Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5317/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5317
Ședința publică de la 17 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
- - Judecător
Grefier:
*********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA și CONSILIUL LOCAL împotriva sentinței nr.1689 din data de 16 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj în contradictoriu cu intimații reclamanți, a, și intimata intervenientă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: consilier juridic pentru recurenții pârâți PRIMĂRIA și CONSILIUL LOCAL și avocat, pentru intimații reclamanți, a, și intimata intervenientă care în asistă și pe intimatul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin Serviciul arhivă, recurentul pârât CONSILIUL LOCAL a depus răspuns la întâmpinare; recursul a fost declarat și motivat în termen legal.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenții pârâți PRIMĂRIA și CONSILIUL LOCAL solicită respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare - arată că primarul poate reprezenta în justiție interesele unității administrativ teritoriale; solicită admiterea recursului conform motivelor scrise, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate.
Avocat pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate.
Apreciază că în răspunsul la întâmpinare nu se face dovada însușirii recursului de către Consiliul local; apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 161 Codul d e procedură civilă.
Depune practică judiciară.
Deliberând,
CURTEA
Prin sentința nr.1689 din data de 16 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorjs -a admis cererea de intervenție formulată de către numita.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții, A, intervenient împotriva pârâților PRIMĂRIA ORAȘULUI, CONSILIUL LOCAL.
Au fost obligați pârâții la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în același procent de 25 % din salariul de bază, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, după cum urmează:
- pentru reclamanții pentru perioada 01.10.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.04.2006 - iunie 2009, pentru perioada 18.04.2008 - iunie 2009, pentru perioada 01.10.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.10.2006 - iunie 2009, pentru perioada 11.03.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.07.2006 - iunie 2009, pentru perioada 11.03.2006 - iunie 2009, pentru perioada 15.07.2006 - iunie 2006, pentru perioada 01.04.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.10.2006 - iunie 2009, A pentru perioada 11.03.2006 - iunie 2009, pentru perioada 11.03.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.04.2006 - iunie 2009, pentru perioada 15.07.2006 - iunie 2009, pentru perioada 20.05.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.11.2006 - iunie 2009, pentru perioada 11.03.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.06.2008 - iunie 2009, intervenient pentru perioada 01.10.2006 - iunie 2009.
S-a constatat prescris dreptul la acțiune după cum urmează:
- pentru reclamanții pentru perioada 01.10.2002 - 01.10.2006, pentru perioada 01.04.2001 - 01.04.2006, pentru perioada 01.10.2005 - 01.10.2006, pentru perioada 01.10.2004 - 01.10.2006, pentru perioada 01.03.2003 - 11.03.2006, pentru perioada 01.07.2001 - 01.07.2006, pentru perioada 01.01.2003 - 11.03.2006, pentru perioada 15.07.2003 - 15.07.2006, pentru perioada 01.04.2003 - 01.04.2006, pentru perioada 01.10.2003 - 01.10.2006, A pentru perioada 01.01.2005 - 11.03.2006, pentru perioada 01.01.2003 - 11.03.2006, pentru perioada 01.04.2005 - 01.04.2006, pentru perioada 15.07.2003 - 15.07.2006, pentru perioada 20.05.1996 - 20.05.2006, pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2006, pentru perioada 01.03.2003 - 11.03.2006, intervenient pentru perioada 01.10.2003 - 01.10.2006.
S-a respins cererea de acordare a drepturilor pentru viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut:
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin nr.OG2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 2006.
Prin modificarea adusă Legii 188/199 prin Legea 251/2006, lit."d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG nr. 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel, s-a apreciat că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantei, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, s-a arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia. aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului: " orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
S-a constat că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din Legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
În conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamanților, instanța nu s-a substituit puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Referitor la perioada anterioară anului 2006, s-a reținut că dreptul la acțiune este prescris potrivit disp.art.1 coroborat cu art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune având un caracter patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost solicitat în termenul stabilit de lege, respectiv 3 ani calculat la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum reclamanții au investit instanța cu soluționarea cererii la data de 11.03.2009, s-a apreciat că în cauză a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești solicitate pe perioada menționată anterior.
Așa fiind, s-a respins ca prescrisă acțiunea după cum urmează:
- pentru reclamanții pentru perioada 01.10.2002 - 01.10.2006, pentru perioada 01.04.2001 - 01.04.2006, pentru perioada 01.10.2005 - 01.10.2006, pentru perioada 01.10.2004 - 01.10.2006, pentru perioada 01.03.2003 - 11.03.2006, pentru perioada 01.07.2001 - 01.07.2006, pentru perioada 01.01.2003 - 11.03.2006, pentru perioada 15.07.2003 - 15.07.2006, pentru perioada 01.04.2003 - 01.04.2006, pentru perioada 01.10.2003 - 01.10.2006, A pentru perioada 01.01.2005 - 11.03.2006, pentru perioada 01.01.2003 - 11.03.2006, pentru perioada 01.04.2005 - 01.04.2006, pentru perioada 15.07.2003 - 15.07.2006, pentru perioada 20.05.1996 - 20.05.2006, pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2006, pentru perioada 01.03.2003 - 11.03.2006, intervenient pentru perioada 01.10.2003 - 01.10.2006.
În ceea ce privește capătul de cerere de acordare acestor drepturi pentru viitor v-a fi respins acest capăt de cerere cu următoarea motivare:
Pentru viitor, drepturile solicitate de reclamanți nu au un caracter cert, evoluția raporturilor de muncă dintre părți neputând să fie stabilită de către instanța de judecată.
În concret, s-a reținut că pentru această categorie de personal, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților, A, și intervenient și va obliga pârâții să acorde acestora, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare supliment, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, după cum urmează:
- pentru reclamanții pentru perioada 01.10.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.04.2006 - iunie 2009, pentru perioada 18.04.2008 - iunie 2009, pentru perioada 01.10.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.10.2006 - iunie 2009, pentru perioada 11.03.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.07.2006 - iunie 2009, pentru perioada 11.03.2006 - iunie 2009, pentru perioada 15.07.2006 - iunie 2006, pentru perioada 01.04.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.10.2006 - iunie 2009, A pentru perioada 11.03.2006 - iunie 2009, pentru perioada 11.03.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.04.2006 - iunie 2009, pentru perioada 15.07.2006 - iunie 2009, pentru perioada 20.05.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.11.2006 - iunie 2009, pentru perioada 11.03.2006 - iunie 2009, pentru perioada 01.06.2008 - iunie 2009, intervenient pentru perioada 01.10.2006 - iunie 2009.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții PRIMĂRIA și CONSILIUL LOCAL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate
În motivarea recursului s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art.61 din Constituție.
Recurenții pârâții au solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârâți, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a ( soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
De altminteri, prin decizia nr. 20/2009 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru motivele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâți și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA și CONSILIUL LOCAL împotriva sentinței nr.1689 din data de 16 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj în contradictoriu cu intimații reclamanți, a, și intimata intervenientă.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud. T
Ex.2//6.01.2010
Jud. Fond A
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
