Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 51/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 51
Ședinta publica din data de 11 ianuarie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 2: Rodica Filip
JUDECĂTOR 3: Eleonora
GREFIER:
S-a luat în examinare recursurile formulate de pârâtele DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B-N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 273 din data de 26 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt legal timbrate.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că la data de 11.12.2007, intimata a înregistrat întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor promovate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente, reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.273/C din 26 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile privind necompetența materială, inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Totodată a fost admisă ca întemeiată acțiunea reclamantului Confederația Națională Sindicală "Cartel " în numele și pentru funcționarul public - membru al Sindicatului liber al personalului sanitar veterinar B-N împotriva pârâtelor Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și în consecință a fost obligată pârâta de ordin 1 să plătească funcționarului public drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată cu rata inflației până la data efectivă a plății, iar pârâta de ordin 2 să aloce fondurile bănești pentru plata acestor drepturi.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială și funcțională a instanței, instanța a reținut că este competentă material să soluționeze cauza întrucât reclamanta care are calitatea de funcționar public este în raport de serviciu cu pârâta de rândul 1 și nu cu pârâta de rândul 2 care este un organ de specialitate al administrației publice centrale.
Instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii fundamentată pe neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004 deoarece în speță nu s-a contestat un drept administrativ individual care să poată fi recurat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de același pârât aceasta a fost respinsă întrucât Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este organ de specialitate al administrației publice centrale și potrivit art.1 din HG nr.130/2006 finanțează cheltuieli curente și de capital atât ale sale cât și pentru unitățile din subordinea sa.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că potrivit art. 33 alin. 2 (ulterior devenit art. 34 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează în mod separat.
Aceste prevederi legale au devenit neaplicabile și funcționarilor publici nu le-a fost acordată prima de concediu, deoarece, prin art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001, s-a dispus suspendarea aplicării prevederilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 până la data de 1 ianuarie 2002.
După 1 ianuarie 2002 măsura suspendării acordării primei de concediu a fost menținută și prelungită și pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, prin legile bugetului de stat pe acești ani și anume potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005, însă aceste suspendări au avut caracter temporar, ele încetându-și aplicabilitatea la termenul limită pentru care s-a dispus suspendarea, suspendare care în prezent nu mai subzistă.
Suspendarea acordării primei de concediu, prin acte normative succesive pe durata a mai mulți ani, constituie o lipsire a funcționarului public de un drept subiectiv izvorât din lege și anume din dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999( actualmente art. 34 alin. 2 din lege, ca urmare modificării, completării și republicării legii), făcută în disprețul prevederilor art. 41 și 53 din Constituția României, conform cărora exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai în anumite condiții, stabilite în mod limitativ, și care nu erau îndeplinite pentru suspendarea acordării primei de concediu.
Pentru considerentele mai sus arătate acțiunea intentată, ulterior completată și precizată formulată de reclamantă s-a găsit ca fiind întemeiată și în consecință, instanța a admis-o în sensul obligării pârâtei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să plătească reclamantei suma reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată până la data plății efective în raport de rata inflației, iar pârâta de rândul 2 să aloce fondurile bănești pentru aceste drepturi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii reclamanților ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâta de rândul 1 arătă că soluția s-a dat de către prima instanță cu interpretarea greșită a legii.
Recurenta consideră criticabilă interpretarea pe care instanța de fond a făcut-o, raportând puterea legislativă a actelor normative incidente în cauză doar la disp. art. 3 din nr.OUG 33/2001, deoarece această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr. 386/2001, ca atare măsura suspendării își are izvorul tot în lege.
În fine, recurenta în motivarea recursului reiterează punctul de vedere al Înaltei Curți de casație și Justiție exprimat prin Decizia nr.XXIII/2005 în sensul că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut redusă la "nudum jus", ceea ce ar constitui o îngăduire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, astfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea.
În ceea ce privește recursul pârâtei de rândul 2 Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B arată că în mod greșit a respins prima instanță cele trei excepții invocate respectiv, necompetența materială și funcțională, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată și lipsei calității sale procesuale pasive.
În ceea ce privește fondul cauzei recurenta apreciază ca nelegală soluția primei instanțe care nu a dat eficiență suspendării prin legi bugetare succesive a plății primei de concediu, care de altfel este o prerogativă a instituției publice cu care funcționarul public are raportul de serviciu.
Prin întâmpinarea depusă, reclamanta a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Pe fondul cauzei reclamanta învederează instanței că dreptul al prima de concediu își are geneza într-o lege (art. 34 din Legea nr. 188/1999) fiind un drept subiectiv absolut ce conferă titularilor acestuia prerogativele în virtutea cărora au dreptul să pretindă subiectului pasiv al raportului juridic născut, să procedeze la prestație pozitivă, respectiv la plata unei sume de bani. De la data la care s-a născut dreptul la prima de vacanță și până în prezent, angajatorul nu și-a executat obligația de plată în mod voluntar.
Acesta mai arată că, aplicarea acestui drept a fost suspendată prin art. 3, alin. 1 din nr.OUG 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată prin Legea nr. 386/2001,până la data de 1 ianuarie 2002, Însă potrivit art. III alin.3 din același act normativ pe perioada suspendării redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999.
Chiar dacă prin legile bugetare succesive, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 63112002,Legea nr. 507/2003,Legea nr. 511/2004,termenul de suspendare a fost prelungit de fiecare dată, nu se poate considera că dreptul în discuție nu există deoarece nici un text legal nu îI înlătură, suspendând doar exercițiul său, împrejurare care nu poate fi considerată o desființare. Prin urmare, temeiul juridic al dreptului există și în prezent.
Pe de altă parte, invocarea suspendării prin legile bugetare, apare a fi o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15, alin. 2 din Constituție și art. 1 din Codul civil.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursurilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cu privire la critica adusă de recurenta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și care vizează greșita respingere de către prima instanță excepțiilor invocate se reține că acestea nu sunt fondate întrucât competența materială să soluționeze pe fond cauza aparținut tribunalului Bistrița -N și nu Curții de Apel Cluj, raportul juridic dedus judecății fiind unul de serviciu între funcționar public în cadrul unui organism județean - Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B-N și nu unul central - Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Acesta din urmă este ordonator principal de credite ca atare are calitate procesuală pasivă și în mod legal a fost obligată să aloce fondurile necesare angajatorului Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B-N, în vederea plății primei de vacanță pentru anul 2006. În fine corect a respins prima instanță excepția inadmisibilității acțiunii bazată pe neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 obligativității recursul administrativ prealabil fiind impusă de lege numai acțiunilor în anularea unui act administrativ.
În ceea ce privește critica adusă fondului cauzei se reține că potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu.
Aplicarea acestui drept a fost suspendată prin rt. 3 alin. 1 din OUG nr. 33 din 26 februarie 2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată prin Legea nr. 386/2001, până la data de 1 ianuarie 2002, însă potrivit art. III alin. 3 din același act normative pe perioada suspendării redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999.
Chiar dacă prin legile bugetare succesive, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, a fost prelungit de fiecare dată termenul de suspendare, nu se poate considera că dreptul în discuție nu există deoarece nici un text legal nu îl înlătură, suspendând doar exercițiul său, împrejurare care nu poate fi considerată o desființare. Prin urmare, temeiul juridic al dreptului există și în prezent, acesta fiind motivul pentru care instanța de fond a respins excepția prematurității acțiunii.
Pe de altă parte, invocare în prezent a suspendării prin legile bugetare, apare a fi o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție si art. 1 din Codul civil.
Ca atare, subzistă obligația de a plăti reclamantului prima de concediu prevăzute de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 în sarcina ordonatorilor de credite.
În mod similar a raționat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunțată într-un recurs în interesul legii vizând o problemă de drept analogă, fiind aplicabilă regula de interpretare logică ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet .
Curtea Constituțională prin decizia nr. 38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile de stat pe anul 2004 - 2005, însă aceasta nu poate fi adusă ca un argument care să conducă la respingerea acțiunii, întrucât suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însuși înlăturarea lui și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamantului la această primă.
Față de cele de mai sus, raportat la dispozițiile art. 312 alin. 1. pr. civ. instanța urmează a respinge recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 273/CA din 26 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
2 ex./22.01.2008
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip, Eleonora
