Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 615/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 615
ȘEDINȚA PUBLICĂ D-.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel
GREFIER:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C -S împotriva sentinței civile nr. 237 din 22.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S, privind pe intimații reclamanți, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 15 mai.2008, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 22 mai.2008, parte integrantă din prezenta hotărâre, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-Ssub nr-, reclamanții, și au chemat in judecată pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C - S, solicitând instanței să oblige pârâtul la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 40% din salariul de bază lunar, proporțional cu perioada de activitate neprescrisă,,desfășurată de fiecare reclamant ca organ al poliției judiciare și in continuare, începând cu data nașterii dreptului și până la data executării integrale a hotărârii judecătorești.
In motivare reclamanții arată că, au calitatea de lucrători de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C - S - Serviciul de Combatere a Organizate, desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, in baza dispozițiilor art. 201, al. 3 din Codul d procedură penală și art. 2 și 3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare; de asemenea, reclamanții beneficiază de dreptul invocat pentru întreaga perioadă neprescrisă, respectiv decembrie 2004 - decembrie 2007 și în continuare, ce excepția reclamantului, care beneficiază de dreptul invocat pentru perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007 și în continuare.
Înființarea Parchetului Național Anticorupție prin nr.OUG 43/2002, modificată și completată prin nr.OUG 134/2005, a implicat detașarea unor ofițeri și agenți de poliție judiciară la această instituție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (actualul LR.). Astfel, potrivit art. 3, al. 1, lit. b din OUG nr. 43/2002 s-a prevăzut că activitatea polițiștilor judiciari detașați, respectiv, "conducereă, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispozițiile procurorului de către ofițerii de poliție judiciară aflați sub autoritatea exclusivă a procurorului general al Parchetului Național Anticorupție", se circumscrie muncii în echipă, coordonată de procuror.
Prin art. 28, alin. 3 din OUG nr. 177/202 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, prin pct. 4 și 6 din Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea nr.OUG 24/2004, prin art. 3 din OUG nr. 120 din 01.09.2005 privind operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție din cadrul și prin pct. 23 din OUG nr. 134/29.09.2005, pentru modificarea și completarea nr.OUG 43/2002 privind, au fost reiterate drepturile la sporuri salariale ale ofițerilor și agenților de poliție judiciară "detașați in cadrul și. cu 40% și, respectiv 30% din salariul de bază, aceste sporuri fiind adăugate la celelalte benefiii ale ofițerilor și agenților de poliție judiciară, care, însă, nu au fost detașați în structurile mai sus amintite.
Învederează faptul că ofițerii și agenții de poliție din cadrul serviciilor operative, nedetașați in structurile, din cadrul și. execută activități operative similare pentru prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor, specifice liniilor proprii de muncă, context in care, reclamanții apreciază că este vădită discriminarea, sub aspectul stimulării salariale, între polițiștii judiciari detașați și polițiștii judiciari care își desiașoară activitatea in cadrul inspectoratelor județene de poliție.
Consideră că pentru înlăturarea discriminării trebuie acordat sporul de 40% din salariul de bază tuturor ofițerilor și agenților de poliție judiciară care desfășoară activități similare, detașarea neputând să fie un criteriu de diferențiere salarială. Pe de altă parte, subliniază că incoruptibilitatea trebuie asigurată pentru toți polițiștii, la toate nivelurile și in toate dosarele instrumentate, fapt pentru care acordarea sporului de 30% sau, după caz, de 40% din salariul de bază doar pentru o categorie de polițiști judiciari nu poate duce la asigurarea incoruptibilității polițiștilor și, cu atât mai mult a celor angrenați nemijlocit in activități privind combaterea fenomenului infracțional de corupție.
Concluzionează că diferențierea salarială este nejustificată chiar dacă scopul urmărit este legitim, in condițiile in care metoda de atingere a scopului nu este adecvată pentru că are ca efect discriminarea.
Părâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată, invocând, pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a LP. C - S și excepția de necompetență materială a Tribunalului C -
Pe fondul cauzei, apreciază că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, deoarece aceștia nu au calitatea de polițiști detașați in cadrul. așa cum este cazul polițiștilor detașați la. și, ca atare, nu pot beneficia de sporurile conferite de lege in cazul ofițerilor și agenților de poliție judiciară din, și nu pot fi asimilați nici magistraților care au obținut plata unor sporuri de 30 sau 40 la sută prin hotărâri judecătorești, așa cum se arată in acțiune. Mai mult, polițiștii detașați în cadrul fac parte din structurile acestei direcții, fiind numiți in funcții prin ordin al procurorului șef al acestei direcții pe o perioadă de 6 luni și sunt salarizați din fondurile Ministerului Public, in timp ce polițiștii care lucrează sub coordonarea procurorilor din cadrul. se află sub autoritatea LR., îndeplinind activități specifice acestui minister și fiind retribuiți din fondurile LR. Astfel, situația polițiștilor din structura LR. nu este identică cu cea a polițiștilor detașați la. Diferențele rezultă din însăși atribuțiile specifice cazurilor anchetate, din complexitatea și gradul de răspundere cerut pentru îndeplinirea acestor sarcini precum și gradul diferit de efort depus.
Procedând cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă, la pronunțarea asupra excepțiilor invocate în cauză, tribunalul urmează a le respinge pentru următoarele considerente:
Cu privire la, excepția de necompetență materială a tribunalului, invocată de pârâtul Inșpectoratul de Poliție al Județului C -" S, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi rrespinsă, având în vedere următoarele:
Obiectul litigiului de față îl constituie solicitarea reclamanților de a le fi acordat sporul de 30% din salariul de bază lunar, care este asimilat drepturilor salariale și privește raporturile de serviciu ale funcționarilor publici și nu un act administrativ.
Reclamanții au solicitat acordarea unui drept salarial și nu au atacat actele normative menționate de pârât (legi, ordonanțe) adoptate de Parlament și de Guvern, contestând modul discriminatoriu de acordare a sporului.
Conform dispozițiilor Legii nr. 360/2002 și Legii nr. 218/2002, polițistul este funcționar public cu statut special, care exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română, iar, potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.
Art. 2 pct. 1 lit. d din Codul d procedură civilă stabilește competența tribunalului, în primă instant-a soluționării proceselor/cererilor în materie de contencios administrativ.
Curțile de Apel, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 10 al. 1 din Legea contenciosului administrativ, judecă litigiile privind actele administrative emise de autoritățile.publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei.
In speța de față, litigiul nu are ca obiect un act administrativ sau taxe, impozite, contribuții, ci drepturile salariale cuvenite funcționarilor publici, cu statut special.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului C - S, invocat de acesta prin întâmpinare, tribunalul urmează să o respingă, ca neîntemeiată, pentru următoarele:
Conform dispozițiilor art. 12 al. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea poliției Române, in județe se organizează și funcționează, ca unități cu personalitate juridică, inspectoratele județene de poliție, conduse de un inspector șef, care are calitatea de ordonator tertiar de credite.
In,această calitate, pârâtul are obligația să prevadă și să solicite credite bugetare necesare asigurării cheltuielilor de personal, având in vedere și faptul că drepturile salariale ale reclamanților sunt achitate de pârât, așa cum acesta a precizat, iar raporturile de serviciu sunt între reclamanți și pârât.
Prin sentința civilă nr 237/ 22.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, s-a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului C - S și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocate de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C -
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și -, contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C - S și a obligat pârâtul față de reclamanți (cu excepția reclamantului ) la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 30 % pentru perioada decembrie 2004 - decembrie 2007 și in continuare, iar pentru reclamantul pentru perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007 și in continuare, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Din analiza materialului probator administrat in prezenta cauză, tribunalul retine următoarele:
Reclamanții sunt ofițeri de poliție judiciară in cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului C - S, fiind desemnați in această funcție prin ordin al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, in baza dispozițiilor art. 201 alin. 3 Cod procedură penală și art. 2 al. 3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.
Conform art. 28 din OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, ofițerii de poliție judiciară, detașați la Departamentul Național Anticorupție au primit un spor de 30% din salariul de bază lunar, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară, care nu au fost detașați la. dar îndeplinesc in virtutea funcțiilor pe care le au, muncă egală in soluționarea infracțiunilor de corupție.
Ca urmare, instanța reține că prin acordarea sporului de 30% numai ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DNA, a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume o retribuție egală pentru o muncă egală, discriminare care a încălcat dispozițiile legale in materie și anume: art. 23 din Declarația Universală a drepturilor Omului, art. 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 126 al. 1 din Constituția României. De asemenea, art. 1 al. 2 din OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 și modificată prin Legea nr. 27/2004, prevede principiul egalității între cetățeni, caz in care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate, in special in exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Instanța mai reține faptul că prin Decizia nr. VI din 15.01.2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Inaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul in interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă LC. in aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. l l alin.l din OUG nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 al. 4 din OUG nr. 43/2002 privind Departamentul Național Anticorupție, stabilindu - se că drepturile salariale prevăzute de textele de lege menționate, se cuvin tuturor magistraților pentru eliminarea oricărei discriminări dintre diferite categorii a magistraților cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, in raport cu gradul profesional și funcția îndeplinită de fiecare, impunându - se ca pentru perioada în care o parte dintre magistrați nu au beneficiat de sporul specific de 30% și respectiv 40% din indemnzația de încadrare brută lunară, acei magistrați să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor.
Deasemenea, prin Hotărârea nr. 219/01.08.2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a statuat că dispozițiile art. 28 din OUG nr. - -- privind parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul cărora in condiții de pregătire profesională ca și in condiții de muncă egale, s-a acordat numai unor categorii de ofițeri de poliție judiciară, un spor de 30%din salariul de bază lunar, sunt discriminatorii dispozițiile art. 28 al. 4, fiind abrogate de legiuitor prin nr.OUG 27/29.03.2006.
Împotriva sentinței civile nr. 237/ 22.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- a formulat recurs pârâtul Inspectoratulde Poliție al Județului C -, solicitând admiterea cererii de recurs și pe cale de excepție să se constată că pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C - S nu are calitateprtocesuală pasivă în cauză și că Tribunalul C S nu a avut competență materială de a judeca prezentul litigiu, iar păe fond modificarea în tot a sentinței recurate prin respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
.Exceptia lipsa calitătii procesuale pasie a C-, pe care a invocat-o deoarece toți reclamanții fac parte din Serviciul de Combatere a Organizate care deși activează în cadrul. -S face parte din structura Direcției Generate de Combatere a Organizate din Inspectoratul General al Poliției Romă Această oranizare este prevăzută în ordinele nr. 1/0561/01.08.2005 și I/0583/04.08.2005. Astfel Serviciul de Combatere a Organizate se bordonează din punct de vedere operativ IGPR iar unitatea pârâtă îi asigră nu mai asisteița pe linie administrativă și financiară.
De asemenea,după cum chiar reclamanții au recunoscut în acțiunea lor, aceștia au fost desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare,prin Ordinul ministrului internelor și reformei adlninistrative nr. 1164/31.01.2006,cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lăngă alta C de Casație și Justiție, act prezetat de către aceștia in instanță.
Exceția p.ecompetenței mater-iale Tribunalului C-S,întrucăt potrivit art. 10 alin. 1 din legea nr. 554/2004 a Contzenciosului administrativ, litigiile privind actele administrative emise de către autoritățile publice cntrale se soluționează în fond de către secțiile de contencios administrativ șifiscal ale Curților de Apel.
. A invocat această excepție având în vedere ca reclamanții pretind că li se aplică un tratament discriminato rezultat din prevederile OUG 177/2002, Lega nr.601/2004 pentru aprobarea OUG nr. 24/2004, legea nr. 508/2004,OUG 120/2005 și OUG nr.134/29.09.2005, acte normative emise de Guvernul României și de Parlamentul României, nu de către J C-
Pe fodul cauzeihotărârea tribunalului estelipsită de temei legaldeoarece reclamanții u au calitatea de polițșiști detașați din cadrul DICOT așa cum este cazul polițiștilor detașati la DNA și ca atare nu pot beneticia de sporurile conferite de le
Intimatul reclamant a formulat concluzii scrise, prin care solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată și mentinerea,hotărârii pronunată de instanța de fond ca temeinică și legală, în sensul obligării recurentului pârât să calculeze, actualizeze și să plătească inumâților-reclamanți, proporțional cu perioada. de activitate neprescrisă desfășurată de fiecare lucrător ca organ al poliției judiciare și in continuare,drepturilereprezentând sporul de 30% din salariul de bază lunar,cuvenite,și neachitate, începând cu data nașterii drepturilor până la data executărir integrate a hotărârii judecătorești.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a LP.C-S, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, întrucât calitatea procesuală este definită ca fiind legitimarea unei persoane de a sta în proces, determinată de însușirea sa de a fi titulară a unui drept sau obligații deduse judecății sau în temeiul unei dispoziții exprese a legii, ori în cazul în speță reclamanții au pretins și au argumentat că dreptul subiectiv invocat le-a fost încălcat, în mod nemijlocit, de recurentul-pârât LP.C-S prin neplata lunară a sumela de bani de care, în fapt, trebuia să beneficieze ca urmare a dreptului la sporul pericol invocat, rezultând astfel îndreptățirea acestora de a-l acționa în judecată pe recurentul-pârâi LP.C-S care le plătește salariile; sumele solicitate nu au fost plătite lunar de către C-S, in calitate de ordonator teriar de credite, astfel
că este fără relevanță subordonarea operativă a reclamantilor la. și nici cine este persoana iuridică care a aprobat desemnarea reclamantilor în structura, ca și faptul că avizarea acestora a fost dată de către procurorul general.
De asemenea consideră că pentru înlăturarea discriminării trebuie acordat sporul de 30% din salariul de bază tuturor ofițerilor și agenților de politic judiciară care desfășoară activități similare, detașarea neputând să fie un criteriu de diferentiere salarială,in condițiile în care pentru detașare se acordă alte facilități salariale, stabilite in mod imperativ prin nr.OG- privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Este legitim ca magistrații și polițiștii judiciari detașați, angrenați în combaterea fenomenului corupției să fie stimulați salarial pentru a asigura incoruptibilitatea acestora, însă,per a contrario", inseamnă că se aplică un alt standard pentru polițiștii judiciari nedetașați, ori cred că și aceștia, la fel ca și polițiștii judiciari detașați, trebuie să fie stimulați pentru a fi incoruptibili, criteriul detașării constituindu-se ca o distinctie discriminatorie în raport cu scopul social urmărit iar într-o astfel de situație prerogativa Guvernului de a institui priorități o apreciază ca neîntemeiată în măsura în care stimulează anticorupția numai la nivelul unor categorii de polițiști care desfășoară aceleași activități ca și cei care sunt discriminați.
Pe de altă parte, este de subliniat că incoruptibilitatea trebuie asigurată pentru toi potitiștii, la toate nivelurile și în toate dosarele instrumentate, fapt pentru care acordarea sporului de 30% sau, după caz, de 40% din salanul de bază doar pentru o categorie de polițiști judiciari nu poate duce la asigurarea incoruptibilității polițiștilor și, cu atât mai mult a celor angrenați nemijlocit în activități privind combaterea fenomenului infracțional de corupție.
că diferențierea salarială este nejustificată chiar dacă scopul urmărit este legitim, în condiiile n care metoda de atingere a scopului nu este adecvată pentru ca are ca efect discriminarea.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de refuzul acordării către reclamanți - ofițeri de poliție judiciară la Inspectoratul de Poliție al Județului C-S - a sporului de 30% prevăzut de art. 28 din Ordonanța de Urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002, privind Direcția Națională Anticorupție.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție al Județului C-, Curtea reține că reclamanții au calitatea de ofițeri de poliție judiciară la Inspectoratul de Poliție al Județului C-S, domniile lor solicitând plata drepturilor salariale în această calitate.
Curtea consideră ca fiind lipsit de relevanță faptul că reclamanții activează în cadrul Serviciului de Combatere a Organizate - structură care este în subordinea Direcției Generale de Combatere a Organizate, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
Or, în condițiile în care reclamanții au calitatea de ofițeri de poliție judiciară la Inspectoratul de Poliție al Județului C-S și au solicitat instanței obligarea acestui pârât la plata unui drept cu caracter salarial, apare evident că Inspectoratul de Poliție al Județului C-S are calitate procesuală în prezenta cauză.
Subordonarea reclamanților față de o structură superioară - respectiv față de Direcția Generală de Combatere a Organizate, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - nu înlătură concluzia că aceștia fac parte dintr-un serviciu înființat și salarizat la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului C-
În consecință, Curtea apreciază că nu este fondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul de Poliție al Județului C-
În privința excepției necompetenței materiale a Tribunalului C-, Curtea reține că recurentul a invocat această excepție pe considerentul că obiectul litigiului îl reprezintă existența unui pretins tratament discriminatoriu, ca urmare a emiterii unor acte normative.
Astfel, Inspectoratul de Poliție al Județului C-S a arătat că nu este emitentul acestor acte normative, care au fost emise de Guvernul României și de către Parlamentul României.
În această privință, Curtea reamintește că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de refuzul acordării către reclamanți - ofițeri de poliție judiciară la Inspectoratul de Poliție al Județului C-S - a sporului de 30% prevăzut de art. 28 din Ordonanța de Urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002, privind Direcția Națională Anticorupție.
Așadar, nu se poate reține că reclamanții au solicitat anularea unor acte normative, ci constatarea unui tratament discriminatoriu în privința salarizării lor, litigiul purtând între angajați și angajator, respectiv între părțile raportului de serviciu, reclamanții fiind funcționari publici.
În aceste condiții, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță revine Tribunalului C-S, conform art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind în discuție un litigiu între reclamanți și o autoritate administrativ regională - respectiv Inspectoratul de Poliție al Județului C-
În consecință, Curtea apreciază ca nefiind fondată excepția necompetenței materiale a Tribunalului C-
Cu privire la fondul litigiului, Curtea reamintește că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de refuzul acordării către reclamanți - ofițeri de poliție judiciară la Inspectoratul de Poliție al Județului C-S - a sporului de 30% prevăzut de art. 28 din Ordonanța de Urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002, privind Direcția Națională Anticorupție.
Curtea reține ca nefiind contestată împrejurarea că în perioada 1.09.2002-31.03.2006, art. 28 din Ordonanța de Urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002 reglementa acordarea unui spor de 30% (majorat ulterior la 40%) pentru ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție, redenumit ulterior Departamentul Național Anticorupție și, respectiv, Direcția Națională Anticorupție.
Totodată, Curtea reține ca nefiind contestat că în această perioadă, ofițerii de poliție judiciară care își desfășurau activitatea în afara acestor structuri nu au beneficiat de acest spor salarial.
În raport cu această situație de fapt, instanța învestită cu soluționarea acestei cauze are obligația de a stabili dacă există o discriminare de natură salarială între ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție (și al succesoarelor acestei instituții) pe de o parte, și ofițerii de poliție judiciară care își desfășurau activitatea în afara acestor structuri, pe de altă parte.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, reținând caracterul discriminatoriu al acordării acestui spor exclusiv ofițerilor de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție și al succesoarelor acestei instituții.
Instanța de fond a considerat că reclamanții, în calitate de ofițeri de poliție judiciară la Inspectoratul de Poliție al Județului C-S, nu au beneficiat de sporul respectiv, deși, prin funcția exercitată, au desfășurat o muncă egală cu ceilalți ofițeri de poliție judiciară.
Curtea reamintește, în acest context, că atribuțiile celor două categorii de ofițeri de poliție judiciară (respectiv categoria ofițerilor de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție pe de o parte, și aceea a ofițerilor de poliție judiciară care își desfășurau activitatea în afara acestor structuri, pe de altă parte) sunt reglementate unitar, iar activitatea desfășurată are același conținut, indiferent de instituția în care își desfășoară activitatea.
Instanța de fond a reținut - iar pârâții nu au contestat - că reclamanții au aceleași categorii de atribuții ca și ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție, dar sunt salarizați diferit, respectiv nu beneficiau de sporul în discuție.
Dată fiind această constatare, Curtea consideră că nu se poate reține că salarizarea funcționarilor publici - iar ofițerii de poliție sunt funcționari publici - este influențată de conținutul concret al atribuțiilor de serviciu, iar nu de sfera atribuțiilor generice ale acestora, de vreme ce legea nu introduce un astfel de criteriu pentru determinarea veniturilor salariale ale funcționarilor publici.
Acceptarea acestui punct de vedere ar prejudicia însăși ideea salarizării unitare a funcționarilor publici, statuată prin art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, potrivit căruia "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Curtea acceptă că în cazul funcționarilor având aceleași atribuții de serviciu pot exista diferențe în conținutul concret al activității diferiților funcționari. Astfel, pot exista, de exemplu, diferențe privind volumul de muncă al fiecărui funcționar, chiar în cazul funcționarilor care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții.
Cu toate acestea, dispozițiile legale care reglementează salarizarea funcționarilor publici nu prevăd o salarizare calculată în raport cu volumul efectiv, concret al muncii prestate de fiecare funcționar public, ci - eventual - acordarea unor recompense suplimentare, sub forma unor prime acordate funcționarilor care s-au remarcat prin activitatea prestată într-o anumită perioadă.
Există, într-adevăr, posibilitatea salarizării diferențiate a diferitelor categorii de funcționari publici, astfel cum prevede art. 4 din Ordonanța de Guvern nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art. 4 din Ordonanța de Guvern nr. 6/2007, "salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. 1 - 6."
Curtea subliniază însă că această diferențiere nu poate conduce la stabilirea unei salarizări cu încălcarea principiului nediscriminării, principiu consacrat atât în Constituția României, cât și în art. 26 din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice, ratificat de România.
În acest sens, o salarizare a funcționarilor publici care îndeplinesc aceeași activitate poate fi diferențiată numai în baza unor criterii obiective justificate.
Referirile la complexitatea muncii prestate și la responsabilitatea funcției sunt, din acest punct de vedere, nefondate.
Curtea remarcă, în acest sens, faptul că Inspectoratul de Poliție al Județului C-S nu a precizat niciodată, pe parcursul prezentului litigiu, în ce constă această complexitate și responsabilitate sporită a ofițerilor de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție, care sunt salarizați la un nivel superior salariilor reclamantului, pentru a justifica diferența de salarizare stabilită prin lege.
Or, chiar dacă legea permite stabilirea unor diferențe de salarizare între diferitele categorii de funcționari publici, o asemenea diferențiere trebuie justificată obiectiv de legiuitor sau de emitentul actului normativ care cuprinde o astfel de diferențiere.
Curtea subliniază că o diferență de tratament produsă în temeiul unei legi poate fi considerată discriminatorie, asemenea oricărei alte acțiuni de acest fel, în măsura în care acea diferențiere de tratament nu este justificată obiectiv. Curtea observă că nici o dispoziție legală sau constituțională nu autorizează legiuitorul ordinar la promovarea unor acte normative cu încălcarea principiului discriminării.
Astfel, Curtea amintește că, potrivit art. 2 alin. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,"sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe,prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Referirile din acest text legal la "prevederile"care dezavantajează anumite persoane impune concluzia că această reglementare vizează inclusiv prevederile legale.
În același sens, art. 3 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, stabilește că " dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private-".
Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea consideră că o discriminare produsă printr-un text legal este supusă acelorași condiții ca și discriminările produse prin alte acte dau fapte.
În consecință, în opinia Curții, orice prevedere legală este discriminatorie dacă "dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane",în afara cazului în care aceste prevederi -"sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Date fiind aceste considerente, Curtea apreciază că orice diferență de salarizare impusă prin lege unor categorii de funcționari publici trebuie să fie justificată obiectiv de un scop legitim și să fie adecvată și necesară atingerii scopului legitim respectiv.
Sarcina dovedirii scopului obiectiv și a caracterului adecvat și necesar al diferenței de tratament revine instituției emitente a actului respectiv sau instituțiilor care aplică efectiv tratamentul diferențiat, în condițiile în care reclamanții dovedesc existența diferenței de tratament, astfel cum impune art. 20 alin. 6 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, conform căruia " persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice."
De asemenea, art. 27 alin. 4 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 prevede că "persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În fața instanței se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice."
În același sens, Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000, de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă - act normativ obligatoriu pentru Statul Român de la data aderării la Uniunea Europeană, 1.01.2007 - prevede la art. 10 alin.1 că "statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu, astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea în ceea ce o privește a principiului egalității de tratament și prezintă, în fața unei jurisdicții sau a unei alte instanțe competente, fapte care permit prezumția existenței unei discriminări directe sau indirecte, îi revine pârâtului sarcina de a dovedi că principiul egalității de tratament nu a fost încălcat."
Cum în prezenta cauză nu a fost dovedită existența scopului obiectiv și caracterul adecvat și necesar al diferențierii de salarizare criticată de reclamant, Curtea constată caracterul discriminatoriu al dispozițiilor legale care consacră această diferențiere.
În raport cu această constatare, soluția Tribunalului C-S este legală și temeinică, impunându-se menținerea acesteia.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C-S este temeinică și legală, recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției C-S împotriva sentinței civile nr. 237/22.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- urmând a fi respins, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției C-S împotriva sentinței civile nr. 237/22.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Prima instanță - Tribunalul C-S - Judecător -,
Red.RP 30.06.2008
Tehnored LM/-07.07.2008
2 expl/SM
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Răzvan Pătru, Mircea Ionel
