Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 462/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 462/CA
Ședința publică de la 13 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
Judecător: I - -
Grefier:
S-a luat spre examinare soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 664 din 11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic care depune delegație de reprezentare pentru recurenta Casa Județeană de Pensii B și, în calitate de reprezentant al funcționarilor publici, delegat din partea Sindicatului B Sed.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază obiectul litigiului, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la primul termen de judecată.
Prin serviciul registratură al instanței recurenta a depus concluzii scrise. De asemenea, intimații au depus concluzii scrise și practică judiciară pronunțată în spețe similare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurentă, față de susținerile formulate în cererea de recurs și concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, precum și față de dispozițiile legale invocate, solicită admiterea cererii de recurs și rejudecând cauza, să se respingă acțiunea formulată de funcționarii publici reprezentați de Sindicatul și Protecției Sociale "SED " B, ca fiind netemeinică și nefondată.
Reprezentantul funcționarilor publici, solicită respingerea recursului formulat de Casa Județeană de Pensii B, ca fiind nefondat și să se mențină sentința Tribunalului Bacău ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Instanța constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.664 din 11.12.2008, Tribunalul Bacăua admis acțiunea formulată de reclamanții funcționari Publici, - -, -, -, -, -, I, ., -, -, -, -, -, -, I, R, -, membri ai Sindicatului - reprezentat prin, cu domiciliul procesual ales la sediul instituției din B,-.A împotriva pârâtului Casa Județeană de Pensii B cu sediul în-.
A obligat pârâtă să plătească fiecărui reclamant în funcție de data angajării suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 24.03.2005 - actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A disjuns cauza față de reclamanții, -, -, -, R, - angajați contractual și dispune înaintarea dosarului la Tribunalul Bacău secția civilă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, reclamanții au calitatea de funcționari publici aflându-se în raporturi de autoritate cu Casa Județeană de Pensii B și nu au beneficiat de drepturile prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Cele două drepturi salariale respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost alocate funcționarilor publici prin art. 29 din Legea nr. 188/1999, care după modificare și renumerotare a devenit art. 31.
Prin nr.OUG 92/2004 acordarea acestor drepturi a fost suspendată până la data de 31.12.2006 prin art. 44 al acestui act normativ.
Având în vedere că OUG92/2004 nu anulează dreptul ci doar suspendă obligația de executare a autorității publice constată că încetând suspendarea reclamanții redobândesc dreptul de a fi executată obligația legală, redevenind creditori în sensul Protocolului adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Prin urmare, instanța urmează a admite acțiunea în ceea ce privește reclamanții funcționari publici și a obliga pârâtul să achite reclamanților drepturile salariale prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 începând cu data de 24.03.2005 prin respectarea dreptului general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Conform art. 1073 cod civil pentru o justă despăgubire va obliga pârâtul să indexeze pro rata temporis drepturile cuvenite, conform indicelui de inflație.
Va dispune disjungerea acțiunii față de reclamanții angajați contractual și a înainta dosarul la Tribunalul Bacău - Secția Civilă.
Împotriva acestei sentințe introdus recurs pârâta B, care critică hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că solicitările reclamanților nu au un fundament legal, sporurile solicitate de aceștia au fost suspendate succesiv și care trebuiau reglementate prin legea unică de salarizare, care nu a mai fost adoptată. De asemenea, acordare acestor sporuri nu are o bază legală, în sensul că nici unul din ordonatorii de credite nu au prevăzute fonduri pentru plata acestor sporuri, nefiind prevăzute sumele necesare în fondul de salarii pentru nici un an începând cu anul 2004. Solicită față de cele invocate admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților. Intimații, legali citați, nu a depus întâmpinare, însă au depus note de concluzii scrise prin, reiterând argumentele invocate în cererea principală, solicită respingerea recursului. Au depus în acest sens înscrisuri, reprezentând practică judiciară similară în materie.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, și având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, putând să examineze cauza sub toate aspectele, constată următoarele:
Curtea reține că potrivit art.29 lit. c și d) din Legea nr.188/1999, devenit art.31, la republicarea legii din 2006, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din
a) salariul de bază,
b) sporul pentru vechime în muncă,
c) suplimentul postului, în procent(general) de 25% din salariul de bază, și
d) suplimentul gradului, de asemenea, în procent de 25% din salariul de bază, drepturi a căror plată a fost suspendată prin art.44 din OUG nr.92/2004 și art.48 din OUG nr.2/2006, până la 31 decembrie 2006, reglementări ce au reintrat în vigoare la 1.01.2007, conform art.13 din Legea nr.251/2006, ocazie cu care termenul de "suplimentul gradului" a fost înlocuit cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Raportat acestor prevederi, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui,cât timp nu i-a fost înlăturată existența printr-o dispoziție legală și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea normei legale în ceea ce privește acest drept.
Din actele dosarului rezultă că reclamanții au statut de funcționari publici, regimul lor juridic fiind guvernat de Legea nr.188/1999, iar drepturile salariale solicitate prin acțiuni sunt prevăzute de art.31 din Legea privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Curtea nu poate reține că articolul 31 din Legea nr.188/1999 stabilește doar la modul general, că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, câtă vreme aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materie, respectiv dispozițiile art. 155 din Codul muncii, potrivit cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 269 și 166 din cod prevăd că angajatorul este obligat să îi despăgubească pe salariați în situația în care, din culpa sa, aceștia au fost prejudiciați prin neexecutarea în totalitatea obligațiilor privind plata drepturilor salariale ce li se cuvin. Or, împrejurarea că legiuitorul intenționează, într-un viitor incert, să elaboreze o altă lege și să implementeze un sistem unitar de salarizare a tuturor funcționarilor publici nu justifică în nici un mod neacordarea celor două sporuri legale, atât timp cât ele fac parte din salariu. Dimpotrivă, intenția legiuitorului, care, din motive de ordin financiar, a suspendat succesiv acordarea acestor sporuri, fost ca ele să figureze ca elemente componente ale salariului funcționarului public, iar neprevederea ulterioară a unor cuantumuri ori condiții de acordare nu constituie un aspect de natură a duce la concluzia că nu se impune aplicarea concretă a acestor dispoziții legale. Astfel, chiar dacă atât din cuprinsul art.31 din Legea nr.188/1999, cât și din prevederile art.1 alin.2 lit. a) nr.OUG92/2004, rezultă că dincolo de simpla enumerare a elementelor pe baza cărora sunt salarizați funcționarii publici, probl ema salarizării în mod concret a acestoraar trebui să facă obiectul unei legi separate, legiuitorul urmărind, în mod explicit, implementarea, din anul 2006, unui sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici,culpa legiuitorului, care nu a mai intervenit cu precizări privind modul de acordare a sporurilor ce fac parte din salariu ( prin ordonanță de guvern, lege sau norme metodologice) nu trebuie răsfrântă asupra reclamanților funcționari publici, fapt ce ar afecta grav dreptul la muncă și la corecta și justa remunerare a acestora.
Sporurile prevăzute de art.31 lit."c" și"d" din Legea nr.- sunt deja "legiferate", însuși legiuitorul readucându-le din nou în vigoare, astfel că actul instanței de a recunoaște caracterul obligatoriu al unor dispoziții legale nu se poate subsuma actului de legiferare.
Nu în ultimul rând, este de menționat că suspendarea acordării celor două sporuri nu semnifică înlăturarea acestora, întrucât dacă aceasta ar fi fost voința reală a legiuitorului, forma în vigoare a art.31 din lege nu ar fi fost cea citată. Acordarea sporului postului și a celui corespunzător treptei de salarizare se subscrie și exigențelor impuse de prevederile G nr.6/2007, ce stipulează drepturile funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de lege.
Raportându-se la Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea consideră că dreptul reclamanților este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din protocolul menționat, reținând că reclamanții nu au beneficiat de aceste sporuri și că, atâta timp cât dispozițiile legale menționate - în vigoare - au consacrat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale, prevăzute de legislația specifică funcției publice, cererea reclamanților este legitimă.
Se mai reține că, potrivit hotărârii CEDO din 22.04.2004, cauza nr. 44076/98, Angelov contra Bulgariei, o creanță poate să reprezinte un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Motivele invocate privind lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica neacordarea sporurilor recunoscute în favoarea reclamanților.
Aceeași argumentație, în sensul că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească sau un act normativ cu putere de lege se regăsește și în hotărârea CEDO pronunțată în cauza nr. 59498/00, Bourdov contra Rusiei.
Chiar dacă suspendarea acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu a fost urmarea unor constrângeri bugetare, ci consecința directă și imediată a neelaborării și neadoptării legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici,și la care art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999 face trimitere, așa cum am arătat nu poate fi răsfrântă asupra dreptului reclamanților.
, de către puterea legiuitoare, a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, în cadrul căreia dreptul la suplimentul postului și dreptul la suplimentul corespunzător treptei de salarizare ar fi trebuit să-și afle consacrarea deplină și definitivă, începând de la definirea acestora și terminând cu stabilirea cuantumului, ori sistemului de acordare, nu exclude intervenția puterii judecătorești în soluționarea diferendelor referitoare nu la politica salarială promovată de puterea executivă și aprobată de puterea legislativă, ci la recunoașterea drepturilor conferite prin lege, tocmai având în vedere că misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este, conform art.126 alin.1 din Legea fundamentală, aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, lor nefiindu-le însă permis ca, în aplicarea legii, să înlocuiască sau să creeze norme de drept pe cale judiciară.
Tocmai în absența legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, care ar fi trebuit să se bazeze pe sistemul de salarizare enunțat la alin.1 al art.31, reclamanților trebuie să li se recunoască dreptul de a primi suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, chiar dacă legiuitorul nu a indicat, prin legea specială de salarizare, care sunt categoriile de funcționari care beneficiază de aceste drepturi, care sunt condițiile în care ele se acordă și în mod deosebit care este sistemul de calcul al acestor suplimente la salariul de bază, culpa aparținând în mod exclusiv acestuia și pentru care nu pot fi sancționați, prin nerecunoașterea drepturilor ce li se cuvin, reclamanții,lipsă ce poate fi suplinită inclusiv de către angajator prin elaborarea de norme interne, care să reglementeze aceste aspecte, în funcție de specificul instituției cât și de funcția fiecărui funcționar în parte,aspecte de ordin intern care par dificil de acoperit printr-un act normativ general valabil.
Împrejurarea că nu există nici un act normativ care să permită cuantificarea celor două suplimente, stabilirea acestora de către instanță la nivelul a 25% din salariul de bază, nu poate fi considerată arbitrară, câtă vreme acest procent este prevăzut expres de legea cadru, stabilirea acestora sub acest cuantum fiind atributul exclusiv al debitorului și de care reclamanții nu sunt ținuți răspunzători.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul la art. 312 ind. 1 alin. 1 cod proc. civ. să respingă, ca nefundat, recursul formulat de pârâtă și să mențină, ca legală și temeinică, sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul formulat de Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr.664 din 11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 iulie 2009.
PREȘEDIBNTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - I -
Grefier
Red.
Tehnored./
2 ex.
18.07.2009
Tribunalul Bacău:
-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia
