Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4792/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4792
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-au luat in examinare recursurile declarate de paratii Ministerul Administratiei si Interneor si Institutia Prefectului Judetului M impotriva sentintei nr. 1263 din 18 martie 2009 pronuntata de Tribunalul M in dosarul nr-, in contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI M și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 Cod proc. civ. după care,
Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Prin sentința nr. 1263 din 18 martie 2009, Tribunalul Mehedinția respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Administrației și Internelor.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului M și Ministerul Administrației și Internelor și a obligat pârâții să plătească reclamantului suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferente perioadei 01.01.2004 - 18.03.2009, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
A respins capetele de cerere privind acordarea acestor drepturi în continuare până la încetarea raporturilor de muncă și privind efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Administrației și Internelor, că Ministerul Administrației și Internelor are calitatea de ordonator principal de credite care repartizează credite bugetare ordonatorului terțiar, respectiv prefectul județului. Or, în conformitate cu dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fondul cauzei s-a reținut că din adeverința nr.1709/17.03.2009 rezultă că reclamantul este funcționar public în cadrul Instituției Prefectului Județului M începând cu data de 31.07.2000 și nu a primit până în prezent suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 republicată pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Aplicarea dispozițiilor art.29 (actual art.31) din Legea nr.188/1999 a fost suspendată la data intrării în vigoare a OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005. Prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31) au fost suspendate și în continuare prin nr.OG2/2006, până la data de 31 decembrie 2006. La data de 01.01.2007 când a încetat suspendarea funcționarul public a fost repus în drepturi cu caracter retroactiv în privința acestor suplimente.
S-a constatat astfel că dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004, dată de la care se aplicau dispozițiile art.29 (actual art.31), conform art.25 din Legea nr.161/2003 de modificare a Legii nr.188/1999 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007.
Conform dispozițiilor art.2 din nr.OG 6 din 24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, "prezenta ordonanță se aplică funcționarilor publici numiți în temeiulLegii nr.188/1999privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Din interpretarea dispozițiilor art.1 din același act normativ rezultă că sistemul de salarizare al funcționarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, ori suplimentele solicitate de reclamantă reprezintă sporuri și prin urmare fac parte din salariul funcționarului public.
Pe de altă parte, instanța a reținut că potrivit art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Noțiune cu caracter autonom "bunul" a căpătat în accepțiunea Curții valențe din ce în ce mai largi. Astfel, se poate afirma că în conținutul acestui termen s-a înglobat și noțiunea de valoare patrimonială ca ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
Față de cele menționate anterior, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale întrucât dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță și deci un bun, de care reclamantul a fost lipsit prin suspendarea aplicării dispozițiilor art.29 (actual art.31) din Legea nr.188/1999.
Prin urmare, având în vedere că pârâții nu i-au acordat reclamantului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, instanța apreciat că acțiunea este întemeiată în ceea ce privește obligarea la plata acestor drepturi de la data intrării în vigoare a actului normativ care prevede plata acestor suplimente (01.01.2004) și până la data pronunțării prezentei sentințe (18.03.2009), drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
S-a apreciat că dreptul la acțiune al reclamantului nu este prescris pentru perioada 01.01.2004-12.02.2006 întrucât dispozițiile legale care au suspendat plata acestor suplimente au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii suplimentelor prevăzute de art. 31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999.
Referitor la cererea privind obligarea pârâților la plata acestor drepturi și pe viitor, s-a apreciat că aceasta nu este întemeiată deoarece dreptul nu este actual, ci viitor, fiind condiționat de existența raporturilor de serviciu între părți și supus modificărilor legislative.
În ceea ce privește cererea de consemnare în carnetul de muncă a acestor suplimente s-a apreciat că aceste consemnări se fac, la solicitarea reclamantului, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-au stabilit aceste drepturi.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Instituția Prefectului Județului M, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs, Ministerul Administrației și Internelor a susținut că nu are calitate procesuală pasivă arătând că intimatul își desfășoară activitatea în cadrul Instituției Prefectului Județului M, raporturile de serviciu ale acestuia fiind născute ca urmare a numirii în funcție prin ordin al Prefectului, iar nu printr-un act administrativ al ministrului administrației și internelor.
Pe fondul cauzei s-a arătat că în lipsa unor prevederi în conținutul legislației speciale a salarizării funcționarilor publici care să stabilească modul de calcul, condițiile acordării și cuantumul drepturilor salariale invocate, aceste drepturi nu pot fi acordate la momentul actual.
Recurenta pârâtă Instituția Prefectului Județului Mas usținut că aplicarea art.29 din Legea nr.188/1999 a fost suspendată prin acte normative succesive, însă nu există o bază legală pentru cuantificarea și acordarea celor două suplimente.
Examinând recursurile formulate de pârâți, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursurile, va modifica sentința și va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de paratii Ministerul Administratiei si Internelor si Institutia Prefectului Judetului M impotriva sentintei nr. 1263 din 18 martie 2009 pronuntata de Tribunalul M in dosarul nr-, in contradcitoriu cu intimatul reclamant. Modifică sentința, respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Presedinte, Judecator, Judecator,
- - - - - -
Grefier,
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Robert Emanoil Condurat, Gabriela
