Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 540/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 540/R-CONT
Ședința publică din 15 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire formulată de revizuentul JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei nr. 412/R-C din 11 aprilie2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL ARGES, CURTEA DE APEL P, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE LA SEDIUL A, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, G, și.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-au depus din partea intimaților întâmpinări.
Se constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit dispoz. art. 242 pct. 2 Cod.pr.civilă.
Curtea constată recursul în stare de judecată, analizează actele și lucrările dosarului, iar în urma deliberării a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față, constată:
La data de 09.05.2009, revizuientul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat instanței să dispună revizuirea Deciziei nr. 412//11.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.2758/109 în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL ARGES, CURTEA DE APEL P, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE LA SEDIUL. A, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, G, și.
În motivare, revizuientul susține că intimații, funcționari publici, în cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ al tribunalului Argeș și Curții de APEL PITEȘTI, au solicitat plata de diferențe salariale, calculate prin raportare cu cele ale funcționarilor publici, încadrați la, cererea fiind admisă prin Decizia nr.412/R-C/11.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
, că soluția pronunțată în recurs a avut ca suport probator Hotărârea nr.262/21.06.2007, care a stabilit existența tratamentului discriminatoriu, prin dispozițiile legale care au stabilit grile de salarizare diferite pentru funcționarii publici încadrați la instanțele judecătorești Tribunal și C de Apel și cei încadrați la, însă aceasta a fost desființată prin Decizia nr.4829/18.12.2008, pronunțată de, nemaisubzistând suportul probator logico-juridic al hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea cererii ca atrdiv formulată, precizând ca moment de raportare al termenului legal, data pronunțării deciziei de către Pe fond, au susținut, că nu este instanță de judecată sau măcar organ cu activitate jurisdicțională, pentru a se regăsi în dispozițiile art.322 pct.5 Cod pr.civilă și respectiv art.6 paragraful nr.1 al CEDO.
De asemenea, s-a mai susținut că instanța de recurs, nu s-a fundamentat în mod decisiv pe hotărârea menționată și prin urmare, înscrisul nefiind determinat.
În sprijinul acestei susțineri, au detaliat, că intimatul a recunoscut implicit corectitudinea deciziei instanței, iar ulterior, s-au inițiat demersuri legislative, care au condus la eliminarea diferențelor salariale între funcționarii publici implicați în cauză.
A fost administrată proba cu acte.
Din probatoriul administrat, instanța reține că prin acțiunea înregistrată la data de 2.10.2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Argeș, Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea primilor patru pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al J B și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ ale celorlalte instanțe judecătorești, pentru perioada 1.11.2004-1.11.2007, actualizată în raport cu rata inflației, la data plății efective acestora, obligarea acordării acestor drepturi în continuare, până la elaborarea unui sistem nediscriminator de salarizare, obligarea pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței, a sumelor datorate reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au precizat, că sunt funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al tribunalului Argeș.
Potrivit art.125 alin.1 din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel, tribunalele au în structuri câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic, recrutarea și atribuțiile acestuia, fiind reglementată de art.126 - 128, din același act normativ.
Si ceilalți funcționari, sunt recrutați și au aceleași atribuții indiferent de instanța la care își desfășoară activitatea.( art.126 alin.4 și art.130 alin.2.
Deși au atribuții similare, salarizarea este diferită de cea prevăzută pentru funcționarii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind mai mică.
De la data de 01.11.2004, salarizarea ambelor categorii de funcționari a fost reglementată prin OUG nr. 82/2004, funcționarii Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind salarizați potrivit anexei 1, iar ei, reclamanții, potrivit anexei 3.
Această discriminare, a fost menținută și prin OG nr. 2/2006 și OG nr.6/2007 prin care s-a reglementat salarizarea pentru anul 2006, respectiv 2007.
Atribuțiile compartimentelor respective, indiferent de instanța unde funcționează, sunt similare, fiind reglementate unitar de art. 127 și 130 alin.2 din Legea nr.304/2004.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru toți salariații se garantează retribuție egală, pentru muncă și pregătire profesională egală.
Prin aplicarea acestui criteriu discriminatoriu de salarizare, se încalcă art. 20 din Constituția României, art.6 alin.2 din Codul muncii, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și alte acte normative comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturilor salariale și practica CEDO.
Astfel, CEDO, legat de art.14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoge și compatibile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit ca persoanele plasate în situații analoge sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție, nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
In același sens s- pronunțat și Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 1/8.02.1994, nr.135/5.11.1996 și nr. 20/2000.
Discriminarea a fost constatată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 262/21.06.2007, astfel că se impune înlăturarea ei.
Odată cu înlăturarea acesteia, se impune și repararea prejudiciului cauzat, respectiv obligarea pârâților la plata sumelor ce li se cuvin și pe perioada menționată în cerere.
Au mai arătat, că plata drepturilor salariale, se efectuează de către Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, prin intermediul Curții de APEL PITEȘTI, ordonator secundar și Tribunalul Argeș, în calitate de ordonator terțiar, iar Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce privesc sistemul bugetar, elaborează bugetul de stat, îl rectifică și alimentează bugetele celorlalți ordonatori principali de credite, astfel că se justifică calitatea lor procesuală pasivă.
In cauză, au formulat cerere de intervenție în interes propriu, G, și, funcționari publici la Curtea de APEL PITEȘTI solicitând obligarea pârâților la plata acelorași drepturi, ca cele pretinse de reclamanți prin acțiune.
Instanța, prin Încheierea de ședință din 7.12.2007 (175), a admis în principiu cererea de intervenție.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare (42 - 44), a solicitat respingerea acțiunii, invocând, cu titlu de excepție, lipsa calității procesuale pasive, pe considerentul, că nu se află în raporturi de serviciu cu reclamanții și că din bugetul său, nu se pot suporta cheltuieli ce privesc alt ordonator de credite, (Ministerul Justiției). Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, deoarece instanța, nu poate stabili în sarcina sa obligații contrare legii.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare ( f46 - 49), a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că salarizarea reclamanților, este legală, neexistând discriminare.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin întâmpinare (150-152), a solicitat respingerea acțiunii reclamanților față de el, invocând, cu titlu de excepție, lipsa calității procesuale pasive, arătând că, potrivit legii, este instituția abilitată să se pronunțe cu privire la discriminare, iar cel ce se consideră vătămat are dreptul să solicite instanței despăgubiri, fără ca judecarea cauzei să se facă cu citarea sa.
Prin Sentința nr.645/CA/14.12.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Completul specializat în contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamanților și cererea de intervenție, ca neîntemeiate
În considerente a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF că, în materie bugetară competențele sale sunt reglementate prin Legea nr.500/2002, art.15 alin.19-28, 32-33 și 41, precum și HG nr.386/2007.
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, rezultă fără dubiu, că are rol principal în întocmirea și execuția bugetului de stat, inclusiv în asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale la alți ordonatori principali de credite.
Plata drepturilor salariale, nu se realizează din bugetul propriu, ci din bugetul de stat.
Ca atare, excepția a fost respinsă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCD, s-a reținut că, potrivit art.27 alin.3 din OG nr.137/2000, judecarea cauzei, ce are ca obiect acțiunea introdusă la instanță de către cel ce se consideră vătămat în drepturile sale, potrivit alin.1 al aceluiași articol, se judecă cu citarea obligatorie a Consiliului, iar hotărârea potrivit alin.6, se comunică acestuia.
Rolul Consiliului este de a se pronunța cu privire la existența sau inexistența discriminării.
Ca atare și această excepție, a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că salarizarea reclamanților și intervenienților, precum și a celorlalți funcționari publici, se realizează avându-se în vedere și alte principii, altele decât cele invocate în acțiune, ce privesc organizarea și funcționarea instituțiilor publice în care se desfășoară activitatea.
Astfel, salarizarea a fost reglementată, în funcție de:: gradul de organizare al instituției publice, ex. după numărul de locuitori în cazul funcționarilor publici din cadrul consiliilor județene, consiliilor locale și primării; importanța instituției publice: de interes local sau național; natura autorității publice: centrală sau locală; subordonare: servicii publice descentralizate aparținând autorităților și instituțiilor publice centrale ce își desfășoară activitatea la nivel județean, local;- în cadrul aceleași instituții sau autorități publice, subordonare ierarhică.
Cu privire la justiție, pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reglementat ca salarizarea acestora, să se facă în raport de anexa 1 OUG nr. 92/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Încadrarea în această anexă, s-a făcut, avându-se în vedere reglementarea unitară a salarizării funcționarilor publici din cadrul autorităților publice centrale.
Reclamanții și intervenienții, au fost salarizați potrivit anexei 3, la ordonanță, avându-se în vedere că își desfășoară activitatea în servicii și instituții subordonate autorităților publice centrale.
Salarizarea reclamanților și intervenienților, potrivit acestei anexe, este legală.
Prin urmare, ambele cereri au fost respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs, în termen legal, reclamanții și intervenienții, pe temeiul art.304 pct.7, 8 și 9 Cod pr.civilă, astfel:
- motivarea instanței de fond, în sensul că legiuitorul a stabilit salariile de bază și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor 1-6, nu este conformă realității și prevederilor Legii nr.304/2004 - privind organizarea judiciară. Tribunalul și Curtea de Apel nu sunt instituții publice, la nivel local, nu reprezintă un serviciu deconcentrat al Ministerului Justiției sau, astfel că, anexa 3,nu este cadrul legal corect în baza căruia au fost încadrați;
- s-a mai arătat că, legiuitorul a definit justiția ca fiind unică și că se realizează prin instanțele judecătorești ce au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic, ceea ce evidențiază ilegalitatea considerării departamentului economico-financiar și administrativ din cadrul instanțelor judecătorești ca o substructură a administrației publice, fără a se indica vreo prevedere legală (a se vedea art.125 alin.(1) din Legea nr.304/2004);
- nu s-a observat că salarizarea diferențiată a departamentelor la care s-a făcut referire, a fost constatată și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.262/21.06.2007, astfel că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a legiuitorului în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici, din cadrul instanțelor judecătorești;
- de asemenea, nu s-a avut în vedere principiul egalității de tratament în valorizarea care implică recunoașterea acelorași obiective și elementele de salarizare pentru toate persoanele aflate în situații comparabile, ( în speță);
- Declarația Universală a Drepturilor Omului, prevede că, exercițiul drepturilor, este apărat împotriva oricărei discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o societate democratică;
- în prezenta cauză, neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări, constituie o culpă a pârâților, iar nesolicitarea acestui drept până în prezent, nu poate constitui un motiv de respingere a solicitării lor;
- acționând în spiritul art.16 lit.a) din Directiva 200/78/CE, Ministerul Justiției prin adresa nr.-/8.11.2007, transmisă președintelui Asociației Funcționarilor Publici "Justiția", recunoaște, implicit, existența unui tratament diferențiat privind salarizarea funcționarilor publici, din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ, din cadrul instanțelor judecătorești, sens în care, se angajează să depună un amendament la Senatul României, în vederea susținerii OUG nr.100/2007.
Prin Decizia nr.412//11.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTIa fost admis recursul formulat de reclamanți și intervenienți, modificată în tot sentința, în sensul admiterii acțiunii, obligarea pârâților Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI, de a le plăti diferențele salariale, în raport de salariul funcționarilor publici din cadrul Departamentului economico - financiar și administrativ al, reactualizate cu rata inflației, la data plății efective, pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2007, până la unificarea în acest sens a legislației salarizării. Pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor au fost obligați să asigure fondurile necesare plății drepturilor cuvenite acestora.
În motivare, instanța de recurs a reținut, în ceea ce privește excepția invocată, în raport de dispozițiile art.137 Cod pr.civilă, se reține că, Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă, justificată de dispoz.art.19 lit.a) din Legea nr.500/2002 și art.42 alin.1 din Legea nr.511/2004, întrucât elaborează bugetul de stat și rectificările bugetului de stat, asigurând Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate în speță.
Obligația în cauză nu are legătură cu faptul că între ministerul respectiv reclamanți și intervenientă, nu există raport de serviciu. Pentru plata unor astfel de drepturi, ca cele stabilite in cauza de față, între Ministerul Economiei și Finanțelor, și ceilalți ordonatori principali de credite există o obligație de conlucrare, în sensul de a include si menține in buget, la dispoziția angajatorilor, fondurile corespunzătoare.
Recurentul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor are, deci, calitate procesuală pasivă în cauză, fiind chemat în judecată, nu ca reprezentant al Statului, ci în calitatea de instituție mandatată legal să elaboreze bugetul de stat, și, respectiv, fiind chemat în judecată, să asigure fondurile necesare plății drepturilor bănești, iar nu ca să plătească respectivele drepturi către reclamanți și intervenientă.
Recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, are obligația a asigura menținerea în bugetul pârâtului Ministerul Justiției a fondurilor destinate plății drepturilor reclamanților și intervenientei, precum și obligația de a se preocupa el însuși de găsirea modalităților financiare de satisfacere a drepturilor acestora.
Pe fondul cauzei, recurenții au arătat că, organizarea și funcționarea departamentelor administrative și economico - financiare, este uniformă între toate instanțele judecătorești, inclusiv între și alte instanțe. Deși legiuitorul a stabilit atribuții identice pentru funcționarii publici din departamentele respective și pentru managerul economic, indiferent de gradul de jurisdicție a instanțelor în cadrul cărora funcționează, salarizarea a fost stabilită diferențiat în mod nejustificat, aspect relevat și prin Hotărârea nr.262/2007 a CNCD și reținut în decizii, de speță similare, de alte instanțe judecătorești, conform înscrisurilor depuse.
La cererea de recurs, au fost anexate decizii ale celorlalte instanțe judecătorești din țară.
Intimatul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, fost Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât, pe de o parte, MEF nu are calitate procesuală pasivă, potrivit Legii nr.500/2002, să plătească drepturile bănești și să aloce fonduri din bugetul de stat pentru respectivele drepturi, iar pe de altă parte, pretențiile reclamanților și ale intervenientei, sunt nefondate, întrucât drepturile lor, nu sunt prevăzute de lege.
Intimatul - pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, întrucât, în esență, chiar dacă dispoz. art. 125 - 128 ale Legii nr.304/2004/R, au caracter uniform pentru organizarea și funcționarea departamentelor din cadrul tuturor instanțelor judecătorești și, respectiv, pentru atribuțiile managerilor economici, conținutul concret, complexitate a atribuțiilor și responsabilitățile funcției, justifică diferența de salarizare.
Într-adevăr, prin art.125 - 128 din Legea nr.304/2004/R privind organizarea judiciară, sunt stabilite structura, atribuțiile, responsabilitățile departamentelor economico - financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor, modul de accedere în funcția de manager economic și atribuțiile managerului economic, precum și calitatea de funcționari publici a managerilor economici și a personalului de specialitate din activitatea financiar - contabilă.
Legea nu face nici o diferențiere între funcționarii publici sus arătați, din cadrul unei instanțe sau a unui parchet de un anumit nivel jurisdicțional, în raport de cei din cadrul instanțelor sau parchetelor de alt nivel jurisdicțional. Prin urmare, indiferent de instanța ori parchetul unde își desfășoară activitatea, managerii economici și funcționarii publici din departamentul administrativ și economico - financiar, trebuie să îndeplinească aceleași condiții de accedere în funcție și trebuie să îndeplinească atribuții de serviciu de aceeași natură.
Susținerea primei instanțe că, în concret, atribuțiile au un conținut diferit și responsabilități diferite nu are fundament. Diferența între atribuții, nu este dată de volumul mare de lucru sau de conținutul de fapt exclusiv al atribuțiilor respective, ci este dată de natura lor. Or, în speță, atribuțiile funcționarilor publici sus numiți au aceeași natură și același conținut formal pentru toate instanțele în care funcționează departamente economico - financiare și administrative.
În aceste condiții, o salarizare diferențiată în funcție de gradele de jurisdicție a instanțelor în care funcționează astfel de departamente, este nejustificată în mod obiectiv.
Tratamentul diferențiat în privința salariului, reprezintă o formă de discriminare între funcționarii publici ca cei din speță și omologii lor din cadrul, discriminare ce poate fi înlăturată de instanța de judecată potrivit art. 27 raportat la art.1 alin.2 și art.2 alin.1 - 4 din OG nr.137/2000.
Diferențierea salarială a funcționarilor publici, în condiții egale de muncă și de competență, înțelegându-se prin muncă egală, nu cantitatea operațiunilor specifice, ci conținutul lor formal, nu este admisibilă.
Diferențierea respectivă, de natură profesională, contravine dispoz.art.7 lit.a) din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, art.1 din Protocolul 12 la Convenție, ratificată de România prin Legea nr.103/2006, art.4 pct.3 din Cartea Socială Europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr.74/1999, acte ce fac parte din dreptul intern al României dispoz. art. 20 din Constituție și se aplică prioritar în condițiile în care normele interne, nu sunt mai favorabile funcționarilor publici din speță.
Din această perspectivă, este nefondată susținerea instanței de fond, că nu poate recunoaște reclamanților și intervenientei drepturile solicitate de ei, întrucât ar adăuga la legea (lato sensu) de salarizare a acestora.
Discriminarea reclamanților și a intervenientei, trebuie să înceteze de îndată, nefiind admisibilă o prelungire a acesteia până la intervenția legiuitorului asupra actelor normative, în condițiile în care, lipsa de reacție a legiuitorului,într-un termen rezonabil pentru reclamanți și intervenientă nu poate fi altfel sancționată.
Curtea a apreciat că în speță, Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI au atribuția de a plăti drepturile solicitate de reclamanți și intervenienți, având în vedere că aceștia funcționează în cadrul instanțelor respective, celorlalți pârâți, revenindu-le obligația de a asigura fondurile necesare plății drepturilor.
Ca atare, Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI au fost obligați să plătească reclamanților și intervenienților diferențele salariale în raport de salariul funcționarilor publici, din cadrul Departamentului Economico - Financiar și Administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, reactualizate cu rata inflației la data plății efective, pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2007 și până la unificarea legislației salarizării, în sensul eliminării diferențelor salariale actuale.
Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI au fost apreciați ca fiind ordonatori principali și, respectiv, secundar de credite, în raport cu Tribunalul Argeș și că au obligația de a face propunerea de includere includere în buget. a cheltuielilor reprezentate de diferențe de drepturi bănești,dispuse în cauza de față și de a asigura fondurile necesare plății lor.
Referitor la, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, a dispus ca aceștia vor fi obligați să asigure fondurile necesare plății drepturilor reclamanților și ale intervenienților.
Împotriva acestei soluții, a fost formulată prezenta cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod pr.civilă, care se impune a fi respinsă, pentru considerentele ce vor urma.
Potrivit art.137 Cod pr.civilă instanța, se va pronunța mai întâi asupra excepției de tardivitate invocată de intimați și va stabili, că cererea, nu este formulată tardiv, deoarece dispozițiile art.324, art.4 Cod pr.civilă, stabilesc că termenul de o lună, curge din "ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Prin probele administrate, nu a fost probat acest moment, iar intimații fac trimitere la momentul pronunțării deciziei irevocabile, fără, dovedi dacă acesta coincide cu cel al luării la cunoștință despre soluția pronunțată.
Cu privire la cerere, se poate constata că revizuientul, echivalează instituția cu instanța, însă textul de lege, se referă la "desființarea sau modificarea hotărârii unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Sub acest aspect, nu sunt îndeplinite dispozițiile legale, iar dacă s-ar admite, că s-ar aplica dispozițiile legale ale tezei întâi, revizuientul, ar fi putut să formuleze același gen de acțiune, atât înainte de a se pronunța instanțele pe fond, cât și în timpul soluționării cauzelor. Prin urmare "nu există o împrejurare mai presus de voința părților".
Nu în ultimul rând, se poate constata, că soluția pronunțată de instanța de recurs, nu s-a pronunțat decât parțial pe decizia, ci pe texte de lege interne, convenții, pact internațional, etc.
Instanța de recurs, avea posibilitatea să constate discriminarea. chiar dacă nu o constatase
Hotărârea judecătorească intervenită supă soluționarea litigiului în fond, poate fi invocată într-o cerere de revizuire, ca act nou, dacă a fost obținută, pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se revizuia, întrucât, nu era în putința părți; să determine pronunțarea ei la o dată anterioară.
Această condiție, nu este îndeplinită. De asemenea, înlăturarea deciziei pronunțată de CNCD, nu conduce la pronunțarea unei alte soluții și nici decizia pronunțată de . pe care se întemeiază cererea de revizuire.
În aceste condiții, decizia ÎCCJ nu are caracter determinant, nefiind de natură să justifice admiterea cererii de revizuire.
Față de cele menționate, în temeiul art.326 Cod pr.civilă, se respinge cererea de revizuire, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei nr. 412/R-C din 11 aprilie2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL ARGES, CURTEA DE APEL P, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE LA SEDIUL. A, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, G, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
6.06.2009
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu
