Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 527/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 05.03.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.527
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.04.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, G, G, și, împotriva sentinței civile nr.23/13.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâții - intimați Institutul de Diagnostic și Sănătate B, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 02.04.2009 o cerere din partea reclamanților - recurenți prin care solicită judecarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13 august 2008 reclamanții:, G, G, și, au chemat în judecată pe cu pârâții Institutul de Diagnostic și Sănătate B, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor A, solicitând obligarea pârâților să le plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art.31 alin.1 lit. c) - d) din Legea nr.188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective începând cu data de 01.04.2004 până la zi și obligarea pârâtei să înscrie aceste sporuri în carnetul de muncă.
Prin sentința civila nr.23/13.01.2009 instanța a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor A, să acorde fiecărui reclamant în funcție de data angajării suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004 - până la 13 ianuarie 2009, data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Instanța a respins acțiunea reclamanților cu privire la cuantumul sporurilor de 25% pentru fiecare, din salariul de bază precum și față de pârâții Institutul de Diagnostic și Sănătate B, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, ca inadmisibilă.
În motivarea hotărârii se arată că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul pârâtei - Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A, și au formulat prezenta acțiune întrucât începând cu data de 01.04.2004 până în prezent nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999.
Se menționează că potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.188/1999 (după republicarea legii devenind art.31 alin.1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare". Aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 lit. c) și d) au fost suspendate în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006 în baza art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006. Prin Legea nr.251/2006, art.13, pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999, prevederile art.29 alin.1 lit. c) și d) au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Se arata că este neîndoielnic că prin art.29 din Legea nr.188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Se învederează că este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamanții cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Se arată că raportat la cadrul legal incident enunțat, respectiv art.29 lit. c) și d), în prezent art.31 - ca urmare a republicării Legii nr.188/1999, la data de 29.05.2007, coroborat cu art.41, art.48 și Anexa 3 lit. D din nr.OG6/2007 rezultă fără nici un echivoc că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de cele două sporuri salariale reglementate de actele normative invocate.
Se arată că în ceea ce privește cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% instanța reține ca inadmisibilă cererea reclamanților și va da eficiență Deciziei nr.820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Se arată că având în vedere prevederile art.93 din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislație specifice funcției publice și prevederile art.161 alin.4, art.292 alin.1 și art.295 alin. 2 din Legea nr.53/2002 Codul Muncii și art.1082 Cod Civil, instanța a acordat reclamanților daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursă de la nașterea dreptului până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, G, G, și solicitând admiterea recursului, în sensul modificării sentinței primei instanțe, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că prin hotărârea recurată s-a admis în parte acțiunea respingându-se cu privire la procentul sporurilor în cuantum de 25% din salariul de încadrare, prima instanță apreciind că nu se impune acordarea sporurilor dar fără indicarea procentului, fapt ce duce la imposibilitatea pârâtului de a se supune unei sentințe definitive și irevocabile, precum și imposibilitatea punerii în executare a hotărârii pe o altă cale.
Se arată că potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului", astfel că drepturilor lor de a li se acorda sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare este un bun în sensul art.1 din Protocol.
Menționează că, și în legislația română, în speță art.5 din Legea nr.53/2003, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă. Se solicită a se avea în vedere cu privire la noțiunea de "discriminare" practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca neîntemeiat recursul, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Din examinarea hotărârii instanței de fond, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare, pe perioada în care reclamanții au avut calitatea de funcționar public.
Prima instanță a reținut în mod corect că dreptul reclamanților la suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare este reglementat prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Împrejurarea că prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziții legale pentru anii 2004 - 2006, nu înseamnă că s-a dispus și înlăturarea acestui drept, așa încât în mod corect prima instanță a apreciat că suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei dispoziții legale.
În spiritul celor reținute de prima instanță și, așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, norma juridică menționată folosind sintagma "salariu compus din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare." A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.
În plus, în confirmarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad și a interpretării date textului legal mai sus menționat, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor public decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare, având în vedere această argumentație juridică, inclusă într-o decizie pronunțată în recursul în interesul legi, precum și împrejurarea că art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiționat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamantă nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de lege. Această concluzie se impune chiar și în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.
Mai mult decât atât, ele au fost reconfirmate și prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv nr.OG6/2007 care, la art. 48 stipulează că dispozițiile ordonanței se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar la Anexa 2 lit. D prevede că personalul menționat în cadrul acestei anexe beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Curtea constată că soluția primei instanțe de a nu stabili cuantumul de 25% al sporurilor este corectă față de împrejurarea că nu există nici un act normativ care să prevadă în mod expres care este cuantumul sporurilor solicitate. Astfel fiind, în mod corect a apreciat prima instanța ca acordarea sporurilor în cuantum de 25% este lipsită de temei legal. Instanța de judecată nu se poate pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești. acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or,aceste aspecte exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Curtea constată că în mod corect prima instanța a obligat la plata acestor drepturi salariale angajatorul întrucât reclamanții sunt în raporturi de muncă cu acesta iar nu cu ceilalți pârâți.
Rezultă din cele expuse, că motivele de recurs invocate de reclamanți sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1, din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursul acestora ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul reclamanților formulat împotriva sentinței civile nr.23/13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 02.04.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/23.04.09
TEHNORED:/23.04.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
