Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 595/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 16.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.595
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.05.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR:- -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI T, împotriva sentinței civile nr.278/11.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanții - intimați, și și cu pârâtul - intimat CONSILIUL JUDEȚEAN T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 22.05.2008, concluzii scrise din partea reclamantei - intimate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților de la dezbateri conform art.242 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.278/11.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI T, CONSILIUL JUDEȚEAN T și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
A obligat pârâții DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI T și CONSILIUL JUDEȚEAN T, în solidar, la plata către reclamanta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pentru perioada 01.03.2003 - 15.11.2005, actualizată cu rata inflației.
A obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B la alocarea fondurilor necesare efectuării plății.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI T, CONSILIUL JUDEȚEAN T și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Nu s-a putut reține excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile potrivit art. 7 din Legea nr.554/2004, câtă vreme dispozițiile din legea contenciosului administrativ au caracter general față de dispozițiile speciale enunțate supra, art.34 alin. 2 din Legea nr.188/1999, reținute în justificarea acțiunii, sens în care este incident principiul de drept conform căruia specialul derogă de la general.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a P, instanța nu a contestat faptul că, neavând calitatea de ordonator principal de credite, ministerul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamanți și ca atare, dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți nu-l vizează direct, însă această calitate nu-l exonerează de obligația alocării sumelor pretinse de reclamanți, aspect ce justifică necesitatea ca hotărârea de față să-i fie opozabilă și
Examinând acțiunea reclamanților, actele - probe aflate la dosar, văzând pozițiile exprimate de părți, precum și dispozițiile legale în materie, instanța a constatat că este întemeiată acțiunea numai cu privire la reclamanta - singura care a făcut dovada calității de funcționar public - angajat în cadrul T, în perioada 01.03.2003 - 15.11.2005 (filele 39 - 41 dosar), sens în care a admis-o în baza următoarelor argumente în fapt și în drept:
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999.
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, la plecarea în concediul de odihnă funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 al.1 din Legea nr.380/2005.
Dreptul s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv din raportul juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv, să dea o anumită sumă de bani.
Suspendarea aplicării prevederilor legale care recunosc dreptul la plata primei de vacanță către funcționarii publici, nu echivalează cu stingerea acestui drept, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său. Dreptul la plata primei de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept in vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța a constatat că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră în conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar în contextul art.53 din legea fundamentala a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsura necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din aceasta normă internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea succesivă a aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantei la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe anii 2001 - 2003, motiv pentru care în temeiul art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 și art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamanta care a făcut dovada calității de funcționar public în cadrul
Constatând lipsa dovezii calității de funcționar public în cadrul T pentru ceilalți reclamanți, s-a respins ca nedovedită acțiunea reclamanților:, și.
Împotriva sentinței au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice T, pentru Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, solicitând respingerea acțiunii.
Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în esență, a susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu poate fi obligat la virarea sumelor către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, întrucât ordonatorul principal de credite nu a solicitat în scris propunerea de rectificare a bugetului de stat. Ordonatorii principali de credite au obligația legală de a dispune măsurile impuse pentru asigurarea plății sumelor datorate conform titlurilor executorii.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tas usținut, în esență, că nu datorează sumele, întrucât acordarea primelor de concediu a fost suspendată succesiv prin lege.
Examinând recursurile, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Curtea de Apel constată că nu sunt fondate.
Toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr.500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006, reclamanta intrând în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile aceste prevederi.
Prin urmare, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile T pentru Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T împotriva sentinței civile nr.278/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
RED:/03.07.08
TEHNORED:/04.07.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu
