Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5048/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5048
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr.1381 din 05 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA COMUNITARĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru
S-a arătat că recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242 alin.2 Cod pr. Civilă, după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1381 din 05 octombrie 2009, Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Analizând temeinicia susținerilor reclamantei privind plata drepturilor bănești solicitate, instanța a reținut că dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 din 188/1999 rep. În vederea aplicării și interpretării unitare a legislației în materia contenciosului administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 126 alin. 3 din Constituție și ale art. 18 alin.2 din 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție - plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a adoptat, în ședința din 6 aprilie 2009, ca soluție pentru unificarea practicii judiciare neunitare sub aspectul acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, soluția de principiu a respingerii cererii având ca obiect acordarea acestor componente ale salariului funcționarilor publici.
Având în vedere rolul instanței supreme de a reglementa contradicțiile existente în jurisprudență cu privire la aplicarea unor dispoziții legale ce au comportat interpretări diferite date de instanțele de fond, ( cauza Beian împotriva României, cererea nr. 30658/2005) instanța are în vedere considerentele expuse de în adoptarea soluției pentru unificarea practicii judiciare. Astfel, apreciază că, în interpretarea art. 31 alin.1 lit. c și lit. d din 188/1999 republicată, este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti retroactiv și pentru viitor drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă acordarea respectivelor sporuri în primul rând este absolut necesară posibilitatea cuantificării celor două sporuri, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici. Având în vedere lipsa unei astfel de cuantificări în cuprinsul textului de lege menționat, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea sau executarea art. 31 alin.1 lit. c și d din 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor menționate din 188/1999.
Sub acest aspect, practica judiciară este în sensul că, în condițiile art. 1 din 554/2004, este inadmisibilă cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (decizia nr. 1257/28.02.2007, în Jurisprudența Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a pe anul 2007 - semestrul I, pag. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor sporuri ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, cuantificarea de către instanță în raport de diverse criterii stabilite pe cale jurisprudențială. Procedând în această modalitate, ar însemna ca instanțele să nesocotească Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Totodată instanțele nu au competența de a substitui legiuitorului ori executivului, în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanta a arătat în motivele de recurs formulate că nstanța de fond a interpretat eronat actul dedus judecății și a pronunțată o sentință cu aplicarea greșită a legii.
A susținut recurenta că drepturile solicitate au fost prevăzute expres în art.31 din Legea 188/1999, au fost suspendate prin diferite legi bugetare anuale, dar nu înlăturate.
A invocat totodată și prevederile art.37 alin.3 din OG nr.6/2007, menținute și prin OG 9/2008 privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, precum și Decizia nr.185/2009 a Curții Constituționale.
Recurenta a arătat că a avut loc o încălcare prevederilor art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Examinând recursul formulat, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr.1381 din 05 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA COMUNITARĂ
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/17.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Robert Emanoil Condurat, Costinel
