Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 563/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 563/CA
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 3: Leocadia
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ V, cu sediul în V,-, județul V,în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - drepturi bănești/litigiu.188/1999, recurs împotriva sentinței numărul 236/CA/22.09.2008 a Tribunalului Vaslui
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat potrivit căruia dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 15 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 17 2008.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă 236/CA/22.09.2008 a Tribunalului Vasluis -a dispus:
Admite cererea formulată de reclamanta domiciliată în V, strada - cel M.304,. G,.1,.1, jud. V, în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală V cu sediul în V,-, jud.
Obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 22.03.2004 și până la data de 22.09.2008, drepturi bănești ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data plății.
A reținut instanța de fond că reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală V pentru a fi obligată la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare începând cu data de 15 noiembrie 2004, drepturi bănești actualizate cu rata inflației de la data plății.
S-a solicitat ca acordarea acestor drepturi să se facă și în viitor, până la abrogarea prevederilor legale ce reglementează aceste drepturi.
Potrivit dispozițiilor art. 29 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31 prin republicare în 2006, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului.
Conform prevederilor art. 44 din nr.OUG92/2004 și art. 48 din OUG nr.2/2006, acordarea acestor drepturi a fost suspendată până la 31 2006. Dispozițiile art.29, devenit 31 prin republicare, au reintrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007 conform art. 13 din Legea nr.251/2006.
Tot prin această lege s-a modificat art.29 al.1 lit."d" din Legea nr.188/1999, în sensul că "suplimentul gradului " a fost înlocuit cu" suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Excepția de nelegalitate a normelor legale de suspendare invocată de reclamantă nu este întemeiată. Curtea Constituțională a statuat, în mod constant,că beneficiul unor drepturi salariale, cum sunt și sporurile solicitate prin acțiune, nu constituie un drept constituțional fundamental,iar prevederile art. 5.3,art. 41,art. 15 ( 2 ).art.16 ( 2 ) din Constituție nu sunt incidente în privința reglementărilor, legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice, ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care se acordă.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și la suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce privește acest drept.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".Dreptul reclamantei este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art. 1din Protocolul adițional la Convenție.
Reclamanta nu a beneficiat de aceste sporuri deși în art. 41 din nr.OG6/2007 privind salarizarea funcționarilor publici s-a stipulat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de legislație specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
De asemenea, prevederile ordonanței nr.6/2007 se completează cu cele ale Legii nr.188/1999, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
În anexa la OG nr. 6/2007 la pct."D" denumit sporuri specifice s-a prevăzut că personalul menționat în anexă beneficiază și drepturile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, deci și de sporurile pretinse de reclamantă prin cererea formulată.
Pentru considerentele reținute mai sus instanța urmează să admită cererea.
În temeiul disp. art.31 alin.1 lit. "c" și "d" din Legea nr.188/1999, a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 22.03.2004 și până la data pronunțării, respectiv 22.09.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 Cod civil, pârâta a fost obligată la plata drepturilor actualizate cu rata inflației de la data plății.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs pârâta V, invocând faptul că prima instanță nu a ținut seama de faptul că acțiunea reclamantei își avea temeiul de drept în Legea 188/199, art. 31 al. 1 lit. c) și d), ce au devenit însă inaplicabile în intervalul 2004 -2006, urmare incidenței procedurii de suspendare instituită prin OUG92/2004 privind salarizarea funcționarilor publici.
În ce privesc anii 2007 și 2008, chiar dacă prin art. XIII din Legea 251/2006 s-a dispus încetarea procedurii de suspendare sus -menționate, recurenta nu a fost în măsură a achita drepturile prevăzute de textul evocat, din moment ce nu a avut alocate fonduri bugetare în acest scop, astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond și respingerea acțiunii reclamantei.
Intimata prin întâmpinare consideră sentința de fond ca legală și temeinică, suspendarea unui drept salarial neputând echivala cu înlăturarea lui, astfel că angajatorul avea obligația efectuării plăților salariale aferente, situație în care consideră că se impune respingerea recursului promovat în cauză ca nefondat.
În faza procesuală a recursului, a fost administrată proba cu înscrisuri, prin care a fost probată calitatea de funcționar public a intimatei, precum și drepturile salariale de care a beneficiat în perioada în litigiu.
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind întemeiat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, prima instanță a considerat că reclamanta dispune de un "drept de creanță", constând în "suplimentul treptei de salarizare" pentru intervalul 2004 -2008, ce a fost reglementat prin art. 29 al. 1 lit. d) din Legea 188/1999 generic, fără a fi identificat cuantumul acestuia nici prin actul normativ generator de drepturi, ori printr-o normă ulterioară, considerând că în cauză își găseau incidența prevederile art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ce fac referire la "respectarea drepturilor" persoanelor.
Ori, art. 29 din Legea nr. 188/1999 a fost introdus prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În perioada 2004 -2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
"Art. XIII -Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29,56,57,581și ale art. 601alin.(1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007".
OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Art. 3: "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
În aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, text introdus prin Legea nr. 161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, ce nu a fost însă adoptat până la această dată.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/199.
Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată printr-un act intralegislativ, modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani care nu este certă, fiind și imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de executare efectivă.
Rezultă așadar, că atât timp cât vocația intimatei la primirea sporului în litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv, de administrația competentă identificată de legiuitor, în condițiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamanta nu dispunea de vreun drept salarial "recunoscut prin lege", în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căreia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanța de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.
Se impune așadar admiterea recursului promovat de pârâta V, cu consecința modificării în tot a sentinței civile 236/CA/2008 a Tribunalului Vaslui, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, promovată în contradictoriu cu pârâta
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V împotriva sentinței civile nr. 236/CA/22.09.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o modifică în tot.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Cu opinie separată
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
09.01.2009
Tribunalul Vaslui:
-
OPINIE SEPARATĂ
Prin prezenta opinie, apreciez că sentința recurată este temeinică și legală motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art.29 lit.c și d din Legea nr.188/1999, devenit art.31 prin republicare în anul 2006, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului.
Conform prevederilor art.44 din G nr.92/2004 și art.48 din G nr.2/2006, acordarea acestor drepturi a fost suspendată până la 31 2006.Dispozițiile art.29, devenit art.31 prin republicare, au reintrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007 conform art.13 din Legea nr.251/2006.
Prin această lege s-a modificat art.29 alin.1 lit.d din Legea nr.188/1999, în sensul că"suplimentul gradului" a fost înlocuit cu"suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Excepția de nelegalitate a normelor legale de suspendare, invocată de reclamantă, nu este întemeiată. Curtea Constituțională a statuat, în mod constant, că beneficiul unor drepturi salariale, cum sunt și sporurile solicitate prin acțiune, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art.5.3, art.41, art.15(2), art.16(2) din Constituție nu sunt in- cidente, în privința reglementărilor legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care se acordă.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și la suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitea textului de lege ce privește acest drept.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și A Libertăților Fundamentale,"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului". Dreptul reclamantei este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenție.
Reclamanta nu a beneficiat de aceste sporuri deși în art.41 din G nr.6/2007 privind salarizarea funcționarilor publici s-a stipulat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
De asemenea, prevederile Ordonanței nr.6/2007 se completează cu cele ale Legii nr.188/1999, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
În anexa la OG nr.6/2007, la pct."D", denumit sporuri specifice, s-a prevăzut că personalul menționat în anexă beneficiază și de drepturile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, deci și de sporurile pretinse de reclamantă prin cererea formulată.
Referitor la faptul că aceste sporuri nu au fost cuantificate în prealabil de ordonatorul de credite, apreciez că la nivel național existau cuantificate la 25% aceste sporuri, motiv pentru care, prin analogie, legea fiind unică și aplicabilă pentru toți funcționarii publici, s-a acordat acest cuantum în mod egal și de către instanța de fond.
Față de cele reținute și având în vedere dispozițiile CEDO și ale art.312 din Codul d e procedură civilă, consider că recursul urma a fi respins și a fi menținută, ca fiind legală și temeinică, sentința recurată.
Judecător,
-
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Iustinian Obreja Manolache, Leocadia
