Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 541/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 541/CA/2009
Ședința publică de la 22 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul IPJ H împotriva sentinței civile nr. 300/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul a fost motivat; este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997; recurentul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Întrucât nu s-au formulat alte cereri, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere solicitarea de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.300/CA/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- s-au respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.
Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului H, obligând pârâtul să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2002-2003, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Acțiunea reclamantului împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române a fost respinsă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Cât privește obligarea pârâtului Inspectoratul de Politie al județului H la plata primei de concediu pe anii 2002 si 2003 constată ca reclamantul a avut calitatea de funcționar public cu statut special. Potrivit art. 37 alin 2 din Ordonanța nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin legea nr. 353/2003, "la plecarea in concediul de odihna polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
De asemenea în baza art. 103 din L nr. 188/1999 dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii. Astfel art. 18 din Codul muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative succesive.
De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acesteia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamantului la aceste prime.
Pe de altă parte, art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și, fără a aduce atingere existenței dreptului.
Prin suspendarea succesivă la plata primei de vacanță, dreptul la prima de concediu nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv, de vreme ce reclamantul nu a beneficiat niciodată de acest drept stabilit în favoarea sa.
Mai mult decât atât, actul normativ care constituie izvorul acestor drepturi a fost publicat în Of. al României nr. 6005/08.12.1999 și republicat în Of. nr. 251/22.03.2001 producându-și astfel efectele.
Dreptul s-a născut așadar, din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație inclusiv de a da o sumă de bani.
Astfel cum a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea (decizia nr. XXIII/2005).
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune prima instanță a constatat următoarele:
Este adevărat că aplicarea prevederilor privind primele de concediu a fost suspendată prin acte normative succesive, începând cu 1.01.2001 și până la 31.12.2006 dar această suspendare nu înseamnă abrogarea acestor texte. Suspendarea aplicării unor dispoziții legale dispusă de legiuitor din diferite considerente este o măsură cu caracter temporar, iar după epuizarea duratei suspendării textului legal redevine aplicabil în scopul pentru care a fost edictat.
Reclamantul a investit instanța de judecată la data de 16.12.2008, dată la care era epuizată și ultima suspendare legală dispusă până la 31.12.2006.
Suspendarea plății acestor drepturi s-a dispus prin acte normative edictate conform dispozițiilor L 24/2000 privind normele de tehnică legislative, iar potrivit art. 64 în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendat printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată. Dar, este la fel de adevărat că același articol, în aliniatul (2) stipulează că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
În afară de aceasta se constată că prin OUG 146/2007 funcționarii publici au fost repuși în dreptul de a beneficia de prima de concediu pentru anii 2001 - 2006, indiferent de faptul dacă au acțiune sau nu în instanță în termenul legal de prescripție.
În consecință, acordarea primei de vacanță este un drept consacrat printr-o lege specială și chiar dacă aplicarea dispozițiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării nimic nu împiedică instanța de judecată să acorde aceste drepturi în măsura în care se cuvin, sens în care va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, în acest sens pronunțându-se și Curtea de APEL ALBA IULIA prin decizia nr. 305/CA/2008.
Instanța va respinge acțiunea reclamantului față de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române, întrucât calitatea de angajator al reclamantului o are pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție al Județului
Având în vedere că cererea reclamantului a fost respinsă față de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, respinge ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului H, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât pentru perioada 2002-2003 drepturile patrimoniale cuvenite polițiștilor erau prevăzute de art. 28 din legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, articol care nu prevede dreptul la prima de concediu, drept care a fost instituit numai prin OG nr. 38/2003 - privind salarizarea polițiștilor, care a intrat în vigoare începând cu data de 1.01.2004, iar în cauză nu sunt aplicabile prevederile OUG nr. 146/2007.
În drept invocă art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Recursul este scutit de taxa de timbru, conform art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
Reclamantul intimat nu s-a prezentat în fața instanței de recurs și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul pârâtului în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța constată că este fondat și ca urmare va fi admis pentru considerentele ce se vor arăta.
Reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special, fiind încadrat la Inspectoratul de Poliție al Județului H, anterior intrării în vigoare a legii nr. 360/ 2002 privind statutul polițistului, polițiștii nu erau funcționari publici, având doar calitatea de cadre militare, fiindu-le aplicabile prevederile legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. 1 din legea nr. 360/2002, intrată în vigoare la data de 24 august 2002, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Așadar, polițiștilor le sunt aplicabile, în principal, prevederile legii nr. 360/2002 care are caracter de normă specială, iar în domeniile neacoperite de această lege, le sunt aplicabile prevederile normei generale reprezentate de legea 188/1999.
Salarizarea polițiștilor a fost reglementată la articolul 22 alin. 5 din legea nr. 360/2002, care prevede că "funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi".
În temeiul acestei prevederi a fost emisă OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care la articolul 37 instituie dreptul polițiștilor la primă de concediu, act normativ care a intrat în vigoare la 1.01.2004.
Anterior, în perioada 24.08.2002 - 1.01.2004, modul de salarizare al polițiștilor a fost reglementat prin articolul 78 din legea nr. 360/2002, care prevede că până la data intrării în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Actul normativ la care face trimitere articolul 78 este legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar - lege care nu prevede acordarea primei anuale de concediu.
De altfel, salarizarea polițiștilor se realiza în temeiul acestui act normativ și anterior intrării în vigoare a legii nr. 360/2002, perioadă în care reclamantul avea calitatea de militar și nu funcționar public.
Așadar, pentru perioada anilor 2002-2003 prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale legii nr. 138/1999 și nu cele ale legii nr. 188/1999.
În ceea ce privește invocarea de către reclamant a prevederilor OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 se constată că prin acest act normativ a fost reglementată situația mai multor categorii de personal bugetar, al căror drept la primă de concediu a fost suspendat pe o perioadă mai mare de timp, însă în cazul polițiștilor, dreptul la prima de concediu a fost consacrat doar începând cu anul 2004, iar în temeiul OUG nr. 146/2007 urmează să beneficieze de primele de concediu neacordate în anii 2004, 2005 și 2006.
Nu se poate susține faptul că, în perioada 2001-2002, deși aveau calitatea de cadre militare ( categorie care nu a beneficiat de prime de concediu ), polițiștilor li s-ar cuveni prima de concediu, întrucât titlul OUG nr. 146/2007 face referire și la această perioadă.
Se constată și faptul că soluționând un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a statuat prin Decizia nr. XII din 05.02.2007 faptul că "În aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
Așadar, dreptul la prima de concediu în cazul polițiștilor a fost instituit începând cu data de 01.01.2004, odată cu intrarea în vigoare a OG nr. 38/2003 și nu de la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002.
Așa fiind, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este îndeplinit și ca urmare, în baza art. 312 alin. 1-3 din același cod, recursul pârâtului se impune a fi admis, iar sentința modificată în parte în sensul respingerii acțiunii împotriva pârâtului pentru plata primei de concediu pentru anii 2002-2003.
Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute, întrucât reclamantul și pârâtul B nu au declarat recurs în cauză.
Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului H împotriva sentinței civile nr. 300/CAF/2009 pronunțată de
( continuare decizia nr. 541/CA/2009 pronunțată în dosar nr-).
Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- și în consecință:
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantului împotriva pârâtului recurent H pentru obligarea la plata primei de concediu aferentă anilor 2002-2003.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. / 2 ex./5.06.2009
Jud. fond
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș
