Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 468/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu privind funcționarii publici -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 468

Ședința publică din 27 martie 2008

PREȘEDINTE: Artene Doina

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean Daniela

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu sediul în B,-, împotriva sentinței nr.2988 din 22 octombrie 2007a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit pârâta recurentă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor B, pârâtul intimat Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor S și reclamanții intimați, -, și.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:

Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din 26.09.2007, reclamanții, -, și, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor B și Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor S să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2001-2006 actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă S și că, potrivit art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, (devenit art. 34 după republicare), funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Ulterior, acest drept nu a mai fost acordat fiind suspendat prin următoarele acte normative: art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 până la 1 ianuarie 2002; art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001 până la 31 decembrie 2002; art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002 până la 31 decembrie 2003; art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 până la 31.12.2004; art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 până la 31 decembrie 2005.

Au mai arătat reclamanții că sunt îndreptățiți la primele de vacanță anii 2001-2006 motivat de faptul că suspendările dispuse în legile bugetului anual și-au încetat aplicabilitatea la momentul formulării prezentei acțiuni, neexistând vreun act normativ care să abroge dispozițiile art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a formulat întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava motivat de faptul că, în temeiul art. 3 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, Curțile de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale; excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor motivat de faptul că reclamanții au avut calitatea de funcționari publici și și-au desfășurat activitatea în cadrul Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor S și nu în cadrul, drepturile acestor funcționari fiind acordate de către instituția publică în care funcționarii își desfășoară activitatea; excepția tardivității introducerii acțiunii cu privire la sumele de bani aferente anilor 2001 - 2003 fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat a fi respinsă acțiunea reclamanților ca nefondată arătând că reclamanții nu au făcut dovada calității de funcționari publici în cadrul S pentru perioada pentru care solicită primele de vacanță.

Prin sentința nr. 2988 din 22 octombrie 2007, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea drepturilor bănești pentru anii 2001, 2002 și 2003 și a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite cu titlu de prime de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 actualizate în raport cu coeficientul de inflație începând cu data scadenței și până la efectuarea plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:

În ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, instanța arată că în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct.1 lit. d Cod procedură civilă tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel, iar dispozițiile art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă stabilesc că curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, deci tribunalele sunt instanțe de fond de drept comun în materie de contencios administrativ, curțile de apel judecând numai prin excepție cererile privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor B, instanța de fond a constat că aceasta are calitatea de ordonator de credite alături de pârâtul Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cea care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Cum pârâta are obligația arătată mai sus, instanța constată că are calitate procesuală pasivă în cauză.

Excepția prescripției dreptului la acțiune a cererii de obligare a pârâtelor la plata drepturilor bănești aferente anilor 2001 - 2003 a fost admisă ca fiind întemeiată, motivat de faptul că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că potrivit art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 (în prezent art. 34 alin. 2) funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, prevedere legală a cărei aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale, temporar, suspendare ce nu echivalează cu stingerea dreptului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor B arătând că în mod greșit instanța a respins excepția privind lipsa competenței materiale a Tribunalului Suceava, nesocotind dispozițiile art. 3 din Codul d e procedură civilă. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precizează de asemenea, că în mod greșit instanța de fond a respins această excepție, având în vedere că nu este nici inițiatorul și nici emitentul actelor normative prin care a fost suspendată acordarea primelor de vacanță.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea reține că, în mod corect prima instanță a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului având în vedere că reclamanții sunt angajați în cadrul Oficiului Județean de Protecția Consumatorului S, astfel încât litigiul de față este un conflict de muncă, între cele două părți existând raporturi de serviciu, iar acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată pe prevederile Legii nr. 188/1999 republicată, precum și a Codului Muncii. De reținut este și faptul că în cauză nu a fost atacat un act al unei autorități ori instituții centrale, așa cum susține pârâtul astfel încât tribunalul a fost legal investit cu soluționarea cauzei.

În ce privește lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor B, tribunalul, de asemenea în mod corect a respins-o, având în vedere ca aceasta are calitate de ordonator de credite și are obligația de a vira oficiilor județene subordonate fondurile necesare plății drepturilor salariale a reclamanților.

Față de cele ce preced, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 188/1999 cât și a dispozițiilor din legile bugetare anuale de suspendare a aplicării acestor dispoziții, astfel încât în cauză nu este incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, cum nici din oficiu nu s-au identificat motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu sediul în B,-, împotriva sentinței nr. 2988 din 22 octombrie 2007 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2008

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

2ex/02.04.200 8

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina, Galan Marius, Mitrea Muntean Daniela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 468/2008. Curtea de Apel Suceava