Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5323/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5323
Ședința publică de la 17 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
- - Judecător
Grefier:
*********
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței nr. 528 din data de 30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI S, PRIMĂRIA S - POLIȚIA COMUNITARĂ și MUNICIPIUL S PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Prin sentința nr. 528 din data de 30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a dmis excepția lipsei procedurii prealabile - invocată de intimata Instituția Primarului mun.
S-a respins acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu intimatele INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI S, PRIMĂRIA S - POLIȚIA COMUNITARĂ, MUNICIPIUL S PRIN PRIMAR, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut:
Prin raportare la obiectul acțiunii și prin prisma dispoz. art. 1, art. 2 lit. a, art. 7 alin l. 554/2004, corob. cu dispoz. OG 2/2006, OG 6/2007 ce reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2006, 2007, Tribunalul a adoptat soluția admiterii excepției lipsei procedurii prealabile și a respingerii acțiunea reclamantului in contradictoriu cu intimata, ca inadmisibilă.
Conform art. 1 alin l. 554/2004 a contenciosului administrativ - orice persoană ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin nesoluționarea in termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ.
În calitate de persoană vătămată - reclamanții înainte de ase adresa instanței de contencios administrativ competente - trebuiau să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau in parte a acestuia.
Funcție de actele atașate la dosar s-a concluzionat că doar reclamantul s-a adresat ordonatorului de credite, inițial, anterior promovării acțiunii la 28.05.2009, nu și reclamanta.
Potrivit dispoz. art. 3l alin din OG 2/2006, dispoziție menținută și în /2007 se prevede că soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi este de competența ordonatorilor de credite, contestația depunându-se in termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
de credite le incumbă obligația potrivit alin. 3 al aceluiași articol să soluționeze contestațiile in termen de l0 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate, ori instituție publică,
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin - persoana in cauza se poate adresa instanței de contencios administrativ, in termen de 30 zile de la data comunicării soluționării contestației.
Nerespectând procedura susmenționată, prealabilă, adresării instanței judecătorești competente - rezultantă a fost respingerea acțiunii reclamanților în contradictoriu cu intimatele, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclaman ții și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclaman ții au arătat în motivele de recurs formulate că instanța de fond a interpretat eronat actul dedus judecății și a pronunțată o sentință cu aplicarea greșită a legii.
Au susținut recurenții că drepturile solicitate au fost prevăzute expres în art.31 din Legea 188/1999, au fost suspendate prin diferite legi bugetare anuale, dar nu înlăturate.
Au invocat totodată și prevederile art.37 alin.3 din OG nr.6/2007, menținute și prin OG 9/2008 privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, precum și Decizia nr.185/2009 a Curții Constituționale.
Recuren ții au arătat că a avut loc o încălcare prevederilor art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Examinând recursul formulat, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclaman ții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclam anții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclaman ților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
De altminteri, prin decizia nr. 20/2009 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclama nților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței nr. 528 din data de 30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI S, PRIMĂRIA S - POLIȚIA COMUNITARĂ și MUNICIPIUL S PRIN PRIMAR.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud. T
Ex.2//07.01.2010
Jud. fond MTH.
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
