Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 495/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR.495

Ședința publică din data de 25 martie 2009

PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina

JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE, prin reprezentant,cu sediul în P,-, județ P, împotriva sentinței nr. 569 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ,în contradictoriu cu intimați pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în Mun. P,-, județ P, cod poștal -, PRIMARUL MUNICIPIULUI P, cu sediul în Mun. P,-, județ P, cod poștal -, SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -.

Cererea de recurs fiind timbrată cu 2,00 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. - din 13.03.2009, timbru judiciar de 1,50 lei, ce au fost atașate și anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant Sindicatul Liber al Funcționarilor Publici din Serviciul Public Finanțe Locale reprezentat de președinte sindicat, care depune la dosar delegația nr. 19708/25.03.2009, intimatul pârât Serviciul Public Finanțe Local P reprezentat de consilier juridic care depune la dosar delegația nr. 29729/25.03.2009, lipsă fiind intimați pârâți Consiliul Local al Municipiului P, Primarul Municipiului P.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la dosar s-a depus prin intermediul serviciului registraturii de recurentul reclamant Sindicatul Liber al Funcționarilor Publici din Serviciul Public Finanțe Locale, chitanța nr. - din 13.03.2009 în cuantum de 2,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar de 1,50 lei, motivele de recurs, xerocopia sentinței nr. 423/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II în dosarul nr-.

Curtea, din oficiu invocă excepția tardivității formulării recursului, față de împrejurarea că sentința nr. 569/19.12.2008 pronunțată de prima instanță a fost comunicată la data de 26 ianuarie 2009, fila 55 dosar fond, iar recursul a fost declarat la data de 13 februarie 2009, deși ultima zi de declarare a acestuia era 11 februarie 2009, conform art. 301 Cod procedură civilă.

, reprezentanta recurentului reclamant Sindicatul Liber al Funcționarilor Publici din Serviciul Public Finanțe Locale, având cuvântul lasă la aprecierea instanței excepția invocată.

Consilier juridic, având cuvântul pentru intimatul pârât Serviciul Public Finanțe Locale P, solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv formulat.

CURTEA:

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința nr. 569 din 19.12.2008, Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Funcționarilor Publici din Serviciul Public Finanțe Locale P, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Finanțe Locale P, privind plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 2005 și până la data pronunțării hotărârii.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că deși este prevăzut în mod expres faptul că în compunerea salariul funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă, intră și suplimentul postului precum și suplimentul treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare, astfel că în lipsa unui act normativ sau a unui act adoptat de către angajator prin care să se stabilească cuantumul celor două suplimente, acordarea lor nu se justifică.

Impotriva sentinței a declarat recurs la data de 13.02.2009, reclamantul Sindicatul Liber al Funcționarilor Publici din Serviciul Public Finanțe Locale P, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 25.03.2009, Curtea din oficiu a pus în discuția părților excepția tardivității declarării recursului, față de împrejurarea că sentința atacată a fost comunicată la data de 26.01.2009, iar recursul a fost declarat la data de 13.02.2009, deși ultima zi de declarare a recursului era 11.02.2009, conform art. 301 pr.civ. recurenta lăsând la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată, iar intimatul pârât a solicitat admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv declarat.

Curtea, asupra excepției de tardivitate a declarării recursului, pusa din oficiu în discuția părților, reține urmatoarele:

Potrivit disp. art. 301 pr.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

In speță, hotărârea primei instanțe a fost comunicată recurentului la data de 26.01.2009, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare, aflată la fila 55 dosar fond, termenul de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii expirând la data de 11.02.2009, astfel încât recurentul declarând recurs la data de 13.02.2009, recursul este peste termenul legal și în consecință urmează a se admite excepția tardivității recursului și a se respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu de către instanță.

Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE, prin reprezentant,cu sediul în P,-, județ P, împotriva sentinței nr. 569 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ,în contradictoriu cu intimați pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în Mun. P,-, județ P, cod poștal -, PRIMARUL MUNICIPIULUI P, cu sediul în Mun. P,-, județ P, cod poștal -, SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 25 martie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

Grefier,

Red. EC/DD

f- Tribunalul Prahova

2 ex/31.03.2009

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Preda Popescu Florentina
Judecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 495/2009. Curtea de Apel Ploiesti