Anulare act administrativ . Decizia 537/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 537/R-CONT

Ședința publică din 15 Mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Gina Achim

JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI, cu sediul în Râmnicu V, str.G-ral nr. 17, județul A, în nume propriu și în numele ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, mpotriva sentinței nr. 273 din 17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ- Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC SRL RÂMNICU, cu sediul în str. G-ral nr.5, -. D, mezanin 2, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă, în baza delegației de la dosar și avocat pentru intimata-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar concluzii scrise și înscrisuri, comunicând un exemplar și părții adverse.

Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.

Reprezentantul recurentei-pârâte, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca tardiv și inadmisibilă, iar în situația în care se va trece peste aceste excepții, pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Solicită și cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar și susținute oral în ședință.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

La data de 15 septembrie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V, solicitând instanței de contencios administrativ ca prin hotărârea pronunțată, să anuleze actele administrativ fiscale nr. 33225/4.07.2008 și nr. 32208/18.07.2008 și obligarea pârâtelor a restitui taxa de primă înmatriculare pentru autoturisme, în cuantum de 20.441 lei, actualizată cu dobânda legală, din momentul plății și până la restituirea efectivă.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că în anul 2008, reclamantul a achiziționat un autoturism marca " TU" fabricat în anul 2006, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa specială de primă înmatriculare, în cuantum de 20.441 lei.

Se precizează că a solicitat, în calitate de contribuabil, în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, restituirea de către pârâte a taxei de primă înmatriculare, însă cererea a fost respinsă în mod nejustificat.

Taxa de primă înmatriculare la care a fost obligată reclamanta, are caracter ilegal și discriminatoriu, încălcând prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și prevederile art. 25, 28, coroborate cu art. 3 alin. 3 din Directiva CE 922/12.

Dreptul comunitar, prin art. 90 din Directiva 92/12 garantează neutralitatea deplină a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele de import și, ca atare, prevederile art. 2141cap. din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar, taxa de primă înmatriculare fiind o taxă cu efect echivalent în înțelesul art. 25 din.

Pentru aceste considerente, reclamanta solicită obligarea pârâtelor să-i restituie taxa de primă înmatriculare, întrucât este percepută ilegal și contravine regulilor comunitare.

În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu acte.

Prin întâmpinarea de la filele 19-23 dosar, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, pe considerentul că este inadmisibilă, întrucât dispozițiile art. 2141și urm. din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dispun în mod imperativ, că intră sub incidența taxei speciale, autoturismele și autovehiculele comerciale, cu masa totală maximă, autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România.

În raport de aceste dispoziții legale, reclamanta nu a făcut dovada că se află în una din situațiile prevăzute de art. 2143Cod fiscal, astfel că nu poate beneficia de scutirea de taxă la prima înmatriculare.

Totodată, s-a invocat, că autoturismul achiziționat de reclamantă, nu face parte dintre produsele fabricate sau achiziționate în UE pentru a i se aplica dispozițiile art. 90 din.

Taxa specială de primă înmatriculare în România, are caracterul unei taxe pentru autoturisme și autovehicule, în condițiile prevăzute de art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și nu o taxă specială pentru fiecare înmatriculare sau reînmatriculare în România.

Prevederile legale menționate, nu retroactivează până la data primei înmatriculări în România și nici nu se aplică pentru cazurile de reînmatriculare survenite ulterior după data intrării în vigoare a normei legale care instituie această taxă, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În consecință, prevederile OUG nr. 50/2008, care instituie cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, începând cu data de 1 iulie 2008 și care stabilesc atât formula de calcul, cât și cuantumul diferit al acestei taxe, în funcție de gradul de poluare, trebuie avută în vedere de instanță la soluționarea litigiului, deoarece nu o scutește pe reclamantă de la plata acestei taxe și nici nu o exceptează.

Pentru aceste motive se solicită respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

Prin Sentința nr. 273/17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlceas -a admis acțiunea formulată de reclamanta; a fost obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V să restituie reclamantului suma de 20.441 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării acesteia și până la restituirea efectivă și la plata sumei de 39,50 lei, cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a fost obligată să plătească suma de 20.441 lei, taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul achiziționat în anul 2008, taxă care are efect echivalent în înțelesul art. 25 din și, ca atare, contravine dreptului comunitar.

Susținerea pârâtelor, în sensul că, taxa de primă înmatriculare, se justifică, față de prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este neîntemeiată, întrucât începând cu 01.01.2007, odată cu aderarea României la UE, aceasta este obligată să-și armonizeze legislația internă cu dreptul comunitar. In cazul în care dreptul intern este contrar dreptului comunitar, instanțele naționale au obligația să dea eficiență acestuia din urmă. Prin urmare, în relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, chiar dacă acesta contravine normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile legale din legile interne, motiv pentru care, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, prin întâmpinarea de la filele 19 - 23 dosar.

Într-o atare situație, apărarea pârâtelor în sensul că acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă, pe considerentul că nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată, este neîntemeiată și speculativă. Reclamanta a achitat taxa, conformându-se dispozițiilor citate din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme stabilită de Ministerul Economiei și Finanțelor. În consecință, obligația de plată a taxei, condiționează înmatricularea unui autoturism, de dovada plății acesteia, nu echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare în dreptul intern, dar care este contrară dreptului comunitar.

Dispozițiile art. 90 paragraf 1 din, invocate atât de reclamantă, cât și de pârâtă, prevăd:" nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare".Instanța a constatat că în acest fel se restricționează libera circulație a mărfurilor, interzicându-se taxele discriminatorii și protecționiste.

Față de reglementările dreptului comunitar, reclamanta, persoană juridică cu cetățenia română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești, în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar ordinii juridice comunitare de către autoritățile administrative, cu ocazia înmatriculării autoturismului cumpărat în luna ianuarie 2008.

Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin.1 din, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, iar actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme de la 1 ianuarie 2007 prin art. 2141-2143Cod fiscal. Esențialul acestei taxe interzise, este că perceperea ei, este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.

Taxa specială pentru primă înmatriculară a autoturismelor și autovehiculelor, a fost introdusă în Codul fiscal, prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr. 343/2006, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, etc.

Potrivit reglementărilor în vigoare, la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme, se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România, în cuantumul prevăzut de art. 2141alin. 3 din Codul fiscal, și are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.

De asemenea, taxa de primă înmatriculare, este percepută și pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.

Acest regim fiscal, stabilit de dreptul intern, este discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din CE, în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, situație în care, dreptul comunitar este obligatoriu pentru instanțele naționale, iar judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, așa cum dispune art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, chiar dacă acesta, este contrar reglementărilor interne.

În consecință, a reținut că modificarea Codului fiscal prin Legea nr. 343/2006 și introducerea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule deja înmatriculate într-unul din statele membre ale Uniunii Europene, încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 90 alin.1 din și, implicit, ale Constituției României, că într-o atare situație, tribunalul a fost obligat să constate că art. 2141- 2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare dreptului comunitar, respectiv art. 90 din și nu pot fi aplicabile în cauza dedusă judecății. Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Urmare acestui fapt, taxa specială de primă înmatriculare, achitată de reclamantă pentru autoturismul achiziționat în anul 2008, în cuantum de 20.441 lei, a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea art. 90 alin. 1 al, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevăd că, de la data aderării, dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii și pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.

În cauza dedusă judecății, nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare prevăzută de art. 234 din în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal, nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil litigiului menționat.

Obligația de plată a taxei de primă înmatriculare și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o bază legală de reglementare în dreptul intern, care însă contravine dreptului comunitar.

A considera că reclamanta, nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar, prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță, cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului acestuia de a avea liber acces la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României, care statuează că, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege, nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

În cauza dedusă judecății, nu sunt aplicabile prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008, întrucât acestea încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, așa cum a fost revizuită în anul 2003. Încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, s-a făcut în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu încălcarea dreptului comunitar și ca atare, statul român, nu este în drept să păstreze nimic din sumele încasate nelegal, iar prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008, sunt neconstituționale, legea, neputându-se aplica unor situații juridice născute anterior intrării în vigoare.

Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal, în sensul că, s-ar valida, prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ, o normă juridică inactivă la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident, contravine principiului neretroactivității legii, consacrat atât de dreptul comunitar, cât și de art. 15 alin.2 din Constituție.

În astfel de situații, Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre, trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze, pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79,I/S Ministere danois des import set accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05și,par.61-70).

Din cele arătate, rezultă că statul român, nu are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior nașterii raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Așa fiind, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să-i restituie suma de 20.441 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării acesteia și până la plata efectivă.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a formulat recurs în termen legal, invocând critici de nelegalitate încadrabile în dispozițiile art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:

Instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării acțiunii, cât și pe cea a inadmisibilității cererii și a dispus admiterea cererii formulate de către reclamantă.

Termenul de procedură este definit, ca fiind intervalul de timp, înăuntrul căruia, trebuie îndeplinit sau, după caz, este oprit să se săvârșească un anumit act de procedură.

Conform art.103 alineat 1 Cod procedură civilă, " Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul, când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Ca atare, sancțiunea nerespectării termenului procedural prevăzut de lege, este decăderea.

Decăderea intervine în cazul când prin lege este stabilit un termen fix pentru săvârșirea unui act de procedură sau pentru exercitarea unui drept, iar partea a lăsat să expire acel termen fără să beneficieze de el.

Potrivit art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ -fiscal: "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Astfel, având în vedere aceste dispoziții imperative rezultă că, reclamantul nu mai este în termen pentru a putea contesta actul administrativ fiscal - chitanța cu care s-a achitat taxa - care a fost emis la data de 15.01.2008, fiind decăzut din dreptul de a mai formula contestație.

Recurenta a mai susținut, că hotărârea este dată cu încălcarea art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, dispoziții legale în vigoare la data plății.

Potrivit art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu dispozițiile art.311-312din nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003:

"Art.2141-1) Intră sub incidența taxei speciale, autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România -.

5) Vechimea autoturismului/autovehiculului rulat se calculează în funcție de data fabricării acestuia.

Art.2143speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România:

Sunt scutite de plata taxelor speciale autoturismele, atunci când sunt: a) încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare;

b) provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate".

Norme metodologice:

"3111) Taxa specială se aplică atât autoturismelor și autovehiculelor comerciale noi, cât și celor rulate.

3121) taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, cu excepția autovehiculelor care sunt înmatriculate temporar în România pe o perioadă de timp egală cu durata de valabilitate a asigurării internaționale (cartea ).

2) Taxa specială se plătește de către persoana fizică sau juridică care face înmatriculare în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (), la unitățile trezoreriei statului din cadrul unităților fiscale, în a căror evidență aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului".

Raportat la aceste dispoziții legale, instanța trebuia să rețină următoarele aspecte:

- reclamantul nu a făcut dovada că se afla în una din situațiile expres prevăzute de art.2143Cod fiscal, neputând beneficia de scutirea la plata taxei de primă înmatriculare.

- instanța a interpretat greșit dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene.

Pe fondul cauzei, a arătat, referitor la susținerile reclamantului însușite cu ușurință de instanță, privind contradicția dintre dispozițiile art.2141și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, situație în care art.90 din devine aplicabil în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra legislației interne, principiu consacrat de art.148 din Constituția României, că instanța interpretat greșit dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul CE și, în mod greșit, nu a reținut că taxa de primă înmatriculare plătită de reclamantă, nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand, provenite din alte state membre ale UE, ci se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent că provin din România sau din alte state membre ale UE. Prin urmare, criteriul "primei înmatriculări în România", conferă taxei speciale un regim de maximă generalitate, care nu depinde de proveniența geografică ori națională a autovehiculelor și care, astfel, nu încalcă dispozițiile art.90 din Tratatul CE.

