Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 469/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIENr. 469/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 08 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
JUDECĂTORI: Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - judecător
GREFIER - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 295/CA din 15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 iulie 2008, când părțile au lipsit, încheierea de ședință din acea zi, face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar, concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 8 iulie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.295/CA/15.04.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ (dosar nr-) au fost dispuse următoarele:
S-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Inspectoratul General al Poliției Române cu sediul în B,--6, sectorul 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul ales în B,- la sediul și s-a respins acțiunea formulată împotriva acestor pârâți.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul în B,-, bloc 6,. A,.20 în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului cu sediul în B,- și Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B, nr. 1, și în consecință:
Au fost obligați pârâți să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de concediu de odihnă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2004, 2005, 2006 sumele cuvenite urmând a fi actualizate cu rata inflației la data plății și cu dobânda legală.
A fost obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative în calitate de ordonator principal de credite să cuprindă în bugetul propriu fondurile bănești necesare plății primelor de concediu cuvenite reclamantului.
S-a respins excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și în consecință:
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele necesare punerii de în executare a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Economiei și Finanțelor este fondată, și a fost admisă pentru considerentul că reclamanții nu au raporturi juridice de serviciu cu acești pârâți.
Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, conform art. 137 Cod Procedură Civilă, instanța de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată, și a fost respinsă, având in vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este, față de dispozițiile. 500/2002 și HG 208/2005, singurul in măsură să prevadă și să aloce in bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, în fapt, reclamantul este angajat în cadrul Inspectoratul Județean de Poliție B, având calitatea de funcționar public cu statut special, aspect ce rezultă din adresa nr. 1285/02.04.2008 emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului ( fila 64 din dosarul cauzei ), calitatea sa nefiind contestată de pârâți. În drept, instanța de fond a apreciat că, în cadrul raportului de serviciu existent între reclamant și pârâți pe perioada lucrată de către acesta in intervalul 2004-2006, pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B le incumbă obligația corelativă drepturilor prevăzute de prevederile art. 37 alin. 2 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilește că " la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", astfel că în ipoteza cererii reclamantului deobligare la platasumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005,2006 pârâții au calitate procesuală pasivă, revenindu-le obligația corelativă acestor drepturi.
Pe fondul acestei cereri, instanța de fond a considerat că, deși prin efectul legilor bugetului de stat ulterioare OG 38/2003,exercițiuldreptului de a încasa prima de concediu, prevăzut de prevederile art. prevederile art.37 al. 2 din OG nr.38/2003,a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși, această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul său.
Dreptul la prima de concediu continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestor drepturi, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea drepturilor la prima de vacanță nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu în perioada 2004-2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța de fond, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existenței dreptului la prima de concediu și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care a fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al polițiștilor în baza OG nr. 38/2003, instituit prin art. 37 alin.2, a fost introdus în această lege încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din2007, continuând să existe și în prezent, fiind prevăzut de același art. 37 al. 2 din același act normativ.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 37 al. 2 din OG nr. 38/2003 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat polițiștilor prin acest text a existat în perioada anilor 2004, 2005, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Pe de altă parte, dispozițiile prevăzute în legile bugetelor pe anii 2004-2006 și dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/24.11.2004, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004 - 2007.
Suspendarea ulterioară a dreptului la prima de concediu, pe fiecare din anii următori, a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a continuat să fie prevăzut și ulterior perioadei în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 7 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, nu pot fi limitate decât în situația în care nu mai este în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv, aspect statuat cu forță juridică obligatorie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 23/2005 dată în interesul legii, în privința interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihnă pentru magistrați, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 și 2005 [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004], ce confereau același drept categoriei magistraților judecători și procurori și personalului auxiliar de specialitate.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească polițiștilor, pentru anii 2004-2006, primele de concediu de odihnă cuvenite acestora în conformitate cu art. 37 al. 2 din OG nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Raportat considerentelor expuse, Tribunalul a admis acțiunea formulată și, pe cale de consecință, vor fi obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B să plătească reclamantului sumele reprezentând primele de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, aferente anilor 2004, 2005 și 2006 în condițiile art. 37 alin. 2 din OG nr. 38/2003, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației de la data plății și cu dobânda legală.
Instanța a apreciat că voința legiuitorului a fost exprimată în mod evident prin suspendarea exercițiului dreptului pe perioada în care bugetul de stat s-a aflat în dificultate, fără a recurge la instituția abrogării, după care, în Legea nr. 486 din 27 decembrie 2006 bugetului de stat pe anul 2007 nu s-a mai prelungit suspendarea exercitării acestui drept, astfel încât nu se poate aprecia că prin obligarea pârâților la plata unor drepturi prevăzute de lege s-ar aduce atingere legilor bugetului de stat pentru acei ani, întrucât tocmai recunoașterea dreptului la sumele reprezentând prima de concediu, pe cale judiciară, creează obligația pârâtului de a face demersurile necesare, în calitatea lor de ordonator de credite, pentru obținerea sumelor necesare executării obligației.
