Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4793/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4793
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S împotriva sentinței nr.261 din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 Cod proc. civ. după care,
Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.261 din 27 martie 2009, Tribunalul Olta respins ca neîntemeiate excepțiile invocate.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S- PRIN PRIMAR să plătească reclamantei suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25% din salariul de bază pentru perioada 23.11.2004 - 0l.l2.2008 sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv ordonatorilor de credite.
În acest context, reclamanta, având calitatea de funcționar public, a fost salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.
Reclamanta nu a primit până în prezent de la apariția actului normativ, sporurile respective
Prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 (devenit ulterior, prin republicare, art. 31) din Legea 188/1999 Apoi, suspendarea acestor dispoziții a continuat, conform prevederilor OG 2/2006, până la finele anului 2006.
În raport cu dispozițiile legale menționate, se constată că acțiunea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a - salariul de bază; b -sporul pentru vechime în muncă; c - suplimentul postului: d - suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariul.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
S-a apreciat că o soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut și s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale:,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitare publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
În consecință, în baza art. 1, 8 și 18 din Legea 554/2004 raportat la art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25% din salariul de bază pentru perioada 23.11.2004 - 0l.l2.2008 sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Nu au fost acordate sporurile solicitate pe perioada 04.2004- 23.ll.2004 întrucât dreptul la acțiune este prescris, nefiind exercitat în termenul de 3 ani prev. de Decretul Lege l67/l958.
Prescripția nu a operat după această perioadă având în vedere că prin art. 44 din OG 92/2004 s-a prevăzut suspendarea aplicării dispozițiilor art. 29 din leg. 188/l999/
S-a apreciat că este neîntemeiată excepția privind lipsa calității procesuale a Primăriei, întrucât din conținutul cererii rezultă că s-a solicitat chemarea în judecată a Primăriei prin Primar, iar în acest fel efectuându-se și procedura de citare fila l5 iar întâmpinarea a fost formulată prin primar.
De asemenea, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată și excepția inadmisibilității deoarece pentru realizarea drepturilor solicitate prin acțiune nu era necesară parcurgerea procedurii prev. de art 7 alin 1 din Legea 554/2004,în acest sens fiind și practica judiciară
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului S, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin motivele de recurs, Primăria Municipiului Sai nvocat mai multe excepții. În primul rând, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului S, întrucât instanța a reținut că din conținutul cererii de chemare în judecată ar rezulta că reclamanta a solicitat chemarea în judecată a primăriei prin primar. Din cererea de chemare în judecată se observă însă că reclamanta a înțeles să se judece cu Primăria Municipiului S, instanța neputând lărgi cadrul procesual stabilit de reclamantă, iar procedura de citare efectuându-se în afara cererii, prin primar.
S-a mai susținut că potrivit art.77 din Legea nr.215/2001 primăria reprezintă o structură funcțională, fără personalitate juridică, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale. Primăria nu are capacitate juridică proprie, astfel că nu poate fi parte în judecată.
În al doilea rând, s-a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, niciuna dintre situațiile de excepție prevăzute expres de lege nefiind incidentă în cauză și excepția lipsei contestației administrative prealabile, prevăzută de art.31 din nr.OG6/2007.
În al treilea rând, recurenta pârâtă a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești solicitate de reclamantă pentru perioada 01.04.2004-03.03.2006 având în vedere art.166 din Codul Muncii și art.117 din Legea nr.188/199.
Referitor la netemeinicia hotărârii atacate a precizat că în stadiul actual al legislației este precizat doar în mod generic dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, nefiind reglementată modalitatea concretă de calculare a acestor drepturi, hotărârea instanței fiind nelegală din moment ce nu există reglementări date în aplicarea-executarea art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 republicată, atribuție ce îi revine legiuitorului.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea urmează să-l admită în baza art.312 cpc raportat la art.3041cpcp.
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii sale fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Având în vedere considerațiile expuse anterior, Curtea apreciază ca fiind inutilă examinarea excepțiilor ridicate de recurentă.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 312. urmează se admite recursul cu consecința modificării sentinței recurate și pe fond va fi respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S împotriva sentinței nr.261 din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Modifică sentința, respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud. -
Tehn. 2ex/25 2009
Jud. fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Robert Emanoil Condurat, Gabriela
