Reprezentanta recurenților depune la dosar practică judiciară arătând că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii formulate de reclamanți, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, în fond și în recurs.
Se arată de către reprezentanta recurenților, în susținerea recursului, că reclamanții recurenți au calitatea de funcționari publici, au parcurs calea plângerii prealabile, solicitând autorității contractante acordarea tichetelor de masă prevăzute de Legea 142/1998 precum și suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Instanța de fond, în mod greșit a reținut că textul de lege menționat nu-și face aplicarea în cazul reclamanților, întrucât aceștia își desfășoară activitatea în baza unui raport de serviciu, fiind funcționari publici în sensul prevederilor art.2 din legea 188/1999, acest text de lege invocat de instanța de fond nu poate avea aplicare în cauză, atâta vreme cât nu stabilește dacă funcționarul public are sau nu calitatea de salariat.
De asemenea, potrivit art.93 din Legea 188/1999, statutul funcționarilor publici se completează cu prevederile legislației muncii, în măsura în care acestea nu contravin legislației specifice funcției publice. Atâta timp cât reclamanții au calitatea de salariați ai, înseamnă că ei sunt salariați în cadrul sectorului bugetar, fiind cuprinși în enumerarea legiuitorului, în privința acordării tichetelor de masă, prin urmare, au dreptul conferit de lege de a primi o alocație individuală de hrană, sub forma tichetelor de masă, deoarece prin încasarea unor asemenea alocații se asigură salariaților o protecție privind securitatea muncii constând în posibilitatea de a asigura hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
în ce privește suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare instanța de fond în mod greșit a apreciat că acordarea sporurilor solicitate presupune emiterea de către ordonatorul principal de credite a unui act administrativ, prin care să se stabilească condițiile în care se acordă aceste sporuri. Legiuitorul a prevăzut expres aceste drepturi, le-a stabilit data de aplicare, astfel că nu se poate aprecia că le-a lăsat la aprecierea ordonatorilor de credite, ele trebuind aplicate direct prin efectul legii. Lipsa emiterii unui act administrativ de către ordonatorul principal de credite, care să cuprindă și procentul din salariul de bază aferent sporurilor, nu este în măsură să înlăture obligația intimatei de a acorda aceste sporuri.
Această componență a salariului a fost introdusă prin art.13 titlul 3 din legea 161/2003 care a modificat prevederile anterioare ale dispozițiilor art.29 din legea 188/1999.
Întrebată fiind de instanță, reprezentanta recurenților arată că procentul solicitat a fost stabilit în funcție de procentul celorlalte sporuri acordate salariaților.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la ribunalul Sibiu -Secția Comercială și Contencios Administrativ sub dosar nr-, reclamanții -, G, B, -, G, și reprezentați legal prin Sindicatul au chemat în judecată pârâta Autoritatea de Sănătate Publică a Județului S, solicitând prin sentința ce se va pronunța:
- obligarea pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pe perioada 01.01.2004 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizate cu indicele de inflație, acordarea tichetelor de masă pentru aceiași perioadă, sume actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că sunt funcționari publici la autoritatea publică pârâtă, calitate în care au dreptul conform prevederilor art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și gradului, însă pârâta refuză aplicarea acestor prevederi legale, invocând diferite motive. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.1 din Legea 142/1998 au dreptul la o locație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, suportate integral de angajator.
În drept au invocat Legea 142/1998, Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003, Legea nr.554/2004.
Prin sentința civilă nr. 689/CA/2008 Tribunalul Sibiua respins acțiunea reclamanților.
În considerentele sentinței s-a reținut că, deși începând cu anul 2004 în art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 s-a prevăzut ca o componentă a salariului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturile solicitate nu pot fi acordate fără ca în prealabil să se reglementeze diferențiat în funcție de natura lor, cuantumul și criteriul de acordare, instanța neavând competența să creeze drepturi, acest atribut aparținând numai puterii legislative, astfel că în lipsa acestor criterii, acțiunea apare ca prematură. În privința tichetelor de masă, se arată că prevederile Legii 142/1998 nu sunt aplicabile reclamanților care sunt funcționari publici și își desfășoară raporturile de serviciu în temeiul Legii 188/1999.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță a interpretat greșit prevederile legale, respingând acțiunea ca prematură, dreptul reclamanților la aceste sporuri fiind stabilit de normele existente în vigoare, astfel că acest drept există și singura problemă pusă în discuție este legată doar de cuantificarea dreptului și atât timp cât angajatorul nu le cuantifică, această posibilitate rămânând la latitudinea reclamanților.
Reclamanții mai arată că aceste dispoziții ale legii privind statutul funcționarilor publici în măsura în care sunt incomplete, ele trebuie întregite cu dispozițiile dreptului comun, așa cum prevede art.295 alin.2 din Codul muncii și art.117 din Legea nr.188/1999, astfel că în cauză este aplicabil și principiul negocierii acestor condiții și modalități de acordare a drepturilor, mai puțin dreptul în sine a cărui interdicție este prevăzută de art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003, iar în afară de acestea reclamanta se află în prezența unei discriminări prin restrângerea și neacordarea unor drepturi prevăzute de legislația muncii, drepturi recunoscute doar unor funcționari din cadrul instituției pârâte. Reclamanții mai arată că au dreptul și la acordarea tichetelor de masă deoarece potrivit art.93 din Legea 188/1999 statutul funcționarilor publici se completează cu prevederile legislației muncii astfel că reclamanții au calitatea de salariați în sectorul bugetar.
Recursul a fost motivat în drept în conformitate cu disp.art. 304 pct.9 și art.312 Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de taxa de timbru conform prevederilor art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul reclamanților în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța constată că este nefondat și ca urmare va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Analizând cadrul legislativ în materia salarizării funcționarilor publici se constată că instanța de fond a identificat,interpretat și aplicat corect prevederile legale. Astfel, ispozițiile legale invocate și incidente în cauză sunt următoarele:
Prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004, în art.29 alin.(1) lit. c) și d), devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007,se prevede:" Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului".
Conform art.31 alin.(3) din aceeași lege "Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Articolul 29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În perioada 2004-2006 așa cum a reținut instanța de fond, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a prevăzut în art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581și ale art. 601alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 s-a stabilit: "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.
Proiectul reglementa mod unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza cât și suplimentul postului se calculau în puncte.
Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii așa cum solicită reclamantul când face trimitere la sporul acordat altor funcționari publici care exercită controlul preventiv sau auditul intern de 25% potrivit Legii nr.84/2003 și Legii nr.672/2002, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În cauză nu au fost încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, chiar dacă prin jurisprudența Curții de Justiție de la Strasbourg se recunoaște caracterul de bun și unui drept de creanță pentru că în speță reclamanta nu a dovedit cuantumul creanței.Cum nu s-a stabilit prin lege un procent fix de acordare și nici criterii de cuantificare a acestor sporuri pentru ca această creanță să fie determinată sau cel puțin determinabilă reclamanta nu are o creanță lichidă în sensul art.379 pr. civ. și în concluzie nu se poate reține că instanța de fond prin soluția adoptată a nesocotit dreptul de proprietate al reclamantului astfel cum e reglementat prin Constituția României și Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În ce privește critica reclamantei cu privire la încălcarea art.53 din Constituția României se reține că nici aceasta nu este fondată întrucât așa cum a argumentat instanța de fond în hotărârea atacată drepturile solicitate de reclamant nefiind reglementate sub toate aspectele care conturează conținutul lor concluzia este că reclamanta nu are încă aceste drepturi, nefiind drepturi actuale, acțiunea fiind prematură.
Art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prevede că salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Norma din 14.01.1999 de aplicare a Legii nr.142/1998 stabilește la art.4, că angajatorii care acordă tichete de masă salariaților vor cuprinde în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli, denumită "Tichete de masă", sumele destinate acoperirii valorii nominale a tichetelor de masă, potrivit celor convenite cu organizațiile sindicale legal constituite sau, după caz, cu reprezentanții salariaților.
Pentru instituțiile publice, art. 5, din norme stabilește că tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite, la articolul bugetar "Tichete de masă".
Din coroborarea dispozițiilor legale de mai sus rezultă că legea instituie categoriile de personal care au vocația de a primi aceste drepturi însă condiționează acordarea lor de necesitatea prevederii acestor cheltuieli în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat potrivit legii fiecărui ordonator de credite.
Pe de altă parte legile de mai sus sunt aplicabile doar personalului bugetar contractual, iar reclamanții au calitatea de funcționari publici. Nici Legea nr.188/1999, nici ordonanțele anuale de salarizare nu prevăd obligația autorității publice de a acorda aceste drepturi.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat corect că aceste pretenții sunt nefondate câtă vreme s-a dovedit în cauză că prevederile legale ce conferă drepturile în litigiu nu sunt aplicabile acestei categorii de personal, sumele necesare plății nu au fost cuprinse în bugetul propriu de venituri și cheltuieli al instituțiilor intimate și câtă vreme prin legile anuale ale bugetului de stat s-a prevăzut succesiv că instituțiile bugetare cum sunt intimații, nu pot să-și prevadă în bugetele proprii sume cu acest titlu.
În plus, acordarea, respectiv primirea acestor tichete constituie o opțiune angajatorului, și nu o obligație, și respectiv o vocație corelativă a angajatului, și nu un drept.
Sub raportul discriminării, argumentele reținute de instanța de fond sunt întemeiate, deoarece pentru a se constata existența unei discriminări care să încalce prevederile legale invocate precum și Protocolul nr. 14 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie să se constate o diferențiere de tratament în situații identice și comparabile. Ori, în cauză nu se poate constata existența unei similitudini între situația salariaților angajați cu contract de muncă și funcționarilor publici, deoarece salarizarea acestora, atribuțiile și responsabilitățile lor sunt reglementate prin norme legale în ce privește acordarea tichetelor de masă și a tichetelor cadou diferite.
În raport de cele ce preced se constată că soluția primei instanțe este legală, nefiind incidente prevederile art.304/1, art.304 pct.9 Cod pr.civilă și în temeiul art.312 alin. 1.pr.civilă, se va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
Intimata pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții -, G, B, -, G, împotriva sentinței nr. 689/CA/15. 12. 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8. 04. 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.GC
Dact./ex.2/ 19.05.2009
Jud.fond.
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu
