Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4854/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4854
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtă CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B împotriva sentinței nr.1714 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal și este scutit de la plata taxei de timbru iar recurenta solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242(2)
Curtea apreciind cauza în stare de soluționare cu privire la motivul de recurs de ordine publică vizând necompetența instanței de fond cu privire la soluționarea cauzei, s-a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1714 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis în parte, acțiunea formulată de către reclamanta reprezentată de Sindicatul Liber din G, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.
S-a constatat prescripția dreptului la acțiune și a fost respinsă ca prescrisă cererea pentru perioada 1.06.2006 - 4.06.2006.
A fost obligată pârâta să acorde reclamantei în funcție de data angajării suplimentul postului în procent de 25% și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de încadrare, datorată pe perioada 5.06.2006 - 2.12.2008, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Analizând acțiunea dedusă judecății, în raport de actele și lucrările dosarului, obiectul cererii și temeiul legal invocat, cererile și apărările formulate de către părți, tribunalul a reținut că reclamanta este funcționar public la Casa Națională de Pensii și Asigurări Social B conform copiei cărții de muncă consemnate cauzei iar drepturile solicitate prin cererea introductivă se constată că au fost inițial reglementate prin Legea nr. 188/1999 în art. 29 al.1 lit. c și d, începând cu data de 1 ianuarie 2007 în temeiul art. I pct. 30 și art. XIII din Legea nr. 251/2006. art. 29 lit. d devenind "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În forma actuală, republicată a Legii nr. 188/1999, art. 29 devenit art. 31, pentru activitatea desfășurată salariații publici având dreptul la un salariu care se compune din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, fără ca cele din lit. c și d să fie cuantificate.
Conform art. 44 din OUG 92/2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188 R, cu modificările ulterioare a fost suspendată și în baza art. 48 din OG 2/2006, începând cu 23 ianuarie 2006, s-a suspendat aplicarea acelorași dispoziții până la 31 dec. 2006.
Având în vedere prevederile textului enunțat - art. 29 al. 1 lit. c și d (în prezent art.31) din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici au dreptul să primească prin efectul legii suplimentul postului și cel al gradului, chiar dacă prin ordonanțe de urgențe acordarea dreptului a fost suspendată temporar. Dreptul subzistă deci și după încetarea suspendării, devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării rezultă și din principul general constituțional prevăzut în art. 1 al. 5 din Constituție conform căruia în România respectarea Constituției, a supremației legilor este obligatorie întrucât în ipoteza contrarie drepturile bănești ar rămâne o simplă ficțiune și aceasta ar echivala înlăturării lor, ori în speță drepturile fac parte din categoria celor reglementate în privința muncii și protecției sociale, conform art. 41 din Constituție, ele fiind suspendate și nu înlăturate.
Pe de altă parte, drepturile prev. în art. 29 din Legea nr. 188/1999 trebuie să fie acordate reclamantei întrucât legea produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial și până la abrogare, printr-un act normativ cu putere identică.
Conform art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată reintră de drept în vigoare.
S-a reținut că prin OG 6 din 24 ianuarie 2007 s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al Legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare făcând parte din noțiunea de sporuri (art. 31 al.1 din Legea nr. 188/1999, )
Dispozițiile acestui act normativ (OG 6/2007) nu au abrogat Legea nr. 188/1999, făcându-se mențiune în cuprinsul art. 48 că ordonanța se completează cu Legea nr. 188/1999.
Cu motivarea expusă, tribunalul a concluzionat că drepturile solicitate de reclamantă sunt componente ale salariului de bază al funcționarului public și refuzul plății acestora încalcă disp. art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, suspendarea succesivă a plății lor privându-i pe funcționarii publici de drepturile licite și legitime dobândite prin efectul legii.
În raport de data sesizării instanței cu cererea dedusă judecății, respectiv 05 iunie 2009, tribunalul a constatat că reclamanta solicită acordarea drepturilor bănești în expresia celor două suplimente începând cu luna iunie 2006, ori aceste drepturi au caracter patrimonial.
Din oficiu, instanța în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă a invocat, în ședința publică din 22 iunie 2009 excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la dispozițiile imperative ale art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 1 ce se coroborează cu textele de lege enunțate, dreptul la acțiune având un caracter patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege de trei ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum creanța reclamantei a devenit exigibilă în fiecare lună în momentul efectuării plății, iar reclamanta a investit instanța cu soluționarea prezentei cereri la 05.06.2009, s-a constatat din oficiu că a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 1 2005 - 20 2005, acestea fiind solicitat așadar după împlinirea termenului de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește stabilirea procentului, instanța a avut în vedere faptul că legiuitorul a stabilit aceste două suplimente ca fiind cuvenite conform dispozițiilor Legii nr. 161/2003 care a modificat art. 31 din Legea nr. 188/1999, astfel că în favoarea reclamantei s-a născut legitimă privind dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporuri pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Nu se pune în discuție încălcarea sau crearea unor norme cu putere de lege, ci recunoașterea drepturilor reglementate în forma expusă, în condițiile în care până în prezent, legiuitorul nu a făcut posibilă cuantificarea acestor două suplimente ca părți componente ale salariului reclamantei. a apreciat că a nu determina și implicit a nu soluționa cererea în condițiile în care a fost formulată, echivalează cu încălcarea dreptului de acces la justiție și la un proces echitabil, raportat la faptul că orice persoană are dreptul de accede la o instanță, drept care include și obținerea unei hotărâri judecătorești ce poate fi pusă în executare întrucât ultima etapă și cea mai importantă a unui proces îl reprezintă executarea hotărârii judecătorești.
Faptul că reclamanta nu au putut beneficia de drepturile prevăzute de legiuitor, acest aspect relevă că unica bază de reținut este acordarea acestor suplimente în procentul solicitat prin cererea de chemare în judecată, pentru acordarea unei satisfacții echitabile.
De altfel, drepturile prevăzute prin art.31 din Legea nr.118/1999 sunt drepturi patrimoniale, reclamanta având o speranță legitimă, întărită și de dispozițiile art.31 alin.4 din aceeași lege în care este menționat că salariul funcționarilor publice se face conform dispozițiilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare al acestora, iar după cinci ani nu a fost elaborată o astfel de lege (rămânând doar la nivel de proiect ce nu a fost promovat), care ar fi determinat punerea în aplicare cu o claritate și o coerență rezonabile, pentru a se evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea subiectelor de drept, în cazul de față al funcționarilor publici.
Prevederile art.3 din codul civil arată că judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevedea sau că este neîndestulătore este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară, respectiv cuantificarea acestora în procent sau sumă fixă.
Neprevederea în continuare a modalității de calcul a acestor drepturi recunoscute și garantate nu poate înlătura existența lui pentru că s-ar contraveni disp.art.53 din Constituție privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu există, pentru care exercițiului lui fie a fost suspendat, fie nu a fost cuantificat, iar nu înlăturat.
a contrario, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularul drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculat de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege, conform principiului securității juridice.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătata că reclamanta fiind numită pe funcția publică în cadrul CNPAS i-au fost și îi sunt aplicabile dispozițiile /99 R și 6/2007 modificată și completată de Ordonanța 9/2008 privind salarizarea iar potrivit art.31 alin.3 din 188/999 " Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici", lege care nu a fost încă adoptată.
A mai susținut că plata drepturilor solicitate de reclamantă a fost suspendată prin acte normative succesive deoarece bugetul de stat a fost deficitar pentru acordarea acestor drepturi iar legiuitorul prevăzând măsura suspendării acestora rezultă faptul că aceste drepturi vor fi acordate ulterior în momentul în care bugetul asigurărilor sociale va permite acest lucru.
A solicitat admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de pârâtă și a motivului de ordine ordine publică vizând necompetența instanței de fond cu privire la soluționarea cauzei, invocat din oficiu de instanță, se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept:
Potrivit art. 10 alin. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 litigiile privind acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene de soluționează în fond de tribunale, iar cele privind acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond se secțiile administrativ fiscale ale curților de apel.
În vederea stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei având ca obiect drepturi de natură salarială, se impune analizarea raportului obligațional dedus judecății, în sensul de a se vedea cărei autorități pârâte îi revine obligația legală de a plăti drepturile cuvenite reclamantului.
În speță, față de faptul că raportul de serviciu al reclamantei estre stabilit în mod direct cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale B, precum și de faptul că această autoritate este organ administrativ central, Curtea apreciază că sunt incidente dispoz. art. 10 alin. 1teza a doua din Legea nr. 554/2004 raportate la dispoz. art. 3 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, care stabilesc competența de curții de apel ca primă instanță în materia contenciosului administrativ.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază întemeiat motivul de recurs invocat de instanță din oficiu privind necompetența instanței de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 6 din Codul d e procedură civilă, urmează a casa sentința și trimite cauza spre judecare Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ Fiscal, în raport de dispoz. art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 precum și faptul că atât reclamanta, cât și pârâta au domiciliul, respectiv sediul în mun.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul declarat de pârâtă CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B împotriva sentinței nr.1714 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre judecare Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2ex/14.12.2009
Jud. fond
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie, Gabriel Viziru
