Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 59/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu privind funcț. publici -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 59
Ședința publică din22 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela- - -
JUDECĂTOR 3: Artene
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Liber al S - prin cu sediul în S,-,.71, județul S, împotrivasentinței nr. 1977 din 22 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal a lipsit atât reclamantul recurent, cât și pârâții intimați Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr. 2256/86 din 21.04.2007 reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici din Sac hemat în judecată pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuiau să beneficieze în conformitatea cu Legea nr.142/1998, începând cu data de 01.01.2001 și până în prezent, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății, precum și acordarea pe viitor a acestor tichete de masă.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că, potrivit disp. art. l și 2 din Legea nr. 142/09.07.1998, "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
În conformitate cu art. 5, alin.1 și următoarele din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, "În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toții salariații și angajatorii".
Conform art. 41 alin 2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția sociala a muncii, iar masurile de protecție privesc securitatea si igiena muncii, regimul de lucru al femeilor si tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum si în alte situații specifice.
Așadar, reclamanții, în calitate de salariați, funcționari publici la o instituție bugetara, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele sale abilitate, aveau și au în continuare dreptul să primească o alocație individuala de hrană, lunară, sub forma unor tichete de masă. Prin încasarea unor asemenea alocații de hrană, li se asigura o protecție privind securitatea muncii.
Faptul că Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă, fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat ca reclamanții în calitate de salariați nu au dreptul la asemenea tichete. La acordarea acestora trebuie să se țină în primul rând seama de caracterul si natura lor, acestea fiind masuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii si a unor condiții optime la locul de muncă.
În drept, și-au întemeiat cererea pe disp. Legii nr.188/1999, Legii nr. 53/2001, Legii 142/1998 și HG5 /1999.
Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare.
La termenul de judecată din 22.07.2008, din oficiu instanța de fond a invocat excepția autorității de lucru judecat, potrivit art. 1201 Cod procedură civilă civil.
Prin sentința nr. 1977 din 22.07.2008 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, admițând excepția a respins cererea formulată de reclamantul Sindicatul S în contradictoriu cu pârâții S și Ministerul Economiei și Finanțelor B pentru existența puterii de lucru judecat.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin sentința nr. 325 din 20.03.2008 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis în parte atât cererea principală formulată de reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici din S în contradictoriu cu pârâții S și Ministerul Finanțelor Publice, cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de, și au fost obligați pârâții să plătească membrilor de sindicat menționați în cererea principală, precum și intervenienților în interes propriu sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998 începând cu data de 16.11.2005, pentru membrii de sindicat și începând cu data de 05.02.2005 pentru intervenienți, proporțional cu timpul lucrat.
Pe cale de consecință, oad oua cerere, între aceleași părți, cu aceeași obiect și aceeași cauză, în considerarea art. 1201 cod civil nu se mai poate formula.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Sindicatul Liber al S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că excepția puterii de lucru judecat a fost eronat reținută de către instanța de fond, întrucât în cauza de față nu există identitate de părți raportat la dosarul nr- al Tribunalului Suceava în care s-a pronunțat sentința nr. 325 din 20.03.2008, în acest din urmă dosar figurând în calitate de reclamant Sindicatul Național al Funcționarilor Publici din S, grup sindical constituit la nivelul S, ce face parte din structura Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, care a dobândit personalitate juridică, fiind înregistrat în registrul comerțului în baza sentinței nr. 50 din 24.05.2006 a Judecătoriei Sectorului 1
Prin urmare, fiind două organizații sindicale distincte, la nivelul S, nu este dată excepția reținută de instanța de fond.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, ce vizează disp. art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Potrivit art. 1201 Cod civil "Există autoritate de lucru judecat când a doua cerere are același obiect, este întemeiat pe aceeași cauză și este între același părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
În speța ce face obiectul dosarului de față, Sindicatul S, reprezentat prin președinte, în numele membrilor menționați în tabelul anexă (fila 5 dosar fond), în contradictoriu cu S și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea acestora la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în temeiul Legii nr. 142/1998 începând cu perioada 01.01.2001 și până în prezent, precum și pentru viitor.
În dosarul nr- al Tribunalului Suceava, atașat la prezenta cauză în recurs, în care s-a pronunțat sentința nr. 325 din 20.03.2008, modificată prin decizia nr. 1133 din 25.09.2008 a Curții de APEL SUCEAVA, în sensul respingerii cererii principale și a cererii de intervenție, reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici din S, reprezentat prin lider, în numele membrilor săi, indicați în petit, în contradictoriu cu S și Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat obligarea acestora la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 01.01.2001 și până în prezent, precum și pentru viitor în temeiul Legii nr. 142/1998.
Cum cele două entități sindicale sunt distincte și mai mult acțiunile sunt promovate în numele unor membrii de sindicat diferiți, în mod evident nu este dată identitatea de părți cerută de disp. art. 1201 Cod civil, pentru a se putea reține excepția puterii de lucru judecat.
Pe cale de consecință, întrucât instanța fondului a soluționat cauza în temeiul unei excepții ce nu este dată, neintrând în cercetarea fondului, în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, recursul va fi admis, iar sentința recurată casată urmând a fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Admite recursul declarat de reclamantul Sindicatul Liber al S - prin cu sediul în S,-,.71, județul S, împotrivasentinței nr. 1977 din 22 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/12.02.2009
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Mitrea Muntean Daniela, Artene