Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 584/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 584

Ședința Publică de la 04 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Vasile judecător

JUDECĂTOR 2: Ioan Apostu Dr.- -

JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul în comuna,-, județul G, împotriva sentinței nr. 3352/5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, personal, și intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră prin consilier juridic în baza delegației aflate la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Recurentul depune la dosar precizări și la care se află atașat un înscris.

Întrebate fiind părțile precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul, referitor la excepția de tardivitate reținută de instanța de fond, pe lângă motivele de recurs invocate, face precizarea că în perioada 02.06.2007 - 15.11.2007 a fost plecat din țară, iar familia alcătuită din soție și cei 2 minori s-au mutat în comuna, județul Solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre judecarea în fond la prima instanță.

Reprezentantul intimatei, față de considerentele în fapt și în drept invocate prin întâmpinare, solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic și nefondat și pe cale de consecință menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamantul a solicitat anularea actului nr. -/21.12.2006 și a angajamentului nr.- din 9 februarie 2006, în contradictoriu cu Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră

Tribunalul Galați prin sentința civilă nr.3352 din 5 decembrie 2008 a respins acțiunea ca tardivă.

A reținut instanța că la termenul de judecată din 25 noiembrie 2008, a fost pusă în discuție tardivitatea formulării acțiunii în raport de disp.art.11 din Legea nr.554/2004.

Cu acest prilej, instanța a constatat că nu a fost respectată condiția introducerii acțiunii în termenul prevăzut de art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004, nefiind respectat termenul de un an, împrejurare rezolvată de principiu și prin Decizia nr.3386/9 nov.2006 de în sensul că acțiunea în anularea unui act administrativ cu caracter individual este tardivă prin nesocotirea acestui termen.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate care constau în următoarele:

- nerespectarea dreptului la apărare întrucât la termenul din 25 nov.2008, Dispoziția nr. -/21.12.2006 nu a fost depusă în dosar, astfel că a luat cunoștință de conținutul acesteia după redactarea sentinței.

Legat de acest aspect, susține recurentul că la termenul respectiv nu a putut fi prezent la sediul instanței, datorită unei răceli ce nu i-a permis deplasarea.

- soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.6 paragraf 1 din practica CEDO, prin aceea că o instanță nu poate refuza judecarea unei cauze pe fond, pe motiv că acțiunea a fost depusă cu întârziere;

- au fost încălcate și prevederile art.33 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate;

- instanța greșit a stabilit că au fost încălcate prevederile art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004 raportat la momentul luării la cunoștință a conținutului dispoziției atacate.

Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului a rezultat că reclamantul a fost încadrat prin concurs, la data de 20.12.2005 la G sector ca agent de poliție de frontieră.

La terminarea cursurilor de școlarizare pentru acest post, după un an de zile a fost obligat să demisioneze pe motiv că a fraudat condițiile de participare la concurs, fiind sesizate totodată și organele de urmărire penală.

În aceste condiții a semnat angajamentul de plată nr.-/5 din 9 februarie 2006 pentru suma de 15.000 lei (RON) ce reprezintă cheltuielile de școlarizare.

Pe data organizării concursului, au fost publicate și condițiile de participare, recurentul declarând pe proprie răspundere că împotriva sa nu a fost declanșată o acțiune de urmărire penală, fapt neadevărat, constatându-se în timpul școlarizărilor că se afla în urmărire penală din data de 10 noiembrie 2005 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.79 alin.4 din nr.OUG195/2002, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui sub nr.1942/P/2005.

La 27 februarie 2007 a fost dispusă începerea urmăririi penale asupra recurentului pentru infracțiunea prev.de art.292 Cod penal - Dosar nr.134/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, iar prin Ordonanța din 26 iunie 2007 a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art.10 lit.b/1 Cod proc.penală pentru fals în declarații în legătură cu concursul la care a participat.

Susține recurentul că termenul de un an trebuia calculat de la momentul comunicării ordonanței de scoatere de sub urmărire pe care nu a primit-o fiind plecat din Municipiul G în comuna la părinții săi, întrucât se afla într-o stare financiară deosebit de precară și apoi plecat din țară depunând în acest sens, bilete de tren.

Susținerile urmează a fi înlăturate pentru că, actul administrativ cu nr. S -/21.12.2006 a cărui anulare s-a cerut, certifică doar încetarea raporturilor de serviciu, iar despre această împrejurare a luat cunoștință încă din data de 21.02.2007 dată la care a fost înregistrată cererea sa de reîncadrare la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Acțiunea fiind depusă la 4 septembrie 2008 în mod corect instanța a constatat încălcarea art.11 din legea nr.554/2004.

Va fi înlăturată și critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare, recurentul nefăcând dovezi din care să rezulte imposibilitatea deplasării la instanță din motive obiective.

În ce privesc referirile la refuzul instanței de a soluționa cauza pe fond și prin aceasta s-au produs încălcări ale art.6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, este de necontestat faptul că practica atât a Curții Constituționale cât și a instanțelor a statornicit că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termen de prescripție sau decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestor termene nu aduc atingere art.6 paragraf 1 al Convenției, acestea fiind restricții admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanța sa, legiuitorul având în vedere prin instituirea acestor termene securitatea și stabilitatea raporturilor juridice.

În fine, nu este fondată nici critica privitoare la încălcarea art.33 din Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, întrucât dispoziția la care se referă recurentul nu intră în categoria acestora.

Așa fiind recursul va fi respins ca nefondat, Curtea având în vedere disp.art.312 Cod proc.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul în comuna,-, județul G, împotriva sentinței nr. 3352/5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2009.

Președinte,

Judecător,

Dr.

Judecător,

Grefier,

- -

Red./02.07.2009

Tehno ZE/02.07.2009

ex.2

Fond:

Președinte:Dorina Vasile
Judecători:Dorina Vasile, Ioan Apostu, Mariana Trofimescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 584/2009. Curtea de Apel Galati