Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 565/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--05.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.565
Ședința publică din 09.04.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1086/3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar - în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul A prin Primar și Primarul Municipiului A având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat aflat în substituirea av. - în reprezentarea pârâtului recurent Municipiul A prin Primarul Municipiului A, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă a depus concluzii scrise.
Reprezentantul pârâtului intimat Municipiul A prin Primarul Municipiului A depune împuternicire avocațială și împuternicire avocațială de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtului intimat Municipiul A prin Primarul Municipiului A solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 20.10.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Municipiul A și Primarul Municipiului A și a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la alocarea și plata drepturilor bănești reprezentând "indemnizație de dispozitiv" lunară, în cuantum de 25 % din salariul de bază, pentru perioada 01.01.2005-31.08.2007, actualizată cu coeficientul ratei inflației până la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a contractului de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că a fost funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului A, iar drepturile salariale cerute prin acțiune au temei de drept în Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003, dat în modificarea și completarea nr.275/2002, punctul 9.2, care prevede că indemnizațiile de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Din aceste prevederi, afirmă reclamanții, rezultă fără echivoc că beneficiar al "indemnizației de dispozitiv" este și personalul civil, alături de cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract care beneficiau anterior de respectiva indemnizație.
Reclamanta consideră că prin Ordinul nr.496/2003 s-a urmărit pe de o parte ca în rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv, astfel cum s-a stabilit anterior prin Legea nr.138/1999, să fie cuprins și personalul civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, iar pe de altă parte, înlăturarea discrepanțelor în ce privește drepturile de natură salariale dintre personalul aflat în subordinea și/sau coordonarea ori îndrumarea, asigurându-se astfel egalitatea de natură salarială a personalului din cadrul aceleiași activități.
Mai arată reclamanta că dreptul la indemnizația de dispozitiv stabilită de art.13 din Legea nr.138/1999 a fost extins și la funcționarii publici din cadrul prin nr.496/28.07.2003, care la punctul 31.1 care definește noțiunea de personal civil cuprinsă în art.47 din Legea nr.138/1999, în sensul că prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din și ca urmare refuzul pârâților de le plăți acest drept salarial este neîntemeiat.
Prin întâmpinare Municipiul Aai nvocat lipsa calității procesuale pasive a Primarului Municipiului A, întrucât raportat la art.67 (1) din Legea nr.215/2001, primarul are doar rolul de reprezentant al unității administrativ teritoriale.
Pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că personalul din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale nu îi sunt aplicabile dispozițiile Ordinului nr.275/2002, fiind aplicabile exclusiv angajaților. Funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților publice le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici.
Prin sentința civilă nr.1086 din 3 decembrie 2008 pronunțată în dosar nr. - Tribunalul Arad Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului Aar espins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Municipiul A și Primăria Municipiului A pentru obligarea la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizație de dispozitiv.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului A, întrucât conform art.23 din Legea nr.215/2001, primarul este autoritatea administrativă de execuție a unității administrativ teritoriale, este ordonator de credite și cu primarul sunt încheiate raporturile de serviciu ale funcționarilor publici din aparatul său de specialitate conform art.74, 77 din aceeași lege.
Din actele dosarului instanța a reținut că reclamanta a avut calitatea de funcționar public în perioada 01.01.2005-31.08.2007 în cadrul Primăriei Municipiului
Potrivit art.31 (3) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Pe lângă drepturile salariale prevăzute de legile de salarizare ale funcționarilor publici, funcționarii publici beneficiază conform art.40 din nr.OG92/2004 de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Prin Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, lege care și aplică potrivit art.1 personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției stabilește la art.13, pentru cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract de muncă și salariați civili, dreptul la o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, în indemnizația de comandă și gradații, respectiv salariul de bază.
Funcțiile specifice pentru personalul civil din structurile de apărare națională, ordine publică și siguranța națională sunt prevăzute potrivit art.51 în anexa 6 legii.
Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.1, beneficiază conform art.47 din Legea nr.138/1999 de drepturi salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de această lege.
Prin Ordinul nr.275/2002 au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.138/1999, care la pct.31 se interpretează art.47 din lege cu privire la personalul civil.
Ca urmare a înființării Ministerului Administrației și Internelor prin nr.OUG63/2003 aprobată prin Legea nr.63/2003 cu atribuții conform art.14 (1) lit. a în domeniul administrației publice și lit. b în domeniul ordinii și siguranței publice, personalul acestui minister se compune din personalul fostului Minister al Administrației Publice și al fostului Minister de Interne art.17 (1) din ordonanță.
Personalul Ministerului Administrației și Internelor se compune din funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract de muncă (art.16 din ordonanța de urgență).
Conform art.17 (3) din nr.OUG63/2003, personalul Ministerului Administrației și Internelor beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranța națională.
Aceste modificări în structura personalului din cadrul au determinat și modificarea nr.275/2002.
Astfel, prin Ordinul nr.496/28.07.2003 pct.9.2, indemnizațiile de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Ordinul nr.496/2003 a redefinit la pct.31.1 și noțiunea de personal civil în concordanță cu art.16 din nr.OUG63/2003, prin această noțiune înțelegându-se funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației Publice, stabilind că personalul civil din beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr.138/1999, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sistemul bugetar.
Trebuie avut în vedere că Legea nr.138/1999 este o lege specială, care se aplică numai personalului militar, contractual și funcționarilor publici din instituțiile de apărare națională, siguranță națională sau structurile de ordine și siguranță publică din cadrul
Pentru a beneficia de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999, reclamanta trebuia să facă parte din structurile de ordine și siguranță publică din cadrul subordinea ( în prezent).
Numai în această situație puteau beneficia conform art.40 din nr.OG92/2004, art.47 din Legea nr.138/1999, pct.9.2 și 31.1 din nr.496/2003 și art.17 (3) din nr.OUG63/2003 de indemnizația de dispozitiv.
Cum reclamanta este funcționar public din structurile administrației publice, nu beneficiază de această indemnizație.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a respins neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta solicitând modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii cu consecința obligării pârâților la alocarea, calcularea și plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada 01.01.2005- 31.08.2007 cu obligarea la reactualizarea sumelor.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în condițiile în care a procedat la respingerea acțiunii pe motiv că Legea 138/1999 se aplică doar personalului militar, contractual și funcționarilor publici din instituțiile de apărare națională, siguranța națională, structurile de ordine și siguranță din cadrul
În mod greșit prima instanță nu a luat în considerare dispozițiile legale invocate de reclamantă care se referă la funcționarii publici și nu se face distincție între caracterul militar sau civil al instituției unde sunt angajați.
Recurenta mai arată faptul că în practică s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive și irevocabile atât în sensul admiterii unor acțiuni similare cât și în sensul respingerii acestora, aspect de este de natură a aduce atingere principiului securității juridice. Această incertitudine jurisprudențială are drept efect privarea reclamantei de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de lege în condițiile în care altor persoane li s-a recunoscut acest drept și ca atare sunt încălcate disp. arz. 6 alin 1 din Un alt efect al practicii neunitare îl constituie discriminarea în cadrul acelorași categorii socioprofesionale existând astfel un tratament diferențial între subiecte de drept aflate în situații similare.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 9 c p., Legea 554/2004, legea 138/1999, A nr. 496/2003.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv disp. art. 3041c p. instanța constată că recursul este neîntemeiat, după cum urmează:
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâților Municipiul A prin Primar și Primarul Municipiului A la plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază actualizată cu rata inflației pentru perioada 01.01.2005 - 31.08.2007 menționând că în perioada respectivă a fost angajata Primăriei Municipiului A n calitate de funcționar public.
În mod corect prima instanță a procedat la respingerea acțiunii reținând că Ordinul nr. 496/2003 invocat de reclamantă ca și temei de drept pentru plata drepturilor salariale invocate se adresează strict personalului militar și civil din cadru, MI, Serviciul de Informații externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Justiție.
Raportat la pretenția reclamantei de plata a "indemnizației de dispozitiv" instanța retine ca prin art.13 din L 138/99 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica si siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții s-a prevăzut dreptul la plata unei indemnizații de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
În aplicarea acestei legi s-a emis Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/5.06.2002 care a fost modificat și completat prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003. Este adevărat ca prin acest ordin s-a introdus punctul 9.2. care arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Această prevedere nu poate fi însă desprinsă din întregul conținut al celor 2 ordine anterior menționate câtă vreme prin același ordin personalul civil este definit ca fiind ansamblul funcționarilor publici și al personalului contractual din Definiția este una restrictiva si se refera numai la angajații Ministerului Administrației si Internelor si nu poate fi extinsa și la angajații din administrația publică locală. Faptul că la pct. 31.2.din ordin se prevede ca personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prev. la art. 13 din lege nu justifica admiterea acțiunii reclamantei întrucât chiar dacă nu se face nici o distincție între administrația publică centrală și locală instanța apreciază că o asemenea distincție nici nu este necesară in cauza întrucât dispoziția de la pct. 9.2. se coroborează obligatoriu cu dispoziția de la pct. 31.1. iar prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor care conform art.1 din OUG 30/2007 este organ de specialitate al administrației publice centrale.
