Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 548/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 548/

Ședința publică din 21 Mai 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul, fost funcționar public în cadrul Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor M, cu domiciliul ales în Târgu - M,-, jud.M, împotriva Sentinței nr. 51 din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-.

La apelul nominal reclamantul recurent, lipsă fiind pârâtul intimat Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei prin chitanța aflată la fila 10 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele existente la dosar și cererea pârâtului intimat Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor M de a se judeca și în lipsă conform art.242 alin.2 Cod pr.civ. acordă cuvântul părții prezente.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum este formulat și în scris. Precizează că, i-a încetat contractul de muncă cu pârâtul intimat la data de 29 februarie 2008.

CURTEA DE APEL

Prin sentința nr. 51 din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr- s-a espins ca neîntemeiată cererea formulat de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și a solicitat să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare așa cum au fost reglementate prin art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999. Se mai susține că textul legal avut în vedere și anume art.31 din Legea nr.188/1999 rep. nu prevede și procentul sporului pentru suplimentul postului și al treptei de salarizare și nici criterii de cuantificare a acestora. Ori pentru a fi posibilă cuantificarea acestor drepturi este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea legii, atribuție ce revine legiuitorului în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie guvernului în cazul promovării unei hotărâri dată în executarea Legii nr.188/1999. În condițiile în care nu se reglementează modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului să-i plătească suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază datorat pentru perioada 1.10.2005 și până la data pronunțării hotărârii.

Prin motivele de recurs se arată că reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare așa cum au fost reglementate prin art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999. Pârâtul a recunoscut că reclamantul nu a primit aceste sporuri în perioada indicată în acțiunea dedusă judecății, neavând nici o justificare printr-o cauză de utilitate publică. adevărului că prevederile referitoare la suplimentul postului și a treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr.92/2004 aprobată prin Legea nr.76/2005 și OG nr.2/2006, însă aceste norme legale de suspendare nu mai erau în vigoare la data sesizării instanței. Mai mult, aceste norme de suspendare contravin prevederilor art.41 și 53 din Constituție întrucât cele două suplimente reglementate de lege constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică. Aceste norme de suspendare contravin art.15 alin.2 din Constituție deoarece sunt retroactive, suspendând un drept câștigat prin Legea nr.188/1999, apreciindu-se că această suspendare este lipsită de efecte pentru perioada anilor 2004 - 2006.

Examinând cererea de recurs în raport de motivele invocate instanța apreciază recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.31 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului(devenit suplimentul corespunzător treptei de salarizare în urma modificărilor aduse prin Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici).

Se poate observa că în cuprinsul acestor dispoziții nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare și nici nu este precizat cuantumul acestora, aflându-ne așadar în prezența unui drept virtual, ceea ce ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie la o cuantificare arbitrară a sumelor de bani ce s-ar cuveni cu acest titlu.

Pentru a fi posibilă acordarea acestor sporuri este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea celor două suplimente ca părți componente ale salariului funcționarilor publici pentru cuantificarea lor fiind necesară existența unor dispoziții date în aplicarea textului de lege care prevede acordarea sporurilor solicitate, prin promovarea unui act normativ cu forță juridică de lege fie printr-o hotărâre de guvern dată în executarea prevederilor Legii nr.188/1999.

Nu în ultimul rând trebuie arătat și faptul că nici reclamantul nu a fost în măsură să justifice cuantumul de 25 % solicitat, nu a putut preciza care au fost activitățile desfășurate în timpul programului de muncă conform fișei postului, activități care ar justifica acordarea unor astfel de sporuri, timpul de lucru afectat desfășurării acestor activități sau dacă pentru toată perioada solicitată a desfășurat activități care ar justifica acordarea unor astfel de sporuri și aceasta în măsura în care la nivelul instituției unde-și desfășoară activitatea, atribuțiile de serviciu din fișa postului au fost stabilite după un anumit grad de dificultate.

În lipsa unor criterii legale care să permită instanței cuantificarea drepturilor salariale solicitate dar și a unor probe din care să rezulte că reclamantul, în perioada indicată pentru acordarea acestor sporuri, a desfășurat activități cu un grad de dificultate ridicat și care să justifice acordarea unui astfel de spor raportat la timpul efectiv lucrat pentru îndeplinirea acestor activități, se apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a respins acțiunea reclamantului.

Prin urmare, instanța în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursul și va menține hotărârea primei instanțe ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, fost funcționar public în cadrul Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor M, cu domiciliul ales în Târgu-M,-, jud.M, împotriva Sentinței nr. 51 din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 Mai 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehn.

11.06.2009

2 exemplare

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 548/2009. Curtea de Apel Tg Mures