Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 562/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--03.03.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.562
Ședința publică din 09.04.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.7/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar - în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A și Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați au depus întâmpinări.
Văzând lipsa părților precum și faptul că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 16.10.2008 reclamantul A, a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A, solicitând să îi plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art.31 alin.1 lit. c) - d) din Legea nr.188/1999, republicată, de câte 25% din salariul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective, pentru perioada 01.04.2004 până la zi, precum și obligarea pârâtei la înscrierea în cartea de muncă a acestor sporuri.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că are calitatea de funcționar public în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră A și în această calitate are dreptul conform art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar prin acte normative succesive în perioada 2004 - 2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art.29 alin.1 lit. c) și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.
Cum pârâtul nici după această data nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamantul a considerat că este îndreptățiți la plata lor; drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art.38 și 39 alin.1, lit. d) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.
Prin întâmpinare pârâtul a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că dispozițiile legale pe care reclamantul își întemeiază acțiunea sa nu au legătură cu calitatea lui de funcționar public cu statut special, având în vedere că salarizarea lui se face în conformitate cu Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului și nr.OG38/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin cererea de chemare în garanție, pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Aas olicitat obligarea Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca în calitate de ordonator principal de credite, în ipoteza admiterii acțiunii reclamantului, să asigure sumele necesare plății acestor drepturi.
Prin întâmpinare chematul în garanție, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a invocat excepțiile lipsei calității procesuale a lui și prescripția dreptului de acțiune al reclamantului, cu motivarea că în conformitate cu dispozițiile art.21 din Legea nr.500/2000 el repartizează creditele bugetare aprobate instituțiilor publice subordonate, însă stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte sunt de competența exclusivă a șefului Inspectoratului care este ordonator terțiar de credite, iar cu privire la prescripție, a invocat dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, cu modificările și completările ulterioare și art.166 alin.1 din Codul Muncii, considerând prescrisă acțiunea reclamantului pentru perioada cuprinsă între 01.04.2004 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii. De asemenea a solicitat și respingerea pe fond a acțiunii cu motivarea că acordarea celor două suplimente solicitate de reclamant nu este întemeiată pentru că acestea nu sunt prevăzute în nr.OG38/2003.
Prin sentința civilă nr.7 din 12.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul A împotriva pârâtului Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A pentru acordarea drepturilor salariale constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare și consemnarea în carnetul de muncă a acestor drepturi.
Totodată, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Internelor și Reformei Administrative formulată de către pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A pentru asigurarea sumelor necesare achitării acestor sporuri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul are calitatea de funcționar public cu regim special, fiind polițist în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră
Art.22 alin.5 din Legea nr.360/2002, privind Statutul polițistului prevede că funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. În acest sens a fost emisă nr.OG38/2003 în care însă, printre sporurile și alte drepturi cuvenite polițiștilor nu se regăsesc și cele privind acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Întrucât reclamantul invocă ca temei de drept, dreptul său de a beneficia retroactiv de cele două suplimente, dispozițiile art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, se cuvin făcute următoarele precizări.
Chiar dacă din art.78 din Legea nr.360/2002 rezultă că dispozițiile din această lege se completează cu cele ale Legii nr.188/1999 și alte acte normative aplicabile funcționarilor publici, în situația în care în domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului, instanța a apreciat că reclamantul nu poate invoca în sprijinul acțiunii sale dispozițiile din Statutul funcționarilor publici, pentru că, astfel cum am arătat în cele ce preced, drepturile lui salariale sunt reglementate de nr.OG38/2003, act normativ în care la Capitolul 2, Secțiunea a doua, care reglementează indemnizațiile, sporurile, premiile, primele și orice alte drepturi bănești ce li se cuvin polițiștilor, nu se regăsesc cele două suplimente.
Chiar dacă cele două suplimente solicitate de reclamant se regăsesc în Legea nr.188/1999, această lege și nici alte acte normative referitoare la salarizarea funcționarilor publici, nu le definesc, nu stabilesc modul și condițiile în care se acordă și nici cuantificarea lor, astfel că apare de neînțeles de unde rezultă procentul de câte 25% solicitat de către reclamant, având în vedere că art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 nu stabilește cuantumul acestor suplimente.
Se poate trage însă concluzia, din interpretarea alin.3 al art.31 din Legea nr.188/1999 care prevede că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare și din cele ale art.22, alin.5 din Legea nr.360/2002, potrivit cărora modul de salarizare al polițiștilor se stabilește prin lege, că acordarea celor două suplimente, condițiile de acordare și cuantificare lor trebuie reglementată fie prin lege sau printr-un act normativ cu forță juridică de lege, fie de Guvernul României, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor legii și că instanța judecătorească nu se poate substitui, pentru a stabili ea cuantumul acestor suplimente și admițând astfel și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, pentru perioada dinaintea celor trei ani anteriori introducerii acțiunii. Pe cale de consecință, instanța a respinge și cererea de consemnare în carnetul de muncă a celor două sporuri.
Instanța a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Internelor și Reformei Administrative formulate de către pârât, având în vedere că stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte este de competența exclusivă a șefului inspectoratul în calitatea sa de ordonator terțiar de credite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurentul solicitând modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit s-a reținut că nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor pretinse de reclamant, acestea nefiind prevăzute de Legea nr.360/2002 și nr.OG38/2003. Temeiul de drept al cererii reclamantului l-au constituit dispozițiile art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/199, drepturi care i se cuvin reclamantului prin raportare la dispozițiile Legii nr.360/2002.
Pe de altă parte, într-o speță identică s-a reținut irevocabil faptul că drepturile respective nu au fost nicicând abrogate iar instanța de fond nu era în măsură să nu dispună acordarea unor drepturi salariale prevăzute de un act normativ.
Se mai arată faptul că soluția primei instanțe este de natură a încălca dispozițiile art.1 din primul Protocol la. și art.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care susține principiul apărării oricărei persoane împotriva discriminărilor de orice fel. Astfel în privința noțiunii de "discriminare" se arată că a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă și totodată, în legislația română au fost adoptate norme care interzis discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9, 3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Aas olicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că dispozițiile art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 sunt aplicabile funcționarilor publici pe când salarizarea recurentului este supusă prevederilor nr.OG38/2003 care nu prevede cele două suplimente reclamate.
Intimatul Ministerul Administrației și Internelor, prin întâmpinarea depusă la dosar, s-a opus de asemenea, la admiterea recursului arătând că reclamantul are calitatea de polițist, funcționar public cu statut special și astfel îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.360/2002 iar în baza art.22 alin.5 din acest act normativ s-a adoptat nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care nu prevede suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
S-a invocat totodată și lipsa calității procesuale a Ministerului Administrației și Internelor arătând că plata oricăror drepturi bănești ale reclamantului s-a realizat de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, ordonator terțiar de credite ce are competența de a stabili și plăti drepturile bănești solicitate.
În analiza acestei excepții, ținând cont de dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă Curtea apreciază că este neîntemeiată întrucât așa cum arată și intimatul Ministerul Administrației și Internelor, acesta are calitate de ordonator principal de credite iar repartizarea fondurilor bugetare necesare plăților solicitate se face la propunerea motivată a ordonatorului principal de credite pe baza titlului executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească irevocabilă, motiv pentru care Curtea apreciază că hotărârea ce se va pronunța în cauză trebuie să-i fie opozabilă și acestei instituții și prin urmare va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Reclamantul A are calitatea de funcționar public cu statut special - polițist de frontieră, aflându-se în raporturi de serviciu cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Solicitarea acestuia privind plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în cuantum de câte 25 % începând cu 01.04.2004 și până la zi a fost corect respinsă de prima instanță ținând cont de faptul că reclamantul nu poate invoca drept temei dispozițiile art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată care prevede dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei.
Aceasta deoarece prin apariția Legii nr.360/2002 polițiștii au dobândit calitatea de funcționar public cu statut special. Este adevărat că potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 și cu alte acte normative în vigoare aplicabile funcționarilor publice dar numai în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Or, domeniul salarizării polițiștilor are o reglementare specială cuprinsă în nr.OG38/2003, act normativ care nu face nici o referire la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și nici nu se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999, republicată. În condițiile în care reclamantul nu are calitatea de funcționar public ci de funcționar public cu statut special - polițist de frontieră, statutul special al reclamantului îi conferă acestuia alte drepturi salariale decât cele cuprinse în Legea nr.188/1999 republicată și anume drepturi salariale prevăzute de nr.OG38/2003, unde nu se regăsesc drepturile reclamate.
Susținerea reclamantului potrivit căreia prin neplata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare se produce o discriminare interzisă de art.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului nu poate fi reținută în cauză întrucât nu se poate vorbi despre discriminare decât în prezența unei diferențe de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage și care tratament diferențiat nu are o justificare legitimă, rezonabilă și obiectivă. Or, Curtea constată că pe de o parte, reclamantul ca și polițist de frontieră nu se află într-o situație de analogie cu funcționarii publici cărora li se aplică prevederile Legii nr.188/1999, republicată întrucât are un statut special reglementat printr-o lege distinctă, Legea nr.360/2002 iar nu prin Legea nr.188/1999. Statutul special rezultă din dispozițiile art.1 alin.1 - 3 din Legea nr.360/2002 și este conferit de îndatoririle și riscurile deosebite pe car le comportă exercitarea profesiei de polițist, de portul de armă și de celelalte diferențieri exprese din Legea nr.360/2002, iar acest statut special face diferența între profesia reclamantului și un alt funcționar public căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999 aspect ce a determinat de altfel și adoptarea unor norme speciale de salarizare cuprinse în nr.OG38/2003, motiv pentru care Curtea apreciază că nu se poate reține existența unui tratament diferențiat nejustificat între polițiștii - funcționari publici cu statut special și celelalte categorii de funcționari publici, astfel încât reclamantul nu poate pretinde aplicarea dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999.
Nu vor fi reținute nici susținerile recurentului potrivit cărora respingerea cererii de plată a suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare ar aduce atingere art.1 din Primul Protocol la. întrucât dreptul pretins de reclamant este un drept de creanță și pentru ca drepturile de creanță să intre în noțiunea de "bun" conform art.1 Primul Protocol este necesar așa cum a reținut constant ca reclamantul să aibă o speranță legitimă în a-și vedea realizate aceste drepturi de creanță, speranță care poate rezulta și dintr-o practică constantă a instanțelor judecătorești în aceeași privință.
În speță, însă reclamantul nu a putut releva o practică constantă în materia dreptului polițiștilor la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, hotărârile judecătorești depuse în fața primei instanțe vizând o cu totul altă situație și anume cea a funcționarilor publici din cadrul diferitelor instituții publice care nu au un statut special și cărora le erau aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, republicată.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, apreciind că nu există nici un motiv de modificare sau casare a hotărârii de natura celor expuse la art.304 Cod procedură civilă, Curtea, examinând hotărârea și prin prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, conform art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă va proceda la respingerea recursului declarat de reclamant ca neîntemeiat, respingând totodată și cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, acesta fiind în culpă procesuală prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.7/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar - în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A și Ministerul Internelor și Reformei Administrative
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - LIBER
GREFIER
Red./04.05.2009
Tehnored./08.05.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător G
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Claudia
