Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 52/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 52/F/
Ședința publică din 02 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de completare a sentinței nr. 19/F-C din 06 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, formulată de reclamanta, cu domiciul ales la Cabinet Individual Avocat din Pitești,-, județul A, în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,--6, sector 5, CENTRUL NAȚIONAL DE ADMINISTRARE A DE DATE PRIVIND EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în-, sector 6, OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul în--5, sector 5, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în-, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A APĂRĂRII ORDINII PUBLICE, SIGURANȚEI NAȚIONALE ȘI AUTORITĂȚII JUDECĂTOREȘTI, cu sediul în-, sector 1, INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în -, sector 6, pârât chemat în garanție fiind MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN, cu sediul în Pitești,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea analizează actele și lucrările dosarului, iar în urma deliberării a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la data de 07.02.2007, pe rolul Tribunalului Argeș sub nr-, mai mulți reclamanți, printre care și, au chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției Române, J A, Centrul Național de Administrare a de Date privind Evidența Persoanelor, Autoritatea pentru, Ministerul Administrației și Internelor și CASA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
- obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani încasate pe nedrept, prin reținerea, fără temei legal, pe statele de plată, a procentului de 7 % din salariul brut, reprezentând contribuția la asigurările de sănătate;
- obligarea pârâților la restituirea acestor sume, actualizate la data efectuării plăților, prin aplicarea coeficientului de inflație la sumele reținute lunar, în raport cu data la care acestea au fost încasate pe nedrept;
- obligarea pârâților (mai puțin CASA ) la plata primelor de concediu de odihnă ce se cuvin reclamanților, pe ultimii trei ani, respectiv pe perioada 2005-2007, în sumă egală cu salariul net de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, actualizate la data efectuării plății, prin aplicarea coeficientului de inflație și a dobânzii practicate pe piața bancară;
- obligarea acelorași pârâți la plata sumelor de bani constând în sporul de fidelitate restant, pe anul 2005, ce trebuia să fie acordat cadrelor polițienești, în anul 2005, în cuantum reactualizat;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariați ai A, ai, ai Centrului Național de Administrare a de Date privind Evidența Persoanelor și ai Autorității pentru - reclamanta făcând parte din această ultimă structură - din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Reclamanții au susținut că, în conformitate cu prevederile art.9 alin.1 lit. b din Legea nr.80/1995, privind Statutul cadrelor militare și art.28 pct.1 lit. c din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului și art.3 din nr.HG270/1999, care completează art.9 lit. b din Legea nr.80/1995, nr.HG677/2003, beneficiază în continuare de asistență medicală și medicamente gratuite.
În baza acestor prevederi legale, reclamanții apreciază că nu există obligativitatea plății contribuției la bugetul asigurărilor de sănătate în cuantum de 7 % din salariul brut lunar, atât în perioada cât au fost cadre militare, cât și ulterior, când au devenit funcționari publici cu statut special, iar pârâții în mod nelegal le-au reținut această contribuție.
Întrucât pârâții au reținut și virat aceste contribuții la beneficiarul CASA, li s-a cauzat un prejudiciu prin deprecierea în timp a monedei naționale, impunându-se ca prejudiciul să fie raportat de unitatea angajatoare, în sensul actualizării acestor sume, în funcție de coeficientul de inflație de la data reținerilor și până la data executării hotărârii.
Reclamanții susțin că niciun text de lege nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări de sănătate, după cum nici contractul de asigurare încheiat între reclamanți și CASAP. nu conține vreo clauză prin care reclamanții și-au asumat obligațiile plății contribuției. Dimpotrivă, conform mențiunii existente pe cererea/contract tip de asigurare la CASA, angajatorul se obligă să vireze contribuția de asigurări de sănătate în contul casei de asigurări pentru angajații săi.
Reclamanții apreciază că acordarea asistenței gratuite, condiționată de plata contribuției lunare, ar goli de conținut facilitățile stabilite prin legile speciale, ajungându-se în realitate la o asistență medicală contra cost.
În ceea ce privește primele de concediu, reclamanții au susținut că, în conformitate cu art.37 alin.2 din nr.OG38/2003, "la plecarea în concediul de odihnă, polițiștii primesc o primă de concediu egală cu salariul pe luna anterioară plecării în concediu", însă, prin Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr.507/2003, art.9 alin.7, Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe 2005, art.8 alin.7 și Legea nr.379/2005, privind bugetul de stat pe anul 2006, aplicarea dispozițiilor legale referitoare la acordarea primelor de concediu a fost succesiv suspendată.
Susțin reclamanții că acest drept există și în prezent, el nu a fost înlăturat de legiuitor, iar garantarea realizării lui este conformă cu principiul constituțional al garantării drepturilor legal acordate. Pe toată perioada cât dreptul la prima de concediu nu este abrogat, titularii acestuia - reclamanții - au vocația de a beneficia în concret de acest drept patrimonial, căci altfel, acest drept devine o formă fără conținut și fără valoare, un drept a cărui esență, deși recunoscută, este vidat an de an de însăși substanța lui și devine astfel lipsit de orice valoare pentru cel în favoarea căruia a fost prevăzut, în speță, polițistul.
Reclamanții apreciază că Ministerului Finanțelor Publice îi revine obligația de a asigura fondurile necesare, iar, ca ordonator principal de credite, îi revine sarcina de a plăti aceste drepturi reclamanților.
Pentru același considerente reclamanții solicită și acordarea sporului de fidelitate în cuantum reactualizat, întrucât potrivit art.6 din nr.OG38/2003, "polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază". Faptul că prin nr.OUG118/2004, art.2, s-a suspendat aplicarea disp.art.6 din nr.OG38/2003, nu înseamnă că dreptul la plata sporului de fidelitate a fost abrogat.
Prin sentința civilă nr.399/CA/27.06.2007, Tribunalul Argeșa declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL PITEȘTI, reținând că, potrivit art.109 din Legea nr.188/199, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită prin lege competența altor instanțe. Întrucât reclamanții sunt angajații unor instituții publice centrale, raporturile de serviciu fiind încheiate cu aceasta, potrivit art.10 alin.(1) teza 2 din Legea nr.554/2004, competența materială de soluționare a cauzelor ce privesc litigiile cu instituțiile publice centrale revine secției de contencios administrativ din cadrul curților de apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL PITEȘTI, instanță care, la termenul din 18.07.2007, a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PITEȘTI, excepție respinsă prin încheierea din 23.07.2007, reținându-se în esență că, potrivit art.11din Legea nr.360/2002, privind Statutul polițistului, "polițistul este funcționar public civil, cu statut special", iar conform art.911din Legea nr.188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită prin lege competența altor instanțe.
Întrucât reclamanții din cauza de față sunt angajații unor instituții publice centrale, raporturile de serviciu fiind încheiate cu aceasta, Curtea a reținut că, potrivit art.10 alin.1 teza 2 din Legea nr.554/2004, competența materială de soluționare a cauzelor ce privesc litigiile cu instituțiile publice centrale revine secției de contencios administrativ din cadrul curților de apel.
La termenul din 17 septembrie 2007, pârâtul Oficiul Român pentru a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a instanței, în temeiul art.2 pct.1 lit. d coroborat cu art.3 pct.1 Cod procedură civilă, în a cărei susținere a arătat că reclamanții din prezenta cauză au calitatea de funcționari publici cu statut special (polițiști) și își desfășoară activitatea la Serviciul pentru A, formațiunea teritorială a Oficiului Român pentru, conform prevederilor nr.HG577/2003 privind structura organizatorică și atribuțiile Autorității pentru, cu modificările și completările ulterioare.
S-a mai susținut că, prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.621/29.04.2005 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea pentru are calitatea de ordonator terțiar de credite și că, prin anexa nr.8 la ordinul sus-menționat s-a stabilit în sarcina Inspectoratelor Județene de Poliție obligația de a "asigura finanțarea și pentru structurile teritoriale ale . Autorității pentru ".
În ceea ce privește calitatea de parte a Oficiului Român pentru, s-a menționat faptul că prin dispozițiile art.1 din nr.OUG55/2007, publicată în Monitorul Oficial nr.424/26.06.2007, "se înființează Oficiul Român pentru, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, prin reorganizarea Autorității pentru și a Oficiului Național pentru, care se desființează".
În consecință, s-a dispus prin încheierea din 17 septembrie 2007 citarea și conceptarea în cauză a Oficiului Român pentru, înființat prin reorganizarea Autorității pentru (110).
La termenul din 17 octombrie 2007 a formulat întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor (116), invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a sa, iar pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată s-a arătat că în realitate, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002, art.19-35, în conformitate cu art.21 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, potrivit căruia: "Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii".
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, s-a arătat că, așa cum este reglementată în art.60-63 Cod procedură civilă, instituția chemării în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul, deci această instituție se bazează pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, care în speță nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor. Temeiul unei astfel de cereri trebuie să îl constituie obligația de garanție ce îi revine chematului în garanție în baza legii sau a contractului ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față, întrucât între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nici un raport juridic, de muncă sau de altă natură, care l-ar fi putut obliga pe primul la plata drepturilor solicitate de reclamanții în cauză - salariați ai altor instituții.
Pe fond, referitor la primele două capete de cerere, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere dispozițiile nr.OUG150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurare socială de sănătate.
Referitor la capătul trei de cerere, respectiv la pretențiile reclamanților de acordare a primelor de vacanță pe perioada 2004-2007, s-a arătat că aplicarea dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 a fost suspendată anual prin acte normative succesive, susținerea acestora pe considerentul că suspendarea a fost nelegală, neavând temei juridic.
Referitor la capătul patru al cererii privind acordarea sporului de fidelitate pe anul 2005, pentru aceleași considerente anterior menționate s-a arătat că este neîntemeiat.
La termenul din 14 noiembrie 2007, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, renunțând la judecată față de pârâtul Centrul Național de Administrare a de Date privind Evidența Persoanelor (131), renunțare de care instanța a luat act prin încheierea de ședință din 12 decembrie 2007.
La termenul din 12 decembrie 2007, formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul -, solicitând ca pârâții și Oficiul Român pentru să fie obligați la restituirea sumelor de bani încasate pe nedrept, prin reținerea, fără temei legal, pe statele de plată, a drepturilor sale salariale, constând în prima de vacanță pe anii 2004, 2005, 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizate la data efectuării plăților, prin aplicarea coeficientului de inflație la sumele reținute lunar, în raport cu data la care acestea au fost încasate pe nedrept.
În motivarea cererii, intervenientul a reiterat argumentele de drept ale reclamanților.
Cererea de intervenție a fost admisă în principiu prin încheierea din 12 decembrie 2007 (159).
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare la cererea de intervenție, reiterând apărările din întâmpinarea la acțiune (166).
La termenul din 23 ianuarie 2008, Ministerul Economiei și Finanțelor a depus o nouă întâmpinare, solicitând, pe fondul cauzei, respingerea cererii ca fiind lipsită de interes, având în vedere faptul că drepturile solicitate de aceștia (în speță primele de concediu pe anii 2003-2006) sunt recunoscute prin lege, reclamanții urmând doar să solicite realizarea drepturilor pretinse.
S-a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.111 Cod procedură civilă: "partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
S-au invocat prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.146/19.12.2007, privind aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, al cărei art.2 alin.(1) prevede că: "Personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006, urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în trei tranșe, după cum urmează:
a) în luna martie - pentru anii 2001 și 2002;
b) în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004;
c) în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006.
În susținerea acțiunii, reclamanții au depus la dosar adeverințe privind calitatea de angajați ai instituțiilor pârâte.
Prin sentința nr. 19/F-C/06 februarie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții și, ambii cu domiciliul ales la sediul A din Pitești,-, județul împotriva pârâților INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,--6, sector 5 și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, bligându-i pe pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE la plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pe anul 2005 și prima de vacanță pentru anii 2005-2007, actualizate cu indicele de inflație.
Prin aceeași sentință, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la sediul A din Pitești,-, județul împotriva pârâților INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în B,-, sector 6 și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, bligându-i pe pârâții INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, la plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005 și primele de vacanță pentru anii 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație și respingând capătul de cerere formulat de acești reclamanți (, și ) privind acordarea primei de vacanță pe anul 2007.
De asemenea, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții, G, cu domiciliul ales la sediul A din Pitești,-, județul și la fel, cererea de intervenție în interes propriu formulată de, cu domiciliul ales la sediul A din Pitești,-, județul împotriva pârâților OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul în B,--5, sector 5 și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, bligându-i pe pârâții OFICIUL ROMÂN PENTRU și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE la plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005 și a primelor de vacanță pentru anii 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație și respingând cererea acestora privind plata primei de vacanță pe anul 2007.
A admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanții și, cu domiciliul ales la sediul A din Pitești,-, județul și i-a obligat pe aceiași pârâți, respectiv OFICIUL ROMÂN PENTRU și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, la plata față de aceștia a primelor de vacanță pe anul 2006, respingând acțiunea acestora privind sporul de fidelitate și prima de vacanță pentru anii 2005 și 2007.
A fost respins capătul de cerere formulat de reclamanți și intervenient referitor la restituirea sumelor de bani reprezentând CAS.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, cu sediul în Pitești,-, județul A și a respins această excepție invocată de ceilalți pârâți, precum și excepția necompetenței materiale.
A respins acțiunea și cererea de intervenție față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și cererea de chemare în garanție a acestuia.
Din dispozitivul sentinței, rezultă că instanța a omis să se pronunțe și cu privire la reclamanta, care este salariata Oficiului Român Pentru, situație în care cererea acesteia, formulată în termen legal la data de 19 martie 2008 (în interiorul termenului de 15 zile în care s-ar fi putut formula recurs), de completare a sentinței susmenționate, se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 281 ind.2 Cod proc. civilă.
Examinând cererea de completare a sentinței, și cu prioritate prin prisma excepțiilor invocate, potrivit dispozițiilor art.137 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, după cum urmează:
Este neîntemeiată și urmează a fi respinsă excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PITEȘTI invocată de pârâtul Oficiul Român pentru, având în vedere că, potrivit adeverințelor provenind chiar de la această autoritate, depuse la filele 152-158 din dosar, reclamanta și desfășurat activitatea în cadrul Autorității pentru, autoritate centrală, în raport de care, competența de soluționare a cauzei, potrivit art. 10 din Legea 554-2004 revine Curții de APEL PITEȘTI în primă instanță.
Este neîntemeiată și urmează a fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de CASA ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE A APĂRĂRII, ORDINII PUBLICE, SIGURANȚEI NAȚIONALE ȘI AUTORITĂȚII JUDECĂTOREȘTI.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat în) raportul juridic dedus judecății.
În ceea ce priveștecalitatea procesuală pasivăCASEI ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE A APĂRĂRII, ORDINII PUBLICE, SIGURANȚEI NAȚIONALE ȘI AUTORITĂȚII JUDECĂTOREȘTI, Curtea apreciază că motivele invocate de pârâtă în susținerea acestei excepții vizează considerente de netemeinicie, care urmează a fi avute în vedere la soluționarea cauzei în fond, fiind evident că, față de temeiul pretențiilor reclamanților, care solicită restituirea de către pârâtă a unei sume pe care aceștia pretind că a încasat-o fără drept, pârâta are calitate procesuală pasivă, ea fiind potențial debitoare în raportul juridic dedus judecății, în măsura în care pretențiile reclamanților s-ar dovedi întemeiate.
În ce priveșteacțiunea formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, respectiv cererea de chemare în garanție, Curtea constată că, potrivit atribuțiilor sale legale, "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat".
Deci această instituție nu are printre atribuții obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Având în vedere obiectul acțiunii - obligarea la alocarea de fonduri din bugetul de stat, respectiv obiectul cererii de intervenție - virarea sumelor, se observă că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de subiect pasiv al vreunui raport juridic (nu are calitatea de debitor față de reclamanți sau față de vreunul dintre ceilalți pârâți) în baza vreunei dispoziții legale, motiv pentru care constată că nu se justifică îndreptățirea de a sta în judecată în procesul având ca obiect pretenții.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și va respinge acțiunea față de acesta, aceeași soartă având și cererea de chemare în garanție a sa.
În ceea ce priveșteexcepția prescripțieiinvocată de CASA, aceasta este neîntemeiată, întrucât în petitul acțiunii și această reclamantă a solicitat sumele doar pe ultimii trei ani de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv începând cu anul 2005.
Analizând fondul cauzei, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, pe baza interpretării dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că acțiunea este întemeiată doar în parte, respectiv în ceea ce privește sumele reprezentând primă de concediu pe anii 2005 și 2006 și spor de fidelitate pe anul 2005, în raport de perioada cât a fost angajata pârâtului Oficiul Român Pentru, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că, potrivit art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Potrivit art.6 din același act normativ, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne".
Condițiile concrete de stabilire a procentului au fost adoptate prin Ordinul nr.132/09.02.2004.
Prin art.9 alin.(7) din Legea nr.507/2003, art.8 alin.(7) din Legea nr.511/2004 și art.5 alin.(5) din Legea nr.379/2005, aplicarea prevederilor legale sus-menționate cu privire la prima de concediu a fost suspendată succesiv, până la 31.12.2006.
De asemenea, prin art.2 alin.(1) din nr.OUG118/2004, aplicarea dispozițiilor cu privire la sporul de fidelitate a fost suspendată pentru anul 2005.
Curtea reține că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însuși.
Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie.
Dreptul la acțiune se naște din momentul încetării perioadei de suspendare - 31.12.2006 (pentru prima de vacanță), respectiv 31.12.2005 (pentru sporul de fidelitate).
Prin decizia nr. XII din 5.02.2007 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea art.37 pct.2 teza I din nr.OG38/2003, aprobată prin Legea 353/2003, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
Astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXIII/12.12.2005, ale cărei considerente sunt aplicabile și prezentei cauze, mutatis mutandis, nu se poate contesta existența dreptului pe perioada în care aplicarea prevederilor a fost suspendată deoarece ar fi încălcate dispozițiile art.53 din Constituția revizuită (art.49 din Constituția României anterioară) privind cazurile în care se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, în perioada în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.146/19.12.2007, privind aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, al cărei art.2 alin.(1) prevede că: "Personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006, urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în trei tranșe, respectiv: în luna martie - pentru anii 2001 și 2002; în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004; în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006", sunt doar de natură să confirme dreptul la plata acestor sume, acțiunea neputând fi însă considerată ca lipsită de interes atâta timp cât aceste sume nu au fost efectiv plătite.
Pentru considerentele mai sus menționate, se vor admite capetele de cerere având acest obiect și se vor obliga pârâții Oficiul Român pentru și Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata sumelor reprezentând contravaloarea primei de concediu pentru anii 2005 și 2006, calculată conform art.37 alin.(2) din nr.OG38/2003, respectiv contravaloarea sporului de fidelitate pe perioada 01.01.2005-31.12.2005, calculat conform art.6 din nr.OG38/2003 coroborat cu Ordinul nr.132/09.02.2004, ambele actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la plata efectivă, în raport de perioadele în care reclamanta a fost angajata Oficiului Român pentru.
Se va respinge cererea sa privind plata primei de vacanță pe anul 2007, având în vedere adeverința depusă de către aceasta la filele 156 din dosar din care rezultă că a fost angajata acestui pârât - Oficiul Român pentru din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative - până la data de 31.12.2006. Prin urmare, după această dată, primele de concediu puteau fi solicitate în contradictoriu cu instituțiile la care au activat în cursul anului 2007, pentru acest an, pârâții din prezentul litigiu nemaiputând fi obligați la plata acestor sume.
În ceea ce privește acordarea dobânzilor, Curtea constată că acest capăt este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Instanța menționează că data scadenței reprezintă data nașterii dreptului la acțiune, care este situată în speță la momentul încetării suspendării legale.
Astfel cum s-a reținut mai sus, suspendarea legală a fost de natură să amâne exercițiul dreptului subiectiv de a solicita plata indemnizației.
Instanța constată că dobânzile pentru neexecutarea obligației de plată a drepturilor respective ar fi fost datorate de la momentul intrării în vigoare a legii (01 ianuarie 2004) în cazul în care s-ar fi stabilit că măsura suspendării exercițiului dreptului ar fi fost neconstituțională.
Însă Curtea reține că prin decizia nr.38/25.01.2005, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la suspendarea dreptului la prima de concediu, dispoziții din art.8 alin.(7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr.511/2004.
Curtea Constituțională a reținut că "beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art.53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor. În consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Curtea Constituțională a mai reținut că "dreptul la concediul de odihnă plătit, ca măsură de protecție socială garantată de prevederile constituționale, nu se confundă cu dreptul la prima de concediu, astfel că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art.41 alin.(2) din Constituție".
În ce privește celelalte acte normative cu privire la neconstituționalitatea cărora Curtea Constituțională nu se poate pronunța, fiind abrogate, instanța reține aceleași considerente ca cele expuse prin decizia sus-menționată.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.53 din Constituție (articol situat la finalul cap.2 - "Drepturile și libertățile fundamentale"), se deduce că prevederile referitoare la "restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți" se referă la cele fundamentale, ce fac obiectul art.22-52 din Constituție.
Astfel cum a apreciat și Curtea Constituțională, dreptul la concediul plătit reglementat de art.41 alin.(2) nu se confundă cu dreptul la prima de concediu, aceasta fiind suplimentară plății zilelor de concediu.
Reținând că măsura suspendării exercițiului dreptului este constituțională, instanța precizează că suspendarea nu poate afecta substanța dreptului, ci doar executorialitatea acestuia, motiv pentru care reține că obligația de plată a primelor a devenit executorie la data încetării suspendării - 31.12.2006, iar obligația de plată a sporului de fidelitate de la 31.12.2005, momente de la care sumele datorate urmează a fi actualizate la data efectuării plății, prin aplicarea indicelui de inflație.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea la restituirea sumelor de bani încasate pe nedrept, prin reținerea, fără temei legal, pe ștatele de plată, din drepturile salariale, a procentului de 7% din salariul brut, reprezentând contribuția la asigurările de sănătate, Curtea reține că cesta este neîntemeiat.
Astfel, prin decizia nr. XII din 05.02.2007 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură penală, admis recursul în interesul legii, stabilind că atât cadrele militare active, cât și polițiștii beneficiază de asistență medicală gratuită și de medicamente gratuite numai dacă au fost respectate dispozițiile cu caracter general cuprinse în Legea nr. 145/1997 și, respectiv, în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002, privind achitarea cotelor de contribuție lunară la Fondul asigurărilor sociale de sănătate, la care se face referire în Hotărârea Guvernului nr. 270/1999 și în Hotărârea Guvernului nr. 677/2003, interpretare obligatorie în raport de dispozițiile art.329 alin.(3) Cod procedură civilă.
În argumentarea deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele considerente, aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză:
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.(1) din Legea nr.145/1997, în vigoare de la data de 01 ianuarie 1998 până la 20 noiembrie 2002, când a fost abrogată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002, erau supuse în mod obligatoriu asigurării următoarele categorii de persoane: cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii și apatrizii având reședința în România, stabilindu-se în acest cadru, prin alin. (2) al aceluiași articol, că "asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările de sănătate".
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.150/2002 au fost preluate aceleași reglementări, precizându-se la art. 4 alin.(1), în conținutul ce i s-a dat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.107/2005, că "sunt asigurați, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii și apatrizii care au domiciliul sau reședința în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".
Este semnificativ că prin art.12 lit. g) din această ordonanță a fost instituită obligația asiguraților de a achita contribuția datorată Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, care, potrivit art. 50 alin.(1) lit. a), se formează în primul rând din "contribuții ale persoanelor fizice și juridice".
Excepțiile de la principiul contribuției obligatorii la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate au fost reglementate succesiv în art.6 din Legea nr.145/1997 și în art.6 alin.(1) lit. a)- i) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.150/2002, în cuprinsul cărora nu sunt menționate cadrele militare și polițiștii.
Tot astfel, cadrele militare și polițiștii nu se regăsesc nici între categoriile de persoane considerate asigurate prin efectul legii, cu scutire de plată a contribuției, potrivit art. 55 din Legea nr.145/1997, sau asigurate, cu plata contribuției din alte surse, conform prevederilor art.6 alin.(2) lit. a)- e) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.150/2002.
Prin urmare, nefăcând parte din nici una dintre categoriile scutite de plata contribuției obligatorii la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, atât cadrelor militare, cât și polițiștilor le-a revenit obligația, mai întâi în conformitate cu art.52 alin.(1) din Legea nr.145/1997, iar după abrogarea acesteia, în temeiul art. 51 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.150/2002, de a plăti contribuția bănească lunară pentru asigurările de sănătate.
De altfel, prin Ordonanța Guvernului nr.56/1998, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.458/2001, s-a prevăzut la art.3 lit. b) că Fondul de asigurări de sănătate ce se virează la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se compune și din "contribuția personalului militar și civil, a personalului și magistraților din autoritatea judecătorească,. a militarilor angajați pe bază de contract, din ministerele, instituțiile și structurile prevăzute la art. 1 alin. 1,", ceea ce exprimă voința neîndoielnică a legiuitorului ca și aceste categorii de persoane să achite cotele de contribuție lunară la Fondul asigurărilor sociale de sănătate, potrivit reglementărilor generale privind constituirea acestui fond.
Așa fiind, se impune să se considere că atât cadrele militare, cât și polițiștii nu fac parte dintre categoriile de persoane excluse de la obligația cu caracter general de a plăti contribuția la formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În legătură cu această obligație cu caracter general, căreia cele două categorii de persoane trebuie să i se conformeze, este de reținut reglementarea cu caracter special prevăzută la art.9 lit. b) din Legea nr.80/1995, astfel cum a fost modificată și completată ulterior, potrivit căreia cadrele militare în activitate au dreptul la asistență medicală și medicamente gratuite, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Pentru aplicarea acestei dispoziții a legii a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.270/1999, precizându-se în art.1 următoarele: "cadrele militare în activitate au dreptul la asistență medicală și medicamente, în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr.145/1997, cu modificările ulterioare și ale prezentei hotărâri, în toate situațiile în care medicii sau alt personal sanitar acreditat recomandă un tratament medical".
Rezultă deci că nici aceste dispoziții nu infirmă existența obligației cu caracter general a cadrelor militare de a contribui, prin plata unei sume lunare, la constituirea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Aceste prevederi legale au fost aplicabile și polițiștilor până la data de 19 iunie 2003, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Hotărârea Guvernului nr. 677 din 12 iunie 2003 privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și protezelor pentru polițiști.
Ca și în Hotărârea Guvernului nr. 270/1999 privind stabilirea condițiilor de acordare a asistenței medicale, medicamentelor, concediilor medicale și scutirilor medicale pentru cadrele militare în activitate, prin art.1 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr.677/2003 s-a prevăzut, tot cu caracter de principiu, că "polițistul beneficiază în mod gratuit de asistență medicală și psihologică, medicamente și proteze, în condițiile prezentei hotărâri și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare".
Așa fiind, câtă vreme, cu privire la aspectele pe care nu le reglementează, cele două legi speciale fac trimiteri la norma generală, concluzia ce se impune este aceea că și în materia obligativității plății contribuției la formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este aplicabilă aceeași normă generală, deoarece normele speciale nu conțin dispoziții contrare.
Ca urmare, gratuitățile la care se referă Legea nr.80/1995 și Legea nr.360/2002 se acordă conform reglementărilor din Hotărârea Guvernului nr.270/1999 și, respectiv, din Hotărârea Guvernului nr.677/2003, fără scutirea cadrelor militare în activitate și a polițiștilor de obligația de a contribui la constituirea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Pentru aceste considerente se vor respinge capătul de cerere formulat de reclamantă referitor la restituirea sumelor de bani reprezentând CAS, cât și acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de completare a sentinței nr. 19/F-C din 06 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, formulată de reclamanta, cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat din Pitești,-, județul A, în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,--6, sector 5, CENTRUL NAȚIONAL DE ADMINISTRARE A DE DATE PRIVIND EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în-, sector 6, OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul în--5, sector 5, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în-, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A APĂRĂRII ORDINII PUBLICE, SIGURANȚEI NAȚIONALE ȘI AUTORITĂȚII JUDECĂTOREȘTI, cu sediul în-, sector 1, INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în -, sector 6, pârât chemat în garanție fiind MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN, cu sediul în Pitești,-, județul
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta, cu domiciliul ales la sediul Cabinet individual Avocat județul împotriva pârâților OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul în B,--5, sector 5 și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
Obligă pe pârâții OFICIUL ROMÂN PENTRU și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, la plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005 și a primelor de vacanță pentru anii 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație. Respinge cererea privind plata primei de vacanță pe anul 2007.
Respinge capătul de cerere formulat și de această reclamantă referitor la restituirea sumelor de bani reprezentând CAS.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, cu sediul în Pitești,-, județul A și respinge această excepție invocată de ceilalți pârâți, precum și excepția necompetenței materiale.
Respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
,
Grefier,
Red.
10 ex./21.04.2008.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ingrid Emina Giosanu