Între autoritățile publice centrale ale statului și autoritățile administrației locale nu există raporturi de subordonare și ca atare reclamanta nu poate pretinde sa-i fie aplicabil Ordinul 496/2003 care în fapt este un act administrativ cu caracter individual, ce se adresează exclusiv personalului la care face referire L 138/99.
Prin OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației si Internelor se prevede la art. 13 care sunt instituțiile publice si organele de specialitate din domeniul administrației publice care se află în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.
Conform art. 2 din L 215/2001 administrația publică în unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează in temeiul principiilor descentralizării și autonomiei locale, aceasta fiind una administrativă și financiară conform art. 4 al 1 din aceeași lege. Ca atare chiar dacă primarii și consiliile locale reprezintă autorități ale administrației publice prin aceasta se exercită autonomia locală conform art. 23 al.1.din L 215/2001 și chiar dacă fac parte din administrația publică, ele reprezintă autorități ale administrației publice locale cărora nu li se pot aplica prin extrapolare dispozițiile emise de o autoritate publică centrală, cum este în speța, dispoziții care pot fi aplicabile numai unităților subordonate conform art. 11 OUG 63/2003.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus menționate instanța de recurs reține că personalul civil la care face referire Ordinul 496/2003 nu se asimilează funcționarilor publici din administrația publică locală, astfel ca în mod corect Tribunalul Arada procedat la respingerea acțiunii având ca obiect plata indemnizației de dispozitiv pretinsă de reclamantă.
Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia se impune acordarea dreptului solicitat în condițiile în care în alte cauze similare instanțele au acordat altor persoane drepturile bănești privind indemnizația de dispozitiv. Curtea constată că situația reținută de CEDO în cauza Beian contra României nu este similară cu cea din prezenta cauză pentru că în această cauză CEDO a reținut existența unei jurisprudențe naționale neunitare iar la originea căreia se află însăși instanța supremă ( Înalta Curte de Casație și Justiție) care deși avea rolul de a unifica practica a pronunțat ea însăși soluții contradictorii în chestiunea respectivă și ca atare s-a reținut că reclamantul la inițierea demersului judiciar avea o "speranță legitimă" în a obține recunoașterea drepturilor pretinse ținând cont tocmai de faptul că la nivelul instanței supreme existau și soluții de admitere a unor cererii similare cu cea a reclamantului.
În speță însă în materia drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv recurenta nu a fost în măsură să indice hotărâri ale instanței supreme ce sunt contradictorii pe această chestiune pentru a conduce astfel la concluzia că se aduce atingere principiului securității juridice. Însăși CEDO a reținut în aceeași motivare faptul că divergențele de jurisprudență constituie prin natura lor o consecință inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond cu autoritate asupra competenței lor teritoriale însă, nu acest aspect a fost sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ci lipsa rolului instanței supreme pentru unificarea jurisprudenței.
În aceste condiții Curtea reține că nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" a reclamantei în recunoașterea dreptului la plata indemnizației de dispozitiv în condițiile în care rezultă existența unei practici neunitare la nivelul instanțelor de fond cu privire la această chestiune practică neunitară ce rezultă inevitabil din interpretarea dispozițiilor legale cuprinse în ordinul I 496/2003 cu raportare la art. 13 din Legea 138/1999 iar instanța supremă nu a intervenit prin pronunțarea unui recurs în interesul legii pentru reglementarea acestor aspecte de practică.
Văzând și dispozițiile art. 312 aliniatul 1 Teza a-II-a pr.civ. și apreciind totodată că nu există motive de modificare sau de casare a hotărârii recurate, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.1086/3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar - în contradictoriu cu intimații Municipiul A prin Primar și Primarul Municipiului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - LIBER
GREFIER
Red./14.04.2009
Tehnored./15.04.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Claudia
