Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 60/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 7.05.2008

SENTINȚA CIVILĂ Nr.60

Ședința publică din 10 februarie 2010

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de completare a sentinței civile nr.417/30.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice - Comisia centrală de evaluare a managerilor spitalelor publice - B și intervenienții Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ""T și Direcția de Sănătate Publică a jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentantul reclamantului solicită admiterea cererii de completare a sentinței, astfel cum a fost formulată.

După încheierea dezbaterilor, dar înainte de ridicarea ședinței de judecată, se prezintă avocat în reprezentarea intervenientului Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ""T și arată că nu se opune admiterii cererii de completare în măsura în care sunt dovedite și justificate cheltuielile de judecată și au fost solicitate înainte de pronunțarea soluției.

CURTEA

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță în dosar nr- la data de 20.01.2010, reclamantul a solicitat completarea sentinței civile nr. 417/30.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, arătând că instanța, obligând pârâtul și intervenienții numai la plata către reclamant a sumei de 4300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, a omis a lua în calcul și cuantumul onorariului expertului contabil, de 2000 lei, cu privire la care exista dovada plății efectuate de către reclamant, atașate la filele 206 și 213 dosar.

Dispozitivul sentinței civile nr. 417/30.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-:

Instanța constată, în acest sens, că prin sentința civilă nr. 417/30.11.2009, Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal:

- a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății și cu intervenienții Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " " și Direcția de Sănătate Publică a Județului T,

- a anulat raportul de evaluare a performanțelor manageriale ale reclamantului pentru anul 2007 întocmit de Comisia de evaluare,

- a obligat pârâtul Ministerul Sănătății să procedeze la efectuarea de urgență a unei noi evaluări a performanțelor manageriale ale reclamantului pentru anul 2007, și

- a respins cererea reclamantului privind constatarea îndeplinirii condițiilor din Ordinul Ministerului Sănătății Publice nr. 555/2008 privind prelungirea contractului de management încheiat între reclamant și Ministerul Sănătății Publice.

Totodată, instanța a respins pe fond cererile de intervenție accesorie formulate de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " " și de Direcția de Sănătate Publică a Județului T în favoarea pârâtului Ministerul Sănătății Publice.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a obligat pârâtul și intervenienții la plata către reclamant a sumei de 4300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

În motivarea acordării de cheltuieli de judecată, instanța a reținut că, "având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al acțiunii reclamantului, instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 4300 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat".

Aprecierea instanței:

Examinând conținutul sentinței civile nr. 417/30.11.2009, instanța constată că prin această hotărâre, deși s-au acordat cheltuieli de judecată reclamantului, s-a omis luarea în calcul și a cuantumului onorariului expertului contabil, de 2000 lei, cu privire la care exista dovada plății efectuate de către reclamant, atașate la filele 206 și 213 dosar. Omisiunea rezultă și din împrejurarea că nu s-a făcut referire la vreo respingere în rest a cererii reclamantului de acordare de cheltuieli de judecată și nici nu s-a reținut că această cerere a fost admisă numai în parte.

Or, conform art. 2812alin. 1 Cod de Procedură Civilă,"dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".

Având în vedere că instanța a omis a se pronunța cu privire la cheltuielile de judecată constând în cuantumul onorariului expertului contabil, de 2000 lei, față de dispozițiile art. 2812alin. 1 Cod de Procedură Civilă, instanța va admite cererea de completare a sentinței civile nr. 417/30.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, considerând-o întemeiată, pentru motivele arătate mai sus.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, luând în considerare faptul că la dosarul cauzei erau depuse dovezile privind plata de către reclamant a onorariului expertului contabil, de 2000 lei, atașate la filele 206 și 213 dosar, și întrucât instanța a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată, se impune acordarea către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantumul care să includă și această sumă.

În consecință, instanța - pentru aceleași motive pentru care a dispus obligarea pârâtului și a intervenienților la plata de cheltuieli de judecată prin sentința civilă a cărei completare s-a solicitat - va dispune completarea dispozitivului sentinței civile nr. 417/30.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în sensul că în locul mențiunii " Obligă pârâtul și intervenienții la plata către reclamant a sumei de 4300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată", se va menționa " Obligă pârâtul și intervenienții la plata către reclamant a sumei totale de 6300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 4300 lei - onorar de avocat și 2000 lei - onorar expert contabil".

Cu privire la calea de atac împotriva prezentei hotărâri:

Având în vedere dispozițiile art. 2813alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora"încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și 2811, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 2812sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea", precum și dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", instanța reține că împotriva prezentei hotărâri se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de completare a sentinței civile nr. 417/30.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, cerere formulată de reclamantul, domiciliat în mun. T, str. - -, nr. 1,. B,. 12, județ T, în contradictoriu cu pârâtulMinisterul Sănătății, cu sediul în mun. B,--3, sector 1 și cu interveniențiiSpitalul Clinic de Urgență pentru Copii " ",cu sediul în mun. T,-, județ T, șiDirecția de Sănătate Publică a Județului, cu sediul în mun. T, str. -, nr. 10, județ

Completează dispozitivul sentinței civile nr. 417/30.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în sensul că în locul mențiunii " Obligă pârâtul și intervenienții la plata către reclamant a sumei de 4300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată", se va menționa " Obligă pârâtul și intervenienții la plata către reclamant a sumei totale de 6300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 4300 lei - onorar de avocat și 2000 lei - onorar expert contabil".

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red./11.02.2010

Tehnored. /6 ex./11.02.2010

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 60/2010. Curtea de Apel Timisoara