Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 618/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 05.02.2009
Nr. 618
Ședința publică din 23 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP C-S, împotriva sentințeicivilenr.2104 21mai 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantului intimat lipsă avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, concluzii scrise și practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate și pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP C-S în reprezentarea Reșița, iar pe fond, respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea hotărârii primei instanțe, conform concluziilor scrise depuse la dosar,cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2766/115/10.10.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Reșița, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța: să anuleze actul administrativ fiscal seria - nr. - emis la data de 01.01.2007, în cuantum de 4.039,98 lei, reprezentând încasare taxă specială pentru autoturisme și autovehicule; să oblige pârâta la restituirea sumei de 4.039,98 lei, sumă încasată nelegal, precum și la plata dobânzilor legale de la data plății până la achitarea efectivă, cât și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată că, în urma achiziționării, în luna octombrie 2007 autoturismului marca Renault, reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 4.039,98 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare.
Motivarea a fost că această taxă este o obligație legală derivată din reglementările Codului fiscal - capitolul,taxa specială pentru autoturisme și autovehicule", reglementare în vigoare de la 01 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene care în art. 90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului.
În speță, reclamantul precizează că este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România.
Dispozițiile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul fiscal, stipulează că,intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale", însă, în cazul de față, fiind vorba de achiziționarea unui autoturism de către o persoană fizică, pentru uz personal, reclamantul consideră că această taxă este percepută ilegal, atâta timp cât nicio lege în vigoare nu prevede această obligație de plată.
Consideră că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
În motivare arată că, această cauză este parțial inadmisibilă, întrucât începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare din 24.06.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008,Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Pârâta precizează că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire, reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul Fiscal și cea de poluare introdusă de nr.OUG 50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din sumă, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine, pârâta solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG 50/2008, pârâta solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, motivând că, așa cum este reglementată de nr.OUG 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care pârâta solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 2104/21.11.23008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI REȘIȚA, a dispus anularea actului administrativ fiscal seria - nr. -, emis de pârâtă, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 4.039,98 lei, cu dobânda legală, începând cu data plății și până la restituirea efectivă precum și la plata sumei de 2.504,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2007 un autoturism marca Renault dintr-un stat membru al Europene. Pentru înmatricularea autoutilitarei reclamantul a trebuit să plătească,taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" în cuantum de 4.039,98 lei (fila 11 dosar).
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, se statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că,niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, instanța remarcă că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându - se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului de stat, se calculează după formula prevăzută de art. 214 ind. 1 alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat. Prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 214 ind.1 - 214 ind. 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față.
Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 4.039,98 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Din aserțiunile anterioare, rezultă că art. 90 (1) din Tratat face parte de la data de 01.01.2007, din ordinea internă de drept a României și astfel, reclamantul, persoană fizică română, se poate adresa autorităților administrative și instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ fiscal, vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului d e procedură fiscală, este asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice a municipiului Reșița (fila 10 dosar).
Ca atare, instanța a respins, ca nefondată, cererea pârâtei prin care a solicitat respingerea, ca parțial inadmisibilă, a acțiunii reclamantului, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța a admis acțiunea reclamantului, stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să o restituie.
Întrucât reclamantul a fost lipsit, în mod nelegal, de la data plății, de suma de 4.039,98lei, pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat astfel reclamantului, putând fi reparat integral numai în acest mod, în conformitate cu prevederile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 2.504,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DGFP C-
În motivarea recursului, recurenta a arătat că acțiunea reclamantului este inadmisibilă sub un dublu aspect, întrucât în primul rând nu există în mod material un act administrativ care să poată fi atacat de către reclamant în procedura contenciosului administrativ, cele două adrese emise de pârâtă neîntrunind elementele necesare actului administrativ fiscal, și întrucât în al doilea rând nu sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezentând activitatea de soluționare de către instanțe a litigiilor provenite fie din emiterea unui act administrativ fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă recurenta constă în lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice C- - Administrația Finanțelor Publice Reșița, în susținerea căreia aceasta arată că raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâtă, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională, respectiv Statul Român. În materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit nr.HG495/2007.
A mai arătat recurenta că instanța a reținut că "obligația de plată a taxei are o bază legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este DGFP - Administrația Finanțelor Publice Reșița, pentru a putea sta în judecata în nume propriu, instanța neavând în vedere faptul că instituția nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.
Se mai susține și că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă), întrucât nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În ce privește fondul cauzei, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, întrucât regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășeau 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei Euro 3.
Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la. semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea. (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Cu privire la prevederile art.90(1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta consideră că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Totodată, recurenta susține că dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
A mai arătat recurenta că, în condițiile apariției OUG nr. 50/2008, acțiunea reclamantului a rămas parțial fără obiect întrucât art. 11 prevede restituirea diferenței dintre suma achitată și taxa pe poluare instituită prin actul normativ menționat, reiterând argumentele prezentate în fața primei instanțe cu privire la OUG nr. 50/2008.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs formulate cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că nu ar fi incidente în cauză dispozițiile art.2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței anexate la dosar de fond,Trezoreria Municipiului Reșița, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița, a încasat de la reclamant suma de 6286,65 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, în urma cererii de restituire a acestei sume, pârâta a răspuns negativ la această solicitare, prin adresa nr. 12236/25.03.2008.
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare lipsa unui temei legal pentru restituire( 13 dos. fond).
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice Reșița a încasat taxa specială prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului Reșița și în consecință beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală B și unitățile teritoriale subordonate, în speță Administrația Finanțelor Publice Reșița, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă a acesteia. Prin urmare, excepția este neîntemeiată.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului însuși și organelor componente ale acestuia. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge dispozițiile constituționale menționate astfel încât revine jurisdicțiilor sarcina de a elimina această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că este neîntemeiată susținerea recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția OUG nr. 50/2008 întrucât restituirea doar a diferenței dintre taxa specială, încasată anterior pe baza unei norme juridice abrogate la 1 iulie 2008, și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei este apreciat ca fiind nefondat, așa încât conform art. 312 Cod procedură civilă acesta urmează a fi respins ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP C-S, împotriva sentințeicivilenr.2104 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Obligă pârâta față de reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de1.800 lei.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 23 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Prima instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Red.LC - 20.05.2009
Tehnodact LM - 20.05.2009
2expl/SM
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Claudia, Maria Cornelia Dascălu
