Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 581/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 581

Ședința publică de la 26 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Lupea Judecător

- - - - Președinte Secție

- - - - Judecător

Grefier: -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală A Finanțelor Publice A Județului G, împotriva sentinței nr.3408 din data de 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului G și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art.302 Cod procedură civilă și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.

S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.

Constatând cauza în stare de soluționare s-a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Județean al Poliției G, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fi obligați la plata primelor de concediu de odihnă ce li se cuvin pentru anii 2004 - 2006, actualizate cu inflația la data plății efective.

În motivare a arătat că în conformitate cu prevederile art.37(2) din OG 38/2993, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia beneficiază de primă de concediu, reactualizată cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății.

Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Gad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, deoarece dreptul a fost suspendat succesiv prin legile bugetare anuale 507/2003, 511/2004 și 379/2005 și potrivit art. 57 din OG nr. 38/2003 acordarea drepturilor bănești s-a făcut în limita fondurilor bugetare aprobate anual conform art. 37 alin. 1 din OG nr. 38/2003.

În cauză a fost depusă întâmpinare de către pârâtul MAI prin care s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

S-a depus și cerere de chemare în garanție a MFP de către pârâtul MAI.

Tribunalul Gorj - Secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3408 din 12 noiembrie 2007, admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâții IJP G și MAI să plătească acestuia prima de concediu de odihnă pe perioada 2004-2006, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data pății efective.

A admis cererea de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor.

A obligat chematul în garanție MFP să asigure și să vireze pârâților fondurile necesare pentru plata sumelor cuvenite reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Petitul privind plata primelor de concediu de odihnă pe anii 2004 - 2006, s-a constatat că este întemeiat, întrucât potrivit art. 37 alin. 2 din OG nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.

Pentru pronunțarea soluției, tribunalul a reținut că dispozițiile art.37 alin.2 din OG 38/2003 au fost suspendate și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs chemata în garanție MEF prin DGFP G, susținând că nu are calitate procesuală în cauză nici în calitate de pârât și nici în chemat în garanție, întrucât potrivit art. 3 alin.1 1pct. 2 din HG nr. 208/2005, MFP elaborează proiectul bugetului de stat, iar potrivit art. 6 urmărește execuția operativă a bugetului general consolidat, stabilește măsurile necesare pentru încasarea veniturilor și limitarea cheltuielilor în vederea încadrării în deficitul bugetar, dar nu are competența de modifica bugetul de stat aprobat printr-o lege specială în speță Legea nr. 379/2005. Că nu este instituția angajatoare a reclamanților și nici nu are atribuții în calcularea salariilor polițiștilor.

Mai arată că cererea este inadmisibilă, întrucât acest minister are un buget propriu aprobat prin legea bugetară anuală, dar nu poate să vireze sumele din bugetul său propriu, având în vedere principiul specializării bugetare.

Pe fond consideră că acțiunea este netemeinică.

Recursul MFP este întemeiat.

In conformitate cu prevederile legale, fiecare minister are alocat un buget propriu.

Din prevederile art. 53 din legea nr. 90/2001, privind organizarea și funcționarea Guvernului și ministerelor, rezultă că ministerul este cel care fundamentează și elaborează propuneri pentru bugetul anual al fiecărui minister. Ministrul de resort are și calitate de ordonator principal de credite.

Bugetul se alocă, prin lege, fiecărui minister, miniștrii fiind cei care execută bugetul.

Astfel, se constată că MFP nu are competențe privind fundamentarea și elaborarea propunerilor de buget ale celorlalte ministere și nici atribuții privind execuția acestor bugete.

In consecință, cererea de chemare în garanție este neîntemeiată, persoana obligată neavând prerogative legale în fundamentarea și execuția bugetară a celorlalte ministere.

Având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de chemata în garanție MFP-DGFP G, se va modifica în parte sentința, în sensul că se va respinge cererea de chemare în garanție MFP.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei Și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței nr.3408 din data de 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința, în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a MFP.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2008.

PREȘEDINTE: Doina Lupea

- -

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

- -

JUDECĂTOR 3: Iuliana Rîciu

- -

Grefier,

Red. EC

Tehn. MI 3 ex/02.04.2008

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Elena Canțăr, Iuliana Rîciu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 581/2008. Curtea de Apel Craiova