De altfel, dreptul reclamantului de a obține plata primelor de concediu este confirmat și de OUG 146/2007pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate.
A fost obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative să cuprindă in buget sumele necesare achitării primelor de concediu cuvenite reclamantului.
Cu privire la cererea de chemare in garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, aceasta este fondată și, în. dispozițiilor art. 60, 63 Cod Procedură Civilă și a. 500/2002 și HG 208/2005 a fost admisă, având in vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este singurul in măsură să vireze in bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre. Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat la plata, către angajați ai altor instituții, a unor drepturi salariale, ci la virarea către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fondurilor necesare achitării primei de concediu, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind singurul abilitat in acest sens.
În cauză a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, solicitând instanței de recurs modificarea sentinței în sensul admiterii recursului, respingerii cererii de chemare în garanție a MEF formulată de pârâtul MIRA și respingerii acțiunii reclamantului față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
În susținerea recursului, MEF a motivat că admiterea cererii pârâtului MIRA de chemare în garanție a MEF s-a făcut cu ignorarea dispozițiilor art.60-63 Cod procedură civilă câtă vreme MEF nu are nicio obligație de salarizare a angajaților altor ordonatori de credite și între MIRA și MEF nu există obligații de garanție, fiind doi ordonatori principali de credite, care au obligații legale diferite, pentru angajații proprii, iar Legea finanțelor publice nr.500/2002 prevede că "creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite".
Examinând sentința atacată și actele și lucrările dosarului prin prisma art.304 ind.1 Cod procedură civilă și prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a admis cererea de chemare în garanție a MEF, formulată de pârâtul MIRA, admițând acțiunea reclamantului în contradictoriu cu MIRA și IPJ B, dar obligând MEF numai la virarea către pârâtul MIRA a sumelor de bani necesare pentru plata drepturilor bănești recunoscute reclamantului prin hotărârea judecătorească, dispoziție care a fost corect dată de instanță, prin reținerea calității de chemat în garanție a MEF la cererea pârâtului MIRA și, corelativ, respingerea acțiunii reclamantului în contradictoriu cu pârâtul MEF și cu pârâtul IGPR B.
Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 modificată, Ministerul Finanțelor Publice (actualul Minister al Economiei și Finanțelor) are printre principalele atribuții și pe următoarele: pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; aprobă clasificațiile bugetare și modificările acestora, analizează propunerile de buget; asigură monitorizarea execuției bugetare; blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.
De asemenea, potrivit HG 208/2005 (vechea reglementare) și HG nr.386/2007 (noua reglementare) privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a elabora proiectul de buget de stat și proiectul de rectificare a bugetului de stat, precum și de a aproba includerea diferitelor propuneri de cheltuire a banilor publici formulate de ceilalți ordonatori principali de credite, iar potrivit art.3 alin1 lit. A pct.10, are atribuția de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar, ceea ce presupune o limitare evidentă a libertății de acțiune a ordonatorilor principali de credite sub aspectul plății unor drepturi salariale care nu fuseseră incluse în bugetul anual sau rectificarea bugetară a acelui ordonator principal de credite, plăți impuse pe calea hotărârilor judecătorești.
Ordonatorii de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare potrivit art. 21 din aceeași lege și au o serie de responsabilități prevăzute de art. 22.
De asemenea, legea mai stabilește că proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice (art. 28 din Legea nr. 500/2002). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite puterea de decizie o are conform legii Ministerul Finanțelor Publice, care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului cheltuielile propuse de ordonatorii principali de credite. De asemenea doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
Chematul în garanție MEF nu a fost obligat pentru a plăti el drepturile salariale unor persoane angajate la instituții subordonate altui ordonator de credite (în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative), ci a fost obligat să asigure aceste sume în conformitate cu atribuțiile ce-i revin conform Legii privind finanțele publice, să le vireze pârâților pentru a se putea achita drepturile bănești cuvenite reclamantului.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate cere direct rectificarea bugetului său și alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie să se realizeze prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru aceasta s-a admis cererea formulată de pârâtul MIRA, de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru ca Ministerul Economiei și Finanțelor să cuprindă în proiectul legii de buget sau în propunerea de rectificare și aceste sume pentru ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Curtea reține că în mod corect a interpretat prima instanță dispozițiile legale și a soluționat corect cauza și pe fond, admițând acțiunea reclamantului -, polițist la IPJ B, pentru plata primei de vacanță corespunzătoare perioadei 2004-2006. De asemenea, este corectă, temeinică și legală dispoziția instanței de fond, de plată către intimatul reclamant a sumelor actualizate cu rata inflației la scadență și cu dobânda legală.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedura civilă raportat la prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și să mențină sentința civilă atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 295/CA/15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- --- --- - - -
pt. aflată în concediu de odihnă pt. aflată în concediu
semnează de odihnă, semnează
Vicepreședinte de instanță Vicepreședinte de instanță
Grefier
Red. / 30.07.2008
Dact. / 30.07.2008
-2 ex.-
Jud. fond. /
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu
