Anulare act administrativ fiscal. Decizia 460/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE-. 460/ DOSAR NR-
Ședința public de la 08 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
JUDECTORI - - - - - - judector
- - - - judector
GREFIER - - grefier
Pentru astzi fiind amânat pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, și pârâții -, împotriva sentinței civile nr.252/02.04.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercial și de contencios administrativ, având ca obiect -anulare act administrativ.
La apelul nominal fcut în ședinț public, la pronunțare, se constat lipsa prților.
Procedura îndeplinit.
Dezbaterile în cauza de faț au avut loc în ședința public din 1 iulie 2008, când prțile prezente au pus concluzii în senul celor consemnate în încheierea de ședinț din acea zi, care face parte integrant din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberrii și pentru a da posibilitatea prților s depun la dosar, concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 8 iulie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de faț:
Constat c prin sentința civil nr. 252/CA/02.04.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercial și de contencios administrativ a dispus urmtoarele:
S-a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a pârâților și .
S-a respins acțiunea în contencios administrativ formulat de reclamanții și, domiciliați în S, str. - -. 83, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL S prin PRIMAR și și ,ambii domiciliați în S-, ca fiind introdus împotriva unor persoane fr calitate procesual pasiv.
S-a respins cererea pârâților și de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecat.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, instanța de fond a reținut urmtoarele:
Prin încheierea nr.3984/18 octombrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strmutare formulat de reclamanți și a dispus strmutarea cauzei la Tribunalul Brașov.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. -.
În acest dosar pârâtul Municipiul Sai nvocat excepția lipsei calitții procesuale pasive având în vedere c nu este autoritate public emitent a actului administrativ a crui anulare se cere, potrivit Legii nr. 50/1991.
La dosarul cauzei s-a depus documentația ce a stat la baza emiterii autorizației de construire nr. 554/31 mai 2007.
La termenul de judecat din data de 5 martie 2008, instanța a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a pârâtului Municipiul S, având în vedere c potrivit art. 4 din Legea nr.50/1991 primarul este autoritatea administrativ care emite autorizația de construire pe de o parte, iar pe de alt parte Municipiul S nu este autoritate administrativ astfel încât nu justific calitate procesual pasiv raportat la dispozițiile Legii nr. 50/1991 cât și la dispozițiile art. 215/2001.
Asupra excepției lipsei calitții procesuale pasive a pârâților și, invocat de aceștia, instanța de fond a reținut c aceasta este întemeiat sens în care a admis-o, având în vedere c aceștia nu sunt emitenții actului administrativ atacat.
Având în vedere c acțiunea reclamanților a fost promovat împotriva unor persoane fr calitate procesual pasiv, instanța de fond a respins-o ca atare.
Relativ la cererea pârâților și de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecat, instanța de fond a respins- având în vedere c onorariul de avocat solicitat și menționat în factura SB 000 024 se refer la contractul de asistenț juridic nr. 1312/2007, iar din împuternicirea avocațial depus la fila 100 rezult c pârâți au încheiat contractul de asistenț juridic nr. 602/2008.
Împotriva acestei hotrâri au declarat recurs reclamanții și și pârâții și.
Reclamanții au solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond deoarece nu au judecat fondul cauzei, iar în subsidiar au cerut modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și anularea autorizației de construire. Pârâții au solicitat modificarea sentinței atacate în sensul obligrii reclamanților la plata cheltuielilor de judecat ocazionate de judecata în toate gradele de jurisdicție, atașând actele doveditoare în acest sens (contractele de asistenț juridic).
În motivarea recursului introdus, reclamanții au artat c autorizația de construire atacat a fost emis de Primria S, aspect menționat pe înscrisul doveditor al autorizației, iar acțiunea a fost introdus împotriva municipiului S prin Primar, întrucât primarul reprezint instituția administrativ, iar actul administrativ atacat a fost semnat atât de primar, cât și de secretarul Primriei și de arhitectul-șef, angajați ai aceleiași primrii. Recurenții reclamanți au mai artat c prin emiterea acelei autorizații de construire le-a fost înclcat dreptul de proprietate asupra terenului, întrucât terenul pârâților și este învecinat cu terenul aflat în proprietatea pârâților, fr a se fi stabilit dac acel teren achiziționat de pârâții este sau nu proprietatea reclamanților sau a Municipiului S și care este amplasamentul su real. Reclamanții au mai artat c Primria Sae liberat autorizația de construire atacat, deși pe rol exist atât acțiune de grnițuire a terenurilor astfel învecinate, precum și acțiune în anularea licitației pe baza creia pârâții și au cumprat terenul în litigiu.
Examinând sentința atacat, actele și lucrrile dosarului, prin prisma art.304 ind.1 Cod procedur civil, precum și prin prisma motivelor de recurs, Curtea constat c recursurile formulate sunt fondate si urmeaz a fi admise în sensul casrii hotrârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru urmtoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecat, reclamanții și au solicitat Tribunalului Sibiu, în contradictoriu cu pârâții Municipiul S prin Primar și și, anularea autorizației de construcție nr.554/31.05.2007 eliberat de Primria S pe numele pârâților și pentru imobilul situat în mun.S,-, precum și demolarea construcțiilor, cu cheltuieli de judecat. Prin încheierea nr.3984/18.10.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție Bad ispus strmutarea judecrii cauzei la Tribunalul Brașov.
Tribunalul Brașov, astfel sesizat, a reținut la termene diferite (05.03.2008 și în 02.04.2008) lipsa calitții procesuale pasive a pârâților chemați în judecat, motivând c pârâtul Municipiul S nu este autoritate administrativ, ci primarul este autoritatea administrativ care emite autorizația de construire potrivit art.4 din Legea nr.50/1991. În privința pârâților și, instanța de fond a reținut c aceștia nu sunt emitenții actului administrativ atacat, astfel încât nu se justific nici la aceștia calitatea procesual pasiv, astfel încât prima instanț nu a judecat fondul cauzei deduse judecții. În privința cheltuielilor de judecat solicitate de pârâții și, instanța de fond a reținut c onorariul de avocat solicitat figureaz pe alt contract de asistenț juridic decât cel menționat pe împuternicirea avocațial depus la dosar, fr a efectua alte verificri în vederea lmuririi situației celor dou contracte de asistenț juridic relevate instanței.
Din examinarea actelor și lucrrilor dosarului de fond rezult c instanța de fond nu a manifestat rolul activ în sensul art.129 alin.4 și 5 Cod pr.civ. în sensul de a fi pus în vedere reclamanților (nereprezentați de avocat) c emitentul actului administrativ atacat este alt autoritate public (în accepțiunea dat de art.2 lit.b din Legea nr.554/2004 modificat) decât cea chemat în judecat, pentru a stabili cadrul procesual corect, ci a pus în discuție direct excepția lipsei calitții procesuale pasive a pârâtului Municipiul S prin Primar, pe care o ridicase acest pârât, excepție admis la același termen la care a fost pus în discuție, anume 05.03.2008. Instanța a efectuat demersul prevzut în art.13 alin.1 din Legea contenciosului administrativ, solicitând pârâtului autoritate public s depun la dosar documentația care a stat la baza emiterii autorizației de construire (fila 12 dosar fond- dovada de îndeplinire a procedurii de citare), dar nu a efectuat și celelalte demersuri corespunztoare rolului activ impus de art.129 alin.4 și 5 din Codul d e pr.civ. pentru stabilirea cadrului procesual corect.
Pe de alt parte, prima instanț a admis excepția lipsei calitții procesuale a pârâților și, deși aceștia sunt beneficiarii actului administrativ atacat, tot acești pârâți au solicitat anterior emiterea actului administrativ în litigiu, iar eventuala anulare a actului administrativ îi privește și îi afecteaz în mod direct pe cei doi pârâți persoane fizice. Împrejurarea admiterii excepției lipsei calitții procesuale a autoritții publice pârâte menționate în acțiune nu poate determina în mod automat constatarea lipsei calitții procesuale pasive a pârâților persoane fizice beneficiare ale actului administrativ atacat, din moment ce obiectul principal al acțiunii îl reprezint anularea acelui act administrativ, obiect tipic acțiunilor în contencios administrativ potrivit art.8 din Legea contenciosului administrativ.
Ca atare, prima instanța urmeaz a se conforma dispozițiilor art.129 alin.4 și 5 Cod pr.civ. coroborate cu art.13 din Legea contenciosului administrativ, urmând a efectua demersurile procesuale necesare pentru stabilirea cadrului procesual corect, reținând calitatea de pârâți inclusiv a persoanelor fizice beneficiare ale actului administrativ atacat, precum și a relua judecata potrivit regulilor procesuale aplicabile. Potrivit art.129 alin.5 Cod pr.civ. instanța de fond va lua toate msurile legale, utilizând toate mijloacele prevzute de lege, pentru a preveni orice greșeal în aflarea adevrului în cauz, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corect a legii, în scopul pronunțrii unei hotrâri temeinice și legale, putând dispune administrarea probelor pe care le consider necesare, chiar dac prțile se împotrivesc.
Celelalte critici din recursurile declarate urmeaz a fi analizate de instanța de fond cu ocazia rejudecrii cauzei.
În consecinț, în baza art.312 pr.civ. instanța de recurs urmeaz a casa sentința atacat și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov.
PENTRU ACESTE CONSIDERENTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 252/CA/02.04.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercial și de contencios administrativ, pe care o caseaz și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi 08.07.2008.
Președinte Judector Judector
- --- --- - - -
Pt. aflat în concediu de Pt. aflat în concediu
odihn, semneaz de odihn, semneaz
Vicepreședinte de instanț Vicepreședinte de instanț
Grefier
Red. / 31.07.2008
Dact. / 31.07.2008
-3 ex.-
Jud. fond - C/
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu