Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 584/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--05.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.584
Ședința publică din 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Silvică Reșița împotriva sentinței civile nr.2168/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă personal reclamantul asistat de avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are late cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1200 lei.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr. 2668/115/07.08.2007, reclamantul a solicitat desființarea deciziei de imputare nr. 246/09.07.2007, emisă de către directorul Direcției Silvice Reșița prin care i s-a imputat suma de 11854,834 lei.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că decizia de imputare emisă este un act juridic unilateral, se putea emite numai sub reglementarea Codului muncii anterior, iar prin actualul cod al muncii instituția deciziei de imputare nu mai este prevăzută, angajatorul având la dispoziție doar calea unei acțiuni în răspundere patrimonială.
Prin întâmpinarea depusă pârâta Direcția Silvică Reșița a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. A arătat că decizia de imputare s-a emis în baza art. 77 și 78 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, deoarece art. 58 din nr.OG 59/2000 privind Statutul Personalului Silvic prevede că este aplicabilă Legea nr. 188/1999, deci calea aleasă pentru recuperarea prejudiciului este cea legală.
Prin sentința civilă nr.2168/26.11.2008, Tribunalul C-S a acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Reșița, a anulat decizia de imputare nr.246/09.07.2007 emisă de Direcția Silvică Reșița, a dispus suspendarea executării deciziei de imputare până la soluționarea irevocabilă a cauzei și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, reținând că prin nota de constatare nr. 1959/27.06.2007, pârâta Direcția Silvică Reșița a constatat producerea unui prejudiciu de 53.047,57 lei (fără TVA), reprezentând contravaloarea a 86 cioate tăiate din afara limitelor parchetului, cu un volum de 316,142 mc. Valoarea totală a prejudiciului de 59.274,17 lei (inclusiv TVA) s-a imputat în solidar, prin emiterea deciziilor de impunere, titularului de canton (pădurarul ) și personalului tehnic de la Ocolul Silvic ( - subinginer, - tehnician, - tehnician și - tehnician), în cote părți egale, respectiv 11.854,834 lei fiecare.
Împotriva contestatorului a fost emisă decizia nr. 246/09.07.2007 prin care i s-a imputat suma de 11.854,834 lei din prejudiciul constatat, indicându-se ca temeiuri de drept dispozițiile art.77, 78 din Legea nr.188/1999, art. 58 alin.1 din OUG nr.59/2000 și nr.HG1105/2003.
Având în vedere susținerile pârâtei, instanța reține că prejudiciul a fost cauzat de mod direct de pădurarul, iar răspunderea reclamantului a fost angajată deoarece acesta a contribuit la producerea pagubei prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, respectiv a efectuat mai multe inspecții de fond în cantonul, fără a consemna existența cioatelor în acest canton, acestea nefiind menționate nici în actul de reprimire a parchetului la terminarea exploatării masei lemnoase. Or, față de dispozițiile legale invocate în decizia de imputare, instanța constată că acestea nu se referă la natura răspunderii juridice a reclamantului, decizia de imputare atacată nefiind astfel motivată în drept.
De asemenea instanța reține că, potrivit pct. 22 din nr. 15/1988 privind Regulamentul de pază al pădurilor, aplicabil în cauza de față, pădurarii răspund material pentru arborii tăiați, scoși din rădăcini, distruși, degradați ilegal sau sustrași, pe care nu-i justifică prin procesele verbale de constatare a contravențiilor și infracțiunilor. Răspunderea pădurarului, care are și calitatea de gestionar al fondului forestier este reglementată și de dispozițiile Legii nr. 22/1969, iar potrivit art. 25 alin. 1 din acest act normativ, gestionarul răspunde integral pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa. De asemenea, dispozițiile pct. 24 din nr. 15/1988, invocate și de pârâtă în întâmpinare, prevăd că eventualele prejudicii neconsemnate sau consemnate defectuos în actul de control și care ulterior se identifică de un alt organ de control, ierarhic superior, se recuperează de la cei ce le-au pricinuit, iar în cazul când nu mai pot fi recuperate de la aceștia, se impută, potrivit legii, persoanelor care au efectuat controlul necorespunzător. În ambele situații, cel ce nu a efectuat inspecția corespunzător răspunde disciplinar, contravențional sau penal, după caz.