De asemenea, mai susține că instanța de fond, nu a reținut în mod corect caracterul taxei speciale plătite de reclamant, respectiv acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu de taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă specială de reînmatriculare în România, intenția legiuitorului, nefiind de a institui o astfel de taxă pentru fiecare reînmatriculare în România.

Mai susține recurenta că, "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile" și că ar trebui avute în vedere și modificările legislative aduse taxei de primă înmatriculare prin nr.OUG50/21.04.2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, și care urmează să intre în vigoare la data de 01.07.2008.

Astfel, potrivit art.11 din acest act normativ, " Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 și art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.

Ordinul de plată a taxei de primă înmatriculare, nu poate fi apreciat ca fiind act administrativ tipic sau asimilat în raport de care să se formuleze plângere prealabilă. Ordinul respectiv, emană de la recurentă, iar nu de la autoritatea administrativă. Reclamanta, apreciind că taxa solicitată de către pârâte este nelegală în raport de legislația europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite cu acest titlu, cerere care i-a fost respinsă. Refuzul de restituire, a fost apreciat ca un refuz nejustificat de a soluționa cererea, un refuz dat cu încălcarea dreptului reclamantei de a nu suporta o taxă exclusă de legislația comunitară. Acest refuz, este un act administrativ, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și în privința acestuia, nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, conform art. 7 alin. 5 din aceeași lege.

În aceste condiții, acțiunea reclamantei, trebuie privită ca fiind formulată în temeiul art.1 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și este admisibilă.

În ce privește al doilea motiv de inadmisibilitate, în mod corect a apreciat prima instanță, că acțiunea reclamantei este admisibilă, aceasta nefiind fondată pe îndeplinirea vreuneia dintre condițiile excepționale de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare, ci pe caracterul nelegal al perceperii taxei, în situațiile considerate de lege neexcepționale.

Cu privire la excepția de tardivitate, se va preciza, că termenul se calculează de la data comunicării sau luării la cunoștință despre rezultat, iar în cauză, nu au fost încălcate dispozițiile art.11 din Legea nr.554/2004.

Apreciind ca fiind nelegală măsura impunerii plății taxei de primă înmatriculare, în temeiul art. 2141-2143Cod fiscal, reclamantul a solicitat restituirea ei, atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

De asemenea, Curtea constată că, în mod corect a dispus prima instanță restituirea către reclamantă a taxei de primă înmatriculare, întrucât dispozițiile art.2141-2143Cod fiscal, contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în măsura în care impun plata taxei de primă înmatriculare în România și pentru autoturismele importate din alte state membre ale UE și care au fost deja înmatriculate în respectivele state. Potrivit textului indicat, nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Intimata - reclamantă a cumpărat un autoturism second-hand din Comunitatea Europeană, fabricat în anul 2006.

În această situație, un autovehicul care a fost deja înmatriculat într-un stat membru UE, este impus la plata taxei de primă înmatriculare, la înmatricularea sa pentru prima dată în România, măsură care este împovărătoare, prin raportare la autoturismele înmatriculate deja în România și revândute în această țară și care, la reînmatricularea ulterioară revânzării, nu sunt taxate.

Taxa respectivă, produce astfel un efect echivalent unei taxe fiscale interne discriminatorii, fapt interzis de dispoziția comunitară sus expusă.

Nu poate fi reținut niciunul din argumentele invocate de recurentă, în ce privește caracterul de maximă generalitate al taxei de primă înmatriculare în România și, respectiv, caracterul special al acesteia pentru prima înmatriculare în România, iar nu pentru fiecare înmatriculare sau pentru reînmatriculare în România, nefiind de natură și forță a înlătura argumentele reținute de instanță anterior.

Pentru cele expuse, potrivit art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Potrivit art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI, cu sediul în Râmnicu V, str.G-ral nr. 17, județul A, în nume propriu și în numele ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, mpotriva sentinței nr. 273 din 17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ - Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC SRL RÂMNICU, cu sediul în str. G-ral nr.5, -. D, mezanin 2, județul

Obligă pe recurent-pârâtă la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

/2 ex./01.06.2009

Jud.fond Gh.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 537/2009. Curtea de Apel Pitesti