Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 614/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--28.11.2007
DECIZIA CIVILĂ Nr. 614
Ședința publică de la 22 Mai 2008
PREȘEDINTE: Catargiu Victoria
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvam
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel
GREFIER:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin P T și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.292/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș privind pe intimații reclamanți, și intimata pârâtă CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită,fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 15 mai.2008, parte integrantă din prezenta hotărâre potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 22 mai.2008, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. nr.292/CA/12.03.2008, pronunțată în dosarul-, Tribunalul Timiș respinge excepțiile invocate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B.
Admite acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, MINISTEARUL JUSTIȚIEI B și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B.
Obligă pârâții să calculeze și să plătească reclamanților începând cu data de 01.07.2005, sporul de fidelitate în procent de până la 20% în condițiile art. 18 alin. 3 din nr.OG 83/2000 și majorarea salariului de bază cu 7%, conform art. 19 alin. 1 din nr.OG 83/2000, actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective, precum și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă ale acestora.
În considerentele soluției, tribunalul constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 28.11.2007 reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, MINISTEARUL JUSTIȚIEI B și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B au solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții, la plata drepturilor bănești privind sporul de fidelitate în procent de până la 20% în raport cu vechimea în funcția de specialitate, calculat la salariul de bază, conform art. 18 alin. 3 din nr.OUG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale persoanelor din organele autorității judecătorești. S-a mai solicitat majorarea salariului de bază cu 7% conform cu prevederile art. 19 alin. 1 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale persoanelor din organele autorității judecătorești.
Reclamanții au învederat că solicită aceste drepturi în baza art. 40 din nr.OUG 92/10.11.2004 privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici. S-a mai subliniat că Serviciul de contabilitate al Curții de APEL TIMIȘOARAa fost înființat începând cu data de 01.07.2005.
La data de 08.02.2008 și respectiv la data de 12.02.2008 pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI Bad epus la dosarul cauzei întâmpinare, în copie fax și respectiv în original, prin care a învederat instanței de judecată că, raportat la dispozițiile nr.HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/22.09.2005 precum și ale nr.OUG 2/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, Ministerul Justiției, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive în această cauză.
Pârâtul a arătat astfel că, potrivit art. 10 lit. n) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 387/22.09.2005 publicat în Monitorul Oficial nr. 958/28.10.2005, "Președintele curții de apel exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activității curții, precum și atribuții de coordonare și control privind administrarea curții de apel și a instanțelor din circumscripție, după cum urmează:. n) numește personalul auxiliar de specialitate și personalul din departamentul economico-financiar administrativ al curții de apel și al instanțelor din circumscripția acesteia, aprobă transferul, delegarea, detașarea și dispune promovarea și aplicarea sancțiunilor disciplinare pentru aceste categorii de personal, în condițiile legii. Ministerul Justiției, potrivit nr.HG 83/2005 de organizare și funcționare a acestuia, nu are atribuții stabilite în sarcina sa în legătură cu încadrarea și stabilirea drepturilor salariale ale personalului din departamentele economico-financiare și administrative ale instanțelor judecătorești, astfel încât nu se poate reține în sarcina acestuia vreo culpă în ceea ce privește drepturile salariale la care au dreptul potrivit dispozițiilor legale aplicabile.
Pârâtul a subliniat că pentru aceste considerente, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii formulată de reclamanți în contradictoriu acest pârât.
De asemenea pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI Bai nvocat inadmisibilitatea acțiunii ce formează obiectul cauzei de față având în vedere dispozițiile enunțate anterior potrivit cărora reclamanții, în situația în care erau nemulțumiți de drepturile salariale stabilite prin decizia de reîncadrare, trebuia să formuleze contestație în termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a acestora. Numai în situația în care erau nemulțumiți de măsurile dispuse în legătură cu soluționarea contestației se putea adresa instanței de contencios administrativ competente. Astfel, potrivit art. 30 din nr.OUG 92/2004, Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență este de competența ordonatorilor de credite. Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarului public. Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate ori instituție publică sau, după caz, cu avizul reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale. Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației." Astfel, reclamanții din cauza de față nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 30 din nr.OUG 92/2004 și s-au adresat direct instanței de judecată, împrejurare față de care cererea acestora este inadmisibilă, motiv pentru care pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca atare.
Pe fondul cauzei, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI Bas olicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată. Astfel, s-a învederat că potrivit art. 1 din nr.OUG 92/2004 "Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.". În conformitate cu art. 4 din nr.OUG 92/2004, funcționarii publici beneficiază de un salariu de baza în funcție de nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, în raport cu categoria/gradul profesional al funcției publice precum și în raport cu nivelul central sau local la care se prestează activitatea. De asemenea, funcționarii publici beneficiază de salariu de merit precum și de creșteri salariale în cazul absolvirii unei forme de învățământ superior, de spor de vechime, de plata orelor suplimentare, spor de 15% pentru titlul științific de "doctor", spor de confidențialitate de 15% precum și de premiu anual, în condițiile stabilite prin dispozițiile nr.OUG 92/2004. Este real faptul că în conformitate cu art. 40 din actul normativ menționat anterior, funcționarii publici beneficiază de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea. Legislația specifică autorității în care își desfășoară activitatea reclamanții, în cazul de față, este și nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Față de aceste aspecte legislative, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI Baa rătat că analizând și interpretând în mod sistematic dispozițiile legale prevăzute la art. 40 și 41 din nr.OUG 92/2004, rezultă că reclamanții nu pot beneficia de drepturile salariale prevăzute în legislația specifică judecătorilor și procurorilor sau a personalului auxiliar, ci numai de drepturile salariale și alte sporuri ce rezultă din actele normative speciale ce reglementează salarizarea și alte sporuri pentru personalul bugetar. Astfel, potrivit art. 40 din nr.OUG 92/2004: "Funcționarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea", iar potrivit art. 41 din același act normativ:" Prezenta ordonanță de urgență se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar". Acest articol reprezintă o dispoziție complementară și nu se referă la drepturi cu caracter general și principal, ci se referă la unele drepturi specifice unor anumite domenii de activitate de care beneficiază persoanele care se încadrează în aceste domenii. Actele normative speciale care reglementează organizarea și funcționarea unei anumite instituții prevăd expres categoriile de beneficiari, printre aceștia putând fi și funcționari publici. Drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete, care sunt prevăzute numai pentru aceștia, nu se pot acorda, prin extindere și altor categorii de personal. Mai mult, așa cum rezultă din chiar cuprinsul acestui act normativ, sistemul de salarizare a funcționarilor publici are în vedere următoarele: a)crearea premiselor pentru implementarea din anul 2006 sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici; b)crearea unei ierarhizări a sistemului de salarizare pe categorii, clase, grade profesionale; c)salarizarea în raport cu activitatea depusă, cu importanța și complexitatea atribuțiilor și responsabilităților prevăzute în fișa postului. Finalitatea urmărită de legiuitor prin dispozițiile art. 40 invocate de reclamant drept temei al pretențiilor deduse judecății nu poate fi echivalarea sistemelor de salarizare prevăzute de lege pentru celelalte categorii de personal din sistemul judiciar cu cel al funcționarilor publici, în caz contrar nu s-ar mai respecta principiile stabilite prin art. 1 din același act normativ. Astfel în înțelesul dat de reclamanți prevederilor art. 40 din nr.OUG 92/2004, funcționarii publici ar putea beneficia de oricare dintre drepturile și sporurile prevăzute de oricare dintre actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Este vorba despre nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. O astfel de concluzie este greșită, câtă vreme actele normative la care reclamanții fac referire nu stabilesc expres ca beneficiari și categoria de personal a funcționarilor publici. De altfel, reclamanții, prin cererea de chemare în judecată formulată nu arată care sunt criteriile pe baza cărora au ales să solicite drepturile prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate, drepturi reglementate prin Legea nr. 567/2004 și Legea nr. 50/1996, având în vedere că, alături de aceste acte normative, legislație specifică autorității în care își desfășoară activitatea reclamanții sunt și actele normative care reglementează salarizarea judecătorilor și procurorilor.
Pârâtul a solicitat, să se constate că reclamanții din cauza de față nu pot beneficia de drepturile salariale sau alte drepturi prevăzute de legislația specifică altor categorii de personal, respectiv de Legea nr. 50/1996, nr.OG 8/2007 și Legea nr. 567/2004, în afară de cele pentru funcționarii publici, motiv pentru care a pus concluzii de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 16.01.2008 pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, să se constate lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și pe fondul cauzei, sa se respingă acțiunea.
În apărare, pârâtul Baî nvederat că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementata în Legea nr. 500/2002, modificata privind finanțele publice, potrivit art. 16-30. Ministerul Justiției este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel încât pentru sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal, in ceea ce privește pe angajații, nu poate fi obligat la plata un alt ordonator de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor. Prin urmare, atribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în cadrul cărora funcționează ca angajați reclamanții. MINISTERUL JUSTIȚIEI B are calitate de ordonator principal de credite prin urmare Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitate de ordonatori principali de credite.
Față de aceste considerente pârâtul Bas olicitat instanței de judecată să se constate lipsa calității sale procesuale pasive.
Pârâtul a subliniat că Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite bugetare, iar conform art.47 al.4 din Legea nr. 500/2002 "Alocațiile pentru cheltuielile de personal sunt aprobate pe ordonatori principali de credite, și în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli. Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol. Ca urmare, raportat la dispozițiile art.18 al. 2 lit. b) și art.28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 modificata, privind finanțele publice, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetara anuală și astfel s-ar putea vorbi doar despre admisibilitatea unei eventuale cereri de chemare în judecata a Guvernului României formulata la rândul ei de MINISTERUL JUSTIȚIEI
Pârâtul Bas olicitat admiterea excepției invocate, a lipsei calității procesuale pasive a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, respingerea cererii de chemare în garanție iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Văzând prevederile art. 137 Cod procedură civilă conform cu care"instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii",tribunalul a dat următoarele soluții în excepțiile ridicate în speță:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a B, instanța o respinge ca neîntemeiată, pe motiv că potrivit dispozițiilor art. 15 din HG nr. 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă de a coordona, potrivit competențelor ce-i revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție și că,mai mult, acest minister are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a aloca fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI JUSTIȚIEI B, excepție invocată de acest minister, instanța o respinge ca neîntemeiată, pentru că este ordonatorul principal de credite, cu obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
Privind excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI B,cu susținerea că reclamanții, în situația în care erau nemulțumiți de drepturile salariale stabilite prin decizia de reîncadrare, trebuiau să formuleze contestație în termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a acestora și că numai în situația în care erau nemulțumiți de măsurile dispuse în legătură cu soluționarea contestației se puteau adresa instanței de contencios administrativ competente, instanța se pronunță în sensul respingerii ei, pe considerentul că obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau instituției publice, deoarece în asemenea cazuri persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă odată unui refuz, aceasta având posibilitatea de a înainta direct acțiune în instanță.
Mai reține că, art. 21 din Constituția României dă dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, se prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamanților, instanța face trimitere la normele în temeiul cărora raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Apoi, în baze dispozițiilor art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, în speță instanțele judecătorești, instanța constată că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de aceleași drepturi salariale ca ale personalului auxiliar de specialitate, alături de grefieri, grefieri statisticieni, arhivari, informaticieni, registratori, etc.
În privința condițiilor și a elementelor salarizării lunare, a recunoașterii și acordării drepturilor bănești cuvenite, consideră că trebuie avute în vedere normele juridice imperative cuprinse în art. 29 și urm. din Legea nr. 188/1999 republicată, precum și cele ce derivă din cuprinsul Legii nr. 50/1996 modificată și Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, astfel încât reforma salarială să fie realizată în modalitatea plății integrale a drepturilor bănești cuvenite reclamanților, în raport cu prevederile art. 35 alin. 1 și 3 și art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005.
În raport de cele expuse, instanța a admis acțiunea reclamanților ca fiind întemeiată și a dispus obligarea pârâților să calculeze și să plătească reclamanților drepturile salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, respectiv; sporul de fidelitate în procent de până 20% în raport cu vechimea în funcția de specialitate, calculat la salariul de bază conform art. 18 alin. 3 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești; majorarea salariului de bază cu 7% conform art. 19 alin. 1 din nr.OG 83/2000, începând cu data de 01.07.2005, data înființării serviciului de contabilitate unde reclamanții sunt încadrați și în continuare până la noi modificări legislative sau încetarea calității acestora.
Împotriva sentinței suscitate au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și P T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Ministerul Justiției solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii, în temeiul prevederilor art. 304 pct.9 și 312 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a respins în mod greșit excepția calității procesuale pasive pe considerentul că Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite în raport de instanțele judecătorești care sunt ordonatori secundari de credite.
Numai împrejurarea că Ministerul Justiției este ordonator principal de credite în raport cu instituția cu care reclamanții au raporturi de muncă nu poate duce la concluzia că în sarcina acestuia se poate reține vreo culpă în ceea ce privește stabilirea și acordarea unor sporuri sau drepturi salariale, câtă vreme Ministerul Justiției a asigurat fondurile necesare salarizării reclamanților conform încadrării acestora.
Reiterează apoi, considerațiile redate în fața primei instanțe în justificarea netemeiniciei și nelegalității acțiunii, pe fondul acesteia, cu completarea că prevederile art.1,4,40 și 41 din OUG nr. 92/2004 sunt reluate în art.1,41,48 din OG nr. 6/2007.
Învederează că, instanța nu arată care sunt "criteriile" pe baza cărora dispune acordarea drepturilor prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate,drepturi reglementate prin OG nr. 8/2007 argumentele acesteia fiind în opinia sa contradictorii și insuficiente.
Instanța de fond dispune aplicarea în cauză a legii de salarizare a personalului auxiliar cu motivarea că regulile de comportament ale funcționarilor și ale personalului auxiliar sunt cuprinse în aceeași reglementare și scopul urmărit prin îndeplinirea sarcinilor de serviciu este similar.
Or, în opinia recurentului aceste criterii nu sunt suficiente pentru a justifica o salarizare a funcționarilor potrivit OG nr.8/2007, mai ales că instanța de fond în mod contradictoriu susține că natura muncii și sarcinile de serviciu între cele două categorii de personal diferă, ceea ce evidențiază în mod clar necesitatea existenței unei diferențe de salarizare între cele două categorii de personal și nicidecum în acordarea acelorași drepturi.
În acest sens invocă art. 128 din legea 304/2004 care prevede că:" economici, informaticienii și personalul de specialitate din activitatea financiar contabilă și din birourile locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile au calitatea de funcționari publici, având drepturile și obligațiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Concluzionând, cer Curții să constate că instanța de fond interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiilor legale în cauză, iar obligarea pârâților la plata către reclamanți a drepturilor acordate este nelegală.
Pe de altă parte,consideră nelegală și obligarea la plata actualizată cu aplicarea ratei de inflație de la nașterea dreptului și până la data plății efective a drepturilor salariale la care instanța a stabilit că sunt îndreptățiți reclamanții, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
În susținerea concluziilor respective, apreciază că, în primul rând, nu trebuie omis faptul că, în sistemul Codului nostru civil, punerea în întârziere reprezintă condiția sine qua non a obligării la plata de despăgubiri. Ca atare,"actualizarea" ar putea opera cel mult de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
A admite obligarea la despăgubiri în favoarea creditorului,pentru perioada în care acesta a rămas în pasivitate,este împotriva regulilor și principiilor de drept.
Or,reclamanții din cauza de față au formulat acțiunea în data de 10.09.2007, împrejurare față de care au fost puși în întârziere numai începând cu această dată.
Pe de altă parte, potrivit art. 1088 din Codul civil,"La obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate".
Prin urmare, daunele interese se acordă sub forma dobânzii legale, fără însă a se pune problema indexării, întrucât însuși acest tip de dobândă presupune raportarea sa la o dobândă fluctuantă, calculată de banca Națională a României în funcție de evoluția pieței economice.
Totodată, în conformitate cu art. 1082 din Codul civil" debitorul este osândit de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, carenu-i poate fi imputată".
Or, atâta vreme cât reclamanții nu sunt îndreptățiți la drepturile la care au fost obligați a le acorda, și obligarea la actualizarea cu rata inflației este nelegală.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentanta PTs olicită modificarea sentinței pronunțate de Tribunalul Timiș, în sensul admiterii excepției lipsei calității de parte a Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerea acțiunii față de acesta, redând, la rândul său, apărările formulate în dosarul de fond și bazate pe reglementările Legii 500/2002, modificată, privind finanțele publice, cu referire specială la dispozițiile articolelor 18,20,28,47.
Curtea, analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și în considerarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul declarat de P T în numele Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiat și va fi admis cu consecința modificării sentinței atacate în partea referitoare la recurentul menționat, prin aceea că se va respinge acțiunea reclamanților față de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate.
Raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamanților, în calitate de funcționari publici, de a le fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamanții au calitatea de funcționari publici, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Justiției a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamantului.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative reclamantului, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Curtea va menține, în rest, dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
Se respinge așadar recursul promovat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași hotărâri având în vedere temeiurile de fapt și de drept ce se vor reda mai jos:
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției este legitimată de rolul său de ordonator principal de credite în raport de intimata Curtea de APEL TIMIȘOARA, procedând, potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, la repartizarea creditelor aprobate pentru bugetul Curții, ai cărei conducători sunt ordonatori secundari de credite.
în materie financiară conferite de legea finanțelor publice susțin legitimarea dreptului reclamat în contradictoriu cu recurentul, de părțile cu calitate procesuală activă.
Nici pe fondul cauzei recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice nu se găsește întemeiat.
Se invocă faptul că sporul de fidelitate admis este cu totul special, fiind specific categoriei de personal din sistemul justiției,or, din formularea textului art. 40 al OUG nr. 92/2004( și art. 41 din OG nr.6/2007), de reglementare a drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici,reiese că sporul la care se referă pune accent pe autoritatea sau instituția publică, acordând și funcționarilor publici sporurile prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Legea de salarizare specifică personalului din cadrul instanțelor și parchetelor distinge între magistrați și celălalt personal. Sunt prevăzute indemnizații pentru magistrați și salarii de bază pentru celelalte categorii de personal, pentru acestea din urmă fiind reglementată acordarea, la salariul de bază, a sporului de fidelitate proporțional cu vechimea efectivă în funcție, precum și coeficientul de multiplicare în stabilirea salariilor de bază, în funcție de nivelul instanței.
Așa fiind, nimic nu se opune acordării reclamanților funcționari publici, a sporului și coeficientului de salarizare conținute în legislația specială a autorității în care ei activează așa cum s-a reglementat de către OUG nr. 92/2004 și de OG nr.6/2007,drepturi stabilite de art. 18 alin. 3 și art. 19 alin. 1 din OG nr. 83/2000.
Curtea va respinge ca neîntemeiată și critica dispoziției de actualizare a obligațiilor cu aplicarea ratei inflației,ținând seama că devalorizarea monetară face ca sumele încasate ulterior momentului la care creanța este exigibilă, să nu mai reprezinte aceeași valoare nominală cu cele inițiale.
În aceste condiții, creditorul este îndreptățit la reactualizarea creanței,deoarece,potrivit art. 1073 Cod civil, el are dreptul să obțină executarea întocmai a obligației.
Potrivit art. 1082 Cod civil,debitorul datorează daune interese chiar și când nu este de rea-credință, ca în speță,iar motivațiile recurentului pentru susținerea tezei din art. 1082, existenței unei cauze străine care nu le poate fi imputată,nu își găsesc corespondent în speță.
Tot astfel, argumentele bazate pe textul art. 1088 cod civil nu se fondează, întrucât nu există petit pentru dobândă.
Cum riscul devalorizării monetare trebuie suportat de debitor, acțiunea este întemeiată și sentința instanței temeinică și legală și sub prezentul aspect analizat.
În concluzie, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, în baza acestor considerente,recursul Ministerului Justiției va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.292/CA/12.03.2008, pronunțată în dosarul-, al Tribunalului Timiș.
Admite recursul declarat de P T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași hotărâi, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea față de acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive și menține,în rest,soluția pronunțată în cauză față de ceilalți doi pârâți.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2008
PREȘEDINTE Pentru JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
A în CO, semnează
Vicepreședinte
GREFIER
Red.CV -30.07.2008
Tehnored LM-30.07.2008
2 expl./SM
Prima instanță - Tribunalul Timiș - Judecător -,
Președinte:Catargiu VictoriaJudecători:Catargiu Victoria, Pătru Răzvam, Mircea Ionel
