Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 515/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 515/CA

Ședința publică din 16 noiembrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu

JUDECĂTOR 3: Revi Moga

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenteleși - prin Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii"- cu sediul în C,-, jud.D, în contradictoriu cu intimatul-pârât INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI - cu sediul în C,- Bis, jud.C, împotriva sentinței civile nr.569/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; recurentele au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Cu privire la recursul contencios administrativ de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamantele și prin SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII au chemat în judecată pârâtul INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI C solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să se constate îndeplinirea de către reclamante a condițiilor prevăzute de lege pentru promovarea în grad profesional în funcția publică deținută și să fie obligat pârâtul să promoveze reclamantele în grad imediat superior, cu consecința acordării drepturilor de care trebuiau să beneficieze începând cu data de 15.12.2008, actualizate cu indicii de inflație la data plății efective, în raport de data angajării și durata efectiv lucrată, pe durata menținerii raporturilor de muncă și a prevederilor legale aplicabile.

Motivează reclamantele în fapt cererea arătând că au avut raporturi de muncă cu pârâtul. Potrivit art. 15 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici uncțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmează: superior, ca nivel maxim, principal, asistent, debutant. Promovarea în gradul profesional imediat următor este reglementată prin art. 63 din aceeași lege, potrivit căruia în carieră, funcționarul public poate promova în funcția publică și poate avansa în treptele de salarizare, în condițiile legii, promovarea în grade profesionale și avansarea în trepte de salarizare nefiind condiționate de existența unui post vacant iar potrivit art. 64 alin.2 din lege promovarea în gradul profesional imediat superior celui deținut de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului. Prin nr.HG 611/2008 s-a instituit în sarcina pârâtului obligația organizării anuale a examenului sau concursului de promovare în grad professional a funcționarilor publici care îndeplinesc condițiile cumulative prevăzute de lege, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Potrivit Art. 65 alin.2 din Legea nr. 188/1999: Pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, funcționarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) să aibă cel puțin 4 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează; b) să aibă cel puțin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează; c) să fi obținut cel puțin calificativul "bine" la evaluarea performanțelor individuale în ultimii 2 ani; d) să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile prezentei legi, iar potrivit art. 158 alin.2 din nr.HG 611/2008: Prin excepție de la dispozițiile art. 125 alin. (2), promovarea funcționarilor publici în grad profesional în anul 2008 se face pe bază de examen sau concurs, în limita funcțiilor publice rezervate promovării din planul de ocupare a funcțiilor publice și în limita fondurilor bugetare aprobate, cu avizul Agenției, până la data de 15 decembrie 2008.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 188/1999, HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.

Legal citat, pârâtul INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI C nu a formulat întâmpinare.

În cauză, s-a administrat de către reclamante proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.569/22.05.2009, Tribunalul Constanțaa respins acțiunea ca nefondată.

Instanța de fond a reținut că, potrivit carnetelor de muncă depuse la dosarul cauzei, reclamantele au calitatea de funcționar public în cadrul INSPECTORATULUI REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI C și, potrivit art. 64 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, au dreptul la dezvoltarea carierei prin promovare, prin examen sau concurs.

Potrivit art. 125 alin.2 din HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici examenul sau concursul se organizează anual, până la data de 15 august a fiecărui an, de către autoritatea sau instituția publică în al cărei stat de funcții se află funcțiile publice, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Pentru anul 2008, însă, nr.HG 1173/24.09.2008 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 în art. 22, a prevăzut că, rin p. excepție de la dispozițiile art. 125 alin. (2), promovarea funcționarilor publici în grad profesional în anul 2008 se face pe bază de examen sau concurs, în limita funcțiilor publice rezervate promovării din planul de ocupare a funcțiilor publice și în limita fondurilor bugetare aprobate, cu avizul Agenției, până la data de 15 decembrie 2008.

Chiar dacă reclamantele îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 65 alin.2 din Legea nr. 188/1999 pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, îndeplinirea acestor condiții nu garantează promovarea însăși.

A admite cererea de chemare în judecată și a obliga pârâtul să promoveze reclamantele în grad imediat superior, cu consecința acordării drepturilor corespunzătoare, înseamnă a promova reclamantele doar ca urmare a îndeplinirii condițiilor de participare la concurs și nu ca susținerii probelor de concurs și a obținerii punctajului necesar.

Impotriva acestei soluții, recurentele și, prin sindicat, au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii și obligarea instituției pârâte la promovarea acestora în grad profesional, precum și la drepturile de care trebuiau să beneficieze începând cu data de 15.12.2008, actualizate cu indicele de inflație de la data plății.

Se arată că în mod greșit instanța de fond le-a respins cererea motivat de lipsa examenului sau concursului și invocând argumentul că nu poate stabili dacă reclamantele, în situația în care ar fi participat la concurs, ar fi obținut rezultate ce le-ar fi garantat promovarea și că notarea probelor de concurs este prerogativa comisiei și nu a instanței.

S-au adresat instanței pentru a li se îndrepta prejudiciul cauzat urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a procedurilor privind organizarea anuală a examenului sau concursului de promovare în grad profesional a funcționarilor publici care îndeplinesc condițiile cumulative cerute de lege, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, până la data de 15.12.2008 - obligație prev.de art.158 al.2 din nr.HG 611/2008.

Culpa angajatorului cu privire la neîndeplinirea dispozițiilor legale privind efectuarea demersurilor necesare promovării în grad profesional a recurentelor, nu poate conduce la privarea acestora de drepturile prevăzute de lege în favoarea lor.

Recursul este nefondat.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituit constatarea de către instanța de judecată a îndeplinirii de către reclamantele-recurente a condițiilor prevăzute de lege pentru promovarea în grad profesional în funcția publică deținută și să fie obligat Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorului C, ca instituție publică, să le promoveze în grad profesional imediat superior cu acordarea drepturilor de care trebuia să beneficieze începând cu 15.12.2008, actualizate cu indicii de inflație la data plății efective.

nr.HG611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici prevede că autoritatea sau instituția publică organizează examenul sau concursul anual până la data de 15.08. a fiecărui an, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Această hotărâre de Guvern a fost modificată și completată prin nr.HG1173/24.09.2008 care, în art.22 a prevăzut în mod expres că promovarea funcționarilor publici în grad profesional în anul 2008 se face pe bază de examen sau concurs cu îndeplinirea cumulativă a două condiții:

1. în limita funcțiilor publice rezervate promovării din planul de ocupare a funcțiilor publice;

2. în limita fondurilor bugetare aprobate.

In nota de fundare a acestui act normativ se prevede că, în condițiile în care, la data intrării în vigoare a Legii nr.251/2006 și până în prezent, nu au fost organizate concursuri de promovare în grad profesional a funcționarilor publici, promovarea nu se va realiza nici în anul 2008.

Chiar dacă recurentele ar îndeplini condițiile prev.de art.65 al.2 din legea funcționarilor publici, această condiție nu poate duce automat la promovarea în grad profesional.

Pe lângă această condiție de participare la concurs sau examen, promovarea va avea loc numai în urma susținerii acestuia.

Nu se poate reține, așa cum susțin recurentele în motivele de recurs că judecătorul fondului litigiului nu a aplicat legea sau că nu a dat interpretările care rezultă din conținutul legii.

Instanța, în analizarea probelor și interpretarea textelor legale, nu poate depăși un principiu fundamental al procesului civil, respectiv cel al disponibilității părților.

Așa fiind, instanța a analizat motivele de recurs în cadrul procesual fixat de recurenți prin cererea de chemare în judecată.

Față de cele expuse, rezultă că toate criticile aduse soluției instanței de fond sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în conf.cu disp.art.312 al.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenteleși - prin Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii"- cu sediul în C,-, jud.D, în contradictoriu cu intimatul-pârât INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI - cu sediul în C,- Bis, jud.C, împotriva sentinței civile nr.569/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:

Red.jud.-

Tehnored.-gref.

2ex./06.01.2010

Președinte:Ecaterina Grigore
Judecători:Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu, Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 515/2009. Curtea de Apel Constanta