Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 581/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--CA
DECIZIA NR. 581/2009-
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în localitatea, -, A,.9, jud în contradictoriu cu pârâțiiCOMUNA - INSTITUȚIA PRIMARULUI, și CONSILIUL LOCAL, ambele cu sediul în,-, jud.B, împotriva sentinței nr. 309/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, intimatul Consiliul Local a depus o cerere de amânare pentru formularea apărărilor, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța respinge cererea de amânare formulată de intimatul Consiliul Local ca nefondată, având în vedere că acesta a fost citat pentru acest termen la data de 30 iunie 2009, conform dovezii de citare fila 8 din dosar, având timp suficient pentru formularea apărărilor.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 309/21.04.2009, Tribunalul Bihora admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 08.10.2005.
A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în comuna, -.2,.A,.9, jud.B, în contradictoriu cu pârâtele COMUNA prin INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL, ambele cu sediul în comuna, str. -, jud.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ședința publică din 14.04.2009, instanța, din oficiu, a pus în discuția contradictorie a părților excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 08.10.2005.
Din coroborarea întregului material probator aflat la dosar, instanța reține în fapt următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 08.10.2005, instanța urmează să constate că reclamanta a formulat acțiune la data de 08.10.2008, astfel încât, raportat la termenul general de prescripție a dreptului la acțiune privind drepturile salariale, de 3 ani, instanța urmează că constate că pentru perioada anterioară acestui termen dreptul la acțiune al reclamantei este prescris. Susținerile reclamantei, conform cărora pentru perioada în discuție termenul de prescripție a fost suspendat ca urmare a suspendării disp.legale care reglementează plata acestor drepturi, nu pot fi reținute, întrucât cazurile de suspendare și întrerupere a termenului de prescripție extinctivă sunt expres și limitativ prevăzute în art.13-16 din 167/1958. Ori, prin suspendarea dreptului subiectiv civil nu se suspendă și dreptul la acțiune în sens procesual al reclamantei, aceasta având posibilitatea legală de a solicita valorificarea acestor drepturi și în perioada în care dreptul subiectiv civil a fost suspendat.
Față de aceste considerente, instanța urmează să admită excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 08.10.2005 și, pe cale de consecință, urmează să respingă, ca prescrisă, acțiunea pentru această perioadă.
Referitor la fondul cauzei pentru perioada neprescrisă, respectiv 09.10.2005 - 31.07.2007, instanța urmează să constate următoarele:
Reclamanta din prezenta cauză a avut calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei Comunei. În virtutea acestei funcții, reclamanta solicită obligarea pârâților de a-i acorda drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Conform art.31 al.1 lit.c și d din 188/1999, "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Prevalându-se de acest text de lege, reclamanta solicită obligarea pârâților să-i plătească aceste drepturi, în cuantum de 25 % din salariul de bază.
Din examinarea acestor dispoziții legale, instanța urmează să constate că sporurile în discuție, deși sunt expres prevăzute în lege, nu sunt cuantificate, astfel încât solicitarea reclamantei de a obliga pârâții la plata acestor drepturi în cuantum de 25 % nu are un temei legal.
Instanța reține că pentru a fi posibilă cuantificarea, respectiv calcularea, suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea, respectiv executarea, articolului nr.31 din 188/1999, atribuție care, conform principiului separației puterilor în stat, revine fie puterii legislative prin promovarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie puterii executive prin promovarea unei hotărâri date în executarea prevederilor cuprinse în 188/1999. Prin acordarea de către instanța de judecată a unui cuantum care nu este prevăzut de lege, s-ar nesocoti Decizia Curții Constituționale nr.820/2008, care stipulează că instanțele judecătorești nu au competența de a înlocui sau de a adăuga la anumite acte normative, precum și s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, conform cărora puterea judecătorească are menirea de a aplica dispozițiile legale, și nu de a elabora și adopta aceste dispoziții, atribuție care revine exclusiv puterii legislative.
Împotriva acestei sentințea declarat recurs în termen reclamanta, solicitând admiterea acestei căi de atac și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate de către aceasta.
Recurenta arată în motivare că funcționarii publici au dreptul conform articolului 31 din Legea 188/1999 la un salariu compus din:salariul de baza; sporul pentru vechimen munca;suplimentul postului. suplimentul corespunz tor treptei de salarizare, însă prima instanță a reținut că este necesară existența unor dispoziții suplimentare pentru aplicarea acestor prevederi legale.
Instanța de fond a dat o interpretarea total eronată dispozițiilor legale, deoarece, o astfel de interpretare lasă fără nici o aplicabilitate prevederile articolul 31 din 188/1999. legiuitorul era obligat să reglementeze această problemă de drept, respectiv să cuantifice sau să anuleze aceste drepturi, mai ales că la nivelul instanțelor din întreaga țară s-au înregistrat foarte multe litigii având acest obiect, ori rămânerea în pasivitate nu poate fi imputată funcționarului public. În dreptul român se regăsesc suficiente exemple prin care legiuitorul a lăsat instanțele de judecată să stabilească în mod concret ceea ce nu s-a prevăzut expres în actul normativ: instituția repunerii în termen conform articolului103 cod procedură civilă cazurile concrete fiind lăsate la aprecierea instanței, în materia dreptului succesoral, articolul 690 cod civil, unde actele și faptele cu semnificația acceptării tacite sunt lăsate exclusiv la aprecierea instanței.
Prevederile articolului 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale statuează că orice persoană fizică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului limitările aduse dreptului de proprietate nu trebuie să aducă atingere însăși substanței dreptului de proprietate, acesta nu trebuie să devină precar sau să piardă din substanța sa.
Un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, respectiv suplimentul postului și suplimentul gradului, nu pot fi considerate că nu au existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel acel drept ar putea să devină doar o obligație lipsită de conținut.
Recursul nu este motivat în drept cu referire la dispozițiile articolul 304 cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.
Examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în temeiul dispozițiilor articolului 3041cod procedură civilă, instanța constată că hotărârea atacată este temeinică și legală pentru următoarele considerente:
Recurenta reclamantă a avut calitatea de funcționar public în perioada 01.01.2004 - 31.07.2007, situație în care a solicitat în prezenta cauză obligarea pârâtului la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului gradului (treptei) în procent de 25% din salariul de bază.
Curtea constată că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamantă ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform căruia "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, instanța reține că, în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Instanța constată, însă, că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că este legală și temeinică sentința pronunțată în cauză, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, iar acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpressis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Chiar dacă în dreptul român se prevede, în unele situații, posibilitatea ca instanțele de judecată să stabilească cazurile concrete în care sunt aplicabile anumite dispoziții legale, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, deoarece instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus.
În speță, nu se pot invoca dispozițiile articolului 1 din Protocol, deoarece conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială", respectiv ca bun în sensul prevăzut de articolul1, decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale. Principiul legalității înseamnă "existența de norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile".
Or, în speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, căci în condițiile nereglementării cuantumului sporurilor prevăzute de lege pentru funcționarii publici, nu se poate afirma existența unor norme de drept precise și previzibile, ci din contră, există o incertitudine de natura legislativă, pe care o instanță de judecată nu o poate acoperi, decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se impune respingerea recursului ca nefondat.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACCESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în localitatea, -, A,.9, jud în contradictoriu cu pârâțiiCOMUNA - INSTITUȚIA PRIMARULUI, și CONSILIUL LOCAL, ambele cu sediul în,-, jud.B, împotriva sentinței nr. 309/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
din funcție prin pensionare
Semnează Președintele instanței
RED.MS/30.11.2009
Jud.fond
Dact.G/30.11.2009
3com
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela
