Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 524/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 04.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.524
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.04.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul G și de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A - DIRECȚIA DE DEZVOLTARE ȘI ASISTENȚĂ COMUNITARĂ, împotriva sentinței civile nr.1010/25.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtul - recurent, consilier juridic și avocat, lipsă fiind reclamantul - recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 04.03.2009 întâmpinare din partea reclamantului - recurent la recursul formulat de către pârât. De asemenea, tot prin registratura instanței, s-a depus la dosar la data de 26.03.2009 întâmpinare din partea pârâtului - recurent la recursul formulat de către reclamant.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtului - recurent, avocat solicită admiterea recursului formulat de către pârât, respingerea recursului formulat de reclamant. Totodată arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.10.2008 reclamantul G, a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Dezvoltare și Asistență Socială din cadrul A și a cerut să fie obligată pârâta să-i plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art.31 alin.1 lit. c) - d) din Legea 188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective începând cu data de 01.04.2004 până la data de 15.05.2005 și obligarea pârâților să înscrie aceste sporuri în carnetul de muncă.
Prin sentința civila nr.1010/25.11.2008 a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta Direcția de Dezvoltare și Asistență Socială din cadrul A, și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004 - 15.05.2005, sporuri ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului. Instanța a respins acțiunea cu privire la cuantumul sporurilor de 25% din salariul de bază.
În motivarea sentinței se arată că din actele dosarului reclamantul a fost funcționar public în cadrul pârâtei Direcția de Dezvoltare și Asistență Socială din cadrul A și a formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.01.2004 până în prezent nu a beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999.
Instanța a înlăturat susținerile pârâtei privind procedura prealabilă prevăzută de art.31 din nr.OG6/2007, întrucât această procedură se aplică numai în legătură cu drepturile salariale stabilite prin această ordonanță.
Se arată că potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.188/1999 (după republicarea legii devenind art.31 alin.1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare". Aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 lit. c) și d) au fost suspendate în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006 în baza art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
Se arată că este neîndoielnic că prin art.29 din Legea nr.188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Se învederează în considerente că este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamantul cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Se menționează că dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional la convenția menționată.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% instanța a reținut ca inadmisibilă cererea reclamantului și va da eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul G și pârâtul Consiliul Local al Municipiului A - Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară.
În motivarea recursului reclamantul arată că a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, conform art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, actualizate cu rata inflației până la data plății efective, pentru perioada 01.04.2004 - 15.05.2005, efectuarea mențiunilor cuvenite privind aceste sporuri în carnetul de muncă.
Arată că nu a primit niciodată aceste drepturi bănești, fără a exista o motivare pertinentă din partea angajatorului, aceste prevederi legale devenind o formă fără fond, neproducând efecte ori esența legiferării este tocmai producerea de efecte.
Menționează că prima instanță a apreciat că, întrucât nu a primit până în prezent sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Precizează că instanța de fond a apreciat că cererea sa este întemeiată, fiind îndreptățit la plata dreptului salarial solicitat, însă cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25 % a respins acțiunea cu motivarea că nici Legea nr.188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul.
Arată că, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege. Faptul că nu este prevăzut cuantumul celor două suplimente nu poate duce la pierderea acestor drepturi. Este în sarcina statului să stabilească cuantumul acestor drepturi bănești, care, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Cu privire la discriminare, arată că trebuie avută în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Duchez contra Franței, Beian contra României).
Pentru aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Pârâtul a declarat recurs, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 27.10.2008, astfel că reclamantul nu poate solicita plata sumelor pentru perioada 27 octombrie 2005 - 28 octombrie 2008, întrucât acesta nu a fost angajat al recurentului, pentru perioada anterioară datei de 28 octombrie 2005 împlinindu-se termenul general de prescripție de 3 ani.
Invocă prevederile art.304 pct.4 și p din Codul d e procedură civilă, arătând că instanța judecătorească a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin faptul că s-a pronunțat asupra drepturilor prevăzute de art.31 din Legea nr.188/1999. Arată că această lege este dreptul comun în materie, iar nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale, care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr.232/2007.
Precizează că în ceea ce privește prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal.
Legea nr.188/1999 fiind de aplicabilitate generală în domeniu, prevede aceste drepturi salariale, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar nu și procentul, care urmează a fi stabilit printr-un act normativ viitor, iar prin dispozițiile nr.OG6/2007 aprobată prin legea nr.232/2007 nu sunt prevăzute drepturi salariale de natura celor solicitate de către intimat, astfel instanța nu poate completa legea.
Pentru motivele arătate solicită admiterea excepției prescripției acțiunii, admiterea recursului, casarea sentinței recurate, pe care o consideră nelegală și netemeinică și, rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate de către recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca neîntemeiate recursurile, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Din examinarea hotărârii instanței de fond, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare, pe perioada în care reclamanții au avut calitatea de funcționar public.
Prima instanță a reținut în mod corect că dreptul reclamantului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare este reglementat prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Împrejurarea că prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziții legale pentru anii 2004 - 2006, nu înseamnă că s-a dispus și înlăturarea acestui drept, așa încât în mod corect prima instanță a apreciat că suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei dispoziții legale, astfel că se impune respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
În spiritul celor reținute de prima instanță și, așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispozițiilor art.31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, norma juridică menționată folosind sintagma "salariu compus din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare." A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.
În plus, în confirmarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Timiș și a interpretării date textului legal mai sus menționat, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor public decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare, având în vedere această argumentație juridică, inclusă într-o decizie pronunțată în recursul în interesul legi, precum și împrejurarea că art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiționat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamant nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de lege. Această concluzie se impune chiar și în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.
Mai mult decât atât, ele au fost reconfirmate și prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv nr.OG6/2007 care, la art.48 stipulează că dispozițiile ordonanței se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar la Anexa 2 lit. D prevede că personalul menționat în cadrul acestei anexe beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Curtea constată că soluția primei instanțe de a nu stabili cuantumul de 25% al sporurilor este corectă față de împrejurarea că nu exista nici un act normativ care să prevadă în mod expres care este cuantumul sporurilor solicitate. Astfel fiind, în mod corect a apreciat prima instanța că acordarea sporurilor în cuantum de 25% este lipsită de temei legal. Instanța de judecată nu se poate pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești. acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or, aceste aspecte exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Rezultă din cele expuse, că motivele de recurs invocate de recurenți sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1, din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursurile ca nefondate și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge recursurile declarate de reclamantul G și de pârâtul Consiliul Local al Municipiului A - Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 02.04.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/23.04.09
TEHNORED:/23.04.09
2.ex./SM/
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
