Anulare act administrativ . Decizia 528/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 528/CA/2009
Ședința publică de la 22 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta DGFP Sibiu împotriva sentinței civile nr. 675/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță reprezentantul recurentei pârâtă, consilier juridic și mandatara intimatei reclamantă, avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și în consecință a fi respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă.
Învederează instanței că în urma unei inspecții fiscale s-a constatat că nu s-a stabilit corect cuantumul TVA de colectat și de rambursat prin netaxarea unor prestări de servicii de intermediare, stabilindu-se sumele datorate suplimentar precum și accesoriile. Arată că o parte din sumă nu s-a restituit, organul fiscal considerând că pentru anumite facturi că nu se restituie TVA.
Arată că instanța de fond a ținut cont de expertiza efectuată la acea vreme, dar prima poziție a reclamantei a fost aceea că este vorba de contracte de comision, apoi expertul a concluzionat că sunt contracte de marketing, care ar fi fost într-adevăr scutite de TVA.
Pentru aceste considerente expuse pe larg în cererea de recurs, reprezentantul recurentei pârâtă solicită admiterea recursului.
Mandatara intimatei reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În ceea ce privește prima critică adusă de recurentă sentinței de fond, referitor la faptul că aceasta se întemeiază exclusiv pe concluziile greșite ale expertizei contabilă, arată că la efectuarea acesteia s-au respectat toate cerințele legale, respectiv au fost convocate legal părțile, acestea au discutat, s-a întocmit chiar și un supliment de expertiză.
Referitor la a doua critică că a facturat comisionul de intermediere, această susținere este parțial adevărată, respectiv în cele 5 facturi s-a menționat la coloana numită "denumirea produsului sau serviciului": "comision intermediare", dar actul în baza căruia au fost emise facturile sunt contracte de marketing. Arată că Codul d e procedură fiscală, în art. 11 obligă organul fiscal să verifice orice act pentru a descoperi și interpreta natura contractului, în acest sens fiind și prevederile art. 977 cod civil și anume că importante sunt obligațiile și comportamentul părților.
Mai arată că reclamanta a participat la târguri, a distribuit pliante, a administrat un site, s-a deplasat în țară, deci nu a fost un simplu intermediar.
Potrivit art. 133 al. 2 pct. 4 din Codul fiscal, operațiunea fiind una de marketing, obligația plății TVA revine beneficiarului serviciului, iar pentru intimata reclamantă operațiunea este scutită de TVA cu drept de deducere.
Cu cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentantul recurentei pârâtă arată că organele fiscale au solicitat să fie puse la dispoziție toate documentele din care rezultă ce fel de contracte sunt, reclamanta nu a prezentat contractele la care făcea referire motivând că acestea se află la Banca BRD - Filiala.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Reclamanta SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu:
- anularea deciziei nr. 56/16.11.2007 emisă de Jud. Sibiu;
- modificarea deciziei de impunere nr. 828/7.09.2007 și a raportului de inspecție fiscală nr. 5762/6.09.2007;
- anularea datoriei bugetare suplimentare în valoare de 66.467 lei, din care 42.506 lei TVA, 22,441 lei dobânzi și 1.520 lei penalități aferente TVA. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că actele emise de organul fiscal sunt netemeinice și nelegale, iar datoria fiscală stabilită în sarcina sa nu o datorează, întrucât serviciile prestate unei societăți străine sunt servicii de marketing, iar comisionul încasat este aferent acestor servicii.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 133 alin. 2 pct. 2 lit. g din Codul fiscal.
Secția de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu prin sentința nr. 675/CA/9 12 2008 admis acțiunea reclamantei, a anulat în parte decizia emisă în soluționarea contestației, în parte decizia de impunere, a exonerat reclamanta de plata sumei de 66467 lei din care suma de 42506 lei reprezintă TVA, 22441 lei reprezintă dobânzi, 1520 lei penalități. Au fost acordate cheltuieli de judecata în suma de 2420 lei. Instanța a reținut prin considerentele expuse că reclamanta a prestat servicii de intermediere și marketing pentru partenerii externi, iar potrivit art. 133 al. 2 lit. c pct.4 din Codul fiscal, locul prestării activității este la sediul beneficiarului, iar potrivit pct.14 din HG nr. 44/2004 reprezentând Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal în acest caz nu se aplică regulataxare inversă, plătitorul taxei pe valoare adăugată fiind beneficiarul. Instanța arata ca în raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a reținut că serviciile prestate către partenerii externi de către comisionari au tratamente diferite din punctul de vedere al încasării TVA-ului. În facturile externe emise de reclamanta se face vorbire de contractele încheiate și care sunt menționate în registrul de evidența al contractelor, iar obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantei sunt nelegale și au fost înlăturate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DGFP Sibiu solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii. Prin motivele de recurs se arata ca hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece soluția pronunțată se bazează pe concluziile eronate ale raportului de expertiză în care se menționează că facturile conțin denumirea serviciului prestat, fiind încasat comision de intermediere potrivit contractelor încheiate, dar în concluzii se arata ca documentele reflectă serviciile de marketing prestate. Reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada contractelor încheiate cu partenerii externi, iar în adresa nr. 463/2007 se arata ca acestea au valoare de corespondență și contractele în original se află la BRD. În registrul-jurnal s-a făcut mențiunea veniturilor ca fiind provenite din prestări servicii, respectiv intermediere. Potrivit art. 133 din Codul fiscal și pct. 11 din Normele metodologice de aplicare serviciile externe de intermediere prestate de reclamanta sunt supuse TVA.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă.
Recursul este scutit de plata timbrajului potrivit art. 17 din 146/1997.
Reclamanta a depus note de ședință reprezentând concluzii pe fondul cauzei prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică, soluția se întemeiază pe raportul de expertiză efectuat în cauză ale cărui concluzii au fost acceptate de reclamantă, iar în raportul de expertiză se arata ca au fost prestate servicii de marketing, nefiind servicii de intermediere, iar potrivit reglementarilor legale beneficiarul extern este cel care face plata TVA-ului.
Examinând sentința pronunțată sub aspectul recursului declarat, Curtea constata ca acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat pârâtei rambursarea soldului sumei negative de TVA potrivit decontului depus, sens în care au fost efectuate verificări din partea organelor financiare în perioada 1.06.2004 - 30.06.2007.
Pârâta a emis pentru serviciile de intermediere prestate facturi fiscale fără a evidenția TVA-ul, astfel:
- seria - nr. -/12.04.2005 către SL Spania în valoare de 25.430 lei, reprezentând comision contract nr. 17/23.03.2005;
- seria - nr. -/12.04.2005 către SL Spania în valoare de 119.393 lei, reprezentând comision contract nr. 17/23.03.2005;
- seria - nr.-/21.12.2004 către Franța în valoare de 15.152 lei, reprezentând comision intermediere contract nr. 28/2004;
- seria - nr.-/21.12.2004 către NV SA BELGIA în valoare de 43.308 lei, reprezentând comision intermediere contract nr. 27/2004;
- seria - nr.-/18.03.2005 către SA BELGIA în valoare de 20.432 lei, reprezentând comision intermediere contract nr. 29/13.12.2004;
Facturile emise de reclamanta poarta mențiunea că a fost perceput comision pentru serviciile de intermediere pentru partenerii externi, dar reclamanta susține că au fost prestate servicii de marketing în baza contractelor încheiate.
În cauză s-a efectuat un raport de expertiză contabilă în care expertul concluzionează că facturile au fost emise de reclamanta în baza contractelor de marketing încheiate și pe care expertul le enumeră, dar care nu au fost anexate lucrării efectuate în cauză. Expertul mai arată că serviciile prestate de reclamanta către beneficiarii externi sunt servicii de promovare a produselor pe piața românească, servicii pentru care locul prestării este din punct de vedere al TVA-ului sediul beneficiarului extern, potrivit art. 133 al.2 lit. c pct.4 din Codul fiscal. Expertul arată că reclamanta nu datorează TVA în valoare de 42.506 lei, dobânzi și penalitățile de întârziere aferente. Potrivit dispozițiilor art. 128 al.3 lit. d, art. 129 din Codul fiscal, serviciile de intermediere efectuate de comisionarul român în numele vânzătorului străin sunt supuse TVA, iar potrivit art. 133 al. 2 lit. c pct.4 din Codul fiscal, serviciile de marketing prestate pentru partenerii externi nu sunt supuse TVA. Facturile în discuție fac referire la contractele încheiate și care sunt numite contracte de marketing, fiind înregistrate în registrul de evidentă. În suplimentul la raportul de expertiză se menționează că cele cinci facturi fiscale conțin informații obligatorii impuse de legislația fiscală, însă denumirea serviciilor prestate nu este în concordanță cu obiectul contractelor menționate în facturile fiscale. Între reclamantă și firma SRL au fost încheiate mai multe contracte de vânzare - cumpărare utilaje cu sau fără montaj, care proveneau de la partenerii externi pentru care reclamanta a efectuat servicii de marketing și publicitate, aceste cheltuieli fiind evidențiate în contabilitatea reclamantei și supuse TVA.
Expertul nu a anexat expertizei contractele de marketing despre care face vorbire în raport, în susținerea constatărilor sale, ci doar facturile fiscale și adresa nr. 463/24 09 2007 trimisă de reclamanta către ANAF-DGFP Sibiu în care arata ca parte din contracte nu au fost încheiate, un contract a fost semnat prin fax, iar altul nu a fost pus în executare. Dar, concluziile raportului de expertiza nu se fundamentează pe probe, astfel că instanța nu poate verifica realitatea și veridicitatea concluziilor expertului, care nu se impun instanței cu valoare probanta absoluta. Actele anexate raportului de expertiza nu au valoare probanta pentru dovedirea naturii raporturilor juridice dintre reclamantă și partenerii externi, în sensul că ar fi prestat servicii de marketing și nu de intermediere.
Reclamanta recunoaște prin adresa expediata către parata ca parte dintre contracte nu au fost încheiate, iar altele nu au fost puse în executare, astfel că instanța de recurs a pus în vedere reclamantei să depună aceste contracte la dosar, dar reclamanta a arătat ca se află în imposibilitatea de a le depune, deoarece sunt la bancă.
În consecință, din probele administrate în cauza și anume facturile fiscale emise de reclamanta se constata ca potrivit mențiunilor din aceste acte, reclamanta a prestat servicii de intermediere către partenerii externi, fiind perceput comision pentru serviciile prestate, astfel că se datorează TVA potrivit prevederilor din Codul fiscal și Normelor metodologice de aplicare.
Potrivit art. 126 din <LLNK 52003 0932 21 0> Codul fiscal, în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1);
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).
venituri cu caracter de continuitate. În sensul art. 129 din Codul fiscal, se consideră prestare de servicii orice operațiune care nu constituie livrare de bunuri, respectiv intermedierea efectuată de comisionari, care acționează în numele și în contul comitentului, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
Potrivit art. 133 din Codul fiscal, locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul își are stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reședința sa obișnuită. Prin excepție de la aceasta regula, în cazul prestărilor de servicii efectuate de intermediari, locul prestării este considerat a fi sediul activității economice sau sediul permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile sau, în absența acestora, domiciliul sau reședința obișnuită a beneficiarului. taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa pe valoarea adăugată de la plătitorii taxei, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată. Faptul generator al taxei intervine și taxa devine exigibilă, la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii.
În condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada că serviciile prestate de reclamanta către partenerii externi au fost servicii de marketing, singura probă fiind facturile emise care poartă mențiunea ca s-a achitat comision pentru servicii de intermediere, se constata ca reclamanta datorează TVA către bugetul de stat, nefiind aplicabile în cauza prevederile art. 133 al. 2 lit. c din Codul fiscal, care exceptează serviciile de marketing de la plata TVA.
În consecință, sentința pronunțata de prima instanță este netemeinică și nelegală, în deplină contradicție cu probele administrate în cauză și cu starea de fapt, astfel ca activitatea prestata de reclamanta este de intermediere și nu de marketing, sens în care datorează TVA-ul reținut de organul fiscal. În temeiul art. 304 pct.9 și art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă se va admite recursul paratei DGFP se va modifica sentința atacata în sensul că se va respinge acțiunea în contencios administrativ formulata de reclamanta în contradictoriu cu parata DGFP Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DGFP Sibiu împotriva sentinței civile nr. 675/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- și în consecință:
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei l împotriva pârâtei DGFP Sibiu.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. / 2 ex./12.06.2009
Jud. fond
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș
