Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5076/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5076
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU, împotriva sentinței nr. 1379 din 05.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI ȘI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat consilier juridic pentru recurentul reclamant SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU și Secretarul pentru intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI ȘI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Se învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și este scutit de achitarea taxei judiciare de timbru.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:
Consilier juridic pentru recurentul reclamant SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Secretar pentru intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI ȘI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1379 din 05.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - prin reprezentant legal SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL COMUNEI și Consiliul Local al Comunei.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj -Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE"FORȚA LEGII"- REPREZ.LEGAL AL RECLAMANTEI, membru de sindicat, a chemat în judecată pârâtul PRIMARUL COMUNEI, jud. D, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate îndeplinirea de către reclamant a condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția publică și să fie obligată instituția publică pârâtă să transforme postul deținut de reclamant în funcție publică și să-i acorde reclamantului treptele salariale, sporurile și drepturile de care ar fi beneficiat ca funcționar public până în prezent, primele de vacanță anuale, fondul de premiere de 10% prevăzut de lege pentru funcționarii publici, fondul de premiere de 5 % din economii la fondul de salarii, fondul de premiere de 5% prevăzut de lege pentru funcționarii publici din aparatele de specialitate din subordinea consiliilor locale, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25% fiecare aplicat la salariul de bază, începând de la data de 19 iulie 2006 până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu inflația la data plății efective.
In motivare, reclamanta a arătat că este membru de sindicat iar în perioada iulie 2006-până în prezent are raporturi de muncă cu instituția pârâtă, deținând în statul de funcții al acesteia un post de natură contractuală, ale cărui atribuții prevăzute în fișa postului presupun desfășurarea unor activități care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, prevăzute la art. 2 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 rep. privind Statutul funcționarilor publici.
Printr-un memoriu adresat sindicatului, reclamanta a arătat că postul pe care îl deține nu a fost transformat, în condițiile legii, în funcție publică, solicitând sindicatului să efectueze în numele său procedurile prevăzute de lege pentru obligarea instituției pârâte la îndeplinirea obligațiilor pe care le avea față de reclamant, prin efectul legii, și la plata în consecință a drepturilor bănești, având în vedere prevederile legale în vigoare în perioada respectivă.
A fost urmată procedura prealabilă.
Reclamanta a mai arătat că potrivit Legii nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999, care a introdus art. 91 pct.3 ( devenit art. 111) potrivit căruia: " Autoritățile și instituțiile publice care au prevăzute în statele de funcții posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuții dintre cele prevăzute la art. 2 alin.3 au obligația de a stabili funcții publice în condițiile art. 90 ( devenit art. 107 după republicare)."
Consideră că pârâtul- Primarul com., avea obligația să stabilească respectiva funcție publică prin act administrativ și să supună consiliului local aprobarea și ANFP avizarea stabilirii funcției publice.
De asemenea, art. 91 pct. 3 (devenit art. 111) din Legea nr. 188/1999 modificată și completată prevede: "că persoanele încadrate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în posturi de natură contractuală care au fost stabilite și avizate ca funcții publice vor fi numite în funcții publice de execuție dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 50 și condițiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare clasei și gradului profesional ale funcției publice", condiții pe care reclamantul le îndeplinea având astfel dreptul să acceadă la funcția publică respectivă.
In drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 251/2006, Legea nr. 188/1999 rep. OG nr. 2/2006, 6/2007 și 9/2008 și ale Legii Sindicatelor nr. 54/2003.
In dovedirea acțiunii, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele acte: plângerea prealabilă nr. 2495/ 15.12.2008, adresa nr. 4125/16.12.2008.
La data de 09.03.2009, pârâtul Primarul com. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că după cum rezultă din fișa postului reclamantului, atribuțiile acestuia nu au nicio legătură cu activitățile precizate în art. 2, alin. 3 din Legea nr. 188/1999, rep. iar transformarea postului de natură contractuală în funcție publică nu operează de drept și astfel nu ar fi posibilă obligarea primarului la transformarea postului deținut de reclamant și încadrarea acestuia într-o funcție publică.
S-au mai depus la dosar următoarele înscrisuri: Dispoziția nr. 75/08.02.2007, stat de funcții, Ordonanța 6/2007.
La termenul de judecată din data de 05.10.2009 instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesual pasive pârâtului, excepție pe care urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 111 alin. 1 din Legea 188/1999, autoritățile și instituțiile publice care au prevăzute în statele de funcții posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuții desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, au obligația de a stabili funcții publice în condițiile art. 107, iar potrivit art. 107 alin 1 din același act normativ, funcțiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate și instituție publică, în parte, de conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităților prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
De asemenea, potrivit art. 36 alin. 3 lit. b din Legea 215/2001, "în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local: aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local, precum și reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local".
În raport de dispozițiile legale citate anterior este neîndoielnic că atribuțiile legate de transformarea postului deținut de reclamant într-un post de funcționar public nu revin primarului comunei, ci consiliului local, singurul îndriduit, în calitate de autoritate publică deliberativă, să aprobe organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului.
Este adevărat că, potrivit acelorași dispoziții legale, inițiativa în transformarea postului în discuție aparține primarului comunei care este abilitat să formuleze propuneri în acest sens, însă, cum reclamantul a înțeles să solicite obligarea pârâtului chiar la transformarea postului, iar nu la efectuarea demersurilor necesare în acest sens, instanța apreciază că, neexistând identitate între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, respectiv, cel competent potrivit legii să decidă modificarea solicitată de reclamant, Primarul comunei nu are calitate procesual activă în cauză.
De altfel, chiar și pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată că acțiunea nu este fondată.
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 107 și 111 din Legea 188/1999 citate anterior, pentru transformarea postului de inspector de specialitate - personal contractual - în inspector de specialitate - funcționar public, precum și acordarea drepturilor salariale, sporurilor și primei de vacanță, era obligatorie obținerea avizului ANFP, aviz ce nu a fost obținut, așa cum reiese din adresa nr. 1709/18.06.2009 emisă de Primăria com..
Faptul că legiuitorul a condiționat legalitatea măsurii de transformare a postului cu natură contractuală în funcție publică de necesitatea avizării acesteia nu poate fi cenzurat de către instanță.
Judecătorul este chemat să aplice legea, dând interpretările care rezultă din conținutul legii și nu are posibilitatea de a înlătura aplicabilitatea unor prevederi legale.
Se constată că în cauză nu a fost parcurs traseul pentru transformarea postului din personal contractual în funcție publică, în conformitate cu dispozițiile legale, aceste aspecte neputând fii remediate în instanță, cu atât mai mult Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu este parte în cauza de față.
În ceea ce privește drepturile salariale, sporurile și prima de concediu aferente funcției publice solicitate, se constată că reclamanta a fost încadrat conform Legii nr. 53/2003 privind codul muncii și salarizat potrivit Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Întrucât postul ocupat de către reclamantă nu se încadrează în categoria funcțiilor publice, acesta fiind angajată în funcția de inspector de specialitate - personal contractual, pe durată nedeterminată, nu se pot acorda acestuia drepturile salariale, sporurile și prima de vacanță aferente funcțiilor publice.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele cererii de recurs s-a arătat că instanța de fond nu a admis și capătul privind acordarea celor două sporuri și în continuare.
Apreciază că acordarea acestor drepturi bănești și în continuare respectă principiul creanței certe, lichide și exigibile, în situația în care aceste drepturi se vor acorda pe viitor în condițiile continuității raporturilor de serviciu și a menținerii prevederilor legale aplicabile.
Recurentul reclamant a arătat că operează principiul supremației legii, astfel încât instanța a calificat greșit încadrarea pe legea specială, legea de bază fiind Legea nr.188/1999, învederând că instanțele de toate gradele s-au pronunțat definitiv și irevocabil, în spețe similare, pentru acordarea retroactivă a acestor drepturi salariale.
Examinând recursul formulat de reclamant, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman ta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU, împotriva sentinței nr. 1379 din 05.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI ȘI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu - - |
Grefier, |
Red. SL
Tehn. MI 2 ex/04.01.2010
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Sanda Lungu
