Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 654/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativi Fiscal

Decizia nr. 654/ Dosar Nr-

Sedința publică din 14 octombrie2008

PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

- - - - JUDECĂTOR 3: Clara judecător

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.473/CA din 03.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de14 octombrie 2008.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 473/CA/3 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr- s-a admis acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin primar.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, drepturi actualizate cu rata inflației, după cum urmează:

-pentru începând cu 01 iunie 2005 și până la 15 februarie 2006;

-pentru începând cu 01 noiembrie 2007 și în continuare;

-pentru începând cu 28 februarie 2005 și până la 15 februarie 2006;

-pentru începând cu 01 decembrie 2006 și în continuare.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Reclamanții au calitatea de personal civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale, respectiv, sunt salariați ai Primăriei

Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii, angajații pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.

În temeiul art. 9, alin. 4 din nr.OUG 63/2003, Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. 496/28.07.2003, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002, în sensul introducerii pct. 9.2. având următorul conținut: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce -și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale."

Față de aceste dispoziții, instanța de fond a constatat că reclamanții - personal civil în cadrul administrației publice locale a Municipiului B sunt îndreptățiți la indemnizația dispozitiv de 25 % din salariul de bază, așa cum au solicitat în scris.

Față de aceste considerente, acțiunea reclamanților a fost admisă corespunzător perioadei în care fiecare reclamant a avut raporturi de serviciu cu pârâtul.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul B, reprezentant prin Primar, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că dispozițiile Legii nr. 138/1999 se aplică personalului militar și civil din cadrul, MI, și MJ, iar Ordinul MAI nr. 496/2003 nu fost publicat în Monitorul Oficial.

Prin Ordinul MAI nr. 496/2003 pct.9.2 se arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, iar potrivit pct.31.1 prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din MAI, deci ordinul se referă numai structurile aparținând MAI, situație în care funcționarii publici din cadrul primăriilor și din cadrul serviciilor publice subordonate consiliilor locale nu pot beneficia de indemnizație de dispozitiv.

Instanța trebuie să țină seama că administrația publică în unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiului autonomiei locale, nesubordonată Ministerului d e Interne pentru a beneficia de indemnizația de 25%, administrației publice locale aplicându-i-se principiile prevăzute de art. 2 alin.1 din Legea nr. 215/2001 republicată a administrației publice locale.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 473/CA/ 3 iunie 2008 a Tribunalului Brașov este nefondat.

În mod corect instanța de fond a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 coroborat cu art. 9.2 din Ordinul MAI nr. 496/2003.

Intimații reclamanți sunt funcționari publici în cadrul administrației publice locale. Ca urmare a înființării Ministerului Internelor și Reformei Administrative, care gestionează atât domeniul internelor cât și cel al administrației publice, rezultă că Ordinul MAI nr. 496/2003 se aplică tuturor funcționarilor publici, din cadrul acestor domenii de activitate, nu doar celor enumerați de recurent. Aceasta deoarece legea nu face o asemenea distincție, ori " ubi lex non distiguit nec nos distinguere debemus ".

Chiar dacă administrația publică locală este guvernată, printre altele și de principiul autonomiei locale, acesta nu poate să anihileze principiul legalității și al egalității cetățenilor în fața legii.

Altfel, prevederea referitoare la acordarea indemnizației de dispozitiv va rămâne fără conținut.

Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, Curtea în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de recurentul Municipiul B reprezentat legal prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 473/CA/3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

1

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul Municipiul B reprezentat legal prin Primar cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr. 473/CA/3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 octombrie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - - -

Grefier

Red. /13.11.2008

Dact. / 2.12.2008 / 2 ex.

Jud. Fond: C

Președinte:Comșa Marcela
Judecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Clara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 654/2008. Curtea de Apel Brasov