Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 52/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA nr. 52

Ședința publică din 16 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 2: Sas Remus

JUDECĂTOR 3: Morariu Adriana

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI - prin Primar, cu sediul în comuna, județul B, împotriva sentinței nr. 1411 din 24.10.2007 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește atât pârâta recurentă, cât și reclamanta intimată .

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:

Instanța constatând recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la ribunalul Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr.3933/40 din 17.09.2007, reclamanta în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI - prin Primar, județul B, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1535 lei, reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, la care se adaugă și daunele interese aferente potrivit art. 161 alin. 4 din Codul Muncii, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii arată reclamanta că este funcționar public în cadrul Primăriei comunei, județul B, și că, potrivit art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 (devenit art. 34 după republicare), funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Ulterior, acest drept nu a mai fost acordat fiind suspendat prin art. 3 al. 1 din OUG nr. 33/2001 până la 01.01.2002, suspendare care a fost menținută și anii următori, respectiv prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anilor 2001 - 2006; potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005 s-a suspendat acordarea primei de concediu până la data de 31.12.2006.

A mai arătat reclamanta că este îndreptățită la prima de vacanță pentru anii 2004, 2005 și 2006, conform art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, suspendările dispuse în legile bugetului anual încetându-și aplicabilitatea. De asemenea, a invocat prevederile art. 38 din Codul Muncii, coroborate cu prevederile art. 53 alin. 1 și 2 din Constituție.

Pârâta Primăria comunei, județul B nu a depus întâmpinare și nu a trimis reprezentant în instanță.

Prin sentința nr. 1411 din 24 octombrie 2007, Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ a admis, în parte, acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească acesteia primele de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Totodată a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese.

Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 rep. funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat și că suspendarea succesivă a acordării primei anuale prin diferite acte normative nu a dus la stingerea dreptului, dispoziția prevăzută de art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și neabrogată.

Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor interese, conform art. 161 al. 4 din Codul Muncii, instanța a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât pentru acoperirea integrală a prejudiciului nu se pot acorda două modalități, respectiv, actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală, o astfel de soluție conducând la o îmbogățire fără just temei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, județul B, care arată că, având în vedere prevederile legale imperative - respectiv Legile anuale ale bugetului, acordarea primei de concediu a fost suspendată, motiv pentru care solicită casarea sentinței atacate.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".

Este adevărat că, prin legile bugetare anuale aplicarea dispozițiilor legale mai sus citate a fost suspendată, însă, fiecare din legile bugetare își încetează aplicabilitatea la 31 decembrie a anului în curs, astfel încât și dispoziția privind suspendarea încetează la această dată.

Pe cale de consecință, neexistând nici o dispoziție expresă privind desființarea dreptului reglementat de dispozițiile art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 în materialitatea sa, apare evidentă obligația instituției de a plăti funcționarului public prima de vacanță pentru anii 2004, 2005 și 2006.

A considera altfel, ar însemna ca un drept prevăzut într-un act normativ în vigoare să devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce este inadmisibil.

Față de cele ce preced, curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 188/1999, cât și a dispozițiilor din legile bugetare anuale de suspendare a aplicării acestor dispoziții, astfel încât în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă; cum nici din oficiu nu s-au identificat motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI - prin Primar, cu sediul în comuna, județul B, împotriva sentinței nr. 1411 din 24.10.2007 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. /

Tehnored.

2 ex.

24.01.2008

Președinte:Nechifor Veta
Judecători:Nechifor Veta, Sas Remus, Morariu Adriana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 52/2008. Curtea de Apel Suceava