Așadar, în raport de dispozițiile legale mai sus menționate, răspunderea pentru cauzarea prejudiciului constatat nu poate fi stabilită în sarcina reclamantului, căruia nu i se poate reține vinovăția în producerea pagubei, pentru faptul că nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu care îi reveneau. De asemenea pârâta nu a făcut dovada faptului că prejudiciul nu poate fi recuperat de la cel care l-a produs.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, tribunalul va admite cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Reșița și va anula dispoziția nr. 246/09.07.2007, emisă de pârâtă.
Referitor la cererea formulată de reclamant, la ultimul termen de judecată din data de 26.09.2008, privind suspendarea executării deciziei nr. 246/09.07.2007 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, instanța reține următoarele:
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 alin. 1 și art.15 raportat la art. 14 din Legea 554/2004, pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința existenței pe rolul instanței a acțiunii de anulare a actului administrativ, este necesar a fi întrunite, cumulativ, alte două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, ar putea fi prevenită. Reclamantul a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții. Astfel, prin adeverința nr. 3873/18.11.2008, Ocolul Silvic confirmă că reclamantului i s-a reținut începând cu luna iulie 2007, în baza deciziei de imputare contestate, suma de 1240,54 lei. În consecință, prin executarea deciziei contestate se produce un prejudiciu în patrimoniul reclamantului. De asemenea, instanța va avea în vedere și considerentele expuse cu privire la anularea deciziei nr. 246/2007, și, în consecință, în baza art. 15 alin.1 teza a 2-a din Legea 554/2004 va dispune suspendarea executării acestei hotărâri până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr- al Tribunalului C-
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin.3 Cod procedură civilă, instanța obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat atât la fond cât și în recurs, având în vedere că suma de 2000 lei, conform chitanțelor depuse în dosarele Curții de Apel și Tribunalului, este nepotrivit de mare comparativ cu munca îndeplinită de avocat. Astfel, în recurs, Curtea de Apel Timișoaraa soluționat cauza la primul termen de judecată, iar după casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul C-S, apărătorul reclamantului s-a prezentat doar la ultimele două termene de judecată și a depus la dosar note scrise. Referitor la bonurile de motorină depuse la dosar de apărătorul reclamantului, instanța reține că acestea sunt din DTS, iar reclamantul are domiciliul în. De asemenea, unul dintre bonuri este din data de 23.09.2008 când nu a avut loc nici o ședință de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Reșița a declarat recurs, solicitând modificarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de imputare nr.246/09.07.2007, emisă de Direcția Silvică Reșița.
În motivarea recursului, recurenta arată că prima instanța a reținut ca prin decizia nr. 246/09.07.2007 s-a dispus imputarea sumei de 11.854,834 lei numitului, suma imputată reprezentând cota-parte din prejudiciul constatat prin nota nr. 1959/27.06.2007 a Biroului Fond Forestier din cadrul, prin care s-a constatat existenta unui număr de 80 de cioate prevenite din tăieri de arbori în afara limitelor parchetului, cu volumul de 297,21.și valoarea totală de 59.274,17 lei (cu ).
Decizia de imputație emisa in sarcina reclamantului a fost anulată de prima instanță a apreciat că prejudiciul a fost cauzat în mod direct de pădurarul și că nu s-a făcut dovada faptului că paguba nu poate fi recuperată de la acesta, pentru a se angaja răspunderea reclamantului în condițiile art.24 din nr.15/1998.
De asemenea, a precizat că răspunderea materială a reclamantului nu constituie în speța o răspundere pentru altul, adică o răspundere materiala subsidiară, reglementată de art.30 din Legea 22/1969, care ar interveni doar în ipoteza constatării insolvabilității gestionarului, ci o răspundere pentru fapta proprie. Pentru acest motiv, consideră că în mod greșit prima instanță a motivat în sentința recurată că nu s-a făcut dovada faptului că prejudiciul nu poate fi recuperat de la titularul cantonului întrucât acest aspect nu are relevanță în condițiile în care răspunderea reclamantului nu este una subsidiară, care să intervină în cazul insolvenței titularului gestionar al cantonului, ci o răspundere pentru fapta proprie, invocarea dispozițiilor art. 24 din nr. 15/1988 de către prima instanța este greșită, întrucât acest text de lege, se referă la răspunderea celui care la momentul efectuării unui control nu consemnează sau consemnează defectuos în actul de control eventuale prejudicii, după care acestea se identifică de un alt organ de control, ierarhic superior, caz în care paguba se recuperează de la cel care a pricinuit-o, iar dacă acest lucru nu este posibil, se impută persoanelor care au efectuat controlul necorespunzător.
Raportat la aceste prevederi legale, cel care a efectuat inspecția în mod necorespunzător răspunde în cazul în care paguba se constată de un organ de control ierarhic superior.
În speță, în mod greșit s-a reținut că ar fi trebuit să dovedească imposibilitatea recuperării prejudiciului de la titularul de canton. Nu se poate reține ca pădurarul gestionar a produs paguba în mod direct, astfel că reclamantul, care a efectuat controlul defectuos (aspect constatat prin control efectuat ulterior de către delegații ), să răspundă material numai în situația nerecuperării prejudiciului de la pădurar. Prejudiciul imputat s-a produs prin tăierea ilegală a arborilor de către persoane necunoscute, răspunderea materială a pădurarului-titular de canton este angajată în virtutea calității sale de gestionar, potrivit art. 22 din nr. 15/1988, iar reclamantul răspunde împreună cu titularul de canton, pentru că a efectuat controale și reprimirea parchetului în mod defectuos, nefiind vorba de o răspundere subsidiară.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect legalitatea emiterii deciziei de imputare nr. 246/9.07.2007 emisă de pârâta Direcția Silvică Reșița (atașată la fila 13 din dosarul de fond), prin care s-a imputat reclamantului suma de 11.854,834 RON.
În fapt, reclamantului - subinginer angajat al Ocolului Silvic - i s-a reproșat faptul că, făcând parte din personalul de control al Ocolului Silvic, a efectuat mai multe inspecții de fond în cantonul fără a semnala existența cioatelor în acest canton și nici la momentul emiterii actului de reprimire a parchetului la terminarea exploatării masei lemnoase, aspect care a înlesnit producerea prejudiciului pricinuit de pădurarul.
Instanța de fond a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei de imputare contestate, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 22/1969 și ale Regulamentului pentru paza fondului forestier, a fondurilor de vânătoare și a fondurilor de pescuit din apele de M, aprobat prin Ordinul ministerial nr.15/1988, republicat în 2002.
Astfel, conform art. 24 din Regulamentul pentru paza fondului forestier aprobat prin Ordinul ministerial nr.15/1988, "eventualele prejudicii neconsemnate sau consemnate defectuos în actul de control și care ulterior se identifică de un alt organ ierarhic superior, se recuperează de la cei care le-au pricinuit, iar în cazul în care nu mai pot fi recuperate de la aceștia se impută, potrivit legii, persoanelor care au efectuat controlul necorespunzător. În ambele situații, cel ce nu a efectuat inspecția corespunzător răspunde disciplinar, contravențional sau penal, după caz".
Totodată, conform art. 30 din Legea nr. 22/1969 (Legea nr. 22 din 18 noiembrie 1969, privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste, a fost publicată în Buletinul Oficial nr. 132 din 18 noiembrie 1969, fiind modificată prin Legea nr. 54 din 8 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 181 din 15 iulie 1994), "răspunde, în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct al ei, din momentul constatării insolvabilității acestuia, cel vinovat de:
a) angajarea sau trecerea unei persoane într-o funcție de gestionar sau din subordinea gestionarului fără avizul prevăzut în articolul 7;
b) neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor necesare pentru înlocuirea gestionarului sau a angajaților aflați în subordinea sa, deși a fost avertizat în scris și motivat că nu-și îndeplinesc atribuțiile în mod corespunzător;
c) neluarea măsurilor necesare pentru stabilirea și acoperirea pagubelor în gestiune;
d) neefectuarea inventarierilor la termenele și în condițiile legii, în situația în care prin aceasta a contribuit la cauzarea pagubei;
e) nerespectarea oricărei alte îndatoriri de serviciu, dacă fără încălcarea acesteia paguba s-ar fi putut evita".
Totodată, potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 22/1969, "gestionarul răspunde integral față deagentul economic, autoritatea sau instituția publicăpentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa".
În raport cu aceste reglementări, instanța de fond a reținut că nu se poate reține vinovăția reclamantului, ca organ de control, în producerea pagubei, iar pârâta Direcția Silvică Reșița nu a dovedit că prejudiciul nu a putut fi recuperat de la cel care l-a produs, respectiv de la gestionarul fondului forestiere controlat de reclamant.
În recurs, pârâta Direcția Silvică Reșița a invocat dispozițiile art. 27 și 29 din Legea nr. 22/1969, arătând că răspunderea reclamantului nu este o răspundere subsidiară, ci o formă de răspundere pentru fapta proprie și că nu sunt incidente dispozițiile art. art. 24 din Regulamentul pentru paza fondului forestier aprobat prin Ordinul ministerial nr.15/1988, deoarece nu este vorba despre o pagubă descoperită de organul ierarhic superior după efectuarea de către reclamant a unui control necorespunzător.
Curtea constată că răspunderea reclamantului a fost determinată de considerentul efectuării de către domnia sa a unui control superficial la terminarea exploatării masei lemnoase, respectiv la momentul preluării de la gestionarul a parchetului ce i-a fost încredințat în vederea supravegherii exploatării.
Așadar, reclamantul răspunde în calitate de organ de control, iar nu în calitate de gestionar al masei lemnoase exploatate cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Domnului i se impută, așadar, omisiunea descoperirii pagubei produse de gestionar în perioada anterioară efectuării controlului de către reclamant.
Or, Curtea precizează că această formă de răspundere este guvernată de dispozițiile conform art. 30 din Legea nr. 22/1969, citate anterior, Curtea amintește că, potrivit art. 30 lit. c) și d) din Legea nr. 22/1969, persoana care a efectuat controlul poate răspunde din punct de vedere material dacă se face vinovată de "neluarea măsurilor necesare pentru stabilirea și acoperirea pagubelor în gestiune", respectiv de " neefectuarea inventarierilor la termenele și în condițiile legii, în situația în care prin aceasta a contribuit la cauzarea pagubei".
Curtea subliniază, în primul rând, contrar celor susținute de pârâtă, că această formă de răspundere este subsidiară răspunderii materiale a gestionarului, deoarece art. 30 din Legea nr. 22/1969 precizează că aceste persoane răspund"în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct al ei, din momentul constatării insolvabilității acestuia".
Din cuprinsul textului citat rezultă că, anterior angajării răspunderii persoanei care a controlat gestionarul, se impune stabilirea "valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct al ei",aspect ce nu a fost determinat în cauză.
Mai mult decât atât, Curtea constată că în cauză, după cum a reținut și instanța de fond, pârâta nu a făcut dovada constatării insolvabilității gestionarului vinovat de pricinuirea directă a pagubei.
În aceste condiții, Curtea apreciază că, în mod legal, instanța de fond a reținut nelegalitatea imputării pagubei reclamantului, în calitate de organ de control care a efectuat un presupus control superficial.
În consecință, Curtea consideră ca nefiind întemeiată critica formulată în recurs, în sensul că răspunderea reclamantului nu este nu subsidiară, în raport cu răspunderea gestionarului care a pricinuit sau a prilejuit producerea pagubei.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului CSe ste temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Direcția Silvică Reșița împotriva sentinței civile nr. 2168/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere dispozițiile art. 174 Cod de Procedură Civilă, ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de intimatul reclamant, respectiv la plata sumei de 1200 lei (RON) cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Silvică Reșița împotriva sentinței civile nr. 2168/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Obligă pârâta recurentă la plata către reclamant a sumei de 1200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din15.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
red. 11.05.2009
tehnored. -14.05.2009; 2 ex.
Prima instanță:Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
