Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 477/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 477/R-CONT
Ședința publică din 24 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu
- - - JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenții-reclamanți, toți cu domiciliul ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice A, și de recurenta - pârâtă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PEMTRU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr. 680/CA/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosar nr-, intimați fiind reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 17 aprilie 2009, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea introdusă la data de 23.10.2008, înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr-, reclamanții, și - au chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A pentru ca prin hotărârea pronunțată să se dispună:
1. obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, fiecare, din salariul de bază, cumulat 50%, începând cu data de 1.01.2004, în funcție de data angajării fiecărui reclamant, până la data pronunțării prezentei hotărâri și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu dintre părți, precum și obligarea la înscrierea în carnetul de muncă a acestor sporuri;
2. obligarea pârâtei, în ceea ce privește pe reclamanții, și, la schimbarea încadrării acestora în gradul profesional și treapta de salarizare corespunzătoare vechimii în specialitate, în funcția de consilier juridic clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare I pe, începând cu data de 1.03.2007 și pe, începând cu data de 8.08.2007, iar pe în funcția de consilier juridic clasa I, gradul profesional principal, treapta de salarizare I, începând cu data de 9.08.2007, precum și înscrierea acestei încadrări în carnetul de muncă, arătând următoarele:
1. La primul capăt de cerere.
Sunt funcționari publici în cadrul
În această calitate, potrivit art.31alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, au dreptul ca pentru activitatea desfășurată la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul de vechime; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Au precizat că această reglementare a fost introdusă în lege, prin Legea nr.161/2003, sub forma art.29, cu aplicare de la data de 1.01.2004, dată de la care trebuia să li se acorde aceste suplimente.
Au mai arătat că acordarea acestora, a fost suspendată succesiv, prin mai multe acte normative, art.44 din nr.OUG92/2005, până la data de 31.12.2006, astfel că, cel puțin cu data de 1.01.2007, pârâta trebuia să le plătească.
Suspendarea este nelegală și încalcă norma constituțională, care garantează protecția socială a salariaților, inclusiv dreptul la salariul plătit potrivit dispozițiilor legale.
Și Codul muncii reglementează dreptul la plata salariilor potrivit dispozițiilor legale, acesta neputând fi limitat, cenzurat sau restrâns.
Suspendarea operată, nu afectează dreptul la acordarea celor două suplimente, neconstituind o abrogare a acestora.
Au arătat că s-au adresat pârâtei pentru acordarea acestor drepturi, cerere rămasă fără rezultat.
2. La al doilea capăt de cerere.
Potrivit art.60 din Statutul consilierilor juridici și Legii nr.514/2003, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, autoritățile, instituțiile și toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările privind încadrarea, salarizarea, stabilirea statutului, a drepturilor și obligațiilor consilierilor juridici pe care i-au angajat.
Pârâta nu a întreprins demersuri de armonizare a dispozițiilor Legii nr.514/2003 cu ale Legii nr.188/1999.
Chiar dacă toți consilierii juridici beneficiau de o anumită încadrare și salarizare în cadrul instituțiilor publice, după apariția Legii nr.514/2003 și a Statutului, acestea aveau obligație să procedeze la încadrarea corespunzătoare vechimii în specialitate a acestora și la salarizarea potrivit noii încadrări.
Potrivit art.55 din Legea nr.188/1999, funcționarul public, în cariera sa, are dreptul de a promova în funcție și avansa în grade de salarizare, însă pârâta consideră în mod nelegal că aceasta nu se poate efectua, întrucât nu există posturi vacante de consilier juridic.
Este de reținut că economiștii din cadrul pârâtei, au beneficiat și beneficiază de promovări regulate, fapt discriminatoriu față de consilierii juridici, în condițiile în care fiecare dintre ei îndeplinește condițiile corespunzătoare de vechime gradului profesional superior, respectiv principal, treapta de salarizare
Reclamanții, în dovedirea acțiunii, au depus înscrisuri cu care și-au dovedit calitatea de funcționari publici și consilieri juridici în cadrul pârâtei, precum și practica instanțelor în legătură cu cele două capete de cerere(6-21, 37-202).
Ministerul Economiei și Finanțelor, în numele și pentru pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, prin întâmpinare(278-292), a invocat, cu titlu de excepție, necompetența materială a secției civile a tribunalului dea soluționa cauza, aceasta revenind secției de contencios administrativ, iar pe fond:
La primul capăt de cerere, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată pe considerentul;
- obiectul acțiunii îl reprezintă un drept de creanță care nu există, nu se poate spune că a fost îngrădit, nu este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
- reclamanții trebuie să dovedească că dreptul de creanță pretins este cert, lichid și exigibil. Creanța pretinsă nu este certă, lichidă și exigibilă, dreptul pretins nefiind cuantificat prin lege.
- invocarea jurisprudenței, care este neunitară, nu poate duce la admiterea acțiunii.
- aplicarea principiilor generale ale dreptului, nu se poate efectua cu încălcarea principiilor fundamentale ale separației puterilor în stat. Nu există reglementare care să confere reclamanților dreptul la acordarea suplimentelor. Se solicită instanței să reglementeze o omisiune legislativă, care ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislativ pozitiv, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art.61 din Constituție, parlamentul este unica autoritate legislativă. Instanța este chemată să interpreteze și să aplice legea, nu să o creeze.
- salarizarea funcționarilor publici se face potrivit art.1 din nr.OG6/2007, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitare de salarizare, reglementare nu prevede acordarea celor două suplimente.
- date referitoare la cele două suplimente, se regăsesc în proiectul legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru funcționarii publici, furnizat de Agenția națională a Funcționarilor Publici, aflat pe pagina de internet a acesteia, citând o parte din proiect în ceea ce privește condițiile de acordare a celor două suplimente.
La al doilea capăt, de cerere, a solicitat re asemenea respingerea acțiunii, deoarece:
- promovarea funcționarilor publici se realizează în condițiile art.64 alin.2 din legea nr.188/1999, republicată, prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public, ca urmare a promovării concursului sau examenului.
- concursul de organizează de autoritatea sau instituția publică, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în limita funcțiilor publice destinate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.
- participarea la concurs este condiționată de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.65 alin.2 din Legea nr.188/1999, referitoare la vechimea minimă în gradul profesional al funcției din care se promovează, vechimea minimă în treapta de salarizare din care se avansează, calificativul anual obținut în ultimii doi ani, lipsa cazierului administrativ, ori reclamantele, nu au dovedit îndeplinirea acestor cerințe.
Prin Sentința nr.680/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți și s-a dispus obligarea pârâților, să le plătească suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, de câte 25% fiecare, din salariul de bază, actualizat cu rata inflației, de la data plății, începând cu data de 23.10.2005, până la data pronunțării hotărârii, precum și în continuare, până la reglementarea unitară prin lege.
De asemenea, pârâta a mai fost obligată să-i încadreze pe reclamanții:, și, în funcția de consilier juridic clasa I, grad profesional superior, treapta I de salarizare, începând cu data de 01.03.2007, pentru prima reclamantă, cu data de 08.08.2007 pentru cea de-a doua și cu data de 09.08.2007, pentru a treia.
Pârâta a mai fost obligată, să le plătească acestora, diferențele salariale începând cu datele indicate mai sus și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu rata inflației, de la data plății și în continuare.
A dispus totodată și obligarea pârâtei, să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților noile încadrări și sporuri acordate.
Pentru a hotărî în această modalitate, a reținut în considerente, următoarele:
1. Cu privire la primul capăt de cerere, (acordarea suplimentului postului de 25% și a suplimentului treptei de salarizare de 25%);
Reclamanții sunt angajații A, având statutul de funcționari publici.
Potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Acest text de lege a fost introdus prin Titlul III, Reglementări privind funcționarii publici din Legea nr.161/2003, sub forma art.29, cu aplicare de la 1.01.2004.
În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, au fost suspendate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin suspendarea dispusă, s-a recunoscut dreptul funcționarilor publici la acordarea și plata acestor suplimente.
Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorii sunt obligați să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Aceeași obligație revine și instituțiilor publice.
Pârâta a recunoscut că reclamanții, nu au beneficiat pe perioada menționată în acțiune de suplimentele pretinse, datorită lipsei reglementării cuantumului acestora.
Lipsa de reglementare, nu poate fi imputată reclamanților și nu constituie motiv de neacordare a celor două suplimente.
Ea va fi suplinită de instanță prin comparare și raportare la alte reglementări legale prin care, la anumite categorii de funcționari publici, au fost acordate diverse sporuri.
Astfel, cele două suplimente, al postului și al treptei de salarizare, pot fi comparate cu sporul de 25% pentru complexitatea muncii, acordat funcționarilor publici care exercită controlul financiar preventiv, potrivit art.9 pct.7 din nr.OG119/1999, republicată și celor care realizează auditul intern, potrivit art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002, drepturi deja câștigate, care nu pot fi cenzurate.
A nu da eficiență dispozițiilor art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, ar însemna să fie lipsit de conținut și să fie îngrădit dreptul reclamanților la acordarea celor două suplimente, deoarece, este de principiu, că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, de a avea caracter formal.
A nu admite o asemenea cerere, ar însemna să se creeze și o diferențiere și discriminare între reclamanți, pe deoparte, și alți funcționari, pe de altă parte, cărora prin lege li s-a stabilit sporul pentru complexitatea muncii de 25%, comparabil, cel puțin cu suplimentul postului.
A mai reținut că, nu trebuie omis, faptul că și Curtea de Apel Pitești prin decizia nr.412/R-C/11.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, admițând recursul reclamanților și acțiunea acestora, a reținut că diferențierea între funcționarii publici, chiar sub aspect formal, nu profesional când au atribuții identice, contravine disp.art.7 lit.a din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, art.1 din Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006, art.4 pct.3 din Carta Socială Europeană, revizuită, ratificată de România prin legea nr.74/1999, acte care fac parte din dreptul intern al României, dispozițiile art.20 din Constituție și se aplică prioritar, în condițiile în care normele interne nu sunt mai favorabile funcționarilor publici; această discriminare trebuie să înceteze de îndată, nefiind admisibilă o prelungire a acesteia până la intervenția legiuitorului asupra actelor normative, în condițiile în care lipsa de reacție a legiuitorului într-un termen rezonabil, nu poate fi sancționată. A mai reținut curtea, că obligația de plată, nu poate fi stabilită, decât până la unificarea în acest sens a legislației salarizării funcționarilor publici.
A conchis, că acțiunea reclamanților este admisibilă în parte și că la stabilirea drepturilor, urmează a se avea în vedere timpul efectiv lucrat și perioada în care fiecare reclamant a avut statutul de funcționar public.
A subliniat că, nu va fi primită critica formulată, că acțiunea este prematur formulată, că drepturile pretinse nu ar fi certe, lichide și exigibile, deoarece drepturile la acordarea suplimentelor, au fost reglementate pentru toți funcționarii publici, fără a fi cuantificate pentru toate categoriile de funcționari publici.
După cum s-a arătat anterior, cuantificarea s-a realizat în parte, numai cu privire la o parte din funcționarii publici, care realizează auditul intern sau acordă viza de control financiar preventiv.
Nu s-a reținut nici critica formulată cu privire la încălcarea separației puterilor în stat, că instanța, prin admiterea acțiunii, s-ar substitui legiuitorului.
Instanța, prin admiterea acțiunii, va asigura egalitatea de tratament între funcționarii publici cărora, sub altă denumire, li s-a acordat suplimentul și reclamanți, cărora li s-a stabilit dreptul la acordarea lor, fără a fi cuantificat.
În ceea ce privește perioada pentru care se acordă cele două suplimente, instanța a constatat și a reținut că, prin aplicarea termenului de prescripție de 3 ani, având în vedere data introducerii acțiunii, 23.10.2008, acestea nu se pot acorda, decât începând cu data de 23.10.2005, nu începând cu data de 1.04.2004, cum se pretinde prin acțiune, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în parte.
S-a reținut sub acest aspect, că suspendarea dispusă prin lege, pe perioada 1.01.2004-31.12.2006, prin art.44 din nr.OUG92/2004, nu produce efecte asupra prescripției dreptului la acțiune de a cere cuantificarea dreptului pretins.
Ea produce eventual efecte numai cu privire la plată. Dar, și acest este discutabil în raport de practica privitoare la suspendarea plății primei de vacanță și reglementarea ei prin nr.OUG146/2007.
Potrivit opiniei exprimate de aceasta în Decizia nr.XII/2007, "în atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală, nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept, nu poate fi considerat că nu a existat, în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute, să se bucure efectiv de acestea, pentru perioada în care sunt prevăzute de lege".
A apreciat că acest capăt de cerere ca întemeiat în parte și l-a admis.
2. La al doilea capăt de cerere, formulat de reclamanții, și, cu privire la schimbarea încadrării acestora, în gradul profesional și treapta de salarizare corespunzătoare vechimii în specialitate, în funcția de consilier juridic clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare I (pe, începând cu data de 1.03.2007 și pe, începând cu data de 8.08.2007 iar pe în funcția de consilier juridic clasa I, gradul profesional principal, treapta de salarizare I, începând cu data de 9.08.2007, precum și înscrierea acestei încadrări în carnetul de muncă) a motivat:
Potrivit art.24 alin.2 din Legea nr.514/2003, privind statutul consilierului juridic, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritățile publice, instituțiile și toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de prezenta lege în încadrarea și stabilirea statutului, a drepturilor și obligațiilor consilierilor juridici pe care îi au numiți sau angajați în slujba lor.
Armonizarea încadrării și a salarizării, nu poate fi considerată ca o promovare în funcție pentru care trebuie să existe un post vacant.
Rezultă fără dubiu că încadrarea trebuie, să aibă în vedere întreaga vechime în funcția juridică deținută.
Aceeași vechime integrală, va fi avută și în cazul promovării.
Din probele dosarului, rezultă fără dubiu că reclamantele sunt încadrate în funcția de consilier juridic, gradul profesional asistent, în cadrul biroului juridic organizat la nivelul unității.
La încadrarea în gradul profesional, nu s-a avut în vedere toată vechimea în munca și funcția juridică avută, deși legea impunea acest lucru.
În acest sens, s-a pronunțat și Curtea de Apel Pitești prin Decizia nr.793/R-C/29.06.2007.
Și în situația în care s-ar considera că se solicită schimbarea încadrării, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de promovare, cererea este admisibilă.
Funcțiile reclamantelor, de consilier juridic, sunt funcții specifice, promovarea în cadrul acestora, nefiind posibilă, decât prin transformarea postului.
Obligația de transformare a postului și schimbarea încadrării, revine unității pârâte, nu reclamantelor.
Nu s-au făcut dovezi de către pârâtă, că a luat astfel de măsuri.
Este însă o practică constantă a pârâtei privind schimbarea încadrării funcționarilor publici, din cadrul celorlalte servicii, prin transformarea posturilor, pe bază de examen și solicitarea formulată forului ierarhic, pentru transformarea posturilor. Exemplu, funcționarii reîncadrați de la studii medii la studii superioare.
Odată cu schimbarea încadrării, solicitată de reclamante și admisă de instanță, pârâta are obligația de a opera această nouă încadrare și în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Împotriva acestei sentințe, părțile au promovat recurs în termen legal, invocând critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, reclamanții au susținut că, în mod eronat, instanța a aplicat termenul de prescripție de 3 ani, raportat la data de 23.10.2008, când a fost introdusă acțiunea și nu la data de 01.04.2004, cum au solicitat, deși dispozițiile nr.OUG92/2004, aprobată și modificată prin Legea nr.76/2006 și ale nr.OG2/2006, aprobată și modificată prin Legea nr.417/2006, au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii celor două sporuri, punerea în aplicare fiind suspendată sau amânată prin acte normative temporare. Au susținut, că și Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a pronunțat în acest sens, prin Decizia XXIII din data de 12.12.2005.
În recursul promovat de Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice au fost invocate următoarele critici:
- soluția s-a pronunțat, fără a se ține cont că reclamanții nu dispun de creanță certă, lichidă și exigibilă, de titluri executorii și de prevederi legale care să reglementeze acordarea celor două sporuri;
În cadrul acestei critici, s-a susținut, că instanțele au pronunțat soluții diferite și că atâta timp, cât nu există dispoziții legale, care să reglementeze situații asemănătoare, drepturile nu pot fi acordate, întrucât, s-ar încălca principiul separațiilor puterilor în stat.
Dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, nu stabilesc cuantumul acestor sporuri, iar art.1 din nr.OG6/2007, stabilește că actul normativ, reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare.
Legea nr.188/1999, reglementează salarizarea, iar sporurile, nu pot fi stabilite în limitele normative ale nr.OG6/2007, care este act normativ distinct.
Recurenta a exemplificat o serie de acțiuni soluționate cu respingere, la și în țară, împărtășind punctul de vedere al instanței, care a motivat, că în perioada 2004-2006, dispozițiile art.31 litera c și d, au fost suspendate prin acte normative succesive (OUG nr.92/2004, Legea nr.76/2005, nr.OUG2/2006, Legea nr.417/2006) și că stabilirea cuantumului celor două sporuri, a fost lăsată de legiuitor în seama administrației.
- Cea de-a doua critică a recurentei, se referă la încadrarea reclamantelor, și în clase, grade și trepte de salarizare, în temeiul art.24 alin.2 din Legea nr.514/2003, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cartea de muncă, în condițiile în care, prevederile art.64 alin.2 și art.65 din Legea nr.188/1999, impun ca, promovarea în gradul profesional imediat superior, să se facă prin concurs sau examen, organizat anual de autoritatea sau instituția publică, cu avizul, în limita funcțiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.
S-a susținut, că reclamantele nu au dovedit că întrunesc condițiile cumulative prevăzute de art.65 alin.2 din lege și nici că s-a organizat concurs sau examen de promovare la care să participe.
Cu privire la dispozițiile art.6 din Legea nr.514/2003, modificată prin Legea nr.246/2006, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, recurenta a precizat că, dispozițiile legale se interpretează în sensul imposibilității negocierii de către consilierii juridici cu statut de funcționari publici a prestațiilor suplimentare în bani, cu privire la clauza de mobilitate și confidențialitate, iar în privința salarizării, li se aplică legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază ca fiind fondat recursul pârâtei și ca nefondat pe cel al reclamanților, după cum se va detalia în considerentele ce vor urma.
Astfel, prima critică formulată de pârâtă este fondată, deoarece instanța de fond, a acordat plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, în cuantum de câte 25%, deși nu există reglementare legală care să stabilească expres cuantumul.
Instanța nu poate stabili sporurile, prin analogie.
În condițiile în care legiuitorul nu le menționează, acordarea acestora, ar conduce la încălcarea principiului separației puterilor în stat și a dispozițiilor art.1 și 4 din Constituție.
Dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, a reglementat acordarea generică a acestor sporuri, însă, nefiind emise norme metodologice care să le cuantifice, nu pot fi stabilite pe cale judecătorească.
Însă, chiar dacă s-ar admite posibilitatea instanței de a face analogia unor norme speciale, se constată că în speță nu se poate face aplicarea art.9 pct.7 din nr.OG119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, care se referă expres la un spor ce se acordă numai persoanelor desemnate să efectueze controlul financiar preventiv, reclamanta nedesfășurând o activitate similară.
Nu se poate face nici aplicarea art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, care se referă la auditorii interni care beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii (25%), reclamanții nesusținând că ar deține această calitate sau o calitate similară.
În concluzie, chiar dacă sub aspect formal dreptul reclamanților are un suport legal, el nu are însă un conținut determinat sau determinabil, fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a acestora, iar instanța de judecată nu poate face o asemenea cuantificare decât depășindu-și limitele constituționale și încălcându-le astfel pe cele ale puterii legislative sau executive.
De aceea, acest capăt de cerere, se impunea a fi respins de către instanța de fond. Pe cale de consecință, recursul pârâtei se impune a fi admis modificată sentința în parte, în sensul că se va înlătura obligarea pârâtei la plata suplimentelor solicitate, iar recursul reclamantelor se impune a fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește capătul doi de cerere, instanța apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, deoarece reclamantele au făcut dovada prin înscrisurile atașate, că îndeplinesc condițiile prevăzute de art.65 alin.2 din Legea nr.188/1999, sub aspectul vechimii necesare gradului profesional și treptei de salarizare, calificativului la evaluarea performanțelor profesionale în ultimii 2 ani și al cazierului administrativ. Obligația organizării anuale a concursului sau examenului a fost stabilită în sarcina pârâtei, iar aceasta, nu a depus dovezi din care să rezulte că a respectat această obligație sau că a organizat concurs, iar reclamantele nu au participat sau au participat și nu au obținut punctaj favorabil. Pârâta, nu poate invoca propria culpă, considerând greșit că intimații ar fi trebuit să dovedească, că au obținut rezultat favorabil la un concurs, pe care, nu l-a organizat. Pe de altă parte, pârâta trebuia să dovedească, că încadrarea reclamanților într-un grad profesional superior, reprezintă o promovare, în sensul creșterii gradului de complexitate al activității desfășurată de reclamanți în prezent, etc.
În cauză, nu se pune problema unei promovări, ci a unei încadrări a consilierilor juridici, în conformitate cu art.24 alin.2 din Legea nr.514/2003, conform cărora "în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritățile publice, instituțiile și toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de prezenta lege, încadrarea și stabilirea statutului, a drepturilor și obligațiilor consilierilor juridici.
Prin urmare, instituțiile publice sunt obligate să emită decizie privind încadrarea consilierilor juridici, prin raportare la statutul profesional al persoanei juridice în care funcționează, corespunzător condițiilor de vechime stabilite pentru funcția publică de execuție, structurată pe grade profesionale, conform art.14 din legea nr.188/1999.
Reclamanții nu au solicitat promovarea în funcție, care presupune într-adevăr susținerea unui concurs sau examen, ci încadrarea în funcția de consilier juridic, potrivit legii speciale amintite. Pârâta, nu poate limita acest drept, decât prin încălcarea legii.
Față de cele menționate, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul formulat de reclamanți și se va admite recursul pârâtei, se va modifica sentința în sensul înlăturării obligației de plată a celor două suplimente solicitate, menținându-se în rest sentința.
PENTRU MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței nr.680/CA/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosar nr-, intimați fiind reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice
Admite recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și Pitești,-, județul A, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în parte, în sensul că înlătură obligarea acesteia la plata suplimentelor solicitate.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/4 ex./07.05.2009
Jud.fond
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Andreea Tabacu, Constantina Duțescu
