Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 532/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu funcționari publici -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 532

Ședința publică din 19 martie 2009

PREȘEDINTE: Ududec Elena

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B cu sediul în B, Calea Națională nr.85, județul B, împotriva sentinței nr.16/7.01.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal. ( dosar nr- )

La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru pârâta Inspecția B și pentru recurent, reclamanta intimată - și avocat - pentru toți reclamanții intimați, lipsă fiind reclamanții intimați, I, -, și --.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta pârâtei Inspecția B arată că aceasta nu a declarat recurs, ci doar susține recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B pe care îl reprezintă; că este vorba despre un singur recurs.

Instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.

Reprezentanta recurentului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca nefondată. A arătat că sentința pronunțată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare a instituției publice pe care o reprezintă; că drepturile inspectoratului nu au putut fi reprezentate și că instanța a respins cererea de acordare termen pentru lipsă de apărare. A precizat că a detaliat în completarea la recurs motivele pentru care sporul solicitat nu poate fi acordat; că Legea nr.188/1999 prevede acest drept dar nu stabilește cuantumul; că nu există temei legal și că sumele cerute nu au fost prevăzute în bugetul ITM

Reprezentanta reclamanților a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. A arătat că sporurile solicitate sunt prevăzute de Legea nr.188/1999 și că reclamanții în calitate de funcționari publici trebuie să beneficieze de aceste drepturi. Vizavi de cuantum a arătat că acesta este de 25%; că aceste sporuri au fost acordate pentru perioada ianuarie 2004 - mai 2008 ( excepție făcând ). Nu a solicitat cheltuieli de judecat Depune la dosar concluzii scrise.

Declarând dezbaterile închise, upă deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 5.11.2008, reclamanții, I, -, -, și -- au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, începând cu data de 1.01.2004 pentru reclamanta și respectiv cu data de 7.05.2008 pentru ceilalți reclamanți și până la data pronunțării prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art.29 din Legea nr.188/1999 modificată și că prin nr.OG92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004 - 2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.

Mai arată reclamanții că anterior introducerii acțiunii au solicitat prin procedură prealabilă, acordarea acestor drepturi, însă solicitarea lor a fost refuzată.

În drept au invocat Constituția României, Legea nr.53/2004, Legea nr.188/1999 și Legea nr.554/2004.

În susținerea acțiunii reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

ârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B nu a depus la dosar întâmpinare.

Prin sentința nr.16 din 7.01.2009, Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul să acorde acestora suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada efectiv lucrată de fiecare dintre aceștia, începând cu data de 1.01.2004 pentru reclamanta și respectiv cu data de 7.05.2008 pentru ceilalți reclamanți și până la data pronunțării prezentei hotărâri, sume ce se vor actualize cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că:

- temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în formă actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare;

- această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III - reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art.25 din aceeași lege a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004;

- reclamanții au solicitat acordarea acestor sporuri începând cu data de 1.01.2004 pentru reclamanta și respectiv cu data de 7.05.2008 pentru ceilalți reclamanți;

- în ce privește efectul suspendării sporurilor prin nr.OG 92/2004 și nr.OG 2/2006, pentru perioada 2004 - 2006, s-a constatat că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 al. 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului său pârâtul a invocat faptul că măsura legislativă a suspendării unui act normativ sau a unei dispoziții cuprinsă într-un act normativ nu poate fi ignorată, întrucât atâta vreme cât o dispoziție legală este suspendată, aceasta nu face parte din ordinea de drept, astfel încât, este ca și cum respectiva reglementare nu ar exista. Totodată pârâtul a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare și cu încălcarea greșită a legii.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată nefondat recursul.

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Așa cum de altfel pârâtul recurent admite, reclamanții nu au primit aceste sporuri salariale.

De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.

Dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul, în condițiile art. 1082 Cod civil, corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin cerere.

Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că măsura suspendării s-a dispus temporar, ceea ce nu duce la stingerea drepturilor.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B cu sediul în B, Calea Națională nr.85, județul B, împotriva sentinței nr.16/7.01.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal. ( dosar nr- )

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2ex/24.03.2009

Președinte:Ududec Elena
Judecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 532/2009. Curtea de Apel Suceava